Decizia nr. 196 din 26 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.709/62/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 3.709/62/2023, Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «vârstă standard» are în vedere vârsta standard prevăzută de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau are în vedere definiţia de la art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 25 noiembrie 2024, cu nr. 2.737/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 26 mai 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 sau Codul administrativ) ”

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) ” Art. 3. – (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (…) v) vârstă standard de pensionare – vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege. (…)” ” Art. 53. – (1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 16.08.2023, reclamantul AA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Centrul Judeţean Braşov (APIA – Centrul Judeţean Braşov), a solicitat anularea Deciziei nr. xxx/12.01.2023 emise de către pârâtă, cu consecinţa repunerii în funcţia anterioară, precum şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi salariale, indexate, majorate şi reactualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală până la data repunerii în funcţie; cu cheltuieli de judecată. Sentinţa civilă pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 359/CA din 7 mai 2024, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul AA în contradictoriu cu pârâta APIA – Centrul Judeţean Braşov. Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la paragraful 13 din prezenta decizie a formulat recurs reclamantul AA, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea sentinţei civile atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat, în esenţă, faptul că instanţa de fond a reţinut eronat că în speţă erau îndeplinite condiţiile pentru încetarea raportului de serviciu, făcând astfel confuzie între încetarea raportului de serviciu, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi de stagiu minim de cotizare, şi încetarea raportului de serviciu ca urmare a pensionării prin reducerea vârstei standard de pensionare cu un stagiu complet de cotizare. De asemenea, modalitatea încetării raportului de serviciu ca urmare a pensionării, prin reducerea vârstei standard de pensionare, cu un stagiu complet de cotizare, nu este prevăzută de Codul administrativ, fiind astfel nelegală încetarea raporturilor de serviciu în această situaţie.

Recurentul-reclamant a invocat, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 521 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 17 noiembrie 2023. Întâmpinarea la recurs

Intimata-pârâtă APIA – Centrul Judeţean Braşov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând, în esenţă, că Decizia nr. xxx/12.01.2023 emisă de aceasta este un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, iar recurentul nu a răsturnat această prezumţie. Prin actul administrativ atacat de reclamant, APIA – Centrul Judeţean Braşov nu a făcut altceva decât să constate încetarea de drept a raportului de serviciu în conformitate cu prevederile art. 516 lit. a) şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ. Încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului nu a fost determinată de motive bazate pe o caracteristică sau alta a funcţionarului public, ci a fost în concordanţă cu normele juridice aplicabile statutului funcţiei publice.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, prin raportare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că: obiectul cererii de chemare în judecată vizează raportul de serviciu al personalului plătit din fonduri publice, inclusiv drepturile salariale ale acestei categorii de personal (reclamantul solicită anularea Deciziei nr. xxx/12.01.2023, prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului său de serviciu pentru îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, cu consecinţa repunerii în funcţia anterioară, precum şi cea a obligării pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi salariale, indexate, majorate şi reactualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală până la data repunerii în funcţie); soluţionarea cauzei depinde de modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-reclamant, prin reprezentant convenţional, a apreciat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este admisibilă, fără a expune un punct de vedere cu privire la fondul chestiunii de drept.

Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere cu privire la sesizarea instanţei supreme sau la chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, sintagma „vârstă standard” din cuprinsul art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ are în vedere definiţia de la art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.

Curtea de apel invocă, în susţinerea acestei interpretări, considerentele de la paragraful 125 din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19 din 11 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19/2022). VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi tribunalele Călăraşi – Secţia civilă şi Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi tribunalele Ilfov, Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Braşov au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Prin Sentinţa civilă nr. 137/2024 din 29 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă în Dosarul nr. 997/116/2021*, definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 315 din 11 februarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei, reţinându-se că, din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 112/2021), de la paragrafele 28 şi 29, se desprind două concluzii: (i) funcţionarul public femeie poate opta pentru deschiderea dreptului la pensie sau poate continua raporturile de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, dar fără condiţia voinţei angajatorului; (ii) dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan cu continuarea raportului de serviciu în condiţiile menţionate.

