ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 219/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 350/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 22.667/3/2021.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, contestatoarea formulând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 27 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 22.667/3/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept: a. Dacă în anul 2021 salariul de încadrare și celelalte drepturi salariale ale unei persoane încadrate într-o funcție de execuție (consilier relații, gradul I, gradația 4) în cadrul Institutului Diplomatic Român se raportează la drepturile bănești și obligațiile prevăzute pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României conform art. 36 din capitolul VI al anexei nr. IV referitoare la familia ocupațională de funcții bugetare "Diplomație" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; b. Dacă în anul 2021 salariul de încadrare și celelalte drepturi salariale ale unei persoane încadrate într-o funcție de execuție (consilier relații, gradul I, gradația 4) în cadrul Institutului Diplomatic Român sunt egale cu cele ale personalului similar din cadrul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid); c. Dacă recalcularea salariului de bază și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, aferente lunii în care intră în vigoare Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, cu modificările și completările ulterioare (n.n. - luna martie 2018), prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control, poate fi efectuată și de alt ordonator de credite decât cel principal conform art. 3 alin. (2) din legea sus-amintită. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Capitolul I - Dispoziții generale " Principii Art. 6. - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; (...)" Capitolul IV - Dispoziții tranzitorii și finale " Reîncadrarea personalului Art. 36. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38. (...)" "Aplicarea tranzitorie Art. 39. - (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (...) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (...)" Anexa nr. IV - Familia ocupațională de funcții bugetare "Diplomație" - Ministerul Afacerilor Externe Capitolul VI - Sporuri, premii și alte drepturi " Art. 5. - Celelalte categorii de personal angajate în Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și instituțiile subordonate acestuia, personalul încadrat pe funcții specifice Ministerului Afacerilor Externe, din cadrul Institutului Diplomatic Român, precum și personalul încadrat pe funcții și grade diplomatice din administrația centrală a Ministerului Economiei beneficiază de toate drepturile bănești și obligațiile prevăzute pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României."

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 500/2002): Capitolul I - Dispoziții generale - Obiectul legii " Art. 1. - (1) Prezenta lege stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar. (2) Dispozițiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării: a) bugetului de stat; b) bugetului asigurărilor sociale de stat; c) bugetelor fondurilor speciale; d) bugetului trezoreriei statului; e) bugetelor instituțiilor publice autonome; f) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz; g) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii; h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice; i) bugetului fondurilor externe nerambursabile."

Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 273/2006): Capitolul I - Dispoziții generale - Obiectul legii " Art. 1. - (1) Prezenta lege stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul finanțelor publice locale. (2) Dispozițiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării: a) bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București; b) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, după caz; c) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii; d) bugetului împrumuturilor externe și interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor și a altor costuri se asigură din bugetele locale și care provin din: împrumuturi externe contractate de stat și subîmprumutate autorităților administrației publice locale și/sau agenților economici și serviciilor publice din subordinea acestora; împrumuturi contractate de autoritățile administrației publice locale și garantate de stat; împrumuturi externe și/sau interne contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale; e) bugetului fondurilor externe nerambursabile."

Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 78/2018): " Art. 3. (...) (2) Ordonatorii principali de credite au obligația de a recalcula salariul de bază și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la art. 1 aferente lunii în care intră în vigoare prezenta lege, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Institutul Diplomatic Român (IDR): - anularea parțială a Deciziei nr. 27 din 11.05.2021 a Institutului Diplomatic Român, respectiv pct. 10 din tabelul intitulat "Situație privind recalcularea drepturilor salariale ale personalului Institutului Diplomatic Român începând cu 10 mai 2021" referitoare la stabilirea valorii salariului de bază, a sporului pentru condiții de muncă și a salariului total brut; - anularea actului adițional din 11.05.2021 la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul de evidență a salariaților cu nr. 23/2 din 18.11.2005; - obligarea intimatului la plata diferențelor dintre venitul salarial lunar total brut de care a beneficiat anterior emiterii deciziei menționate și actului adițional la contractul individual de muncă și cel stabilit de către intimat prin cele două acte a căror anulare a solicitat-o, începând cu data de 12.05.2021.

