Decizia nr. 423 din 24 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.237/102/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 19 martie 2025 pronunţată în Dosarul nr. 3.237/102/2023, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: Să se stabilească dacă prevederile punctului 8 de la lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că în categoria medicilor de specialitate chirurgicală, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în blocul operator şi beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se include şi medicul rezident într-o specialitate chirurgicală, respectiv cel care desfăşoară stagiul la secţia de chirurgie, respectiv de a se lămuri dacă medicul rezident are calitatea de personal încadrat în blocul operator pe perioada cât îşi desfăşoară stagiul de pregătire la secţia de chirurgie. În ipoteza unui răspuns negativ la prima întrebare, să se stabilească dacă prevederile punctului 9 de la lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că în categoria personalului mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator se include şi medicul rezident într-o specialitate chirurgicală pe perioada cât îşi desfăşoară stagiul de pregătire la secţia de chirurgie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17 aprilie 2025 cu nr. 859/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 24 noiembrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” ANEXA Nr. II

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 30 martie 2018, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru) ” ANEXA Nr. 2 la Regulament-cadru Mărimea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare Articol unic. – Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: (…) B. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază: (…) 8. medicii de specialitate chirurgicală pe perioada cât desfăşoară activitate în blocul operator; 9. personalul mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş – Secţia civilă, de litigii de muncă şi asigurări sociale la 21 august 2023 şi precizată la 21 februarie 2024, reclamanta AAA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare XY: obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale, reprezentând sporul de 75% din salariul de bază pentru condiţii deosebit de periculoase, pentru întreaga activitate desfăşurată de reclamantă în calitate de medic în cadrul blocului operator al spitalului pârât, proporţional cu timpul efectiv lucrat în blocul operator, pentru perioada 1.11.2022-31.12.2023; actualizarea drepturilor pecuniare reprezentate de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase solicitat, cu rata inflaţiei; acordarea dobânzilor legale asupra sumelor datorate cu titlu de spor, calculate de la data la care ar fi trebuit acordate şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele: prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.393/6.12.2017 a fost declarată admisă şi confirmată ca fiind rezident pe loc în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, conform prevederilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009), urmând a realiza stagiul de formare profesională în cadrul Centrului universitar XY; la 1.01.2018, între reclamantă şi Spitalul Clinic de Recuperare XY s-a materializat un raport de muncă, prin încheierea Contractului individual de muncă nr. aaaa/1.01.2018, pentru o perioadă determinată, începând din 1.01.2018 şi până la finalizarea pregătirii prin rezidenţiat [contractul a încetat la 31.12.2023, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/20023 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii)]; din luna noiembrie a anului 2022 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Z, în acord cu toate protocoalele interinstituţionale şi prevederile legale incidente.

Potrivit dispoziţiilor contractuale cuprinse la lit. E din contractul individual de muncă menţionat anterior, funcţia/meseria în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea a fost aceea de medic rezident în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, având cod nr. 221102 conform Clasificării ocupaţiilor din România (COR), iar, prin natura specialităţii medicale, aceea de medic rezident în specialitate chirurgicală, mare parte din activitatea reclamantei, atât în cadrul normei de lucru de bază, cât şi în cadrul gărzilor şi al orelor suplimentare efectuate, s-a desfăşurat în cadrul blocului operator. Cu toate acestea, la calculul salariului cuvenit, pârâtul nu a acordat sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, de până la 75% din salariul de bază, la care reclamanta consideră că este îndrituită conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi prevederilor pct. 8 şi 9 de la lit. B a articolului unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru.

Reclamanta a arătat că pârâtul a apreciat în mod greşit, printr-o interpretare sui generis, că sintagma „medicii de specialitate chirurgicală” nu cuprinde şi categoria medicilor rezidenţi în specialitate chirurgicală, asimilând această sintagmă cu funcţia/meseria de medic specialist, făcând însă abstracţie de faptul că specialitatea chirurgicală reprezintă o categorie de specialităţi clinice, care este distinctă de funcţiile de medic rezident, medic specialist ori de medic primar.