Prin Sentinţa civilă nr. 6.879/2023 din 14 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 21.172/3/2023, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat decizia de încetare de drept a raportului de serviciu al reclamantei emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta din urmă să o reintegreze pe reclamantă pe acelaşi post deţinut anterior, cu plata unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale care i se cuvin până la reintegrarea efectivă. Pentru a pronunţa hotărârea menţionată, tribunalul a reţinut aplicabilitatea în cauză a aceleiaşi Decizii a Curţii Constituţionale nr. 112/2021, precum şi faptul că reclamanta şi-a manifestat neechivoc voinţa pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de 65 de ani, iar cererea acesteia a fost aprobată. Sentinţa civilă nr. 6.879/2023 din 14 decembrie 2023 a fost casată ca urmare a admiterii recursului prin Decizia civilă nr. 664 din 25 martie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Prin Sentinţa civilă nr. 212/CA/2024 din 10 iulie 2024, pronunţată de Tribunalul Vaslui – Secţia civilă, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 711 din 4 decembrie 2024 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a apreciat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, în speţă, cazul de încetare de drept a raporturilor de serviciu este reprezentat de întrunirea condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, concomitent cu exprimarea voinţei funcţionarului public de a beneficia de reglementările cu caracter compensatoriu prevăzute de Legea nr. 263/2010. În acest caz, instanţa a reţinut că nu există un conflict între definiţia sintagmei „vârstă standard de pensionare” cuprinsă în dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 şi aceea cuprinsă în dispoziţiile art. 53 din aceeaşi lege, iar Legea nr. 263/2010 reglementează numai condiţiile în care asiguraţii pot obţine dreptul la pensie, şi nu instituie o obligaţie a persoanelor de se pensiona la împlinirea condiţiilor legale de pensionare. Astfel, aplicând prin analogie considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 387/2018), s-a reţinut că, în situaţia reducerii vârstei legale standard de pensionare, încetarea raportului de serviciu are loc ope legis din momentul exprimării opţiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condiţiile permise de lege.

Raportat strict la chestiunea de drept, aşa cum a fost formulată de instanţa de trimitere, într-o orientare teoretică majoritară, nesusţinută de practică judiciară, s-a apreciat că sintagma „vârsta standard” din cuprinsul art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ trebuie interpretată în conformitate cu definiţia oferită de art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.

În sensul acestei orientări teoretice au fost exprimate punctele de vedere comunicate de următoarele instanţe: tribunalele Braşov, Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Ilfov, Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În susţinerea acestei orientări teoretice au fost invocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 112/2021 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19/2022, paragraful 125.

O opinie nuanţată a fost exprimată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care apreciază, prioritar, că sesizarea este inadmisibilă, întrucât ridică o problemă de aplicare a dispoziţiilor legale considerate a fi incidente în speţă la situaţia de fapt dedusă judecăţii instanţei de trimitere, iar aplicarea legii în raport cu circumstanţele particulare ale cauzei reprezintă atributul exclusiv al acestei din urmă instanţe. În ceea ce priveşte fondul chestiunii de drept propune o interpretare potrivit căreia sintagma „vârstă standard” prevăzută de art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ are în vedere atât vârsta standard prevăzută de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cât şi definiţia de la art. 3 alin. (1) lit. v) din acelaşi act normativ.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării, a fost pronunţată o decizie care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea prezentei sesizări.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, printre altele, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi s-a constatat că „(…) acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma «condiţii de vârstă standard» nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani”, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 28 şi 29. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate două decizii cu relevanţă directă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91/2024), a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 867/86/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.”

