Decizia nr. 8/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 58/98/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.418/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 58/98/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 58/98/2025, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă unui subofițer desemnat prin ordin de zi pe unitate să exercite atribuțiile funcției de contabil-șef, fără a ocupa acest post prin concurs sau în baza altei împuterniciri legale, i se cuvine plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției efectiv exercitate prin desemnare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 decembrie 2025 cu nr. 2.418/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Din modul în care instanța de trimitere a înțeles să formuleze întrebarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile rezultă că nu s-a solicitat interpretarea unor texte de lege.

Alte dispoziții legale incidente: - Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 80/1995): " Art. 771. - Cadrele militare în activitate pot îndeplini, temporar, prin împuternicire, atribuțiile unei alte funcții vacante, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției, pentru o perioadă de până la 6 luni, interval care poate fi prelungit cu aprobarea conducătorului instituției, în aceleași condiții. Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale pot îndeplini, temporar, prin împuternicire, atribuțiile unei alte funcții vacante, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, pentru o perioadă de până la 6 luni, interval care poate fi prelungit cu aprobarea ministrului apărării naționale până la cel mult un an. Cadrele militare în activitate pot îndeplini, temporar, prin împuternicire, atribuțiile unei alte funcții al cărei titular lipsește o perioadă mai mare de o lună, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, până la încetarea situației care a condus la vacantarea temporară a funcției. Pe timpul exercitării atribuțiilor funcțiilor în care au fost împuternicite, cadrele militare au obligațiile și drepturile corespunzătoare funcțiilor respective. Prin excepție de la prevederile alin. 1, în Ministerul Afacerilor Interne, prelungirea perioadei de împuternicire se aprobă potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane." - Anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016): " Art. 12. - (1) Împuternicirea reprezintă exercitarea cu caracter temporar a atribuțiilor unei funcții prevăzute cu soldă de comandă, pe un post vacant sau pe un post al cărui titular este împuternicit să exercite atribuțiile unei funcții prevăzute cu soldă de comandă ori nu este prezent în unitate mai mult de o lună, cu excepția perioadei concediului de odihnă. (2) Poate fi împuternicit cadrul militar care îndeplinește condițiile de studii prevăzute în fișa postului, nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare și și-a exprimat în scris acordul pentru împuternicire." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Sentința civilă nr. 435 din 21 mai 2025, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă în Dosarul nr. 58/98/2025, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamant și a fost obligat pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean "Nicolae Condeescu" Ialomița (U.M. 0412 Slobozia) la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 23.05.2023-31.07.2024, corespunzătoare funcției de contabil-șef, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.

În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut că, potrivit Sentinței civile nr. 836 din 28 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 638/98/2023, definitivă prin Decizia nr. 2.527 din 22 mai 2024 a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pârâtul din prezenta cauză a fost obligat către același reclamant la plata diferențelor de drepturi salariale, aferente perioadei 27 octombrie 2021 și până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv până la data de 23 mai 2023, corespunzătoare funcției de contabil-șef.

Având în vedere faptul că reclamantul a continuat să exercite funcția de contabil-șef și ulterior pronunțării sentinței civile sus-menționate, însă nu i-au fost acordate drepturile salariale cuvenite funcției exercitate în fapt, prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale, aferente perioadei 23.05.2023-31.07.2024, corespunzătoare funcției de contabil-șef, întrucât și în această perioadă reclamantul a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 12 din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016, dar și de art. 77 1 din Legea nr. 80/1995.

Deși prin ordinul de zi pe unitate nu s-a procedat la o împuternicire pe funcție a reclamantului, în fapt, reclamantul a ocupat funcția de contabil-șef și a desfășurat activitățile aferente acesteia, aspect care rezultă și din fișa de post depusă la dosar de către pârât.

În condițiile în care pentru perioada 27.10.2021-23.05.2023 există deja o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale pentru exercitarea efectivă a funcției de contabil-șef, pentru respectarea principiului securității raporturilor juridice, prima instanță a reținut că se impune ca aceeași soluție să fie dată și pentru perioada 23.05.2023-31.07.2024, ca urmare a existenței aceleiași situații de fapt.

Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri, pârâtul a criticat soluția, întrucât a fost dată fără a se efectua o analiză proprie și detaliată, prima instanță limitându-se la a relua în totalitate motivarea reținută în Dosarul civil nr. 638/98/2023 al aceleiași instanțe.

Apelantul-pârât a invocat împrejurarea că reclamantul nu a îndeplinit condițiile legale pentru a fi împuternicit pe funcția de contabil-șef, el făcând parte din corpul subofițerilor și având gradul de plutonier-adjutant-șef, iar pentru a fi asigurată continuitatea activității instituției, prin ordinul de zi pe unitate, acesta a fost desemnat înlocuitor legal al contabilului-șef care a trecut în rezervă cu data de 27 octombrie 2021.

Astfel, a susținut că numai împuternicirea emisă în temeiul Legii nr. 80/1995 cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 12 din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 constituie actul administrativ care poate modifica raportul de serviciu al cadrului militar.

Totodată, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu chestiunea de drept ce face obiectul prezentei analize, arătând că există practică judiciară divergentă la nivelul curților de apel.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului, arătând că, de vreme ce pentru perioada 27.10.2021-23.05.2023 există deja o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale pentru exercitarea efectivă a funcției de contabil-șef, pentru respectarea principiului securității raporturilor juridice, se impune ca aceeași soluție să fie dată și pentru perioada 23.05.2023-31.07.2024, ca urmare a existenței aceleiași situații de fapt. IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății, domeniul de aplicare se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (1) din acest act normativ.

