ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 332/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 5.559/63/2021.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Apelantul-reclamant a depus un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 5.559/63/2021, Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 137 alin. (1) și (4) raportate la cele ale art. 113 și art. 115 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la următoarele chestiuni de drept: - definirea sintagmei "perioadă de activitate continuă", sub aspectul duratei minime; - dacă perioada de activitate continuă se întrerupe exclusiv prin acordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv repausului zilnic de 24 de ore corespunzător unei ture de 12 ore sau se întrerupe și prin acordarea oricărei perioade de repaus care excedează repausului zilnic de 24 de ore corespunzător unei ture de 12 ore.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 9 decembrie 2024 cu nr. 2.899/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 29 septembrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 53/2003" sau "Codul muncii") " Art. 137. - (1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. (2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. (3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. (4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. ( )". " Art. 113. - (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. (2) În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână." " Art. 115. - (...) (2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 31.08.2021, reclamantul Sindicatul "Cale Liberă Craiova - 2011", în numele și pentru membrii de sindicat AAA ș.a.m.d., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" - S.A. ("CFR"), a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei: a) la plata drepturilor salariale cuvenite pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă și duminică din perioadele de activitate continuă - când nu s-a acordat repausul săptămânal - conform art. 137 alin. (4) din Codul muncii, sub forma compensației/sporului de 190% din salariul de bază - conform art. 137 alin. (5) din Codul muncii coroborat cu prevederile contractului colectiv de muncă, pentru perioada 30.08.2018-31.12.2021; b) să calculeze și să plătească fiecărui salariat membru al Sindicatului "Cale Liberă Craiova - 2011" contravaloarea diferenței, în cuantum de 90% din salariul de bază, pentru perioada 30.08.2018-31.12.2021, reprezentând sporul pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă și duminică, din perioadele de activitate continuă - când nu s-a acordat repausul săptămânal - conform art. 137 alin. (4) din Codul muncii, sume care să fie actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare standard de la data nașterii dreptului până la data plății efective; c) la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin Încheierea din 6 aprilie 2022, Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus disjungerea cererii formulate de Sindicatul "Cale Liberă Craiova - 2011", pentru membrii de sindicat AAA ș.a.m.d., și formarea de noi dosare, având același obiect, în dosarul în care a fost formulată sesizarea judecându-se cererea formulată de reclamant pentru membrul de sindicat BB.

Prin Sentința civilă nr. 618 din 11 aprilie 2024, Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul "Cale Liberă Craiova - 2011", în contradictoriu cu pârâta CFR - Sucursala Regională Căi Ferate Craiova, și a dispus: obligarea pârâtei la plata către reclamant a contravalorii diferenței reprezentând sporul pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă și duminică, în cuantum de 90% din salariul de bază, din perioadele de activitate continuă, respectiv 10.09.2018-30.09.2018; 11.03.2019-24.03.2019; 1.07.2019-15.07.2019; 1.01.2020-31.01.2020; 1.03.2020-15.03.2020; 1.04.2020-29.04.2020; 1.05.2020-15.05.2020; 2.06.2020-24.06.2020; 1.07.2020-31.07.2020; 1.08.2020-19.08.2020, 1.11.2020-16.11.2020; 15.03.2021-29.03.2021; 10.05.2021-30.05.2021; 3.07.2021-18.07.2021; 1.08.2021-31.08.2021; 1.10.2021-31.10.2021; 11.12.2021-25.12.2021, sume actualizate cu rata inflației, de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și cu dobânda legală cu caracter penalizator, calculată de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată avansate de părți.

Pentru a pronunța soluția anterior menționată, tribunalul a reținut că cele două noțiuni - "repaus zilnic" și "repaus săptămânal" - trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu legislația Uniunii Europene și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene ("CJUE").

Atât din perspectiva dreptului național, cât și a celui unional, nu se poate lua în considerare absorbirea dreptului la repaus zilnic în dreptul la repaus săptămânal, în același sens fiind și jurisprudența CJUE (Hotărârea din 12 mai 2022, Luso Temp, C-426/20, punctul 29 și jurisprudența acolo citată).

În jurisprudența CJUE s-a mai stabilit, de asemenea, că noțiunile de "repaus zilnic" și de "repaus săptămânal" sunt noțiuni autonome de drept al Uniunii Europene care trebuie, așadar, să fie definite potrivit unor caracteristici obiective care se raportează la sistemul și la finalitățile Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru ("Directiva 2003/88/CE").

