ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 423/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.237/102/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 19 martie 2025 pronunțată în Dosarul nr. 3.237/102/2023, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: Să se stabilească dacă prevederile punctului 8 de la lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că în categoria medicilor de specialitate chirurgicală, pe perioada în care își desfășoară activitatea în blocul operator și beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se include și medicul rezident într-o specialitate chirurgicală, respectiv cel care desfășoară stagiul la secția de chirurgie, respectiv de a se lămuri dacă medicul rezident are calitatea de personal încadrat în blocul operator pe perioada cât își desfășoară stagiul de pregătire la secția de chirurgie. În ipoteza unui răspuns negativ la prima întrebare, să se stabilească dacă prevederile punctului 9 de la lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că în categoria personalului mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator se include și medicul rezident într-o specialitate chirurgicală pe perioada cât își desfășoară stagiul de pregătire la secția de chirurgie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 17 aprilie 2025 cu nr. 859/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 24 noiembrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " ANEXA Nr. II

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 30 martie 2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru) " ANEXA Nr. 2 la Regulament-cadru Mărimea sporului pentru condiții deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare Articol unic. - Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: (...) B. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază: (...) 8. medicii de specialitate chirurgicală pe perioada cât desfășoară activitate în blocul operator; 9. personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator; (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș - Secția civilă, de litigii de muncă și asigurări sociale la 21 august 2023 și precizată la 21 februarie 2024, reclamanta AAA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare XY: obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale, reprezentând sporul de 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase, pentru întreaga activitate desfășurată de reclamantă în calitate de medic în cadrul blocului operator al spitalului pârât, proporțional cu timpul efectiv lucrat în blocul operator, pentru perioada 1.11.2022-31.12.2023; actualizarea drepturilor pecuniare reprezentate de sporul pentru condiții deosebit de periculoase solicitat, cu rata inflației; acordarea dobânzilor legale asupra sumelor datorate cu titlu de spor, calculate de la data la care ar fi trebuit acordate și până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.393/6.12.2017 a fost declarată admisă și confirmată ca fiind rezident pe loc în specialitatea chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, conform prevederilor art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 18/2009), urmând a realiza stagiul de formare profesională în cadrul Centrului universitar XY; la 1.01.2018, între reclamantă și Spitalul Clinic de Recuperare XY s-a materializat un raport de muncă, prin încheierea Contractului individual de muncă nr. aaaa/1.01.2018, pentru o perioadă determinată, începând din 1.01.2018 și până la finalizarea pregătirii prin rezidențiat [contractul a încetat la 31.12.2023, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/20023 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii)]; din luna noiembrie a anului 2022 și-a desfășurat activitatea în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Z, în acord cu toate protocoalele interinstituționale și prevederile legale incidente.

Potrivit dispozițiilor contractuale cuprinse la lit. E din contractul individual de muncă menționat anterior, funcția/meseria în care reclamanta și-a desfășurat activitatea a fost aceea de medic rezident în specialitatea chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, având cod nr. 221102 conform Clasificării ocupațiilor din România (COR), iar, prin natura specialității medicale, aceea de medic rezident în specialitate chirurgicală, mare parte din activitatea reclamantei, atât în cadrul normei de lucru de bază, cât și în cadrul gărzilor și al orelor suplimentare efectuate, s-a desfășurat în cadrul blocului operator. Cu toate acestea, la calculul salariului cuvenit, pârâtul nu a acordat sporul pentru condiții deosebit de periculoase, de până la 75% din salariul de bază, la care reclamanta consideră că este îndrituită conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și prevederilor pct. 8 și 9 de la lit. B a articolului unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru.

Reclamanta a arătat că pârâtul a apreciat în mod greșit, printr-o interpretare sui generis, că sintagma "medicii de specialitate chirurgicală" nu cuprinde și categoria medicilor rezidenți în specialitate chirurgicală, asimilând această sintagmă cu funcția/meseria de medic specialist, făcând însă abstracție de faptul că specialitatea chirurgicală reprezintă o categorie de specialități clinice, care este distinctă de funcțiile de medic rezident, medic specialist ori de medic primar.