Potrivit Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 11 septembrie 2008, şi modificat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.348/2020 pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 4 august 2020 (Nomenclatorul de specialităţi medicale), specialităţile din domeniul medicinei se împart în trei grupe (grupa specialităţilor medicale, grupa specialităţilor chirurgicale şi specialităţile paraclinice), iar din grupa specialităţilor chirurgicale face parte şi chirurgia plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, specialitate medicală în care reclamanta îşi desfăşoară activitatea lucrativă. Ad absurdum, dacă s-ar aprecia că medicul rezident nu este medic îndreptăţit la beneficiul sporului salarial ce formează obiectul cauzei pendinte, în desconsiderarea dispoziţiilor cuprinse la pct. 8 lit. B de la articolul unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru, medicul rezident ar fi îndrituit la acest spor în virtutea dispoziţiilor cuprinse la pct. 9 lit. B de la articolul unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru.

S-a precizat, totodată, că poziţia pârâtului este în contrast cu poziţia altor unităţi spitaliceşti care, în condiţii similare, acordă acest spor inclusiv medicilor rezidenţi.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin notele scrise formulate, pârâtul a invocat faptul că prevederile Regulamentului-cadru au caracter de norme legale speciale în raport cu normele generale ce reglementează salarizarea personalului din sectorul public, fiind de strictă interpretare, fiind interzisă extinderea aplicabilităţii acestora, prin analogie, unor cazuri similare. În întreg conţinutul Regulamentului-cadru nu poate fi identificată nicio menţiune cu privire la categoria medicilor rezidenţi, aceştia reprezentând o categorie de personal distinctă, aflată într-o perioadă de calificare profesională, care beneficiază de un regim juridic distinct, reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, regim care vizează şi plata drepturilor salariale.

Pârâtul a mai arătat că, prin prisma prevederilor art. 13, 13 1 , art. 15 alin. (2) şi (6), art. 22 şi 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, art. 377 alin. (3) şi art. 386 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 95/2006), ale art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 5 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 899/2002), categoria de personal din care face parte reclamanta, medic rezident, este distinctă de aceea a medicului specialist/primar, motiv pentru care Regulamentul-cadru nu se aplică şi rezidentului, ci doar personalului care a obţinut titlul de medic.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.176 din 6 iunie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 3.237/102/2023, Tribunalul Mureş – Secţia civilă, de litigii de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Tribunalul a apreciat că reclamanta, având funcţia de medic rezident, nu se regăseşte, pentru perioada în litigiu, în niciuna dintre categoriile de personal prevăzute la pct. 8 şi 9 lit. B de la articolul unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru, astfel că reclamanta nu poate beneficia de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Activitatea medicilor rezidenţi este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, rezidenţiatul reprezentând o formă specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul de specialităţi medicale, întreaga activitate de rezidenţiat desfăşurându-se sub autoritatea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Educaţiei, iar, raportat la prevederile legale invocate şi de pârât prin notele scrise şi la probele administrate în cauză, a rezultat că reclamanta a avut, în toată perioada în litigiu, calitatea de medic rezident, iar nu pe aceea de medic specialist, medicul de specialitate sau specialist într-o disciplină sau specialitate medicală reprezentând un grad în ierarhia profesională medicală, distinct faţă de cel de medic rezident într-o anume specialitate.

Împotriva Sentinţei civile nr. 3.176 din 6 iunie 2024, pronunţate de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, de litigii de muncă şi asigurări sociale, a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Prin apărările formulate, reclamanta a arătat că medicul rezident este încadrat în categoria personalului medico-sanitar, respectiv medic de specialitate chirurgicală pe perioada cât desfăşoară activitatea în blocul operator, acest aspect reieşind din faptul că legiuitorul a prevăzut în capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pe clase şi gradaţii, salariile de bază nominale, inclusiv pe cele ale personalului de specialitate medico-sanitar, în tabelul aferent fiind menţionaţi şi medicii rezidenţi diferenţiaţi pe ani (alături de medicul primar, medicul specialist etc.).