Instanța de fond a apreciat că, întrucât în art. 137 alin. (4) din Codul muncii apare formularea "zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat", se poate deduce că: dacă este vorba despre un singur repaus, cele 48 de ore trebuie acordate împreună; dacă este vorba de două asemenea repausuri, pentru că s-a prestat munca în mod continuu timp de două săptămâni, zilele libere vor fi reprezentate de 96 de ore (acordate după cele 14 zile).

Art. 5 din Directiva 2003/88/CE nu impune ca perioada de repaus săptămânal să se acorde în mod obligatoriu cel târziu în a șaptea zi după șase zile consecutive de lucru, ci, așa cum s-a stabilit în practica CJUE, din această dispoziție rezultă că perioada menționată ar trebui să se acorde în cadrul fiecărei perioade de șapte zile (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Maio Marques da Rosa, C-306/16). Astfel, potrivit acestei dispoziții, lucrătorului i se poate cere, în principiu, să lucreze până la 12 zile consecutive, în condițiile în care celelalte cerințe minime ale Directivei 2003/88/CE sunt respectate, în special cele referitoare la repausul zilnic și la timpul de lucru maxim săptămânal.

Având în vedere și dispozițiile art. 47 din contractele colective de muncă valabile în perioada dedusă judecății, instanța de fond a constatat că repausul zilnic este obligatoriu de 24 de ore pentru salariații cu regim de lucru în ture de 12 ore zi/noapte, iar între două ture consecutive de câte 12 ore fiecare se acordă un repaus ce nu poate fi mai mic de 24 de ore.

În ceea ce privește perioada de activitate continuă, în accepțiunea legiuitorului, în redactarea art. 137 alin. (4) și (5) din Codul muncii, instanța de fond a admis în parte solicitarea reclamantului, considerând că sporul salarial poate fi calculat potrivit algoritmului prevăzut de art. 137 alin. (5) din Codul muncii doar în ceea ce privește perioadele de cel mult 14 zile calendaristice sau peste acest interval, în care reclamantul nu a beneficiat de repausul săptămânal de 48 de ore consecutive, adică de un repaus de cel puțin 96 de ore libere consecutive după cele 14 zile de activitate.

Instanța a avut în vedere faptul că, odată ce există un repaus de 48 de ore, calculat în condițiile art. 47 alin. (5) din contractele colective de muncă valabile în perioada de referință, din care 24 de ore repausul zilnic după activitatea în ture, prin următoarele 24 de ore se întrerupe activitatea, nemaiputând fi considerată continuă.

Repausul de cel puțin 96 de ore libere consecutive după cele 14 zile de activitate a fost interpretat de instanță în sensul că, prin deducerea repausului zilnic de 24 de ore din totalul de 48 de ore acordat de angajator, rămân 24 de ore libere, având semnificația juridică a unei perioade de repaus, în sensul art. 133 din Codul muncii, ceea ce exclude posibilitatea ca această perioadă să fie cuantificată drept timp de muncă și, prin urmare, de a intra în calculul perioadei de activitate continuă care ar conduce la aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (4) din Codul muncii.

A fost, totodată, respinsă apărarea pârâtei privind cumulul repausului zilnic cu repausul săptămânal, având în vedere faptul că legislația muncii reglementează repausul zilnic și repausul săptămânal în mod distinct, fiecare având rațiune proprie și îndeplinind un rol diferit. Ele nu se exclud și nici nu se cumulează, salariatul având dreptul atât la respectarea perioadei zilnice de odihnă între două zile de lucru, cât și la acordarea timpului de odihnă săptămânal. Aceste reguli se aplică, deopotrivă, și salariaților cu program inegal de lucru, în ture, cu respectarea specificului acestei modalități de organizare a timpului de lucru, chiar Codul muncii conținând dispoziții pentru astfel de situații atipice, pentru situațiile neprevăzute urmând a se aplica contractele de muncă, dacă există.

