Decizia nr. 139 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.610/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.176/120/2024 şi de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în dosarele nr. 1.499/85/2024 şi nr. 486/85/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 24 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.176/120/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, personalul auxiliar poate beneficia de acordarea unei majorări de 10% a indemnizaţiei de încadrare, faţă de cele stabilite potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, raportat la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin aplicarea Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.610/1/2024.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate, cu nr. 11/1/2025 şi nr. 12/1/2025, sesizările formulate de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în dosarele nr. 1.499/85/2024 şi nr. 486/85/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti beneficiază începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, coroborat cu momentul angajării acestora şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, de majorarea de 10% la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, faţă de drepturile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007.

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi obiectul sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 11/1/2025 şi nr. 12/1/2025 la Dosarul nr. 2.610/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007) ” Art. 3. – (…) (4) Coeficienţii de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt prevăzuţi la lit. A din anexa nr. 1a pentru perioada ianuarie- 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr. 1b pentru perioada 1 aprilie-30 septembrie 2007 şi la lit. A din anexa nr. 1c de la 1 octombrie 2007. (…) (7) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).” (abrogate)

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 6. – Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…)” Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 – capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei” – secţiunea a 4-a „Salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex” ” Art. 17. – (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, după caz. (2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III. (3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%. (4) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 7,5%. (5) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 10%.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept A. Dosarul nr. 1.176/120/2024 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia I civilă

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa cu nr. 1.176/120/2024, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei să dispună: a) obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale în conformitate cu Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015), şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 20/2016), începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), coroborat cu momentul angajării şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin acordarea unei majorări de 10% faţă de drepturile salariale stabilite potrivit art. 3 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007; b) obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea drepturilor salariale cuvenite, precum şi la calcularea, alocarea şi plata sumelor necesare pentru fiecare lună de la momentul angajării şi până la momentul plăţii diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul plătit.

În motivare, reclamanta a susţinut că exercită funcţia de grefier şi se află într-o situaţie discriminatorie faţă de personalul auxiliar de specialitate, care a obţinut drepturi salariale majorate prin hotărâri judecătoreşti.

Pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând că majorarea salariului de bază cu 10% nu este prevăzută de norme cu aplicabilitate generală, ci este instituită de legiuitor în considerarea nivelului instanţei sau parchetului, nefiind cuvenită întreg personalului auxiliar. B. Dosarul nr. 1.499/85/2024 al Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă cu nr. 1.499/85/2024, mai mulţi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei să dispună: a) obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale în conformitate cu Legea nr. 71/2015 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, coroborat cu momentul angajării şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin acordarea unei majorări de 10% faţă de drepturile stabilite potrivit art. 3 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007; b) obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea drepturilor salariale cuvenite, precum şi la calcularea, alocarea şi plata sumelor necesare pentru fiecare lună de la momentul angajării şi până la momentul plăţii diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul plătit.

Reclamanţii au invocat motive similare cu cele din primul dosar.

Pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, formulând apărări similare cu cele din primul dosar. C. Dosarul nr. 486/85/2024 al Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă cu nr. 486/85/2024, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei să dispună: a) obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale în conformitate cu Legea nr. 71/2015 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, coroborat cu momentul angajării şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin acordarea unei majorări de 10% faţă de drepturile stabilite potrivit art. 3 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007; b) obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea drepturilor salariale cuvenite, precum şi la calcularea, alocarea şi plata sumelor necesare pentru fiecare lună de la momentul angajării şi până la momentul plăţii diferenţei dintre veniturile la care este îndreptăţită şi venitul plătit.

Reclamanta a invocat motive similare cu cele invocate în primul dosar.

Pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, formulând apărări similare cu cele din primul dosar. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Dâmboviţa a apreciat că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. În acest sens a menţionat că procesul are ca obiect acordarea majorării salariale de 10%, în temeiul Legii nr. 71/2015 şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, cu aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017. Astfel, pretenţiile deduse judecăţii vizează stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanta având calitatea de personal auxiliar de specialitate, care face parte din familia ocupaţională „Justiţie”. A mai arătat că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept asupra căreia instanţa supremă nu a statuat în mecanismele de unificare a practicii judiciare.

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Sibiu a apreciat că sesizările îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. În acest sens a arătat că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Bucureşti, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) din actul normativ anterior evocat, deoarece acestea solicită drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Numai completul de judecată din cadrul Tribunalului Sibiu a expus un punct de vedere asupra chestiunii de drept, apreciind că pentru rezolvarea acestei chestiuni ar trebui corelate toate actele normative din domeniul salarizării personalului din familia ocupaţională „Justiţie”, începând cu anul 2006 şi până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Astfel, legile succesive de salarizare au preluat în esenţă prevederile din legea anterioară pentru ca, în final, Legea-cadru nr. 153/2017 să adapteze regimul juridic al salarizării personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” la realităţile vieţii sociale şi, într-o anumită măsură, la jurisprudenţa instanţei supreme şi a instanţei de contencios constituţional. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că întreg personalul auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” nu poate beneficia de acordarea unei majorări de 10% a indemnizaţiei de încadrare, faţă de cele stabilite potrivit art. 3 alin. (4) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, raportat la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin aplicarea Legii nr. 71/2015, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

