ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 196/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3.709/62/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 3.709/62/2023, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «vârstă standard» are în vedere vârsta standard prevăzută de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau are în vedere definiția de la art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 25 noiembrie 2024, cu nr. 2.737/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 26 mai 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 sau Codul administrativ) "

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) " Art. 3. - (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...) v) vârstă standard de pensionare - vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii, precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege. (...)" " Art. 53. - (1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 16.08.2023, reclamantul AA, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Centrul Județean Brașov (APIA - Centrul Județean Brașov), a solicitat anularea Deciziei nr. xxx/12.01.2023 emise de către pârâtă, cu consecința repunerii în funcția anterioară, precum și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi salariale, indexate, majorate și reactualizate cu rata inflației și dobânda legală până la data repunerii în funcție; cu cheltuieli de judecată. Sentința civilă pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 359/CA din 7 mai 2024, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul AA în contradictoriu cu pârâta APIA - Centrul Județean Brașov. Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinței civile menționate la paragraful 13 din prezenta decizie a formulat recurs reclamantul AA, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței civile atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat, în esență, faptul că instanța de fond a reținut eronat că în speță erau îndeplinite condițiile pentru încetarea raportului de serviciu, făcând astfel confuzie între încetarea raportului de serviciu, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și de stagiu minim de cotizare, și încetarea raportului de serviciu ca urmare a pensionării prin reducerea vârstei standard de pensionare cu un stagiu complet de cotizare. De asemenea, modalitatea încetării raportului de serviciu ca urmare a pensionării, prin reducerea vârstei standard de pensionare, cu un stagiu complet de cotizare, nu este prevăzută de Codul administrativ, fiind astfel nelegală încetarea raporturilor de serviciu în această situație.

Recurentul-reclamant a invocat, totodată, Decizia Curții Constituționale nr. 521 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 17 noiembrie 2023. Întâmpinarea la recurs

Intimata-pârâtă APIA - Centrul Județean Brașov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că Decizia nr. xxx/12.01.2023 emisă de aceasta este un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate, iar recurentul nu a răsturnat această prezumție. Prin actul administrativ atacat de reclamant, APIA - Centrul Județean Brașov nu a făcut altceva decât să constate încetarea de drept a raportului de serviciu în conformitate cu prevederile art. 516 lit. a) și ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ. Încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului nu a fost determinată de motive bazate pe o caracteristică sau alta a funcționarului public, ci a fost în concordanță cu normele juridice aplicabile statutului funcției publice.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 7 noiembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că: obiectul cererii de chemare în judecată vizează raportul de serviciu al personalului plătit din fonduri publice, inclusiv drepturile salariale ale acestei categorii de personal (reclamantul solicită anularea Deciziei nr. xxx/12.01.2023, prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului său de serviciu pentru îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, cu consecința repunerii în funcția anterioară, precum și cea a obligării pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi salariale, indexate, majorate și reactualizate cu rata inflației și dobânda legală până la data repunerii în funcție); soluționarea cauzei depinde de modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-reclamant, prin reprezentant convențional, a apreciat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este admisibilă, fără a expune un punct de vedere cu privire la fondul chestiunii de drept.

Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere cu privire la sesizarea instanței supreme sau la chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, sintagma "vârstă standard" din cuprinsul art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ are în vedere definiția de la art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.

Curtea de apel invocă, în susținerea acestei interpretări, considerentele de la paragraful 125 din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19 din 11 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19/2022). VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și tribunalele Călărași - Secția civilă și București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și tribunalele Ilfov, Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Brașov au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Prin Sentința civilă nr. 137/2024 din 29 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă în Dosarul nr. 997/116/2021*, definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 315 din 11 februarie 2025 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei, reținându-se că, din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021 (Decizia Curții Constituționale nr. 112/2021), de la paragrafele 28 și 29, se desprind două concluzii: (i) funcționarul public femeie poate opta pentru deschiderea dreptului la pensie sau poate continua raporturile de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, dar fără condiția voinței angajatorului; (ii) dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan cu continuarea raportului de serviciu în condițiile menționate.