Împotriva sentinței civile menționate la paragraful 12 a formulat apel reclamantul Sindicatul "Cale Liberă Craiova - 2011", în numele și pentru membrul de sindicat BB, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a Sentinței civile nr. 618 din 11 aprilie 2024 pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și rejudecând, pe fondul cauzei, obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 33.370 lei, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză - varianta I din raport, reprezentând diferența de spor de 90% din salariul de bază pentru perioada 30.08.2018-31.12.2021, pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă și duminică, din perioadele de activitate continuă, când nu s-a acordat repausul săptămânal, conform art. 137 alin. (4) din Codul muncii, și, totodată, să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea căii de atac formulate, reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond, printre altele, pentru micșorarea întinderii pretențiilor salariale acordate în raport cu determinările din varianta I a raportului de expertiză întocmit în cauză, generată, în opinia sa, de interpretarea eronată a sintagmei "perioadă de activitate continuă" reglementată de dispozițiile art. 137 alin. (4) și (5) din Codul muncii, solicitând instanței de control judiciar să omologheze raportul de expertiză pentru suma de 33.370 lei (spor + dobândă penalizatoare + actualizarea cu indicele de inflație, până la data efectuării raportului de expertiză), reprezentând diferența de spor de 90% din salariul de bază pentru perioada 30.08.2018-31.12.2021, pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă și duminică, din perioadele de activitate continuă, când nu a fost acordat reclamantului repausul săptămânal conform art. 137 alin. (4) din Codul muncii.

În accepțiunea apelantului-reclamant, perioada de activitate continuă nu poate reprezenta decât o perioadă de activitate ce se desfășoară timp de 5 până la 14 zile calendaristice sau mai mult, fără acordarea perioadei de repaus săptămânal, precedată de repaus zilnic, în cazul apelantului, activitate desfășurată în ture consecutive de 12 ore sau mai mult, ce alternează cu diverse perioade de repaus, altele decât cele de repaus săptămânal precedat de repaus zilnic, pe scurt, mai mici de 60 de ore.

Perioada acordată de timp liber de 48 de ore, cu titlu de repaus săptămânal, nu satisface cerințele unui repaus săptămânal de 48 de ore precedat obligatoriu de repausul zilnic de 12 ore (de 24 de ore după o tură de lucru de 12 ore), deci nu se asigură minimul de timp de odihnă, de 60 de ore neîntrerupte, necesar pentru realizarea dreptului la repaus zilnic plus repaus săptămânal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 113 și art. 115 alin. (2) din Codul muncii, art. 3 și 5 din Directiva 2003/88/CE, art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în lumina Hotărârii CJUE din 2 martie 2023 pronunțate în Cauza C-477/21, Mav-Start.

Gestionarea nelegală a timpului de odihnă produce discriminarea angajaților care își desfășoară activitatea în ture de 12 ore, zi/noapte, față de angajații care își desfășoară activitatea numai în zilele lucrătoare, în regim de lucru "la zi", 8 ore/zi.

O altă critică vizează modalitatea de interpretare de către instanța de fond a sintagmei "perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice", în sensul că aceasta ar fi de "cel mult 14 zile calendaristice sau peste 14 zile calendaristice", ceea ce contravine sensului clar al normei, potrivit căruia perioada nu poate fi mai mare de 14 zile, dar poate fi mai mică de 14 zile, adică poate fi cuprinsă între 5 și 14 zile.