În motivare, contestatoarea a dezvoltat critici de nelegalitate și netemeinicie ale actelor contestate, având în vedere, în esență, salarizarea diferită a unor salariați ocupând funcții echivalente în instituții aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, în special a celor din cadrul Institutului Diplomatic Român și al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare - RoAid, susținând greșita salarizare a sa în perioada 2011-2017 prin raportare la legile-cadru de salarizare - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ulterior Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, a susținut greșita stabilire a drepturilor sale salariale, în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin raportare la drepturile salariale ale personalului ce își desfășoară activitatea în cadrul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare - RoAid și care sunt încadrate în funcții echivalente, având același grad profesional și aceeași gradație de vechime, apreciind că au fost înfrânte atât dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât și principiul nediscriminării consacrat de art. 6 alin. (1) lit. b) din același act normativ, dar și prevederile generale din legislația muncii, cuprinse în art. 16 alin. (1) și art. 41 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la principiul consensualismului la modificarea contractului individual de muncă, reclamând lipsa oricărui act adițional convenit de părți pentru modificarea drepturilor sale salariale. Nu în ultimul rând, contestatoarea a invocat încălcarea de către intimat a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 78/2018, deoarece obligația de a recalcula salariul de bază și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicabile anterior intrării în vigoare a acestei legi (31.03.2018) revine ordonatorului principal de credite care nu este institutul intimat, ci ministerul de resort.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece contestatoarea face parte din personalul de execuție al unei instituții publice (Institutul Diplomatic Român), este plătită din fonduri publice și pretinde anularea unor acte prin care i se stabilesc drepturile bănești cuvenite în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017, aspect care vizează modul de stabilire a unor drepturi salariale sau de natură salarială.

Totodată, a considerat că, în temeiul ordonanței de urgență în discuție, sesizarea intervine în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecății în cauzele care se încadrează la art. 1, indiferent de gradul de dificultate, instanța de trimitere putând fi de la orice nivel, inclusiv instanță de fond, concluzie ce derivă din caracterul imperativ al normelor în discuție care exclude orice eventuale aprecieri ale instanței de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept.

A punctat și că instanța supremă nu a statuat în legătură cu problemele în discuție, iar acestea nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Contestatoarea consideră că numai ordonatorul principal de credite este cel care are obligația și posibilitatea recalculării drepturilor salariale constatate a fi acordate necuvenit de Curtea de Conturi, indicând decizii ale instanței supreme despre care afirmă că tranșează problemele de drept deduse judecății (deciziile nr. 8/2021, nr. 80/2023, nr. 3/2024 și nr. 40/2024, toate pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Intimatul a arătat că în anul 2021 salariul de încadrare al personalului Institutului Diplomatic Român s-a raportat la personalul cu funcții de execuție specifice Ministerului Afacerilor Externe, nefiind egal cu nivelul de salarizare al angajaților din cadrul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare - RoAid, iar recalcularea s-a efectuat de Institutul Diplomatic Român conform simulării transmise de minister. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere nu și-a exprimat poziția asupra chestiunii de drept. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu conținutul întrebărilor adresate instanței supreme nu s-a apreciat necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la orientarea/orientările conturată/conturate în cadrul practicii judiciare a acestora asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în cauza pendinte și nici a Ministerului Public în legătură cu existența în lucru a unei propuneri pentru promovarea unui recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Nu au fost identificate decizii relevante pentru soluționarea sesizării. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea dispozițiilor legale supuse interpretării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizei problemei de drept se impune o lămurire cu privire la normele supuse interpretării în cadrul sesizării. Astfel, se constată că, în cuprinsul primei întrebări adresate, instanța de trimitere a menționat în mod eronat art. 36 din capitolul VI al anexei nr. IV referitoare la familia ocupațională de funcții bugetare "Diplomație" din Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care capitolul VI din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 153/2017 are numai cinci articole.

În acest context, analiza sesizării se va realiza prin raportare la conținutul art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, dar și al prevederilor art. 5 din capitolul VI al anexei nr. IV referitoare la familia ocupațională de funcții bugetare "Diplomație" din Legea-cadru nr. 153/2017, invocate de către contestatoare atât în cuprinsul contestației, cât și în cadrul punctului de vedere exprimat privitor la admisibilitatea sesizării instanței supreme. Asupra admisibilității sesizării

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun a mecanismului de prevenire a apariției jurisprudenței neunitare reprezentat de hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, procedură reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea acestor condiții de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect anularea unor acte juridice prin care s-au stabilit drepturi salariale ale contestatoarei, care are calitatea de consilier în cadrul Institutului Diplomatic Român.