Potrivit Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 11 septembrie 2008, și modificat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.348/2020 pentru completarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 4 august 2020 (Nomenclatorul de specialități medicale), specialitățile din domeniul medicinei se împart în trei grupe (grupa specialităților medicale, grupa specialităților chirurgicale și specialitățile paraclinice), iar din grupa specialităților chirurgicale face parte și chirurgia plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, specialitate medicală în care reclamanta își desfășoară activitatea lucrativă. Ad absurdum, dacă s-ar aprecia că medicul rezident nu este medic îndreptățit la beneficiul sporului salarial ce formează obiectul cauzei pendinte, în desconsiderarea dispozițiilor cuprinse la pct. 8 lit. B de la articolul unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru, medicul rezident ar fi îndrituit la acest spor în virtutea dispozițiilor cuprinse la pct. 9 lit. B de la articolul unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru.

S-a precizat, totodată, că poziția pârâtului este în contrast cu poziția altor unități spitalicești care, în condiții similare, acordă acest spor inclusiv medicilor rezidenți.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin notele scrise formulate, pârâtul a invocat faptul că prevederile Regulamentului-cadru au caracter de norme legale speciale în raport cu normele generale ce reglementează salarizarea personalului din sectorul public, fiind de strictă interpretare, fiind interzisă extinderea aplicabilității acestora, prin analogie, unor cazuri similare. În întreg conținutul Regulamentului-cadru nu poate fi identificată nicio mențiune cu privire la categoria medicilor rezidenți, aceștia reprezentând o categorie de personal distinctă, aflată într-o perioadă de calificare profesională, care beneficiază de un regim juridic distinct, reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, regim care vizează și plata drepturilor salariale.

Pârâtul a mai arătat că, prin prisma prevederilor art. 13, 13 1 , art. 15 alin. (2) și (6), art. 22 și 23 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, art. 377 alin. (3) și art. 386 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 95/2006), ale art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 899/2002 privind organizarea învățământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar și farmaceutic uman, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 5 septembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 899/2002), categoria de personal din care face parte reclamanta, medic rezident, este distinctă de aceea a medicului specialist/primar, motiv pentru care Regulamentul-cadru nu se aplică și rezidentului, ci doar personalului care a obținut titlul de medic.

Prin Sentința civilă nr. 3.176 din 6 iunie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 3.237/102/2023, Tribunalul Mureș - Secția civilă, de litigii de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Tribunalul a apreciat că reclamanta, având funcția de medic rezident, nu se regăsește, pentru perioada în litigiu, în niciuna dintre categoriile de personal prevăzute la pct. 8 și 9 lit. B de la articolul unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru, astfel că reclamanta nu poate beneficia de sporul pentru condiții deosebit de periculoase solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Activitatea medicilor rezidenți este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, rezidențiatul reprezentând o formă specifică de învățământ postuniversitar pentru absolvenții licențiați ai facultăților de medicină care asigură pregătirea necesară obținerii uneia dintre specialitățile cuprinse în Nomenclatorul de specialități medicale, întreaga activitate de rezidențiat desfășurându-se sub autoritatea Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației, iar, raportat la prevederile legale invocate și de pârât prin notele scrise și la probele administrate în cauză, a rezultat că reclamanta a avut, în toată perioada în litigiu, calitatea de medic rezident, iar nu pe aceea de medic specialist, medicul de specialitate sau specialist într-o disciplină sau specialitate medicală reprezentând un grad în ierarhia profesională medicală, distinct față de cel de medic rezident într-o anume specialitate.

Împotriva Sentinței civile nr. 3.176 din 6 iunie 2024, pronunțate de Tribunalul Mureș - Secția civilă, de litigii de muncă și asigurări sociale, a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Prin apărările formulate, reclamanta a arătat că medicul rezident este încadrat în categoria personalului medico-sanitar, respectiv medic de specialitate chirurgicală pe perioada cât desfășoară activitatea în blocul operator, acest aspect reieșind din faptul că legiuitorul a prevăzut în capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pe clase și gradații, salariile de bază nominale, inclusiv pe cele ale personalului de specialitate medico-sanitar, în tabelul aferent fiind menționați și medicii rezidenți diferențiați pe ani (alături de medicul primar, medicul specialist etc.).