Prin întâmpinarea formulată la apelul introdus de reclamant, intimata-pârâtă CFR a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului, invocând, printre altele, prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul angajatorului și pe cele ale art. 17 alin. (2) și (4) din Directiva 2003/88/CE. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: a) sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, în fața instanței de apel, respectiv Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale; b) instanța care formulează sesizarea - Curtea de Apel Craiova - este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 271 alin. (2 2 ) din Codul muncii; c) instanța care formulează sesizarea este competentă material și teritorial să judece calea de atac declarată, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată în apel depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv: având în vedere soluția primei instanțe, precum și criticile formulate prin declarația de apel, cele care pun în discuție modalitatea de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 137 alin. (1) și (4) raportate la cele ale art. 113 și art. 115 alin. (2) din Codul muncii, soluția pronunțată în calea de atac exercitată depinde, în principal, de lămurirea prealabilă a înțelesului sintagmei "perioadă de activitate continuă", sub aspectul duratei minime și al chestiunii de drept dacă perioada de activitate continuă se întrerupe exclusiv prin acordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv repausului zilnic de 24 de ore corespunzător unei ture de 12 ore sau se întrerupe și prin acordarea oricărei perioade de repaus care excedează repausului zilnic de 24 de ore corespunzător unei ture de 12 ore; e) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită prezintă caracter de noutate, în opinia instanței de trimitere fiind esențial ca problema de drept ce formează obiectul sesizării să fie susceptibilă de a genera, în viitor, o practică judiciară neunitară, indiferent de faptul că suntem în prezența unei reglementări legislative nou-intrate în vigoare ori a uneia mai vechi. Cu privire la înțelesul sintagmei "perioadă de activitate continuă", sub aspectul duratei minime și al chestiunii de drept dacă perioada de activitate continuă se întrerupe sau nu se întrerupe prin acordarea oricărei perioade de repaus care excedează repausului zilnic de 24 de ore corespunzător unei ture de 12 ore, nu există o practică judiciară bine conturată și nu a fost cristalizată o opinie majoritară, exprimată jurisprudențial. În motivarea îndeplinirii condiției noutății chestiunii de drept a fost invocată, totodată, și practica recentă a CJUE, respectiv Hotărârea din 2 martie 2023 pronunțată în Cauza C-477/21, Mav-Start; f) chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii, problema de drept în discuție nefiind anterior dezlegată și nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant a formulat o cerere, depusă în ședința publică din data de 2 octombrie 2024, prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept: În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 137 alin. (1) și (4) raportate la dispozițiile art. 113 și art. 115 alin. (2) din Codul muncii: - perioada de activitate continuă reglementată de art. 137 alin. (4) din Codul muncii presupune: a) exclusiv un interval de maximum 14 zile calendaristice în care nu se acordă repausul săptămânal de 48 de ore consecutive corespunzător fiecărei săptămâni calendaristice? b) inclusiv un interval de minimum 6 zile calendaristice până la maximul de 14 zile calendaristice în care nu se acordă repausul săptămânal de 48 ore consecutive corespunzător fiecărei săptămâni calendaristice? - poate fi calificat drept "perioadă de activitate continuă" un interval de timp, în sensul dispozițiilor art. 137 alin. (4) din Codul muncii, perioada în care salariatul beneficiază de un repaus inferior ca întindere de timp celui reglementat de art. 137 alin. (1) din același act normativ și/sau perioada în care beneficiază de un repaus inferior ca întindere de timp de 60 de ore (48 de ore repaus săptămânal + 12 ore repaus zilnic), reglementat de dispozițiile art. 135 alin. (1) din Codul muncii? - în ipoteza desfășurării activității pe o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, astfel cum aceasta este determinată ca urmare a interpretării dispozițiilor legale corespunzător dezlegării celor două chestiuni de drept ce fac obiectul primelor două întrebări, la durata legală a repausului săptămânal - de 48 de ore consecutive - este obligatoriu să se adauge sau nu durata repausului zilnic de 12 ore, prevăzută de art. 135 din Codul muncii? - în condițiile în care durata zilnică a timpului de muncă este de 12 ore în perioada de activitate continuă sau în cazul lucrătorilor care prestează munca în ture de câte 12 ore, este obligatoriu ca la durata legală a repausului săptămânal - de 48 de ore consecutive - să se adauge durata repausului obligatoriu de 24 de ore prevăzută de art. 115 alin. (2) din Codul muncii?

În ceea ce privește fondul chestiunii de drept, punctul de vedere al apelantului-reclamant este în sensul că, în acord cu prevederile Codului muncii, sintagma "perioadă de activitate continuă" nu poate fi definită conform DEX, așa cum a procedat instanța de fond în prezenta cauză, întrucât legiuitorul o include la secțiunea a 2-a, intitulată "Repausul săptămânal", de la art. 137 din Codul muncii, cu referire la acesta. Prin urmare, continuitatea din sintagmă se raportează la repausul săptămânal, ca perioadă de referință prevăzută la art. 16 lit. a) din Directiva 2003/88/CE.

În acest sens, perioada de activitate continuă nu poate reprezenta decât o perioadă de activitate ce se desfășoară timp de 6 până la 14 zile calendaristice sau mai mult, fără acordarea perioadei de repaus săptămânal reglementate la nivel național, precedată întotdeauna de perioada corespunzătoare repausului zilnic - conform celor statuate prin Hotărârea CJUE din 2 martie 2023 pronunțată în Cauza C-477/21, Mav-Start, în cazul apelantului, luând în considerare faptul că activitatea este desfășurată în ture consecutive de 12 ore sau mai mult, ce alternează cu diverse perioade de repaus, altele decât cele corespunzătoare repausului săptămânal precedat de repaus zilnic, pe scurt, mai mici de 60 de ore.

