Decizia nr. 58 din 24 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.339/114/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere asupra chestiunii de drept de către părţi.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.339/114/2024, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Respectarea şi punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă încheiat între părţi şi, respectiv, calcularea salariului de bază gradaţia 0, cu care se înmulţesc coeficienţii grilei salariale din anexa nr. 1, să fie conform legii la nivelul anului 2022 completată cu majorările date de către ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscalbugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară, pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel cum el a fost convenit şi acceptat de către părţi.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 18 octombrie 2024, cu nr. 2.285/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 24 februarie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 367/2022”) ” Art. 100. – (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. (2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaţilor/lucrătorilor au un caracter minimal. (3) Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. (4) Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile. (5) Clauzele contractuale ale contractelor colective de muncă pot face referire, fără a afecta principul libertăţii contractuale, şi asupra următoarelor elemente: a) stabilirea coeficienţilor minimi de ierarhizare pe categorii de angajaţi/lucrători, ţinând cont de standardele ocupaţionale corespunzătoare; b) măsurile adoptate pentru consilierea şi evaluarea profesională a angajaţilor/lucrătorilor; c) măsurile privind armonizarea vieţii de familie cu obiectivele profesionale, timpul de lucru şi timpul de odihnă; d) reglementări privind condiţiile de muncă şi cele referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţilor/lucrătorilor; e) modalităţile de informare şi consultare a angajaţilor/lucrătorilor, ce exced prezentei legi. (…) (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional nu poate include clauze referitoare la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, care este stabilit prin hotărâre a Guvernului.” ” Art. 105. – (1) Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate pentru angajaţii/lucrătorii din sistemul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi salariale ale căror acordare şi cuantum sunt prevăzute de legislaţia în vigoare pentru categoria respectivă de personal. (2) Prin excepţie de la prevederile art. 97, contractele colective de muncă în sistemul bugetar se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea. (3) Drepturile salariale din sistemul bugetar se stabilesc prin lege în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime şi maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective. (4) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate. (5) Răspunderea pentru încheierea contractelor colective de muncă cu nerespectarea prevederilor alin. (1)-(3) revine angajatorului, care este obligat la recuperarea sumelor acordate necuvenit.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău – Secţia I civilă cu nr. 1.339/114/2024, reprezentantul legal Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat („S.L.S.A.D.P. Râmnicu Sărat”), în numele membrilor de sindicat, reclamanţii AAA ş.a., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat („A.D.P. Râmnicu Sărat”), Unitatea Administrativ-Teritorială Râmnicu Sărat („U.A.T. Râmnicu Sărat”), prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat („C.L. Mun. Râmnicu Sărat”), ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată în cauză, să se dispună: (i) obligarea pârâţilor la respectarea şi punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă încheiat între părţi şi la calcularea salariului de bază gradaţia 0, cu care se înmulţesc coeficienţii grilei salariale din anexa nr. 1, conform legii la nivelul anului 2022, completată cu majorările date de ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022”), nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2023”) şi nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023”), pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel cum el a fost convenit şi acceptat de către părţi; (ii) obligarea pârâţilor la plata sumei de 109.995 lei, reprezentând diferenţe salariale pentru lunile aprilie, mai, iunie şi calcularea în continuare a acestor sume până la plata efectivă a acestora, în conformitate cu dispoziţiile legale; (iii) obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată generate de demersul judiciar. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâţii U.A.T. Râmnicu Sărat şi C.L. Mun. Râmnicu Sărat au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând excepţia nulităţii absolute a contractului colectiv de muncă.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 25 septembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Buzău – Secţia I civilă, legal învestit cu soluţionarea cauzei într-un litigiu având natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce conferă competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 (în vigoare de la 13 mai 2011 până la 24 decembrie 2022, fiind înlocuită parţial prin Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 367/2022).

S-a reţinut a fi îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte, respectiv să se stabilească dacă, în interpretarea art. 100 din Legea nr. 367/2022, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la calcularea salariului de bază gradaţia 0, cu care se înmulţesc coeficienţii grilei salariale din anexa nr. 1 la nivelul anului 2022.

De asemenea, instanţa de trimitere a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat cu efecte general obligatorii problema de drept care constituie obiect al sesizării şi nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare având acest obiect, considerând, astfel, ca fiind îndeplinită inclusiv condiţia noutăţii chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta, prin apărător, a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul cauzei.

Pârâta A.D.P. Râmnicu Sărat a arătat că, în opinia sa, este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul cauzei. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Invocând prevederile art. 105 din Legea nr. 367/2022, tribunalul a apreciat că nu pot produce efecte juridice clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care încalcă interdicţiile prevăzute de normele legale. Astfel, dacă legislaţia în vigoare nu permite aplicarea unor coeficienţi în cazul salariilor personalului contractual din administraţia publică locală, normele din contractele colective de muncă nu pot contraveni acestor dispoziţii. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Curtea de Apel Iaşi şi tribunalele Braşov, Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ilfov, Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Constanţa – Secţia I civilă, Iaşi – Secţia I civilă, Vaslui şi Buzău – Secţia I civilă au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Potrivit punctului de vedere comunicat de Curtea de Apel Iaşi, din modalitatea de formulare a întrebării de către instanţa de trimitere nu rezultă care este problema de drept cu privire la care se solicită dezlegarea. Se apreciază că, în ipoteza în care ar fi vizat un contract colectiv de muncă aplicabil la nivelul angajatorului, salariaţii făcând parte din sectorul bugetar, iar prin contractul colectiv de muncă s-ar fi negociat drepturi salariale a căror acordare şi al căror cuantum sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 367/2022.