Se confirmă așadar împrejurarea că pretențiile deduse judecății în cauză se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul unui complet de judecată specializat în materia conflictelor de muncă și asigurărilor sociale din cadrul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Ca atare, se constată că primele două condiții de admisibilitate ale sesizării sunt îndeplinite.

Cât privește însă condiția existenței unei chestiuni de drept, în absența unei definiții legale a noțiunii, examinarea îndeplinirii acestei cerințe de admisibilitate trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, prin care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei "chestiuni de drept", este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul realizării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma supusă analizei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare, rolul instanței supreme fiind acela de a asigura in abstracto interpretarea normelor juridice susceptibile de interpretări diferite, iar nu acela de aplicare a unor prevederi legale la circumstanțele concrete ale unui litigiu.

Caracterul dificil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite în practică.

Pe de altă parte, așa cum s-a statuat deja în jurisprudența obligatorie anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului (Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Or, analiza de conținut a primelor două întrebări ale instanței de trimitere relevă faptul că aceasta nu identifică norma juridică ce ar putea fi susceptibilă de interpretări diferite, ci solicită instanței supreme să valideze ori să infirme concluzia ce ar putea fi trasă din interpretarea corelată a unor dispoziții legale (neindicate în sesizare), cu aplicare concretă la starea de fapt din speță, respectiv: - dacă în anul 2021 salariul de încadrare și celelalte drepturi salariale ale unei persoane încadrate într-o funcție de execuție (consilier relații, gradul I, gradația 4) în cadrul pârâtului Institutul Diplomatic Român se raportează la drepturile bănești și obligațiile prevăzute pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României; - dacă în anul 2021 salariul de încadrare și celelalte drepturi salariale ale unei persoane încadrate într-o funcție de execuție (consilier relații, gradul I, gradația 4) în cadrul pârâtului (Institutul Diplomatic Român) trebuie să fie sau nu egale cu cele ale personalului similar din cadrul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid).

Se constată așadar că primele două întrebări au fost adresate instanței supreme, fără identificarea normelor de drept pretins a fi deficitare, susceptibile de mai multe înțelesuri ori care ar fi neclare, ambigue sau lacunare și de a căror corectă interpretare și aplicare ar depinde soluționarea cauzei. Instanța de trimitere nu a identificat și supus analizei o chestiune de drept veritabilă, reală și dificilă legată de modul de interpretare a unei norme legale ori a unui principiu de drept, de natură să impună intervenția instanței supreme, prin mecanismul de prevenire a apariției unei jurisprudențe neunitare reprezentat de hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ci a transferat către Înalta Curte de Casație și Justiție, în contextul particular al cauzei cu care a fost sesizată, stabilirea efectivă a soluțiilor ce urmează a fi adoptate în dosar, aspect ce conturează inadmisibilitatea sesizării, nefiind întrunită condiția existenței unei chestiuni veritabile și dificile de drept în sensul consacrat deja în jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezvoltată în considerentele expuse supra.

De asemenea, se constată că instanța de trimitere nu identifică, în raport cu claritatea și precizia normei indicate în cea de-a treia întrebare, de unde rezultă dificultatea de interpretare și de aplicare a acesteia. Elocventă în acest sens este maniera de adresare a întrebării, respectiv dacă recalcularea salariului de bază și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul din autoritățile sau instituțiile finanțate de la bugetul de stat, ca urmare a constatării de către Curtea de Conturi a unor drepturi acordate necuvenit, poate fi efectuată și de alt ordonator de credite decât cel principal conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 78/2018.

Textul de lege al articolului menționat prevede că: "Ordonatorii principali de credite au obligația de a recalcula salariul de bază și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la art. 1 aferente lunii în care intră în vigoare prezenta lege, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control."

Așadar, instanța de sesizare nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, textul de lege menționat fiind suficient de clar, ci urmărește mai degrabă obținerea unei confirmări a soluției ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecății prin raportare la solicitarea și susținerile contestatoarei.

Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluționarea cauzei deduse judecății, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată.

Este de subliniat și că, în absența identificării unei chestiuni de drept veritabile, conturată prin întrebarea adresată de instanța de trimitere, nu se mai impune verificarea condiției referitoare la existența unei dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.