Decizia nr. 267 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.013/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.039/30/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 4 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 5.039/30/2023, astfel cum a fost complinită, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă profesorii itineranţi/de sprijin pot beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 198/2023): ” Art. 207. – (…) (11) Norma didactică de predare-învăţare-evaluare prevăzută la alin. (4) lit. d), f) şi h) pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 15 ani şi cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului. (…)” *) Potrivit art. XXVI alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se prorogă până la începutul anului şcolar 2025-2026. *) Potrivit art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învăţare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani şi cu gradul didactic I. *) Potrivit art. LI alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1334 din 31 decembrie 2024, aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la începutul anului şcolar 2026-2027. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 31 octombrie 2023, reclamantul, prin sindicat, a solicitat să fie obligat pârâtul Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „P.P.N.” să îi acorde reducerea normei didactice de predare-învăţare-evaluare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este încadrat ca profesor itinerant şi de sprijin în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „P.P.N.”, în temeiul contractului de muncă pe perioadă nedeterminată nr. x/1.09.2013, şi îşi desfăşoară activitatea la Şcoala Gimnazială Comuna D., în temeiul Deciziei de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ nr. xx/30/19.04.2013, emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean T., şi al contractului de colaborare dintre cele două unităţi de învăţământ.

Din Adeverinţa nr. xxx/17.10.2023, emisă de pârât, rezultă că reclamantul are o vechime în muncă de 16 ani şi 1 lună, cu normă întreagă, durata normală a timpului de lucru fiind de 8 ore/zi şi/sau 40 de ore/săptămână, iar norma didactică de predare este de 16 ore/săptămână de predare-învăţareevaluare.

Prin cererea formulată la 31 august 2023, reclamantul a solicitat reducerea normei didactice de predare-învăţareevaluare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, în temeiul art. 207 alin. (4) lit. h) din Legea nr. 198/2023, însă pârâtul a respins solicitarea, susţinând că personalul didactic itinerant şi de sprijin din învăţământul special integrat nu beneficiază de reducerea cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentinţa civilă nr. 728 din 23 mai 2024, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 întrucât, pe de o parte, procesul în cadrul căruia a fost formulată se circumscrie domeniului de aplicare a acestui act normativ, având ca obiect întinderea drepturilor salariale ale unui profesor itinerant, ce sunt plătite din fonduri publice, iar, pe de altă parte, asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării instanţa supremă nu a statuat, problema de drept a cărei lămurire se solicită nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Instanţa de trimitere a mai reţinut că, faţă de caracterul imperativ al prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care exclude orice eventuale aprecieri cu privire la dificultatea chestiunii de drept, nu se impune analiza îndeplinirii condiţiei referitoare la acest aspect, sesizarea instanţei supreme fiind obligatorie în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecăţii în cauzele care se încadrează la art. 1 din acelaşi act normativ, indiferent de gradul de dificultate. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece dispoziţiile legale a căror interpretare se cere nu au condus la o practică judiciară neunitară.

Pârâtul nu a exprimat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că, din coroborarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) lit. f) cu cele ale art. 207 alin. (1), (4) şi (11) din Legea nr. 198/2023, rezultă că activitatea reclamantului de profesor itinerant şi de sprijin desfăşurată în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „P.P.N.” se încadrează în dispoziţiile art. 207 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 198/2023.

Din această perspectivă, a apreciat că pretenţiile reclamantului întemeiate pe dispoziţiile art. 207 alin. (4) lit. h) din Legea nr. 198/2023 sunt neîntemeiate, atâta vreme cât enumerarea limitativă prevăzută de aceste dispoziţii legale nu cuprinde şi personalul didactic itinerant şi de sprijin.

Prin urmare, în cazul reclamantului, nu sunt incidente dispoziţiile de excepţie ale art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, acestea fiind aplicabile doar pentru normele didactice prevăzute de art. 207 alin. (4) lit. d), f) şi h) din Legea nr. 198/2023.

În consecinţă, punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea este în sensul că profesorii itineranţi/de sprijin nu pot beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

La nivelul instanţelor naţionale nu a fost identificată practică judiciară cu privire la problema de drept în discuţie.

Punctele de vedere teoretice transmise de judecătorii de la 5 tribunale coincid cu opinia exprimată şi argumentată de instanţa de trimitere în încheierea de sesizare, în timp ce judecătorii de la alte 2 tribunale au precizat că, în funcţie de datele concrete ale unei speţe şi în urma unui examen al dinamicii legislative, potenţialele soluţii practice ar putea fi diferite de aceasta, apreciind că, raportat la dispoziţiile art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, profesorii itineranţi ar putea beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, în măsura în care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de acest text legal, respectiv dacă au o vechime în învăţământ de peste 15 ani şi gradul didactic I.