Intimata-pârâtă nu a depus un punct de vedere cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, în ceea ce privește chestiunea de drept ce vizează stabilirea numărului minim de zile de "activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile", în raport cu conținutul art. 137 alin. (4) și (5) din Codul muncii, nu s-ar putea reține că după trecerea a șase zile lucrătoare fără acordarea repausului săptămânal suntem în prezența unei activități continue ce impune aplicarea acestor dispoziții, câtă vreme legiuitorul nu poate avea în vedere acordarea cumulată decât după trecerea a două săptămâni lucrătoare, deoarece la acel moment sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea cumulată a repausului săptămânal.

Dispozițiile art. 137 alin. (1) și (2) din Codul muncii stabilesc regula în cazul acordării repausului săptămânal, iar alin. (4) și (5) ale aceluiași articol sunt excepții de la regulă. Prin urmare, în situația în care repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica, nu este necesară folosirea adverbului "cumulat" raportat la acordarea unui singur repaus săptămânal.

În opinia instanței de trimitere, din moment ce legiuitorul uzează de sintagma "sunt acordate cumulat", este evident că se referă la patru zile de repaus săptămânal, corespunzătoare unei activități continue pe durata a maximum 14 zile calendaristice. În contextul în care în aceste 14 zile calendaristice există, de regulă, 10 zile lucrătoare și 4 zile de repaus, minimul numărului de zile de activitate continuă nu poate fi decât de 10 zile lucrătoare și poate ajunge la un maxim de 14 zile.

Prin urmare, la fiecare 5 zile lucrate se naște în mod automat dreptul la un repaus de două zile, indiferent din ce zi a săptămânii începe activitatea, iar acordarea cumulată a două repausuri nu este justificată decât după 10 zile lucrate.

Cu alte cuvinte, primele două zile de repaus aferente primei săptămâni lucrate se cumulează cu următorul repaus săptămânal care se acordă la finele celei de-a doua săptămâni lucrate. Dacă, de regulă, avem două zile consecutive de repaus după 5 zile lucrate, este clar că se cumulează 4 zile de repaus numai după minimum 10 zile lucrate, deoarece zilele de repaus trebuie să fie în mod normal consecutive.

În ceea ce privește cea de-a doua chestiune de drept, ce vizează definirea noțiunii de "activitate continuă", în sensul art. 137 alin. (4) din Codul muncii, instanța de trimitere a reținut, în primul rând, că prevederile Directivei 2003/88/CE, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența CJUE, reglementează aspecte ce țin de organizarea timpului de lucru, prin stabilirea unor cerințe minime de securitate și sănătate la locul de muncă, iar nu aspecte ce țin de salarizarea și compensarea în bani a unor inconveniente decurgând din nerespectarea timpului de lucru sau de repaus.

Nerespectarea timpului de lucru sau de repaus atrage în primul rând răspunderea contravențională a angajatorului.

În plus, eventuala compensare în bani ar putea determina salariatul să fie cel care provoacă neacordarea perioadelor legale de repaus, prin schimbări repetate de tură, în perspectiva obținerii de câștiguri financiare, cu riscul de a-i fi afectată sănătatea.

Curtea de apel a arătat că, în cadrul procesual stabilit în speță [obligarea la acordarea drepturilor bănești în situația de excepție prevăzută de art. 137 alin. (5) din Codul muncii], instanța este ținută, în primul rând, să verifice caracterul continuu al activității astfel prestate, care poate fi întrerupt prin acordarea oricărei perioade de repaus care excedează repausului zilnic, indiferent de durata acesteia. Aceasta deoarece noțiunile de timp de lucru și timp de odihnă se exclud reciproc (timpul de odihnă exclude noțiunea de timp de lucru), iar activitatea continuă presupune ca timpul de lucru să fie neîntrerupt pe o perioadă de maximum 14 zile.

Cu atât mai mult, caracterul continuu al activității este întrerupt prin acordarea a două zile de repaus, câtă vreme acestea reprezintă durata normală a repausului săptămânal, acesta fiind, de fapt, obiectul de reglementare al dispozițiilor art. 137 din Codul muncii. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Instanțele consultate au comunicat trei hotărâri judecătorești definitive care implică chestiunile de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

La nivelul unei curți de apel a fost pronunțată o decizie definitivă prin care s-a reținut că includerea a 12 ore din repausul zilnic în repausul săptămânal de 48 de ore acordat, de regulă, în alte zile decât sâmbăta și duminica nu împiedică realizarea, în mod real, a finalității repausului săptămânal, aceea de a oferi salariatului posibilitatea de refacere a forței de muncă și de recreere, după mai multe zile de lucru. De asemenea, curtea a constatat că, având în vedere că intenția angajatorului a fost de acordare a repausului săptămânal la o frecvență obișnuită, iar nu cumulat, precum și faptul că reclamanții au avut un repaus de 48 de ore săptămânal, acest repaus trebuie considerat repausul săptămânal prevăzut de art. 137 alin. (1) și (2) din Codul muncii.

