Decizia nr. 58/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Buzău - Secția I civilă, Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.339/114/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere asupra chestiunii de drept de către părți.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.339/114/2024, Tribunalul Buzău - Secția I civilă, Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024"), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Respectarea și punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă încheiat între părți și, respectiv, calcularea salariului de bază gradația 0, cu care se înmulțesc coeficienții grilei salariale din anexa nr. 1, să fie conform legii la nivelul anului 2022 completată cu majorările date de către ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscalbugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel cum el a fost convenit și acceptat de către părți.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 18 octombrie 2024, cu nr. 2.285/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 24 februarie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 367/2022") " Art. 100. - (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege. (2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților/lucrătorilor au un caracter minimal. (3) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. (4) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile. (5) Clauzele contractuale ale contractelor colective de muncă pot face referire, fără a afecta principul libertății contractuale, și asupra următoarelor elemente: a) stabilirea coeficienților minimi de ierarhizare pe categorii de angajați/lucrători, ținând cont de standardele ocupaționale corespunzătoare; b) măsurile adoptate pentru consilierea și evaluarea profesională a angajaților/lucrătorilor; c) măsurile privind armonizarea vieții de familie cu obiectivele profesionale, timpul de lucru și timpul de odihnă; d) reglementări privind condițiile de muncă și cele referitoare la securitatea și sănătatea în muncă a angajaților/lucrătorilor; e) modalitățile de informare și consultare a angajaților/lucrătorilor, ce exced prezentei legi. (...) (6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național nu poate include clauze referitoare la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, care este stabilit prin hotărâre a Guvernului." " Art. 105. - (1) Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate pentru angajații/lucrătorii din sistemul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi salariale ale căror acordare și cuantum sunt prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal. (2) Prin excepție de la prevederile art. 97, contractele colective de muncă în sistemul bugetar se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele și în condițiile stabilite prin acestea. (3) Drepturile salariale din sistemul bugetar se stabilesc prin lege în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective. (4) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate. (5) Răspunderea pentru încheierea contractelor colective de muncă cu nerespectarea prevederilor alin. (1)-(3) revine angajatorului, care este obligat la recuperarea sumelor acordate necuvenit." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - Secția I civilă cu nr. 1.339/114/2024, reprezentantul legal Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat ("S.L.S.A.D.P. Râmnicu Sărat"), în numele membrilor de sindicat, reclamanții AAA ș.a., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat ("A.D.P. Râmnicu Sărat"), Unitatea Administrativ-Teritorială Râmnicu Sărat ("U.A.T. Râmnicu Sărat"), prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat ("C.L. Mun. Râmnicu Sărat"), ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză, să se dispună: (i) obligarea pârâților la respectarea și punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă încheiat între părți și la calcularea salariului de bază gradația 0, cu care se înmulțesc coeficienții grilei salariale din anexa nr. 1, conform legii la nivelul anului 2022, completată cu majorările date de ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022"), nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2023") și nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023"), pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel cum el a fost convenit și acceptat de către părți; (ii) obligarea pârâților la plata sumei de 109.995 lei, reprezentând diferențe salariale pentru lunile aprilie, mai, iunie și calcularea în continuare a acestor sume până la plata efectivă a acestora, în conformitate cu dispozițiile legale; (iii) obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată generate de demersul judiciar. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâții U.A.T. Râmnicu Sărat și C.L. Mun. Râmnicu Sărat au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând excepția nulității absolute a contractului colectiv de muncă.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 25 septembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Buzău - Secția I civilă, legal învestit cu soluționarea cauzei într-un litigiu având natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 (în vigoare de la 13 mai 2011 până la 24 decembrie 2022, fiind înlocuită parțial prin Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social și abrogată și înlocuită prin Legea nr. 367/2022).

S-a reținut a fi îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte, respectiv să se stabilească dacă, în interpretarea art. 100 din Legea nr. 367/2022, reclamanții sunt îndreptățiți la calcularea salariului de bază gradația 0, cu care se înmulțesc coeficienții grilei salariale din anexa nr. 1 la nivelul anului 2022.

De asemenea, instanța de trimitere a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dezlegat cu efecte general obligatorii problema de drept care constituie obiect al sesizării și nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare având acest obiect, considerând, astfel, ca fiind îndeplinită inclusiv condiția noutății chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta, prin apărător, a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul cauzei.

Pârâta A.D.P. Râmnicu Sărat a arătat că, în opinia sa, este oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul cauzei. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Invocând prevederile art. 105 din Legea nr. 367/2022, tribunalul a apreciat că nu pot produce efecte juridice clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care încalcă interdicțiile prevăzute de normele legale. Astfel, dacă legislația în vigoare nu permite aplicarea unor coeficienți în cazul salariilor personalului contractual din administrația publică locală, normele din contractele colective de muncă nu pot contraveni acestor dispoziții. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competență, nu a fost identificată jurisprudență relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Curtea de Apel Iași și tribunalele Brașov, București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Ilfov, Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, Constanța - Secția I civilă, Iași - Secția I civilă, Vaslui și Buzău - Secția I civilă au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Potrivit punctului de vedere comunicat de Curtea de Apel Iași, din modalitatea de formulare a întrebării de către instanța de trimitere nu rezultă care este problema de drept cu privire la care se solicită dezlegarea. Se apreciază că, în ipoteza în care ar fi vizat un contract colectiv de muncă aplicabil la nivelul angajatorului, salariații făcând parte din sectorul bugetar, iar prin contractul colectiv de muncă s-ar fi negociat drepturi salariale a căror acordare și al căror cuantum sunt prevăzute de legislația în vigoare, sunt aplicabile dispozițiile art. 105 din Legea nr. 367/2022.