Se mai precizează că ceea ce prezintă interes este mediul în care se lucrează, or prevederile legale arătate nu fac distincţie în raport cu funcţia îndeplinită, criteriul de recunoaştere a dreptului la sporul în discuţie fiind mediul de lucru, acelaşi pentru tot personalul care desfăşoară activitatea în blocul operator (medici specialişti, medici rezidenţi, asistente etc.).

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului şi menţinerea hotărârii judecătoreşti atacate.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 19 martie 2025, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: a) litigiul se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a prevederilor legale supuse dezlegării, având în vedere considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă şi motivele căii de atac exercitate în cauză, precum şi apărările prezentate în întâmpinare; c) chestiunile de drept în discuţie nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al vreunei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar asupra aspectelor ce formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior; d) chestiunile de drept supuse dezlegării prezintă dificultate şi presupun nu doar clarificarea măsurii în care medicul rezident într-o specialitate chirurgicală şi care desfăşoară stagiul la secţia de chirurgie este îndreptăţit, pentru perioada în care îşi desfăşoară activitatea în blocul operator, să beneficieze de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase [prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017], ci, în cazul în care poate fi beneficiar al sporului, şi identificarea categoriei de personal, dintre cele prevăzute de punctele 8 şi 9 lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru, în care trebuie încadrat acest medic ca beneficiar al sporului în discuţie. Instanţele de judecată au dat interpretări diferite acestor chestiuni de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Apelanta-reclamantă apreciază că dispoziţiile cuprinse în pct. 8 lit. B a articolului unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru trebuie să fie interpretate strict prin raportare la Nomenclatorul de specialităţi medicale, având în vedere scopul urmărit prin instituirea sa, cel al compensării condiţiilor deosebit de periculoase existente prin raportare la mediul de lucru (bloc operator) care este identic pentru personalul medical, mediu sanitar şi auxiliar ce prestează activitate în blocul operator şi nu prin raportare la funcţia concretă deţinută.

Apelanta consideră că sintagma „medic de specialitate chirurgicală” include toate categoriile de personal încadrate în muncă conform Grupei minore 221 din cuprinsul COR, care îşi desfăşoară activitatea profesională într-una dintre specialităţile chirurgicale prevăzute prin Nomenclatorul de specialităţi medicale, inclusiv medicii rezidenţi în aceste specialităţi medicale.

Pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare XY a apreciat, prin punctul de vedere înaintat instanţei, că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că problema de drept din cauză vizează calitatea reclamantei de medic rezident, iar nu probleme propriu-zise de salarizare din fonduri publice. Din moment ce presupusa neacordare a sporului are la bază lipsa calităţii cerute de lege, intimatul-pârât nu consideră că prezentul dosar face obiect al prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, medicul rezident care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă în cadrul unei unităţi sanitare (cu care a încheiat contractul individual de muncă pe durată determinată, până la finalizarea rezidenţiatului) este în drept să beneficieze, pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului de lucru şi pe perioada cât desfăşoară acea activitate, de sporurile pentru condiţii de muncă stabilite de ordonatorul de credite pentru locurile de muncă în care, alături de celelalte categorii de personal, îşi desfăşoară activitatea şi medicul rezident.

Cum nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare se stabilesc de ordonatorul de credite (cu consultarea sindicatelor etc.), iar prevederile Regulamentului-cadru nu indică, în mod distinct, categoria de personal a medicilor rezidenţi (categorie care este, însă, enumerată de Legea-cadru nr. 153/2017 printre categoriile de personal cărora li se aplică prevederile acestei legi), rămâne de stabilit în care dintre categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în blocul operator trebuie încadrată categoria de personal a medicilor rezidenţi în specialitate chirurgicală (respectiv cei care desfăşoară stagiul la secţia de chirurgie, fiind un aspect necontestat că şi aceşti medici îşi desfăşoară activitatea, în perioada rezidenţiatului, şi în blocul operator).

