Decizia nr. 16/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 416/119/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.382/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 416/119/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind depuse concluzii scrise de către partea reclamantă BC, care a solicitat respingerea cererii de sesizare, ca inadmisibilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 18 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 416/119/2025, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) și ale alin. (2) din Codul administrativ raportate la considerentele Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, emiterea unei decizii de pensionare anticipată sau de pensionare anticipată parțială, la cererea funcționarului public, înainte de îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare, determină încetarea de drept a raportului de serviciu sau, dimpotrivă, încetarea de drept intervine exclusiv în ipoteza îndeplinirii condițiilor standard pentru pensia de limită de vârstă, fără a se extinde la situația pensiei anticipate/anticipate parțiale, în contextul prevederilor art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, denumită în continuare Codul administrativ: - art. 517 alin. (1) lit. d): " (1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: (...) d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2)."; - art. 517 alin. (2): " (2) În mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menținerea în activitate pot fi aplicate dispozițiile art. 378."

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 263/2010: - art. 104 alin. (1): " (1) În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată."; - art. 104 alin. (2): " (2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii."; - art. 114 alin. (1): " (1) În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: (...) b) pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale, realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) și b) sau pct. II."

Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, denumită în continuare Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea art. 2 din Dispoziția nr. 118 din 26 martie 2025 emisă de pârâta UAT Întorsura Buzăului, prin primar, prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu, în baza art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 și a interpretării date dispozițiilor art. 517 alin. (2) din aceeași ordonanță de urgență prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024. Prin aceeași cerere, reclamantul a mai solicitat reintegrarea sa în muncă în funcția de execuție consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, și obligarea pârâtei la acordarea salariului pe perioada cuprinsă între data încetării raportului de serviciu și data reintegrării, cu plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate și actualizate cu rata inflației. În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat în anul 2025.

Reclamantul a arătat că a formulat cererea de pensionare anticipată în temeiul Legii nr. 263/2010, iar prin Decizia privind acordarea pensiei anticipate parțiale nr. 144.663 din 28 martie 2023 s-a admis cererea de pensionare, stabilindu-se dreptul la pensie de asigurări sociale începând cu data de 16 februarie 2023.

Precizează că la momentul emiterii deciziei de pensionare anticipată parțială în cursul anului 2023 nu împlinise vârsta standard de pensionare și nu realizase stagiul minim complet de cotizare pentru pensia de limită de vârstă.

Reclamantul a contestat Dispoziția nr. 118 din 26 martie 2025, susținând că Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 vizează doar situația persoanei care îndeplinește condițiile de vârstă standard necesară pensionării (65 de ani), situație în care nu se regăsește, în cazul său Decizia nr. 144.663 din 28 martie 2023 de pensionare anticipată parțială fiind emisă fără îndeplinirea condiției de vârstă.

Prin Sentința civilă nr. 562 din 3 iulie 2025, pronunțată de Tribunalul Covasna - Secția civilă, s-a admis cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta UAT orașul Întorsura Buzăului, prin primar, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta UAT orașul Întorsura Buzăului, prin primar, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În susținere, recurenta a arătat că prima instanță a greșit atunci când a apreciat că încetarea de drept a raportului de serviciu, întemeiată pe dispozițiile art. 517 din Codul administrativ, nu ar viza și situația în care se emite decizia de pensie anticipată și că Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 s-ar referi la altă ipoteză, iar nu la cea din speța de față.

În acest sens, în esență, recurenta-pârâtă a învederat că prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 instanța supremă nu distinge între categoriile de pensii, aspect ce rezultă din paragrafele 66, 68-73 ale deciziei, din scopul urmărit de către legiuitor, precum și din faptul că adoptarea/aplicarea unor decizii diferite prin raportare la categoria pensiei solicitate de către funcționarul public ar conduce la un tratament inegal și discreționar față de pensionari, atât timp cât efectele cererii de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată sau anticipată parțială, sunt identice.