Prin Sentința civilă nr. 6.879/2023 din 14 decembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 21.172/3/2023, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat decizia de încetare de drept a raportului de serviciu al reclamantei emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta din urmă să o reintegreze pe reclamantă pe același post deținut anterior, cu plata unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale care i se cuvin până la reintegrarea efectivă. Pentru a pronunța hotărârea menționată, tribunalul a reținut aplicabilitatea în cauză a aceleiași Decizii a Curții Constituționale nr. 112/2021, precum și faptul că reclamanta și-a manifestat neechivoc voința pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de 65 de ani, iar cererea acesteia a fost aprobată. Sentința civilă nr. 6.879/2023 din 14 decembrie 2023 a fost casată ca urmare a admiterii recursului prin Decizia civilă nr. 664 din 25 martie 2025 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Prin Sentința civilă nr. 212/CA/2024 din 10 iulie 2024, pronunțată de Tribunalul Vaslui - Secția civilă, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 711 din 4 decembrie 2024 a Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal, s-a apreciat că, în aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, în speță, cazul de încetare de drept a raporturilor de serviciu este reprezentat de întrunirea condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, concomitent cu exprimarea voinței funcționarului public de a beneficia de reglementările cu caracter compensatoriu prevăzute de Legea nr. 263/2010. În acest caz, instanța a reținut că nu există un conflict între definiția sintagmei "vârstă standard de pensionare" cuprinsă în dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 și aceea cuprinsă în dispozițiile art. 53 din aceeași lege, iar Legea nr. 263/2010 reglementează numai condițiile în care asigurații pot obține dreptul la pensie, și nu instituie o obligație a persoanelor de se pensiona la împlinirea condițiilor legale de pensionare. Astfel, aplicând prin analogie considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018 (Decizia Curții Constituționale nr. 387/2018), s-a reținut că, în situația reducerii vârstei legale standard de pensionare, încetarea raportului de serviciu are loc ope legis din momentul exprimării opțiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condițiile permise de lege.

Raportat strict la chestiunea de drept, așa cum a fost formulată de instanța de trimitere, într-o orientare teoretică majoritară, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că sintagma "vârsta standard" din cuprinsul art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ trebuie interpretată în conformitate cu definiția oferită de art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.

În sensul acestei orientări teoretice au fost exprimate punctele de vedere comunicate de următoarele instanțe: tribunalele Brașov, București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Ilfov, Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În susținerea acestei orientări teoretice au fost invocate Decizia Curții Constituționale nr. 112/2021 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19/2022, paragraful 125.

O opinie nuanțată a fost exprimată de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, care apreciază, prioritar, că sesizarea este inadmisibilă, întrucât ridică o problemă de aplicare a dispozițiilor legale considerate a fi incidente în speță la situația de fapt dedusă judecății instanței de trimitere, iar aplicarea legii în raport cu circumstanțele particulare ale cauzei reprezintă atributul exclusiv al acestei din urmă instanțe. În ceea ce privește fondul chestiunii de drept propune o interpretare potrivit căreia sintagma "vârstă standard" prevăzută de art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ are în vedere atât vârsta standard prevăzută de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cât și definiția de la art. 3 alin. (1) lit. v) din același act normativ.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării, a fost pronunțată o decizie care prezintă relevanță cu privire la soluționarea prezentei sesizări.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, printre altele, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și s-a constatat că "(...) acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma «condiții de vârstă standard» nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani", prezentând relevanță considerentele de la paragrafele 28 și 29. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate două decizii cu relevanță directă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91/2024), a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 867/86/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în situația menținerii la cerere a raportului de funcție publică după îndeplinirea condițiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcționarul public ceruse suspendarea plății pensiei."