Astfel, salarizarea personalului inspectoratului de jandarmi județean se încadrează în categoria sistemului de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită reprezintă temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, respectiv dacă unui subofițer desemnat prin ordin de zi pe unitate să exercite atribuțiile funcției de contabil-șef, fără a ocupa acest post prin concurs sau în baza altei împuterniciri legale, i se cuvine plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției efectiv exercitate prin desemnare.

În etapa procesuală a apelului se invocă, drept motiv de apel care ar determina schimbarea sentinței de fond, faptul că ordinul de zi pe unitate prin care în speța de față un subofițer a fost desemnat să îndeplinească temporar atribuții pe care oricum le avea consemnate și anterior în fișa postului, specifice funcției de contabil-șef, nu constituie o împuternicire pe funcție, similară celei prevăzute de art. 77 1 din Legea nr. 80/1995 și de art. 12 al anexei nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016.

Pe cale de consecință, soluționarea apelului, reținându-se și caracterul devolutiv al acestei căi de atac, depinde de interpretarea dispozițiilor legale antamate de părți, respectiv de lămurirea problemei de drept.

Din această perspectivă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este admisibilă.

Instanța de trimitere a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, menționând și faptul că asupra problemei de drept puse în discuție Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește dezlegarea în fond a chestiunii de drept, completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că ocuparea funcției de contabil-șef printr-un ordin de serviciu pe unitate, în condițiile în care reclamantul a prestat în mod concret munca specifică funcției de contabil-șef, îi dă acestuia dreptul la remunerația specifică acestei funcții.

În continuare, instanța de sesizare a arătat că nu poate fi primită apărarea formulată de pârât în sensul că reclamantul ar fi putut să conteste ordinul de serviciu pe unitate, căci, având în vedere raporturile de serviciu ale acestuia care presupun subordonarea, s-ar fi expus unei sancțiuni disciplinare.

De asemenea, instanța de trimitere a apreciat că nu se poate aplica în prezenta cauză, pentru identitate de rațiune, Decizia nr. 6 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iunie 2021, dat fiind faptul că în respectiva decizie a fost analizată o problemă de drept diferită, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, s-a reținut și că, în spețe cu obiect similar celei de față, s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive cu soluții diferite, împrejurare din care rezultă astfel dificultatea problemei de drept în cauză, care a primit interpretări diferite la nivel de instanțe de apel. V. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul sesizării adresate instanței supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor judecătorești pentru comunicarea practicii judiciare. VI. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 6 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iunie 2021, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia de zi pe unitate prin care un ofițer este desemnat să îndeplinească atribuții suplimentare specifice funcției de conducere nu constituie o împuternicire pe funcție, similară celei prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004." VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care prevede că ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect solicitarea reclamantului subofițer cu gradul de plutonier-adjutant-șef privind obligarea pârâtului Inspectoratul de Jandarmi Județean "Nicolae Condeescu" Ialomița (U.M. 0412 Slobozia) la plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 23.05.2023-31.07.2024, corespunzătoare funcției de contabil-șef, pe care a exercitat-o în baza ordinului de zi pe unitate prin care a fost desemnat înlocuitor legal al contabilului-șef trecut în rezervă.

Cauza se află în curs de soluționare, în apel, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București.

Prin urmare, litigiul cu care instanța de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând deci parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, și este în curs de judecată, în faza procesuală a apelului, primele două condiții de admisibilitate a sesizării de față fiind îndeplinite.

În schimb, nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În legătură cu acest aspect se reține că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept", identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite.

În strânsă legătură cu această condiție de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025).

În cauza de față, această condiție nu este îndeplinită, întrucât încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor legale invocate de părți în susținerea pozițiilor procesuale adoptate, respectiv art. 77 1 din Legea nr. 80/1995 și art. 12 al anexei nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016.

Instanța de trimitere, care practic a preluat cererea apelantului-pârât de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, nu solicită o dezlegare de principiu a unei chestiuni de drept veritabile, ci arată că "problema de drept a cărei dezlegare se solicită pe această cale reprezintă temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, respectiv dacă unui subofițer desemnat prin ordin de zi pe unitate să exercite atribuțiile funcției de contabil-șef, fără a ocupa acest post prin concurs sau în baza altei împuterniciri legale, i se cuvine plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției efectiv exercitate prin desemnare".

Or, formularea în acești termeni a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigențelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmărește, în realitate, o interpretare și dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuție însăși soluționarea fondului cauzei.

În acest punct al analizei se cuvine menționat că nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face însă obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți veritabile de înțelegere a sensului său.

În lipsa unei dificultăți reale, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raționamentul judiciar aparține judecătorului cauzei și impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice și de apreciere a situațiilor de fapt concrete, această operațiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept (Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).

Prin urmare, este atributul instanței de trimitere, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situația de fapt a pricinii, în funcție de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie, printr-o interpretare corelată și adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

De altfel, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu solicită interpretarea vreunei dispoziții legale pretins a fi neclară, îndoielnică sau echivocă și nici nu se identifică un eventual conflict de norme, care, cel puțin în aparență, ar fi în egală măsură aplicabile raportului juridic litigios, ci se solicită instanței supreme să stabilească dacă dreptul afirmat de reclamant poate fi valorificat prin acțiunea cu care acesta a învestit instanța, respectiv dacă "i se cuvine plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției efectiv exercitate prin desemnare", urmărindu-se obținerea unui răspuns concret în raport cu situația particulară a reclamantului din speța dedusă judecății, aspect ce tinde către soluționarea pe fond a litigiului.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat însă, în mod constant că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

În contextul celor mai sus expuse, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă și că, în cazul prezentei sesizări, una dintre aceste condiții, respectiv cea referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, nu este îndeplinită,