Decizia nr. 265/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 413/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 413/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.659/3/2022*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către intimatul-pârât.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 31 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 2.659/3/2022*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile ce pot fi dispuse pentru restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare pot viza şi obligarea la acordarea unui anumit grad diplomatic superior, care se acordă potrivit procedurii reglementate de dispoziţiile art. 6, art. 9 şi art. 11-13 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000) ” Art. 27. – (1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.”

Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare (Legea nr. 269/2003) ” Art. 6. – (1) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează Comisia pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare. Comisia propune acordarea gradelor diplomatice sau consulare la admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi pentru promovarea în grad diplomatic sau consular. (2) Organizarea şi funcţionarea comisiei prevăzute la alin. (1), inclusiv criteriile privind selecţionarea pentru admiterea la Academia Diplomatică, pentru promovarea în grade diplomatice şi consulare şi la alte concursuri pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe. (3) Acordarea gradelor diplomatice şi consulare se face prin ordin al ministrului afacerilor externe, cu excepţia gradului diplomatic de ambasador, în limita numărului maxim de funcţii diplomatice şi consulare aprobate.” ” Art. 7. – Gradul diplomatic de ataşat sau gradul consular de agent consular se acordă candidaţilor care au promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României.” ” Art. 9. – (1) Promovarea în grad diplomatic sau consular se face pe baza îndeplinirii condiţiilor de stagiu prevăzute la art. 13, a evaluării activităţii desfăşurate şi a calificărilor obţinute la Academia Diplomatică sau la alte instituţii de formare profesională, din ţară sau din străinătate.” ” Art. 11. – Celelalte grade diplomatice sau consulare se acordă prin ordin al ministrului afacerilor externe, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare.” ” Art. 12. – Ministerul Afacerilor Externe este singura instituţie care acordă grade diplomatice şi consulare, cu excepţia gradului de ambasador.” ” Art. 13. – Stagiul pentru promovarea în grad diplomatic sau consular este: a) pentru gradele diplomatice: 2 ani, de la ataşat diplomatic la secretar III; 3 ani, de la secretar III la secretar II; 4 ani, de la secretar II la secretar I; 3 ani, de la secretar I la consilier diplomatic; 4 ani, de la consilier diplomatic la ministru-consilier; 2 ani, de la ministru-consilier la ministru plenipotenţiar; b) pentru gradele consulare: 4 ani, de la agent consular la viceconsul; 4 ani, de la viceconsul la consul; 4 ani, de la consul la consul general.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 2.659/3/2022*, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanţei: a) să constate că deciziile pârâtului de a o declara respinsă pe reclamantă la concursurile de promovare în grad diplomatic şi consular din anii 2020 şi 2021 constituie fapte de discriminare în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000; b) să dispună anularea situaţiei create prin discriminare prin obligarea pârâtului la acordarea gradului de consilier diplomatic de la data de 1 septembrie 2020, iar în subsidiar de la data de 1 septembrie 2021.

În urma declinărilor reciproce de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, a fost pronunţată Decizia nr. 375 din 26 ianuarie 2023 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin Sentinţa civilă nr. 6.966 din 7 decembrie 2023, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pretenţiile fundamentate pe principiul nediscriminării sunt neîntemeiate, având în vedere că reclamanta nu se regăseşte în aceeaşi situaţie cu ceilalţi salariaţi care nu au beneficiat de concediu de creştere a copilului şi au fost promovaţi în grad superior. Astfel, neîndeplinirea unuia dintre criteriile avute în vedere pentru promovarea în grad diplomatic justifică punctajul acordat reclamantei, acest aspect fiind supus aprecierii exclusive a membrilor comisiei de evaluare.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.

În motivare, a susţinut că motivul real pentru care nu a primit punctajul necesar promovării în gradul profesional următor a vizat intrarea sa în concediul de creştere a copilului, aspect care se circumscrie unei situaţii discriminatorii în sensul art. 2 alin. (3) raportat la art. 3 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menţionat că acţiunea introductivă are ca obiect constatarea caracterului discriminatoriu al deciziilor prin care reclamanta a fost respinsă la concursurile de promovare în grad diplomatic şi consular din anii 2020-2021 şi, pe cale de consecinţă, anularea situaţiei create prin discriminare, prin obligarea pârâtului la acordarea gradului de consilier diplomatic începând cu 1 septembrie 2020 sau 1 septembrie 2021.