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19 din 11 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă şi s-a stabilit că: „În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Sesizarea de faţă este fundamentată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispoziţiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În consecinţă, condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) sesizarea să privească o chestiune de drept, de lămurirea căreia să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; c) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluarea elementelor sesizării de faţă relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect raportul de serviciu al personalului plătit din fonduri publice şi drepturile salariale ale acestei categorii de personal, reclamantul solicitând anularea deciziei de încetare de drept a raporturilor de serviciu, emisă ca urmare a emiterii deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, acţiunea înscriindu-se, aşadar, în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza se află în curs de soluţionare, în etapa soluţionării căii de atac a recursului, pe rolul Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în virtutea competenţei legale conturate de dispoziţiile art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 raportat la art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte însă, în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate referitoare la identificarea unei veritabile chestiuni de drept, de care să depindă soluţionarea în fond a cauzei, se reţine că acestea nu sunt îndeplinite.

În acest sens, urmează a se observa că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 are un conţinut aproape identic cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincţia raportându-se la două condiţii specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la judecarea sa în ultimă instanţă.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că, inclusiv în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, prevăzută de Codul de procedură civilă, şi a cărei semnificaţie a fost deja conturată de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul că întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Chiar în expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

Aplicând aceste consideraţii sesizării de faţă, se constată că întrebarea formulată de instanţa de trimitere nu conturează existenţa unei probleme de drept dificile, în legătură cu o normă neclară sau incompletă.

În susţinerea acestei concluzii, se constată, în primul rând, că asupra înţelesului sintagmei „vârstă standard de pensionare”, regăsită atât în conţinutul art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, cât şi în cel al art. 53 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19/2022, prin care a reţinut următoarele: ” 109. Întrucât legiuitorul foloseşte chiar noţiunea de «vârstă standard de pensionare», în mod evident, definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 se referă atât la vârsta unică pentru bărbaţi, respectiv pentru femei, cât şi la vârsta din anexa nr. 5 la Lege, stabilită tranzitoriu de legiuitor ca vârstă standard, în funcţie de data naşterii asiguratului, până la atingerea vârstei unice. (…) 114. (…) reducerea vârstelor standard de pensionare din anexa nr. 5 se aplică pe baza unor elemente obiective – criteriul de aplicare şi durata, care sunt aceleaşi pentru toate persoanele aflate într-o anumită situaţie – condiţii de muncă şi stagiu de cotizare, ceea ce înseamnă că rezultatul reducerii este unul obiectiv, chiar dacă depinde de situaţia concretă a asiguratului. 115. Cu alte cuvinte, prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege, în condiţii obiective, vârsta rezultată devine vârsta standard de pensionare a acelor persoane asigurate, chiar dacă este vorba despre reduceri operate în considerarea circumstanţelor personale ale acestora. O asemenea particularizare nu diferă, în esenţă, de cea care se raportează la data naşterii asiguratului, din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010. 116. Se poate reţine, astfel, că şi vârsta rezultată prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege este, în termenii art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, tot o vârstă «stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei», la împlinirea căreia asiguraţii pot obţine pensia pentru limită de vârstă. (…) 121. De altfel, art. 52 din Legea nr. 263/2010 este plasat la începutul secţiunii referitoare la pensia pentru limită de vârstă, drept o dispoziţie generală, aplicându-se, prin urmare, pentru toate prevederile din cuprinsul secţiunii. 122. Or, art. 55-61 din Legea nr. 263/2010 se referă la vârsta rezultată în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege, reieşind, aşadar, din corelaţia necesară între aceste texte şi art. 52 că vârsta redusă reprezintă, de fapt, tot vârstă standard de pensionare. 123. Toate argumentele expuse conduc la concluzia că vârsta cerută de lege la care asiguraţii, bărbaţi şi femei, pot obţine pensie pentru limită de vârstă este nu numai cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 (şi din art. 53 din lege), dar şi vârsta rezultată în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege. 124. Această concluzie corespunde întru totul definiţiei din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, demonstrându-se că prima teză a dispoziţiei anterior menţionate este susceptibilă de interpretare extensivă. (…)”