Instanţele naţionale au învederat, însă, că aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 a fost prorogată până la începutul anului şcolar 2026-2027 şi că, potrivit art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023), până la intrarea în vigoare a acestora, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învăţare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, doar personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii relevante ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar Curtea Constituţională nu a fost sesizată cu excepţii de neconstituţionalitate privind dispoziţiile legale ce fac obiectul chestiunii de drept. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispoziţiile art. 1 care prevede că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În materia enunţată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2004, conform căruia: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) existenţa unei cauze în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerinţele legale mai sus enunţate se verifică.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect solicitarea reclamantului, în calitate de profesor itinerant şi de sprijin, de reducere a normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, cauza fiind în curs de soluţionare, în primă instanţă, pe rolul unui complet de judecată specializat în materia conflictelor de muncă şi asigurărilor sociale din cadrul Tribunalului Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, litigiul cu care instanţa de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând, deci, parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, şi este în curs de judecată, în primă instanţă, primele două condiţii de admisibilitate a sesizării de faţă fiind îndeplinite.

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate şi să nu fie învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept”, examinarea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie verificată prin raportare la jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existenţa unei „chestiuni de drept”, este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 şi 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii judiciare neunitare.

În legătură cu acest aspect, se reţine că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conţinutul său sintagma „chestiune de drept”, identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea în mod analog a jurisprudenţei deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificaţia acestei noţiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc şi să nu fie utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

În strânsă legătură cu această condiţie de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanţei supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispoziţiile art. 520 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Aşadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate, precum şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025).

Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate şi care implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În cauza de faţă, această condiţie nu este îndeplinită întrucât încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, instanţa învestită cu soluţionarea procesului mărginindu-se la a expune considerente cu caracter general referitoare la scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, apreciind că, faţă de caracterul imperativ al prevederilor art. 2 al acesteia, sesizarea ar fi obligatorie în cazul oricărei probleme de drept ce se iveşte în litigiile ce se circumscriu acestui act normativ, independent de dificultatea de interpretare şi de orice analiză din această perspectivă.

Această interpretare este greşită întrucât, aşa cum s-a arătat, nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acţiunii deduse judecăţii poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluţionarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispoziţiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăţi veritabile de înţelegere a sensului său şi având, din acest motiv, vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară.

În lipsa unei dificultăţi reale, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin în exclusivitate instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raţionamentul judiciar aparţine judecătorului cauzei şi impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a situaţiilor de fapt concrete, această operaţiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).

De altfel, analiza de conţinut a întrebării prealabile relevă faptul că instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normei de drept în discuţie, expunând un punct de vedere clar şi argumentat cu privire la modul de interpretare a acesteia, fără a prezenta şi alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textul de lege vizat ar fi neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii.

Din cuprinsul încheierii de sesizare, astfel cum a fost completată, rezultă că, printr-o interpretare literală, sistematică şi gramaticală adecvată a dispoziţiilor art. 207 alin. (1), (4) şi (11) din Legea nr. 198/2023, instanţa a ajuns în mod facil la concluzia că, pentru personalul didactic itinerant şi de sprijin, norma didactică se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 207 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 198/2023, care fac referiri exprese la această categorie de personal, iar nu potrivit prevederilor lit. h) a aceluiaşi articol, invocat prin cererea de chemare în judecată, care priveşte personalul didactic de predare din învăţământul special, astfel că profesorii itineranţi şi de sprijin nu pot beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, întrucât acest text legal vizează exclusiv categoriile de personal didactic prevăzute de art. 207 alin. (4) lit. d), f) şi h) din Legea nr. 198/2023, pe care le enumeră în mod explicit, aplicabilitatea lui neputând fi extinsă şi în privinţa altor categorii profesionale, care nu au făcut obiectul reglementării speciale.

Prin urmare, completul de judecată al instanţei de trimitere nu se confruntă cu o reală problemă de interpretare a normei în discuţie şi nu solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie interpretarea in abstracto a unui text legal considerat îndoielnic, lacunar sau neclar, ci, expunând cu claritate propriul raţionament juridic cu privire la chestiunea de drept invocată, urmăreşte să obţină o confirmare a acestuia şi un răspuns concret în raport cu situaţia particulară a reclamantului din speţa dedusă judecăţii, tinzând către soluţionarea pe fond a litigiului.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, însă, în mod constant că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori a dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

Dezideratul aplicării uniforme şi previzibile a legii există în toate cauzele, însă, pentru sesizarea instanţei supreme, este necesar ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu şi care prezintă dificultate suficientă pentru a reclama intervenţia instanţei supreme. Or, câtă vreme, în cazul prezentei sesizări, nu a fost argumentată şi nici nu a fost indicată în concret nicio problemă de interpretare a dispoziţiilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, nu se poate reţine că este îndeplinită condiţia dificultăţii chestiunii de drept.

Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici cerinţa referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere nejustificând în niciun fel aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi rezolvarea pe fond a litigiului, în condiţiile în care, în timpul derulării procesului în care a fost formulată sesizarea, norma de drept ce face obiectul întrebării prealabile a devenit inactivă, astfel că nu mai produce efecte juridice.