A mai reţinut că reclamanta este angajată cu contract individual de muncă în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare.

Soluţionarea apelului depinde de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, în condiţiile în care instanţa de apel este învestită cu rezolvarea chestiunii referitoare la posibilitatea includerii măsurii acordării gradului diplomatic superior în sfera măsurilor ce ar putea fi dispuse de instanţă pentru restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare.

A mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au formulat puncte de vedere conforme cu susţinerile şi apărările părţilor. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că extinderea sferei măsurilor avute în vedere de legiuitor dincolo de cadrul de reglementare stabilit prin legislaţia specială ar conduce la eludarea prevederilor Legii nr. 269/2003 referitoare la etapele procedurii de evaluare şi competenţele Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice.

În acest sens a arătat că verificarea modului în care au fost aplicate criteriile de evaluare şi înlăturarea consecinţelor pe care le-a produs acest tratament discriminatoriu presupuneau parcurgerea procedurii contestării rezultatelor evaluării în cadrul căreia s-ar fi putut dispune, eventual, anularea acestora şi reluarea procedurii evaluării. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin deciziile nr. 818-821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 10 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.

Prin Decizia nr. 21 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 7 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 trebuie interpretate în sensul că permit instanţei de drept comun, sesizată de o persoană cu privire la care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că a fost supusă unei discriminări prin concediere, să dispună restabilirea situaţiei anterioare discriminării, în sensul reintegrării în funcţia deţinută anterior concedierii, şi anularea deciziei de concediere, chiar şi atunci când această decizie a fost contestată anterior, potrivit procedurii speciale prevăzute de Codul muncii, iar contestaţia a fost respinsă ca urmare a constatării existenţei unei cauze reale şi serioase a concedierii sau, într-o astfel de situaţie, este posibilă numai acordarea unor despăgubiri. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa supremă reţine că, în procesul în care a fost formulată sesizarea, reclamanta solicită să se constate că deciziile pârâtului de a o declara respinsă la concursurile de promovare în grad diplomatic şi consular din anii 2020 şi 2021 constituie fapte de discriminare şi să se dispună anularea situaţiei create prin discriminare prin obligarea pârâtului la acordarea retroactivă a gradului de consilier diplomatic de la data de 1 septembrie 2020 şi, în subsidiar, de la data de 1 septembrie 2021.

Dat fiind că acordarea gradului de consilier diplomatic în această modalitate are drept consecinţă majorarea drepturilor salariale ale reclamantei angajate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, rezultă că obiectul dedus judecăţii priveşte stabilirea unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens poate fi evocată şi Decizia nr. 375 din 26 ianuarie 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit în acest proces, reţinând că obiectul litigiului este în legătură intrinsecă cu existenţa raporturilor contractuale de muncă, întrucât doar în calitatea sa de angajată a Ministerului Afacerilor Externe reclamanta putea candida la promovare, aceasta fiind singura modalitate de avansare în grad şi singura modalitate de a obţine o mărire salarială, pe baza vechimii în profesie, în cadrul acestui minister.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în apel pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în ultimă instanţă, în conformitate cu art. 271 alin. (2 2 ) din Codul muncii.

Aşadar, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii”.

Astfel, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege şi a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de trimitere întreabă dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, măsurile ce pot fi dispuse pentru restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare pot viza şi obligarea la acordarea unui anumit grad diplomatic superior, care se acordă potrivit procedurii reglementate de dispoziţiile art. 6, art. 9 şi art. 11-13 din Legea nr. 269/2003.

Întrebarea adresată instanţei supreme presupune a se stabili dacă măsura obligării angajatorului la acordarea unui anumit grad diplomatic superior în procedura reglementată de Legea nr. 269/2003 poate fi circumscrisă unuia dintre remediile instituite de art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, ce vizează fie restabilirea situaţiei anterioare, fie anularea situaţiei create prin discriminare.