Totodată, vor fi avute în vedere considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91/2024, referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, potrivit cărora: ” 65. Având în vedere scopul urmărit prin instituirea cauzei de încetare de drept a raportului de funcţie publică la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, corespunde aceluiaşi scop încetarea de drept a raportului de funcţie publică în urma comunicării deciziei de pensionare de către casa teritorială de pensii competentă. Dacă, pentru ipoteza mai puţin energică a întrunirii condiţiilor legale pentru pensionare (în lipsa oricărei cereri de pensionare efectiv depuse de către funcţionarul public), legiuitorul a avut în vedere instituirea încetării de drept a raportului de funcţie publică, atunci în mod cert deschiderea dreptului la pensie, prin depunerea cererii şi obţinerea deciziei de pensionare, produce consecinţa încetării de drept a raportului de funcţie publică ce fusese menţinut după data îndeplinirii condiţiilor de pensionare. 66. Ca urmare, prin declanşarea procedurii de pensionare (depunerea cererii însoţite de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale) se poate conchide că s-a produs deschiderea dreptului la pensie, iar funcţionarul public a exercitat dreptul de opţiune între menţinerea raportului de funcţie publică şi cel de încetare a acestuia. 67. Spre această concluzie se îndreaptă şi considerentele menţionate la paragrafele 28 şi 29 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, care, deşi a avut un alt aspect de analizat, a antamat contingent şi această chestiune: ” (…) 28. Prin urmare, încetarea raportului de serviciu al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării raportului de serviciu ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor. Astfel, dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, sunt constituţionale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi la acea dată. 29. În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcţionarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, dar că atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la această lege. În condiţiile în care legiuitorul va înţelege să modifice vârstele de pensionare, aceste considerente îşi păstrează valabilitatea, urmând a fi avute în vedere dispoziţiile în vigoare la data împlinirii vârstei de pensionare de către funcţionarul public femeie.» 68. Aşadar, din perspectiva stabilirii consecinţelor dobândirii calităţii de pensionar ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, se constată că emiterea deciziei de pensionare conduce la încetarea de drept a raportului de funcţie publică. (…) 70. Or, emiterea unei decizii de pensionare la solicitarea funcţionarului, decizie care a fost ulterior suspendată la cererea sa, chiar dacă nu ar fi produs efectul specific al plăţii pensiei în favoarea sa, reprezintă o opţiune pentru deschiderea dreptului la pensie, în defavoarea menţinerii raportului de funcţie publică. (…)”

Pornind de la aceste repere jurisprudenţiale, dar şi în considerarea datelor furnizate de instanţa de trimitere, se reţine că întrebarea ce face obiectul sesizării a fost formulată într-un litigiu în care funcţionarul public, anterior încetării raporturilor de serviciu, şi-a manifestat un drept de opţiune, solicitând emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă prin aplicarea beneficiului constând în reducerea vârstei standard de pensionare, cu valorificarea perioadelor de activitate în condiţii deosebite de muncă, respectiv în grupa I de muncă.

Sesizarea a fost deci formulată în cadrul unui litigiu în care deschiderea drepturilor la pensie pentru limită de vârstă a avut loc la cerere, în momentul îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare, prin aplicarea art. 103 alin. (1) – (2) din Legea nr. 263/2010: ” (1) Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială. (2) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana.”

Devin, aşadar, incidente dezlegările obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menţionate (paragrafele 51 şi 52), atât în privinţa efectelor emiterii la cerere a deciziei de pensionare pentru limită de vârstă asupra raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, cât şi în legătură cu înţelesul sintagmei „vârstă standard” din conţinutul art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu referire la prevederile art. 53 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) lit. v) ale Legii nr. 263/2010, ceea ce conduce la concluzia inexistenţei unei veritabile chestiuni de drept, care să reclame intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mecanismul reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În concluzie, constatând că sesizarea vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la existenţa unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,