În acest sens, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. XXVI alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 a fost prorogată până la începutul anului şcolar 2025-2026.

Această măsură de politică fiscal-bugetară a fost menţinută şi în continuare, prin dispoziţiile art. LI alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024), care prevăd că aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 se prorogă până la începutul anului şcolar 2026-2027.

Totodată, prin dispoziţiile art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, s-a stabilit că, până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învăţare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, doar personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani şi cu gradul didactic I.

Prin urmare, deşi la data introducerii acţiunii ce formează obiectul procesului cu care instanţa de trimitere a fost învestită dreptul la reducerea normei didactice era reglementat prin dispoziţiile art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, care prevedeau în mod expres categoriile de personal care puteau beneficia de acesta, anume, cele prevăzute la art. 207 alin. (4) lit. d), f) şi h) din Legea nr. 198/2023, şi condiţiile în care putea fi acordat, respectiv pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 15 ani şi cu gradul didactic I, începând cu data de 15 decembrie 2023, dreptul în discuţie este supus reglementării art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, care nu mai face nicio distincţie între categoriile de norme didactice care pot face obiectul reducerii şi instituie condiţii de acordare diferite de cele stabilite prin art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, în sensul că doar profesorii cu o experienţă de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I pot obţine acest beneficiu.

În aceste circumstanţe, chiar dacă dispoziţiile art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 aveau incidenţă directă în speţă, la data introducerii acţiunii, fiind în relaţie cu dreptul supus judecăţii în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 5.039/30/2023, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, interpretarea de principiu a acestora, pe calea hotărârii prealabile, nu mai are nicio utilitate în soluţionarea litigiului câtă vreme textul legal în discuţie nu mai face parte din cadrul normativ actual, astfel că pretenţiile reclamantului nu mai pot fi analizate şi soluţionate în raport cu acesta, ci cu dispoziţiile art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat în mod constant că, prealabil sesizării instanţei supreme, se impun stabilirea şi evidenţierea legăturii strânse care există între maniera de dezlegare a chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât numai astfel se pot demonstra utilitatea şi interesul în promovarea acestui demers. Totodată, s-a statuat că această cerinţă legală presupune ca problema de drept să fie esenţială, direct incidentă în soluţionarea cauzei şi raportată la limitele învestirii instanţei de trimitere. Cu alte cuvinte, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei (Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024).

Or, în raport cu obiectul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu temeiul de drept al acestora, dată fiind evoluţia cadrului legislativ aplicabil litigiului ce a generat prezenta sesizare, este evident că, în cauză, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv dacă profesorii itineranţi/de sprijin pot beneficia de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, nu are legătură cu soluţionarea pe fond a procesului aflat în curs de judecată pe rolul instanţei de trimitere şi că o eventuală dezlegare de principiu a problemei de drept invocate nu ar avea niciun efect asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată, câtă vreme pretenţiile reclamantului nu mai pot fi analizate şi soluţionate în raport cu textul legal a cărui interpretare se solicită.

De altfel, împrejurarea că norma de drept în discuţie a fost activă o perioadă foarte scurtă de timp [de la data de 3 septembrie 2023, momentul intrării în vigoare a Legii nr. 198/2023, până la data de 15 decembrie 2023, când aplicabilitatea prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 a fost prorogată, în mod succesiv, cel puţin până la începutul anului şcolar 2025-2026] a constituit şi motivul pentru care, în practică, instanţele judecătoreşti nu s-au confruntat cu problema modului de interpretare a acesteia, nefiind identificate hotărâri pronunţate în legătură cu problema de drept ce face obiectul sesizării. Instanţele judecătoreşti consultate au transmis doar puncte de vedere teoretice, care coincid cu opinia exprimată şi argumentată de instanţa de trimitere în încheierea de sesizare, semnalând, însă, faptul că norma de drept a cărei interpretare se solicită nu are aplicabilitate în prezent.

În aceste circumstanţe, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite premisele necesare declanşării mecanismului hotărârii prealabile, aşa cum rezultă ele din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, anume, „existenţa unui fenomen generalizat şi cu tendinţe de permanentizare de practică neunitară la nivelul instanţelor judecătoreşti” care să reclame „necesitatea asigurării de urgenţă a unei practici judiciare uniforme şi unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice”.

Scopul pronunţării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziune în plan jurisprudenţial, ceea ce presupune existenţa unor tendinţe jurisprudenţiale concrete, orientate către soluţii diferite. Or, este evident că, în cazul prezentei sesizări, necesitatea şi utilitatea unui astfel de demers nu se verifică atât timp cât, în practică, instanţele nu au soluţionat litigii având ca obiect reducerea normei didactice în conformitate cu dispoziţiile art. 207 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, hotărârea prealabilă neputând fi folosită ca un instrument de interpretare a legii în abstract.

În contextul celor mai sus expuse, reţinând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi de art. 519, 520 din Codul de procedură civilă şi că, în cazul prezentei sesizări, una dintre aceste condiţii, respectiv cea referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, nu este îndeplinită,