Tribunalul Vaslui a exprimat opinia potrivit căreia interpretarea clauzelor unui contract colectiv de muncă [care, potrivit art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă legea părţilor] nu reprezintă o problemă de drept care să necesite analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, situaţia putând fi tranşată direct de către instanţa de trimitere.

Potrivit punctelor de vedere transmise de tribunalele Iaşi – Secţia I civilă, Ilfov, Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi Buzău – Secţia I civilă, normele din contractele colective de muncă nu pot contraveni dispoziţiilor legale, astfel de clauze neputând produce efecte juridice.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a apreciat că stabilirea, printr-un contract colectiv de muncă, a unui algoritm de calcul al salariilor în baza unui alt nivel salarial pentru gradaţia 0 şi a altor coeficienţi de multiplicare decât cei prevăzuţi în anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”), nu este interzisă, acesta putând fi aplicat atât timp cât salariile respectivului personal bugetar nu se calculează încă prin raportare la algoritmul legal, ştiut fiind că aplicarea legii menţionate a fost temporizată inclusiv prin reglementări anuale care au instituit excepţii, printre acestea fiind şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului amintite în sesizare, care se pot raporta la salariile stabilite în contractul colectiv de muncă, cu condiţia de a nu depăşi cuantumul legal ori de a se situa între limitele minime şi maxime ale legii.

Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a formulat un punct de vedere conform căruia creşterile salariale prevăzute de dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile personalului angajat în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, respectiv reclamanţilor din dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispoziţiile de drept comun, prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, aşa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanţa de urgenţă.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute cumulativ de prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenţei neunitare la nivelul instanţelor naţionale, legiuitorul a instituit mai multe condiţii de admisibilitate, ce pot fi grupate astfel: – sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces dintre cele enumerate, limitativ, la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, aflat în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac; – sesizarea să expună o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – verificările să releve faptul că asupra chestiunii de drept respective instanţa supremă nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Totodată, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă „motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor” [art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă].

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept dificile, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că această cerinţă de admisibilitate a sesizării se referă la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest sens s-a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, pentru înlăturarea oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024; nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024; nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025; nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025; nr. 81 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1250 din 12 decembrie 2024).

Analizând îndeplinirea tuturor acestor condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, primordial, că litigiul în care a fost declanşat prezentul mecanism al pronunţării unei hotărâri prealabile face parte din cele limitativ prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului salarizat din fonduri publice, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Buzău.

Apoi, se constată că tribunalul solicită clarificări cu privire la aplicarea unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ceea ce este incompatibil cu mecanismul hotărârii prealabile.

Întrebarea tribunalului se referă la respectarea şi punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă, astfel cum el a fost convenit şi acceptat de către părţi, respectiv dacă reclamanţii sunt îndreptăţiţi la calcularea salariului de bază gradaţia 0, cu care se înmulţesc coeficienţii grilei salariale din anexa nr. 1 la nivelul anului 2022.

Instanţa de trimitere nu urmăreşte interpretarea unei chestiuni de drept, ci doreşte clarificări privind aplicarea contractului colectiv de muncă la situaţia litigioasă în cauză, însă modul de aplicare a unui contract colectiv de muncă nu se încadrează în ipoteza mecanismului hotărârii prealabile.

Aplicarea unui anumit contract colectiv de muncă la o anume situaţie de fapt reprezintă o chestiune de fapt, nu de drept, întrucât această operaţiune implică analiza faptelor şi a circumstanţelor specifice fiecărui caz, spre deosebire de chestiunile de drept care implică interpretarea şi aplicarea normelor legale abstracte şi care pot face obiectul unei hotărâri prealabile.

Pe de altă parte, chestiunea de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 100 şi 105 din Legea nr. 367/2022, menţionată de instanţa de trimitere doar în expunerea punctului său de vedere, nu ridică probleme de interpretare şi aplicare, neîndeplinind cerinţa existenţei unei chestiuni dificile de drept, aşa cum este menţionat în mod expres în paragraful 9 din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Instanţa de trimitere nu a demonstrat dificultatea problemei de drept, respectiv că aceasta ar fi susceptibilă de interpretări diferite şi ar putea genera divergenţe serioase de jurisprudenţă, care să fie inconciliabile din perspectiva sa.

Dimpotrivă, din cadrul punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere în respectarea art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă reies argumente în favoarea unei singure soluţii, ceea ce nu este de natură să susţină teoria existenţei unei probleme dificile de drept, ce necesită implicarea instanţei supreme în vederea clarificării ei.

Totodată, încheierea instanţei de trimitere nu cuprinde argumente privind caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 100 şi 105 din Legea nr. 367/2022 şi nu se motivează în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menţionate.

Susţinerile reclamanţilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt de natură a demonstra dificultatea raţionamentului logico-juridic, iar o analiză a normelor legale incidente în cauză demonstrează că acestea sunt clare, accesibile şi previzibile.

În plus, în contextul lipsei jurisprudenţei naţionale privind problema supusă judecăţii, curţile de apel au transmis puncte de vedere teoretice cvasiunanime referitoare la modalitatea de interpretare a acestei chestiuni de drept, în acelaşi sens exprimat şi de instanţa de trimitere.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are rolul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor sau dificultăţilor de interpretare a unor texte de lege, scopul prezentei proceduri nefiind acela de a transfera litigiul instanţei supreme.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, se constată că cerinţa esenţială privind existenţa unei chestiuni de drept dificile nu este îndeplinită, ci instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să rezolve fondul cauzei deduse judecăţii, prin confirmarea punctului său de vedere.

În concluzie, se constată că sesizarea Tribunalului Buzău – Secţia I civilă, Complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale, nu este admisibilă, nefiind întrunite condiţiile pentru declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,