Cu alte cuvinte, atât timp cât, pe de o parte, veniturile lunare din salarii sau din funcții elective nu pot fi cumulate cu plata pensiei anticipate/anticipate parțiale, care se suspendă, potrivit art. 114 din Legea nr. 263/2010, și, pe de altă parte, din cuprinsul Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024 se desprinde concluzia potrivit căreia dobândirea calității de pensionar intervine odată cu emiterea deciziei de pensionare, suspendarea plații pensiei neconducând la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcție publică, raportat și la faptul că pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă, rezultă clar că cererea pentru acordarea pensiei anticipate nu poate fi tratată în mod diferit, efectele produse fiind identice cu cele determinate de cererea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

În același sens, a subliniat că sunt reglementate și dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în acord cu care încetează de drept raportul de muncă al angajatului la data comunicării deciziei de pensie anticipată parțială, atunci când optează pentru deschiderea dreptului la pensie.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică. IV. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, Curtea a constatat că în cauză există o legătură strânsă între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, pe de o parte, și interpretările posibile prefigurate și soluționarea cauzei, pe de altă parte.

În acest sens a observat că dispozițiile art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ sunt susceptibile de două interpretări antagonice, fiecare cu consecințe diferite asupra raportului de serviciu al funcționarului public.

Potrivit primei interpretări, extensive, deși art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ se referă în mod expres la îndeplinirea vârstei standard și a stagiului minim de cotizare, Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 ar trebui înțeleasă în sensul că nu distinge între tipurile de pensie, ci examinează în mod global efectele depunerii cererii și emiterii unei decizii de pensionare asupra raportului de serviciu.

Prin urmare, orice decizie de pensionare, inclusiv decizia de pensie anticipată parțială, emisă la cererea funcționarului public, ar determina prin ea însăși, de drept, încetarea raportului de serviciu, chiar dacă plata pensiei este suspendată în baza art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

În această concepție, simplul fapt al opțiunii funcționarului pentru deschiderea unui drept de pensie - indiferent de tipul acesteia - ar echivala cu opțiunea definitivă pentru ieșirea din sistemul funcției publice, rațiunea fiind concentrarea fondurilor publice fie pe salariu, fie pe pensie, dar nu pe ambele, și eliminarea oricărei forme de cumul.

Având în vedere scopul legiferării, acela de a se înceta raportul de serviciu atunci când funcționarul public îndeplinește condițiile de pensionare, și având în vedere, totodată, că acest scop este atins indiferent de categoria de pensie de care beneficiază funcționarul public, cu atât mai mult cu cât categoriile de pensii prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. b)-e) din Legea nr. 263/2010 sunt reglementate ca situații de favoare față de beneficiar, comparativ cu cele reglementate de art. 51 alin. (1) lit. a) din același act normativ, rezultă că dispozițiile art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ coroborate cu ale art. 517 alin. (2) din același cod și cu considerentele Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024 permit concluzia că emiterea deciziei de pensionare anticipată parțială determină încetarea de drept a raportului de serviciu.

Această interpretare a legii (cea pentru care pledează recurenta-pârâtă - autoritate publică, în speță) își găsește suport legal în mai multe principii juridice, precum "unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă" și "egalitatea de tratament", fiind singura în măsură să înlăture starea de discriminare existentă între funcționarii publici pensionari "pentru limită de vârstă" și funcționarii publici pensionari "anticipat parțial", deși scopul legii - încetarea de drept a raportului de serviciu - este același (art. 517 din Codul administrativ), iar raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept exprimat în cuprinsul Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024 este general aplicabil.

Potrivit celei de-a doua interpretări (restrictive), în ceea ce privește aplicarea Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024 exclusiv cu privire la pensia pentru limită de vârstă, s-a învederat că art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ este o normă de strictă interpretare, vizând exclusiv ipoteza în care funcționarul îndeplinește condițiile de vârstă standard și ale stagiului minim de cotizare, iar Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a dezlegat interpretarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ și efectele cererii de pensionare în condițiile îndeplinirii cumulative a vârstei standard și a stagiului minim de cotizare, nu în absența acestor condiții.

Emiterea unei decizii de pensie anticipată sau anticipată parțială, anterioară momentului atingerii vârstei standard, nu poate produce încetarea de drept a raportului de serviciu, în sensul art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, tocmai pentru că ipoteza normei nu este îndeplinită.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate privitoare la existența unei veritabile probleme de drept, instanța a apreciat că aceasta este îndeplinită prin faptul că situația din prezenta cauză nu se suprapune peste cea avută în vedere în Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, respectiv reclamantul nu îndeplinea condiția vârstei standard de pensionare și stagiul minim de cotizare la data emiterii deciziei de pensionare anticipată parțială, ci se afla în ipoteza distinctă a pensiei anticipate parțiale, care presupune îndeplinirea unor condiții diferite, anterioare vârstei standard. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Instanța de trimitere a apreciat că art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ ar trebui interpretat restrictiv, pentru a evita producerea unor consecințe juridice pe care Codul administrativ pare că nu le prevede.