Cu privire la sporul pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a indicat, în Regulamentul-cadru, două categorii de personal care pot fi beneficiare ale sporului, respectiv: medicii de specialitate chirurgicală, precum şi personalul mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator.

Cum doar una dintre cele două categorii de personal face referire la medici şi include medici în componenţă, curtea de apel apreciază că medicii rezidenţi în specialitate chirurgicală (fără a fi medici specialişti, ci doar medici rezidenţi, care deţin un titlu oficial de calificare în medicină, dar făcând parte din personalul care îşi desfăşoară activitatea şi în blocul operator pe perioada cât îşi desfăşoară stagiul de pregătire la secţia de chirurgie) se găsesc în categoria de personal a medicilor de specialitate chirurgicală pe perioada cât desfăşoară activitate în blocul operator (indicată la punctul 8 de la lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru), strict în ceea ce priveşte acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase reglementat prin prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, având în vedere faptul că şi această categorie de personal, a medicilor rezidenţi, îşi desfăşoară (cel puţin parţial) activitatea în blocul operator, iar în ultimii ani de rezidenţiat chiar participă efectiv la intervenţiile chirurgicale, alături de medicii de specialitate chirurgicală şi de personalul mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator, lucrând în aceleaşi condiţii, ar fi greu de acceptat ca medicii rezidenţi să fie excluşi din ambele categorii de personal care beneficiază de sporuri pentru activitatea desfăşurată în blocul operator, adică să fie excluşi atât din categoria de personal a medicilor de specialitate chirurgicală, cât şi din categoria personalului mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator şi să nu beneficieze de niciun spor.

Curtea de apel a avut în vedere prevederile: pct. 2 lit. a) de la cap. I şi art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017; art. 9 şi 23 din Legea-cadru nr. 153/2017; art. 17 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009; art. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 30 martie 2018 (Hotărârea Guvernului nr. 153/2018); art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 lit. c), art. 3 lit. b), art. 8 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Regulamentul-cadru; punctele 8 şi 9 de la lit. B a articolului unic din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru; art. 376 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 15 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Ca urmare a consultării instanţelor de judecată, a reieşit că la nivelul instanţelor naţionale nu a fost identificată practică judiciară cu privire la problema de drept în discuţie, însă a fost comunicată o hotărâre definitivă prin care s-a tranşat asupra dreptului medicului rezident de a beneficia de sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pe perioada efectuării stagiului de pregătire într-o unitate medicală, în condiţiile în care mare parte a timpului este alocat pregătirii sale teoretice. Prin această hotărâre, Spitalul Clinic de Recuperare XY a fost obligat să plătească reclamantei diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă pentru luna decembrie 2020, calculată cu luarea în considerare a sporului pentru condiţii periculoase de care a beneficiat reclamanta în ultimele trei luni anterioare celei în care a efectuat concediul de odihnă, şi indemnizaţia de concediu efectiv achitată.

În considerentele hotărârii judecătoreşti identificate în cadrul paragrafului anterior, curtea de apel a reţinut că „unica cerinţă legală de acordare a sporului este legată de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, implicit şi de durata desfăşurării activităţii în asemenea condiţii, care influenţează mărimea sporului acordat lunar, iar reglementarea acordării sporului în favoarea întreg personalului medico-sanitar din secţiile de psihiatrie/psihiatrie pediatrică este incompatibilă cu excluderea categoriei profesionale a medicilor rezidenţi de la beneficiul acestui spor. Aşadar, chiar dacă este posibil ca medicul rezident să îşi consacre o parte a timpului de lucru pregătirii sale teoretice, acest lucru trebuia reflectat de cuantumul sporului pentru condiţii periculoase acordat, fără însă ca acest lucru să semnifice că sporul are caracter temporar. În realitate, sporul se acordă de drept în considerarea desfăşurării activităţii în cadrul secţiilor de psihiatrie/psihiatrie pediatrică, fără a fi instituite excepţii legate de funcţiile deţinute. În acest context, Curtea evocă dezlegarea cu valoare de principiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin Decizia în interesul legii nr. 23/2021 (…). Chiar dacă această decizie se referă la o altă categorie profesională, dezlegările de principiu privind raţiunea acordării sporului pentru condiţii periculoase (un risc sau pericol permanent de accidentare sau îmbolnăvire profesională), prioritatea luării în considerare a unor aspecte ce ţin de caracteristica generală a unor categorii de activităţi, spaţii de lucru, şi nu în considerarea fiecărui lucrător în parte şi a fiecărei sarcini de serviciu a acestuia, (…)”.