La nivelul altei curți de apel au fost pronunțate două hotărâri definitive, prin care au fost reținute următoarele: a) într-o primă hotărâre s-a apreciat că situația reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 137 alin. (4) din Codul muncii, compensațiile prevăzute de art. 137 alin. (5) din codul menționat putând fi acordate doar în ipoteza în care efectuarea cumulată a zilelor de repaus săptămânal s-a realizat în condițiile alin. (4), și anume cu autorizarea din partea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților; b) într-o a doua hotărâre s-a reținut încălcarea de către angajator a dispozițiilor art. 137 alin. (4) din Codul muncii, întrucât angajatul nu a beneficiat de repausul săptămânal de 48 de ore consecutive după ce a prestat ore de muncă sâmbăta și duminica, în aceste condiții, drepturile salariale cuvenite reclamantului fiind cele prevăzute de art. 137 alin. (5) din Codul muncii, teza finală.

Din punctele de vedere comunicate de cinci tribunale s-au conturat următoarele opinii: - a) sub aspectul duratei minime, "perioada de activitate continuă" prevăzută de dispozițiile art. 137 alin. (4) din Codul muncii se referă la minimum 6 zile lucrate, pentru că, într-o săptămână, care are 7 zile calendaristice, 5 zile sunt de lucru și 2 zile sunt de repaus săptămânal conform art. 113 din Codul muncii; b) "perioada de activitate continuă" se întrerupe exclusiv prin acordarea repausului săptămânal, al cărui scop este refacerea capacității de muncă după o săptămână de lucru, și nu prin acordarea repausului zilnic la care se referă art. 115 alin. (2) din Codul muncii (de 24 de ore), care este destinat exclusiv pentru refacerea capacității de muncă după un program normal de lucru de 12 ore pe care îl au salariații din unele sectoare de activitate; - a) minimul numărului de zile la care se referă legiuitorul în cadrul art. 137 alin. (4) din Codul muncii nu poate fi decât de 10 zile lucrătoare, perioada putând ajunge până la maximul de 14 zile. La fiecare 5 zile lucrate se naște, în mod automat, dreptul la un repaus de două zile, indiferent din ce zi a săptămânii începe activitatea, iar acordarea cumulată a două repausuri nu este justificată decât după 10 zile lucrate; b) caracterul continuu al activității prestate poate fi întrerupt prin acordarea oricărei perioade de repaus care excedează repausului zilnic, indiferent de durata acesteia; - o perioadă de 10 zile de activitate continuă poate interveni în cazurile prevăzute de art. 137 alin. (2) din Codul muncii când repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbătă și duminică, perioadă ce va fi urmată de un repaus de 48 de ore consecutive, iar o perioadă de muncă cuprinsă între 11 și 14 zile calendaristice va fi urmată de 96 de ore de repaus, depășirea intervalului maximal temporal posibil între două repausuri săptămânale va atrage aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (4) din Codul muncii chiar dacă nu s-a atins maximul perioadei de referință derogatorii și chiar dacă nu sunt îndeplinite cerințele extrinseci (autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și acordul sindicatului). În acest sens, încălcarea perioadei de referință legale de 7 zile dă dreptul salariatului la aplicarea normei de protecție instituite de art. 137 alin. (5) din Codul muncii, perioada de activitate continuă fiind de maximum 14 zile și acoperind și situațiile intermediare, ce nu se înscriu în prevederile art. 137 alin. (2) din Codul muncii; - perioada de activitate continuă se întrerupe și prin acordarea oricărei perioade de repaus care excedează repausului zilnic de 24 de ore corespunzătoare unei ture de 12 ore.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: • Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 33 din 10 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 8 aprilie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Vaslui - Secția civilă și de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: - "Dacă dispozițiile art. 120 alin. (1), ale art. 123 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 137 alin. (3) și ale art. 142 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (referitoare la plata și sporul pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbătoare legală), sunt aplicabile asistenților personali ai persoanelor cu handicap, față de conținutul contractelor individuale de muncă prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. a) și b) și art. 38 lit. c) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în condițiile în care salariatul desfășoară activitatea la domiciliul persoanei cu handicap și nu are o obligație legală de întreținere."; - "Modalitatea de interpretare a prevederilor art. 121 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul dacă asigurarea serviciilor de îngrijire personală în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, conform prevederilor legale, nu se lucrează poate fi considerată efectuare de ore suplimentare, în situația asistentului personal care asigură îngrijire la domiciliul său?" • Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 218 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 22 iulie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Botoșani - Secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire, printre altele, la următoarele chestiuni de drept: - "în interpretarea și aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 4 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 4/2015 privind condițiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru perioada corespunzătoare orelor efectuate peste programul normal de lucru este sau nu exclusă acordarea altor drepturi salariale sub formă de majorări/sporuri/compensații?"; - "dacă, în interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, derogatorii de la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislația prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere doar cu timp liber corespunzător, instituția publică angajatoare poate fi obligată la plata orelor suplimentare în situația în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege?"; - "dacă sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, ce se acordă agenților și ofițerilor de poliție judiciară în conformitate cu prevederile art. 5 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv sporul pentru condiții grele de muncă de până la 15% acordat polițiștilor în conformitate cu prevederile art. 12 din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt incluse în calculul salariului de funcție la care se aplică majorarea de 75% (70% în anul 2024 conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023) pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, în aplicarea art. 35 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. III alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, prin excepție de la prevederile alin. (1) ale articolelor anterior menționate?"; • Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 119 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 21 mai 2025, prin care, printre altele, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și s-a stabilit că: " În interpretarea dispozițiilor art. 7 lit. b), f) și i) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 4 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea pentru munca suplimentară desfășurată de polițiștii de penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, calculată potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu influențează calculul altor drepturi salariale și nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiții vătămătoare, spor condiții periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizație chirie, majorare de 50%."; • Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 123 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 23 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale privind dezlegarea următoarelor probleme de drept: - "Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislația prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de angajat doar cu timp liber corespunzător, instituția publică angajatoare poate fi obligată la plata acestora în situația în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege"; - "Dacă sintagma «timp efectiv lucrat» prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, pentru personalul militar din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, poate fi interpretată în sensul că se referă doar la perioada în care își îndeplinește atribuțiile din fișa postului sau se referă la întreg timpul în care salariatul a fost la dispoziția angajatorului"; - "Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii care reglementează durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână"; - "Dacă efectuarea serviciului în ture de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională conduce la acumularea de ore suplimentare în condițiile în care sunt depășite cele 40 de ore pe săptămână prevăzute de art. 112 alin. (1) din Codul muncii."; • Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 226 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 11 iulie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la, printre altele, următoarea chestiune de drept: - "Prevederile art. 137 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că angajații care beneficiază de timpul aferent repausului săptămânal în alte 2 zile consecutive decât sâmbăta și duminica beneficiază de sporul de 100% raportat la salariul de bază pentru activitatea efectiv desfășurată în zilele de sâmbătă și duminică, indiferent de faptul că au fost efectuate ore suplimentare?"; • Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 97 din 31 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 21 mai 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: "Dacă munca prestată de personalul vamal, al cărui statut este reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările și completările ulterioare, în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004, de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de compensarea reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."; • Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 65 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii."; • Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 17 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 5 aprilie 2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă privind pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: " 1) dacă în interpretarea dispozițiilor art. 123 raportat la art. 120 și art. 112 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sporul pentru muncă suplimentară se acordă doar pentru munca efectiv prestată peste durata normală a timpului de muncă sau se acordă și pentru orele în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate; 2) dacă în interpretarea dispozițiilor art. 126 lit. b) prin raportare la art. 125 din Codul muncii, sporul pentru muncă prestată în timpul nopții se acordă doar pentru munca efectiv prestată în timpul nopții, în condițiile art. 126 lit. a) și b), sau se acordă și pentru orele de noapte în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate; 3) dacă în interpretarea dispozițiilor art. 137 alin. (3) din Codul muncii, sporul pentru neacordarea repausului în zilele de sâmbătă și duminică se acordă doar pentru munca efectiv prestată în zilele de sâmbătă și duminică sau se acordă și pentru zilele de sâmbătă sau duminică în care salariatul s-a aflat la dispoziția