Dar, față de împrejurarea că nici această din urmă interpretare a legii nu este una clară, aptă a conduce la soluționarea litigiului în recurs, curtea de apel a apreciat că se impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să dea o rezolvare de principiu acestei chestiuni de drept. VI. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimatul-reclamant a solicitat respingerea solicitării recurentei-pârâte privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 este clară și se referă la funcționarii publici care au o decizie de pensie pentru limită de vârstă, îndeplinind cumulativ două condiții, respectiv stagiul minim de cotizare și vârsta standard. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a mai fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării.

Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a admis sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 867/86/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în situația menținerii la cerere a raportului de funcție publică după îndeplinirea condițiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcționarul public ceruse suspendarea plății pensiei."

Decizia nr. 141 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 5 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.883/103/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și a stabilit că: "Dispozițiile art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la sintagma «posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu», se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an."

Decizia nr. 196 din 26 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 19 noiembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.709/62/2023 cu privire la interpretarea sintagmei "vârsta standard", prevăzută de art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, respectiv dacă se are în vedere vârsta standard reglementată de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 sau definiția de la art. 3 lit. v) din același act normativ.

Decizia nr. 306 din 15 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 29 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.412/120/2024, cu privire la interpretarea prevederilor art. 67 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă acestea își produc efectele și în condițiile în care funcționarul public care a obținut anterior o decizie pentru pensionare anticipată parțială - necomunicată la plată - formulează, ulterior emiterii acesteia, dar anterior emiterii deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, întemeiată pe art. 67 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cerere privind aplicarea art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar conform alin. (3) al aceluiași articol "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept; d) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificându-se îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul are ca obiect anularea unui act administrativ emis pentru o persoană din categoria personalului plătit din fonduri publice, în scopul încetării de drept a raportului de serviciu al acesteia, solicitându-se, concomitent, reintegrarea în muncă a reclamantului și acordarea salariului corespunzător.

Așadar, obiectul dedus judecății privește plata unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul unui complet din cadrul Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, care judecă în ultimă instanță.

Așadar, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În acest context se cuvine subliniată împrejurarea că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza funcția constituțională a instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Verificându-se îndeplinirea acestei condiții, se constată că problema antamată de instanța de trimitere nu se circumscrie exigențelor evocate anterior, care să permită declanșarea mecanismului hotărârii prealabile, având în vedere că aceasta nu vizează interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale, ci modul de aplicare a unor statuări anterioare, cu caracter de principiu, la circumstanțele particulare ale cauzei deduse judecății. Această concluzie rezultă din chiar conținutul întrebării adresate instanței supreme.

Astfel, întrebarea pune în discuție modul de interpretare și aplicare, în lumina Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024, a dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ.

Or, instanța supremă nu poate fi învestită în mecanismul hotărârii prealabile cu lămurirea modului de aplicare a unor dezlegări anterioare la circumstanțele particulare ale cauzei deduse judecății.

Această operațiune intră și rămâne în atribuția exclusivă a instanțelor de judecată, care nu pot delega funcția jurisdicțională de a soluționa litigiul conform regulilor de drept care le sunt aplicabile [art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă] și nici pe aceea de a identifica și aplica statuările cu caracter de principiu care prezintă relevanță în soluționarea cauzei.

De altfel, din simpla lecturare a punctului de vedere al instanței de trimitere rezultă că întrebarea adresată instanței supreme nu pune în discuție dezlegarea unor chestiuni de drept veritabile, deduse din interpretarea unor norme de drept lacunare sau neclare, de natură a justifica activarea mecanismului hotărârii prealabile.

În realitate, după cum se menționează în chiar cuprinsul încheierii de sesizare, instanța de trimitere solicită stabilirea câmpului de aplicare a Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024, prin raportare la o altă categorie de pensii (anticipată parțială), într-o configurație normativă în care coexistă Codul administrativ, Codul muncii și Legea nr. 263/2010.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o "delegare" a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere - aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății - către instanța supremă, îndrituită legal să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme modul de aplicare a normelor de drept și a unor statuări anterioare cu caracter obligatoriu, pentru rezolvarea raportului juridic litigios.

Prin urmare, constatând că nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,