Din punctele de vedere teoretice transmise de către instanţele consultate a rezultat o singură opinie, în acelaşi sens cu cea exprimată de instanţa de trimitere în cadrul încheierii de sesizare, conform căreia medicii rezidenţi în specialitatea chirurgie beneficiază de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Art. 7 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată de către Curtea Constituţională Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile, au fost identificate următoarele decizii relevante: – Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024; nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025; nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025, şi nr. 19 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 28 februarie 2025.

De asemenea, a fost identificată o decizie relevantă pronunţată în recurs în interesul legii, cu privire la problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 62 din 20 ianuarie 2022, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective (a se vedea considerentele de la paragrafele 93-98). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului, la Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă.

Este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, întrucât sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate. Litigiul are ca obiect: obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale, reprezentând sporul de 75% din salariul de bază pentru condiţii deosebit de periculoase, pentru întreaga activitate desfăşurată de reclamantă în calitate de medic în cadrul blocului operator al spitalului pârât, proporţional cu timpul efectiv lucrat în blocul operator, pentru perioada 1.11.2022-31.12.2023; actualizarea drepturilor pecuniare reprezentate de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase solicitat, cu rata inflaţiei; acordarea dobânzilor legale asupra sumelor datorate cu titlu de spor, calculate de la data la care ar fi trebuit acordate şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Evaluând elementele încheierii instanţei de trimitere, cu privire la cele două întrebări care fac obiectul sesizării, se reţine că nu este îndeplinită, însă, a treia condiţie de admisibilitate, ce vizează existenţa unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Referitor la existenţa unei chestiuni de drept, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 o prevede drept condiţie de admisibilitate a sesizării, iar, potrivit preambulului ordonanţei de urgenţă, la adoptarea sa s-a ţinut seama şi de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Aşa fiind, jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu această condiţie, rămâne actuală şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În lipsa unei definiţii legale a acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că problema de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să presupună serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, astfel încât să necesite rezolvarea de principiu în procedura hotărârii prealabile, iar nu interpretarea şi aplicarea unui text de lege clar, în raport cu circumstanţele particulare ale litigiului, ori existenţa unor simple obstacole, ce ar putea fi înlăturate printr-o reflecţie mai aprofundată a judecătorului cauzei. Cu alte cuvinte, problema de drept trebuie să fie veritabilă sau dificilă, adică susceptibilă de interpretări diferite şi controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice, a caracterului incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni justificate, faţă de imprecizia textului legal, care, pe baza interpretării, printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina o jurisprudenţă neunitară.

Prin urmare, concluzia instanţei de trimitere, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmată de expunerea clară a punctului său de vedere, nu este suficientă, fiind necesară prezentarea argumentelor pentru care există o reală dificultate de interpretare, întrucât prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă au în vedere dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale şi controversate, ce prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziţii legale complexe, îndoielnice sau lacunare.

Împrejurarea că instanţa de trimitere nu are niciun fel de dificultate în legătură cu interpretarea textelor de lege rezultă, cu pregnanţă, din conţinutul încheierii de sesizare, în care a fost expusă o interpretare clară.