Tribunalul Vaslui a exprimat opinia potrivit căreia interpretarea clauzelor unui contract colectiv de muncă [care, potrivit art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă legea părților] nu reprezintă o problemă de drept care să necesite analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție, situația putând fi tranșată direct de către instanța de trimitere.

Potrivit punctelor de vedere transmise de tribunalele Iași - Secția I civilă, Ilfov, Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal și Buzău - Secția I civilă, normele din contractele colective de muncă nu pot contraveni dispozițiilor legale, astfel de clauze neputând produce efecte juridice.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a apreciat că stabilirea, printr-un contract colectiv de muncă, a unui algoritm de calcul al salariilor în baza unui alt nivel salarial pentru gradația 0 și a altor coeficienți de multiplicare decât cei prevăzuți în anexa nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ("Legea-cadru nr. 153/2017"), nu este interzisă, acesta putând fi aplicat atât timp cât salariile respectivului personal bugetar nu se calculează încă prin raportare la algoritmul legal, știut fiind că aplicarea legii menționate a fost temporizată inclusiv prin reglementări anuale care au instituit excepții, printre acestea fiind și ordonanțele de urgență ale Guvernului amintite în sesizare, care se pot raporta la salariile stabilite în contractul colectiv de muncă, cu condiția de a nu depăși cuantumul legal ori de a se situa între limitele minime și maxime ale legii.

Tribunalul Constanța - Secția I civilă a formulat un punct de vedere conform căruia creșterile salariale prevăzute de dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile personalului angajat în cadrul unității administrativ-teritoriale, respectiv reclamanților din dosarul aflat pe rolul instanței de trimitere.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispozițiile de drept comun, prevăzute de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, așa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanța de urgență.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute cumulativ de prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, legiuitorul a instituit mai multe condiții de admisibilitate, ce pot fi grupate astfel: - sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces dintre cele enumerate, limitativ, la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, aflat în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; - sesizarea să expună o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; - verificările să releve faptul că asupra chestiunii de drept respective instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Totodată, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă "motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului de judecată și al părților" [art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă].

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept dificile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că această cerință de admisibilitate a sesizării se referă la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest sens s-a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, pentru înlăturarea oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024; nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024; nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025; nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025; nr. 81 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1250 din 12 decembrie 2024).

Analizând îndeplinirea tuturor acestor condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, primordial, că litigiul în care a fost declanșat prezentul mecanism al pronunțării unei hotărâri prealabile face parte din cele limitativ prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului salarizat din fonduri publice, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Buzău.

Apoi, se constată că tribunalul solicită clarificări cu privire la aplicarea unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ceea ce este incompatibil cu mecanismul hotărârii prealabile.

Întrebarea tribunalului se referă la respectarea și punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă, astfel cum el a fost convenit și acceptat de către părți, respectiv dacă reclamanții sunt îndreptățiți la calcularea salariului de bază gradația 0, cu care se înmulțesc coeficienții grilei salariale din anexa nr. 1 la nivelul anului 2022.

Instanța de trimitere nu urmărește interpretarea unei chestiuni de drept, ci dorește clarificări privind aplicarea contractului colectiv de muncă la situația litigioasă în cauză, însă modul de aplicare a unui contract colectiv de muncă nu se încadrează în ipoteza mecanismului hotărârii prealabile.

Aplicarea unui anumit contract colectiv de muncă la o anume situație de fapt reprezintă o chestiune de fapt, nu de drept, întrucât această operațiune implică analiza faptelor și a circumstanțelor specifice fiecărui caz, spre deosebire de chestiunile de drept care implică interpretarea și aplicarea normelor legale abstracte și care pot face obiectul unei hotărâri prealabile.

Pe de altă parte, chestiunea de drept referitoare la interpretarea și aplicarea art. 100 și 105 din Legea nr. 367/2022, menționată de instanța de trimitere doar în expunerea punctului său de vedere, nu ridică probleme de interpretare și aplicare, neîndeplinind cerința existenței unei chestiuni dificile de drept, așa cum este menționat în mod expres în paragraful 9 din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Instanța de trimitere nu a demonstrat dificultatea problemei de drept, respectiv că aceasta ar fi susceptibilă de interpretări diferite și ar putea genera divergențe serioase de jurisprudență, care să fie inconciliabile din perspectiva sa.

Dimpotrivă, din cadrul punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere în respectarea art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă reies argumente în favoarea unei singure soluții, ceea ce nu este de natură să susțină teoria existenței unei probleme dificile de drept, ce necesită implicarea instanței supreme în vederea clarificării ei.

Totodată, încheierea instanței de trimitere nu cuprinde argumente privind caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 100 și 105 din Legea nr. 367/2022 și nu se motivează în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menționate.

Susținerile reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt de natură a demonstra dificultatea raționamentului logico-juridic, iar o analiză a normelor legale incidente în cauză demonstrează că acestea sunt clare, accesibile și previzibile.

În plus, în contextul lipsei jurisprudenței naționale privind problema supusă judecății, curțile de apel au transmis puncte de vedere teoretice cvasiunanime referitoare la modalitatea de interpretare a acestei chestiuni de drept, în același sens exprimat și de instanța de trimitere.

Or, Înalta Curte de Casație și Justiție are rolul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților sau dificultăților de interpretare a unor texte de lege, scopul prezentei proceduri nefiind acela de a transfera litigiul instanței supreme.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, se constată că cerința esențială privind existența unei chestiuni de drept dificile nu este îndeplinită, ci instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să rezolve fondul cauzei deduse judecății, prin confirmarea punctului său de vedere.

În concluzie, se constată că sesizarea Tribunalului Buzău - Secția I civilă, Complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale, nu este admisibilă, nefiind întrunite condițiile pentru declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,