Or, remediul referitor la restabilirea situaţiei anterioare este irelevant în cauză, dat fiind că reclamanta nu a solicitat prin acţiunea introductivă restabilirea situaţiei anterioare discriminării, ci anularea situaţiei create prin discriminare.

Din această perspectivă, stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse pentru restabilirea situaţiei anterioare discriminării nu este de natură să influenţeze soluţia ce va fi pronunţată în cauză.

De asemenea, determinarea sferei măsurilor ce ar putea fi dispuse pentru anularea situaţiei pretins discriminatorii nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă, deoarece nu presupune interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale, lacunare sau neclare, ci aplicarea în concret a legii în cauza dedusă judecăţii.

Instanţa de sesizare urmăreşte, în realitate, doar o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, abordare ce are semnificaţia nesocotirii sensului şi raţiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile.

De altfel, opinia exprimată în încheierea de sesizare relevă că instanţa de trimitere nu a întâmpinat vreo dificultate în rezolvarea acestei chestiuni circumscrise aspectelor particulare ale cauzei, apreciind că extinderea sferei măsurilor avute în vedere de legiuitor dincolo de cadrul de reglementare stabilit prin legislaţia specială ar conduce la eludarea prevederilor Legii nr. 269/2003 referitoare la etapele procedurii de evaluare şi competenţele Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice. În acest sens a arătat că verificarea modului în care au fost aplicate criteriile de evaluare şi înlăturarea consecinţelor pe care le-a produs acest tratament discriminatoriu presupuneau parcurgerea procedurii contestării rezultatelor evaluării în cadrul căreia s-ar fi putut dispune, eventual, anularea acestora şi reluarea procedurii evaluării.

În plus, trebuie subliniat că prin Decizia nr. 10 din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.

În considerentele de la paragrafele 31, 37 şi 41 din această decizie s-a reţinut că: „Ori de câte ori, însă, actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancţionare se urmăreşte intră în sfera ori a fost săvârşit în raporturile juridice care aparţin altor domenii/ramuri ale dreptului – dreptul muncii şi asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurenţei etc. – şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în condiţiile unor legi speciale, în faţa unor jurisdicţii speciale, angajarea răspunderii civile (lato sensu) pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, în virtutea principiului de drept specialia generalibus derogant, chiar pe calea respectivelor legi speciale, aşadar în condiţiile acestora şi în faţa jurisdicţiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în faţa unor instanţe cu competenţă materială specială, derogatorie de la dreptul comun. (…) Rolul reglementării cuprinse în art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a fost acela de a asigura întotdeauna existenţa unei căi în justiţie pentru reclamarea cazurilor de discriminare. Dacă o astfel de cale există deja la nivelul legii speciale care reglementează relaţiile sociale aparţinând altor ramuri ori domenii ale dreptului în contextul cărora s-a manifestat comportamentul discriminatoriu, legea specială se va aplica cu întâietate, sub toate aspectele, atât în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de formă cărora va fi supusă acţiunea, cât şi în ceea ce priveşte instanţa competentă. (…) Prin urmare, persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în condiţiile dreptului comun, înţelegând prin aceasta în faţa instanţei de drept comun, respectiv aceea civilă, ori de câte ori actul/faptul discriminatoriu nu a survenit în contextul unui raport juridic guvernat de o lege specială şi în legătură cu drepturi subiective a căror protecţie se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, potrivit regulilor instituite pentru acestea, care se vor aplica cu întâietate.”

Dezlegarea dată prin decizia în interesul legii, precum şi considerentele cu caracter de principiu evocate anterior oferă instanţei de trimitere suficiente repere de interpretare a normei de drept aplicabile pentru soluţionarea cauzei deduse judecăţii, care intră şi rămâne în atributul exclusiv al acesteia.

În consecinţă, constatând că sesizarea pendinte nu îndeplineşte cerinţa de a supune dezlegării o chestiune de drept veritabilă, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,