Astfel, instanţa de trimitere a arătat că medicul rezident care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă în cadrul unei unităţi sanitare este în drept să beneficieze, pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului de lucru şi pe perioada cât desfăşoară acea activitate, de sporurile pentru condiţii de muncă stabilite de ordonatorul de credite pentru locurile de muncă, în care, alături de celelalte categorii de personal, îşi desfăşoară activitatea şi medicul rezident.

În acest context, se constată că instanţa de trimitere nu se confruntă cu o reală dificultate de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, care să necesite declanşarea mecanismului hotărârii prealabile; în condiţiile în care din încheierea de sesizare rezultă nevoia instanţei de trimitere de confirmare a propriei modalităţi de interpretare nu se poate reţine că problemele de drept care se cer a fi lămurite prezintă o dificultate suficient de mare, instanţa supremă neputând fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării efective a unei cauze, întrucât această operaţiune intră în competenţa exclusivă a instanţei de judecată.

Dacă, prin sesizarea formulată, nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză, sesizarea este inadmisibilă.

Totodată, se reţine că dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă aduce în discuţie regulile de soluţionare a concursului între normele de drept, astfel că sesizarea este, în mod evident, inadmisibilă, întrucât aparţine judecătorului cauzei atributul aplicării regulilor de soluţionare a conflictului juridic ierarhic dintre două acte normative cu valoare diferită, în sensul de a se stabili dacă un atare concurs se regăseşte sau nu, referitor la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, în ceea ce priveşte medicul rezident într-o specialitate chirurgicală, respectiv cel care desfăşoară stagiul la secţia de chirurgie, astfel cum este reglementat acest spor prin dispoziţiile punctelor 8 şi 9 de la lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru, prin raportare la reglementările specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

În procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie instanţelor de judecată în exercitarea atributului fundamental al acestora, de stabilire a normei incidente şi de aplicare a legii, precum şi de stabilire a modalităţii de interpretare a unor norme de drept în concurs din perspectiva forţei lor juridice, întrucât judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.

În speţă, aspectele sesizate conduc spre concluzia că întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează interpretarea unor dispoziţii legale, ci doar realizarea unui raţionament judiciar, care este atributul instanţei învestite cu judecarea litigiului şi care reprezintă cea mai importantă componentă a activităţii de judecată, a cărei delegare nu este permisă.

În egală măsură, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative – inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu -, pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări diferite sau contradictorii, şi, de altfel, au făcut obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin deciziile menţionate la capitolul IX din prezenta decizie.

Astfel, examenul atent al deciziilor interpretative pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare menţionate la capitolul IX din prezenta decizie relevă că instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţa de trimitere în cauza cu care aceasta a fost învestită, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalenţe, atributul constituţional exclusiv al acesteia din urmă.

Mai mult, în practică nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate în legătură cu problemele de drept ce fac obiectul sesizării, instanţele judecătoreşti neconfruntându-se cu problema modului de interpretare a acestora.

Instanţele judecătoreşti consultate au transmis doar puncte de vedere teoretice, care coincid cu opinia exprimată şi argumentată de instanţa de trimitere în încheierea de sesizare.

În aceste circumstanţe, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite premisele necesare declanşării mecanismului hotărârii prealabile, aşa cum rezultă ele din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, anume, „existenţa unui fenomen generalizat şi cu tendinţe de permanentizare de practică neunitară la nivelul instanţelor judecătoreşti” care să reclame „necesitatea asigurării de urgenţă a unei practici judiciare uniforme şi unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.”

Scopul pronunţării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziune în plan jurisprudenţial, ceea ce presupune existenţa unor tendinţe jurisprudenţiale concrete, orientate către soluţii diferite. Or, este evident că, în cazul prezentei sesizări, necesitatea şi utilitatea unui astfel de demers nu se verifică atât timp cât, în practică, instanţele de judecată nu au soluţionat astfel de litigii, hotărârea prealabilă neputând fi folosită ca un instrument de interpretare a legii în abstract.

În considerarea celor expuse, constatându-se că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,