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19 din 11 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă și s-a stabilit că: "În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaș este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât și vârsta standard de pensionare redusă în condițiile legii." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Sesizarea de față este fundamentată pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispozițiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În consecință, condițiile de admisibilitate a sesizării formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: a) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) sesizarea să privească o chestiune de drept, de lămurirea căreia să depindă soluționarea pe fond a cauzei; c) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării de față relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect raportul de serviciu al personalului plătit din fonduri publice și drepturile salariale ale acestei categorii de personal, reclamantul solicitând anularea deciziei de încetare de drept a raporturilor de serviciu, emisă ca urmare a emiterii deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, acțiunea înscriindu-se, așadar, în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza se află în curs de soluționare, în etapa soluționării căii de atac a recursului, pe rolul Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, în virtutea competenței legale conturate de dispozițiile art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 raportat la art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte însă, în ceea ce privește condițiile de admisibilitate referitoare la identificarea unei veritabile chestiuni de drept, de care să depindă soluționarea în fond a cauzei, se reține că acestea nu sunt îndeplinite.

În acest sens, urmează a se observa că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 are un conținut aproape identic cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincția raportându-se la două condiții specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept și la judecarea sa în ultimă instanță.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că, inclusiv în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă, și a cărei semnificație a fost deja conturată de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul că întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Chiar în expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

Aplicând aceste considerații sesizării de față, se constată că întrebarea formulată de instanța de trimitere nu conturează existența unei probleme de drept dificile, în legătură cu o normă neclară sau incompletă.

În susținerea acestei concluzii, se constată, în primul rând, că asupra înțelesului sintagmei "vârstă standard de pensionare", regăsită atât în conținutul art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, cât și în cel al art. 53 alin. (1) al aceluiași act normativ, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19/2022, prin care a reținut următoarele: " 109. Întrucât legiuitorul folosește chiar noțiunea de «vârstă standard de pensionare», în mod evident, definiția din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 se referă atât la vârsta unică pentru bărbați, respectiv pentru femei, cât și la vârsta din anexa nr. 5 la Lege, stabilită tranzitoriu de legiuitor ca vârstă standard, în funcție de data nașterii asiguratului, până la atingerea vârstei unice. (...) 114. (...) reducerea vârstelor standard de pensionare din anexa nr. 5 se aplică pe baza unor elemente obiective - criteriul de aplicare și durata, care sunt aceleași pentru toate persoanele aflate într-o anumită situație - condiții de muncă și stagiu de cotizare, ceea ce înseamnă că rezultatul reducerii este unul obiectiv, chiar dacă depinde de situația concretă a asiguratului. 115. Cu alte cuvinte, prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege, în condiții obiective, vârsta rezultată devine vârsta standard de pensionare a acelor persoane asigurate, chiar dacă este vorba despre reduceri operate în considerarea circumstanțelor personale ale acestora. O asemenea particularizare nu diferă, în esență, de cea care se raportează la data nașterii asiguratului, din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010. 116. Se poate reține, astfel, că și vârsta rezultată prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege este, în termenii art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, tot o vârstă «stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei», la împlinirea căreia asigurații pot obține pensia pentru limită de vârstă. (...) 121. De altfel, art. 52 din Legea nr. 263/2010 este plasat la începutul secțiunii referitoare la pensia pentru limită de vârstă, drept o dispoziție generală, aplicându-se, prin urmare, pentru toate prevederile din cuprinsul secțiunii. 122. Or, art. 55-61 din Legea nr. 263/2010 se referă la vârsta rezultată în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege, reieșind, așadar, din corelația necesară între aceste texte și art. 52 că vârsta redusă reprezintă, de fapt, tot vârstă standard de pensionare. 123. Toate argumentele expuse conduc la concluzia că vârsta cerută de lege la care asigurații, bărbați și femei, pot obține pensie pentru limită de vârstă este nu numai cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 (și din art. 53 din lege), dar și vârsta rezultată în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege. 124. Această concluzie corespunde întru totul definiției din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, demonstrându-se că prima teză a dispoziției anterior menționate este susceptibilă de interpretare extensivă. (...)"