Se mai precizează că ceea ce prezintă interes este mediul în care se lucrează, or prevederile legale arătate nu fac distincție în raport cu funcția îndeplinită, criteriul de recunoaștere a dreptului la sporul în discuție fiind mediul de lucru, același pentru tot personalul care desfășoară activitatea în blocul operator (medici specialiști, medici rezidenți, asistente etc.).

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii judecătorești atacate.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 19 martie 2025, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: a) litigiul se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) soluționarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a prevederilor legale supuse dezlegării, având în vedere considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță și motivele căii de atac exercitate în cauză, precum și apărările prezentate în întâmpinare; c) chestiunile de drept în discuție nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al vreunei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, iar asupra aspectelor ce formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior; d) chestiunile de drept supuse dezlegării prezintă dificultate și presupun nu doar clarificarea măsurii în care medicul rezident într-o specialitate chirurgicală și care desfășoară stagiul la secția de chirurgie este îndreptățit, pentru perioada în care își desfășoară activitatea în blocul operator, să beneficieze de sporul pentru condiții deosebit de periculoase [prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017], ci, în cazul în care poate fi beneficiar al sporului, și identificarea categoriei de personal, dintre cele prevăzute de punctele 8 și 9 lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru, în care trebuie încadrat acest medic ca beneficiar al sporului în discuție. Instanțele de judecată au dat interpretări diferite acestor chestiuni de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Apelanta-reclamantă apreciază că dispozițiile cuprinse în pct. 8 lit. B a articolului unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru trebuie să fie interpretate strict prin raportare la Nomenclatorul de specialități medicale, având în vedere scopul urmărit prin instituirea sa, cel al compensării condițiilor deosebit de periculoase existente prin raportare la mediul de lucru (bloc operator) care este identic pentru personalul medical, mediu sanitar și auxiliar ce prestează activitate în blocul operator și nu prin raportare la funcția concretă deținută.

Apelanta consideră că sintagma "medic de specialitate chirurgicală" include toate categoriile de personal încadrate în muncă conform Grupei minore 221 din cuprinsul COR, care își desfășoară activitatea profesională într-una dintre specialitățile chirurgicale prevăzute prin Nomenclatorul de specialități medicale, inclusiv medicii rezidenți în aceste specialități medicale.

Pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare XY a apreciat, prin punctul de vedere înaintat instanței, că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând că problema de drept din cauză vizează calitatea reclamantei de medic rezident, iar nu probleme propriu-zise de salarizare din fonduri publice. Din moment ce presupusa neacordare a sporului are la bază lipsa calității cerute de lege, intimatul-pârât nu consideră că prezentul dosar face obiect al prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, medicul rezident care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă în cadrul unei unități sanitare (cu care a încheiat contractul individual de muncă pe durată determinată, până la finalizarea rezidențiatului) este în drept să beneficieze, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului de lucru și pe perioada cât desfășoară acea activitate, de sporurile pentru condiții de muncă stabilite de ordonatorul de credite pentru locurile de muncă în care, alături de celelalte categorii de personal, își desfășoară activitatea și medicul rezident.

Cum nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare se stabilesc de ordonatorul de credite (cu consultarea sindicatelor etc.), iar prevederile Regulamentului-cadru nu indică, în mod distinct, categoria de personal a medicilor rezidenți (categorie care este, însă, enumerată de Legea-cadru nr. 153/2017 printre categoriile de personal cărora li se aplică prevederile acestei legi), rămâne de stabilit în care dintre categoriile de personal care își desfășoară activitatea în blocul operator trebuie încadrată categoria de personal a medicilor rezidenți în specialitate chirurgicală (respectiv cei care desfășoară stagiul la secția de chirurgie, fiind un aspect necontestat că și acești medici își desfășoară activitatea, în perioada rezidențiatului, și în blocul operator).

Cu privire la sporul pentru condiții deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a indicat, în Regulamentul-cadru, două categorii de personal care pot fi beneficiare ale sporului, respectiv: medicii de specialitate chirurgicală, precum și personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator.

Cum doar una dintre cele două categorii de personal face referire la medici și include medici în componență, curtea de apel apreciază că medicii rezidenți în specialitate chirurgicală (fără a fi medici specialiști, ci doar medici rezidenți, care dețin un titlu oficial de calificare în medicină, dar făcând parte din personalul care își desfășoară activitatea și în blocul operator pe perioada cât își desfășoară stagiul de pregătire la secția de chirurgie) se găsesc în categoria de personal a medicilor de specialitate chirurgicală pe perioada cât desfășoară activitate în blocul operator (indicată la punctul 8 de la lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru), strict în ceea ce privește acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase reglementat prin prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, având în vedere faptul că și această categorie de personal, a medicilor rezidenți, își desfășoară (cel puțin parțial) activitatea în blocul operator, iar în ultimii ani de rezidențiat chiar participă efectiv la intervențiile chirurgicale, alături de medicii de specialitate chirurgicală și de personalul mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator, lucrând în aceleași condiții, ar fi greu de acceptat ca medicii rezidenți să fie excluși din ambele categorii de personal care beneficiază de sporuri pentru activitatea desfășurată în blocul operator, adică să fie excluși atât din categoria de personal a medicilor de specialitate chirurgicală, cât și din categoria personalului mediu sanitar și auxiliar sanitar încadrat în blocul operator și să nu beneficieze de niciun spor.

Curtea de apel a avut în vedere prevederile: pct. 2 lit. a) de la cap. I și art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017; art. 9 și 23 din Legea-cadru nr. 153/2017; art. 17 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009; art. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 30 martie 2018 (Hotărârea Guvernului nr. 153/2018); art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 lit. c), art. 3 lit. b), art. 8 alin. (1), art. 12 alin. (1) și art. 14 din Regulamentul-cadru; punctele 8 și 9 de la lit. B a articolului unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru; art. 376 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și art. 15 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2009. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Ca urmare a consultării instanțelor de judecată, a reieșit că la nivelul instanțelor naționale nu a fost identificată practică judiciară cu privire la problema de drept în discuție, însă a fost comunicată o hotărâre definitivă prin care s-a tranșat asupra dreptului medicului rezident de a beneficia de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pe perioada efectuării stagiului de pregătire într-o unitate medicală, în condițiile în care mare parte a timpului este alocat pregătirii sale teoretice. Prin această hotărâre, Spitalul Clinic de Recuperare XY a fost obligat să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru luna decembrie 2020, calculată cu luarea în considerare a sporului pentru condiții periculoase de care a beneficiat reclamanta în ultimele trei luni anterioare celei în care a efectuat concediul de odihnă, și indemnizația de concediu efectiv achitată.

În considerentele hotărârii judecătorești identificate în cadrul paragrafului anterior, curtea de apel a reținut că "unica cerință legală de acordare a sporului este legată de condițiile în care se desfășoară activitatea, implicit și de durata desfășurării activității în asemenea condiții, care influențează mărimea sporului acordat lunar, iar reglementarea acordării sporului în favoarea întreg personalului medico-sanitar din secțiile de psihiatrie/psihiatrie pediatrică este incompatibilă cu excluderea categoriei profesionale a medicilor rezidenți de la beneficiul acestui spor. Așadar, chiar dacă este posibil ca medicul rezident să își consacre o parte a timpului de lucru pregătirii sale teoretice, acest lucru trebuia reflectat de cuantumul sporului pentru condiții periculoase acordat, fără însă ca acest lucru să semnifice că sporul are caracter temporar. În realitate, sporul se acordă de drept în considerarea desfășurării activității în cadrul secțiilor de psihiatrie/psihiatrie pediatrică, fără a fi instituite excepții legate de funcțiile deținute. În acest context, Curtea evocă dezlegarea cu valoare de principiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Decizia în interesul legii nr. 23/2021 (...). Chiar dacă această decizie se referă la o altă categorie profesională, dezlegările de principiu privind rațiunea acordării sporului pentru condiții periculoase (un risc sau pericol permanent de accidentare sau îmbolnăvire profesională), prioritatea luării în considerare a unor aspecte ce țin de caracteristica generală a unor categorii de activități, spații de lucru, și nu în considerarea fiecărui lucrător în parte și a fiecărei sarcini de serviciu a acestuia, (...)".