Totodată, vor fi avute în vedere considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91/2024, referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, potrivit cărora: " 65. Având în vedere scopul urmărit prin instituirea cauzei de încetare de drept a raportului de funcție publică la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, corespunde aceluiași scop încetarea de drept a raportului de funcție publică în urma comunicării deciziei de pensionare de către casa teritorială de pensii competentă. Dacă, pentru ipoteza mai puțin energică a întrunirii condițiilor legale pentru pensionare (în lipsa oricărei cereri de pensionare efectiv depuse de către funcționarul public), legiuitorul a avut în vedere instituirea încetării de drept a raportului de funcție publică, atunci în mod cert deschiderea dreptului la pensie, prin depunerea cererii și obținerea deciziei de pensionare, produce consecința încetării de drept a raportului de funcție publică ce fusese menținut după data îndeplinirii condițiilor de pensionare. 66. Ca urmare, prin declanșarea procedurii de pensionare (depunerea cererii însoțite de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale) se poate conchide că s-a produs deschiderea dreptului la pensie, iar funcționarul public a exercitat dreptul de opțiune între menținerea raportului de funcție publică și cel de încetare a acestuia. 67. Spre această concluzie se îndreaptă și considerentele menționate la paragrafele 28 și 29 din Decizia Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021, care, deși a avut un alt aspect de analizat, a antamat contingent și această chestiune: " (...) 28. Prin urmare, încetarea raportului de serviciu al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate și trebuie să rămână o opțiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecință asupra încetării raportului de serviciu ce decurge ope legis dobândește valențe neconstituționale, în măsura în care ignoră voința femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaților. Astfel, dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, sunt constituționale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie și încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbați la acea dată. 29. În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcționarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de voința angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, dar că atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5 la această lege. În condițiile în care legiuitorul va înțelege să modifice vârstele de pensionare, aceste considerente își păstrează valabilitatea, urmând a fi avute în vedere dispozițiile în vigoare la data împlinirii vârstei de pensionare de către funcționarul public femeie.» 68. Așadar, din perspectiva stabilirii consecințelor dobândirii calității de pensionar ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, se constată că emiterea deciziei de pensionare conduce la încetarea de drept a raportului de funcție publică. (...) 70. Or, emiterea unei decizii de pensionare la solicitarea funcționarului, decizie care a fost ulterior suspendată la cererea sa, chiar dacă nu ar fi produs efectul specific al plății pensiei în favoarea sa, reprezintă o opțiune pentru deschiderea dreptului la pensie, în defavoarea menținerii raportului de funcție publică. (...)"

Pornind de la aceste repere jurisprudențiale, dar și în considerarea datelor furnizate de instanța de trimitere, se reține că întrebarea ce face obiectul sesizării a fost formulată într-un litigiu în care funcționarul public, anterior încetării raporturilor de serviciu, și-a manifestat un drept de opțiune, solicitând emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă prin aplicarea beneficiului constând în reducerea vârstei standard de pensionare, cu valorificarea perioadelor de activitate în condiții deosebite de muncă, respectiv în grupa I de muncă.

Sesizarea a fost deci formulată în cadrul unui litigiu în care deschiderea drepturilor la pensie pentru limită de vârstă a avut loc la cerere, în momentul îndeplinirii condițiilor legale de pensionare, prin aplicarea art. 103 alin. (1) - (2) din Legea nr. 263/2010: " (1) Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredințat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială. (2) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana."

Devin, așadar, incidente dezlegările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menționate (paragrafele 51 și 52), atât în privința efectelor emiterii la cerere a deciziei de pensionare pentru limită de vârstă asupra raporturilor de serviciu ale funcționarului public, cât și în legătură cu înțelesul sintagmei "vârstă standard" din conținutul art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu referire la prevederile art. 53 alin. (1) și art. 3 alin. (1) lit. v) ale Legii nr. 263/2010, ceea ce conduce la concluzia inexistenței unei veritabile chestiuni de drept, care să reclame intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mecanismul reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În concluzie, constatând că sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,