Din punctele de vedere teoretice transmise de către instanțele consultate a rezultat o singură opinie, în același sens cu cea exprimată de instanța de trimitere în cadrul încheierii de sesizare, conform căreia medicii rezidenți în specialitatea chirurgie beneficiază de sporul pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Art. 7 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțată de către Curtea Constituțională Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată și prin care s-a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile, au fost identificate următoarele decizii relevante: - Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024; nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025; nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025, și nr. 19 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 28 februarie 2025.

De asemenea, a fost identificată o decizie relevantă pronunțată în recurs în interesul legii, cu privire la problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: - Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 62 din 20 ianuarie 2022, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că: În interpretarea și aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, și a art. 150 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective (a se vedea considerentele de la paragrafele 93-98). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: a) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; b) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prima condiție este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului, la Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă.

Este îndeplinită și cea de-a doua condiție, întrucât sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanței de urgență sus-menționate. Litigiul are ca obiect: obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale, reprezentând sporul de 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase, pentru întreaga activitate desfășurată de reclamantă în calitate de medic în cadrul blocului operator al spitalului pârât, proporțional cu timpul efectiv lucrat în blocul operator, pentru perioada 1.11.2022-31.12.2023; actualizarea drepturilor pecuniare reprezentate de sporul pentru condiții deosebit de periculoase solicitat, cu rata inflației; acordarea dobânzilor legale asupra sumelor datorate cu titlu de spor, calculate de la data la care ar fi trebuit acordate și până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Evaluând elementele încheierii instanței de trimitere, cu privire la cele două întrebări care fac obiectul sesizării, se reține că nu este îndeplinită, însă, a treia condiție de admisibilitate, ce vizează existența unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Referitor la existența unei chestiuni de drept, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 o prevede drept condiție de admisibilitate a sesizării, iar, potrivit preambulului ordonanței de urgență, la adoptarea sa s-a ținut seama și de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept". Așa fiind, jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu această condiție, rămâne actuală și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că problema de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să presupună serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, astfel încât să necesite rezolvarea de principiu în procedura hotărârii prealabile, iar nu interpretarea și aplicarea unui text de lege clar, în raport cu circumstanțele particulare ale litigiului, ori existența unor simple obstacole, ce ar putea fi înlăturate printr-o reflecție mai aprofundată a judecătorului cauzei. Cu alte cuvinte, problema de drept trebuie să fie veritabilă sau dificilă, adică susceptibilă de interpretări diferite și controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice, a caracterului incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni justificate, față de imprecizia textului legal, care, pe baza interpretării, printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice și poate determina o jurisprudență neunitară.

Prin urmare, concluzia instanței de trimitere, în sensul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmată de expunerea clară a punctului său de vedere, nu este suficientă, fiind necesară prezentarea argumentelor pentru care există o reală dificultate de interpretare, întrucât prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum și cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă au în vedere dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept esențiale și controversate, ce prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziții legale complexe, îndoielnice sau lacunare.

Împrejurarea că instanța de trimitere nu are niciun fel de dificultate în legătură cu interpretarea textelor de lege rezultă, cu pregnanță, din conținutul încheierii de sesizare, în care a fost expusă o interpretare clară.

Astfel, instanța de trimitere a arătat că medicul rezident care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă în cadrul unei unități sanitare este în drept să beneficieze, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului de lucru și pe perioada cât desfășoară acea activitate, de sporurile pentru condiții de muncă stabilite de ordonatorul de credite pentru locurile de muncă, în care, alături de celelalte categorii de personal, își desfășoară activitatea și medicul rezident.

În acest context, se constată că instanța de trimitere nu se confruntă cu o reală dificultate de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, care să necesite declanșarea mecanismului hotărârii prealabile; în condițiile în care din încheierea de sesizare rezultă nevoia instanței de trimitere de confirmare a propriei modalități de interpretare nu se poate reține că problemele de drept care se cer a fi lămurite prezintă o dificultate suficient de mare, instanța supremă neputând fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării efective a unei cauze, întrucât această operațiune intră în competența exclusivă a instanței de judecată.

Dacă, prin sesizarea formulată, nu se urmărește stabilirea înțelesului sau a conținutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării dispozițiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie dispusă în cauză, sesizarea este inadmisibilă.

Totodată, se reține că dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată instanța supremă aduce în discuție regulile de soluționare a concursului între normele de drept, astfel că sesizarea este, în mod evident, inadmisibilă, întrucât aparține judecătorului cauzei atributul aplicării regulilor de soluționare a conflictului juridic ierarhic dintre două acte normative cu valoare diferită, în sensul de a se stabili dacă un atare concurs se regăsește sau nu, referitor la acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase, în ceea ce privește medicul rezident într-o specialitate chirurgicală, respectiv cel care desfășoară stagiul la secția de chirurgie, astfel cum este reglementat acest spor prin dispozițiile punctelor 8 și 9 de la lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru, prin raportare la reglementările specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

În procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie instanțelor de judecată în exercitarea atributului fundamental al acestora, de stabilire a normei incidente și de aplicare a legii, precum și de stabilire a modalității de interpretare a unor norme de drept în concurs din perspectiva forței lor juridice, întrucât judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situație de fapt concretă.

În speță, aspectele sesizate conduc spre concluzia că întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu vizează interpretarea unor dispoziții legale, ci doar realizarea unui raționament judiciar, care este atributul instanței învestite cu judecarea litigiului și care reprezintă cea mai importantă componentă a activității de judecată, a cărei delegare nu este permisă.

În egală măsură, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative - inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu -, pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că dispozițiile legale a căror interpretare se solicită sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări diferite sau contradictorii, și, de altfel, au făcut obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin deciziile menționate la capitolul IX din prezenta decizie.

Astfel, examenul atent al deciziilor interpretative pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare menționate la capitolul IX din prezenta decizie relevă că instanța supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea și aplicarea unitară a normelor legale în discuție, care se impun a fi respectate și valorificate, mutatis mutandis, de către instanța de trimitere în cauza cu care aceasta a fost învestită, aplicarea concretă și efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalențe, atributul constituțional exclusiv al acesteia din urmă.

Mai mult, în practică nu au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate în legătură cu problemele de drept ce fac obiectul sesizării, instanțele judecătorești neconfruntându-se cu problema modului de interpretare a acestora.

Instanțele judecătorești consultate au transmis doar puncte de vedere teoretice, care coincid cu opinia exprimată și argumentată de instanța de trimitere în încheierea de sesizare.

În aceste circumstanțe, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite premisele necesare declanșării mecanismului hotărârii prealabile, așa cum rezultă ele din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, anume, "existența unui fenomen generalizat și cu tendințe de permanentizare de practică neunitară la nivelul instanțelor judecătorești" care să reclame "necesitatea asigurării de urgență a unei practici judiciare uniforme și unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice."

Scopul pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziune în plan jurisprudențial, ceea ce presupune existența unor tendințe jurisprudențiale concrete, orientate către soluții diferite. Or, este evident că, în cazul prezentei sesizări, necesitatea și utilitatea unui astfel de demers nu se verifică atât timp cât, în practică, instanțele de judecată nu au soluționat astfel de litigii, hotărârea prealabilă neputând fi folosită ca un instrument de interpretare a legii în abstract.

În considerarea celor expuse, constatându-se că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,