S-a argumentat că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, după caz. Dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o salarizare egală pentru tot personalul auxiliar de specialitate, n-ar fi prevăzut criteriile de stabilire a salariului, inclusiv în funcţie de nivelul instanţei sau parchetului, şi nici majorările salariului brut pentru personalul din cadrul instanţelor superioare prin alin. (3)-(5) ale art. 17 din cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Într-o opinie minoritară s-a apreciat că întreg personalul auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” poate beneficia de acordarea unei majorări de 10% a indemnizaţiei de încadrare, faţă de cele stabilite potrivit art. 3 alin. (4) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, raportat la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin aplicarea Legii nr. 71/2015, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

S-a argumentat că recunoaşterea unui salariu de bază majorat cu 10% pentru o parte din personalul auxiliar de specialitate care a obţinut hotărâri judecătoreşti definitive impune egalizarea la nivelul salarial maxim aflat în plată pentru întreaga categorie profesională din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 106 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 7 mai 2021, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele cuprinse în capitolul II din anexa nr. V şi în art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 24 din 12 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că „dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, şi ale art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei se interpretează în sensul că indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres şi limitativ prevăzute de normele mai sus menţionate”.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a statuat că la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive, prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizărilor conexate este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „(…) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesele în care au fost formulate sesizările conexate au ca obiect obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin acordarea majorării de 10% la salariul de bază, şi la plata diferenţelor salariale de la momentul angajării şi până la data plăţii.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii privesc plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reclamanţii având calitatea de personal auxiliar de specialitate.

Cauzele în care au fost formulate sesizările conexate se află în primă instanţă, pe rolul unor completuri de judecată specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia I civilă şi Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă.

Ca atare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că dezlegarea chestiunii de drept trebuie să influenţeze într-o manieră directă şi determinantă soluţionarea pe fond a cauzei cu care este învestită instanţa de trimitere.

Această condiţie este îndeplinită, având în vedere că pretenţiile deduse judecăţii şi motivele invocate de părţi vizează posibilitatea recalculării drepturilor salariale ale reclamanţilor la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin acordarea majorării de 10% la salariul de bază.

Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează nestatuarea de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În consecinţă, ori de câte ori chestiunea de drept invocată a fost dezlegată anterior printr-o hotărâre obligatorie a instanţei supreme, sesizarea care vizează aceeaşi chestiune nu mai poate fi soluţionată pe fond.

În acest sens se constată că instanţele de trimitere solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru a se stabili dacă personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti beneficiază, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, coroborat cu momentul angajării acestora şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, de majorarea de 10% la nivelul indemnizaţiilor personalului auxiliar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, faţă de drepturile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007.

Or, instanţa supremă a statuat asupra acestei chestiuni de drept atât sub imperiul reglementării anterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, cât şi după intrarea în vigoare a acestei legi.

Astfel, prin Decizia nr. 24 din 12 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că: „Dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, şi ale art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei se interpretează în sensul că indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres şi limitativ prevăzute de normele mai sus menţionate.” În considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că: „În materie de salarizare, existenţa unor situaţii analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calităţii de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuţiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferenţiate atât din punctul de vedere al funcţiei, cât şi din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidenţă în ceea ce priveşte condiţiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcţii, conţinutul concret al atribuţiilor de serviciu şi complexitatea acestora. (…) În plus, dacă legiuitorul ar fi înţeles să acorde indemnizaţia aflată în discuţie tuturor grefierilor din cadrul instanţelor judecătoreşti, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate. În aceste condiţii, prevederile legale aplicabile unei anumite categorii de grefieri nu se puteau extinde şi asupra celorlalţi grefieri, care nu făceau parte din categoriile expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază s-a putut acorda până la data de 15 aprilie 2008 numai grefierilor menţionaţi la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, pentru perioada în care aceste dispoziţii au fost în vigoare.”

Ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, a fost pronunţată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. În considerentele de la paragrafele 67-70 şi 82-84 din această decizie s-a reţinut că: salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate şi conex nu sunt stabilite uniform, ci diferenţiat, în considerarea gradului instanţei/parchetului sau a circumscripţiilor unor judecătorii/parchete, la fundamentarea unei asemenea dispoziţii legale aflându-se nu doar gradul instanţei sau al parchetului, cât mai ales complexitatea activităţii desfăşurate la nivelul unor instanţe/parchete pe care legea le-a identificat. Atribuţiile specifice, competenţele, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt sporite în cadrul judecătoriilor din municipiul Bucureşti şi localităţile reşedinţă de judeţ, în parchetele de pe lângă acestea, în tribunale/tribunale specializate, tribunale militare şi în parchetele de pe lângă acestea faţă de cele exercitate la celelalte judecătorii/parchete, situate în localităţi care nu sunt reşedinţă de judeţ; similar, ele presupun o complexitate şi mai ridicată în cadrul curţilor de apel/parchetelor aferente şi una deosebită pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Stabilirea unor salarii de bază diferenţiate este justificată astfel fie de nivelul sporit al atribuţiilor specifice, pe măsură ce gradul instanţei ori al parchetului creşte, fie de circumscripţiile teritoriale mai mari ale unor judecătorii/parchete aferente, identificate în textul legii; ca atare, personalul auxiliar de specialitate şi cel conex din judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ ori din parchetele de pe lângă acestea, cel din tribunale/tribunale specializate, tribunale militare şi din parchetele de pe lângă acestea nu prestează aceeaşi muncă cu cel din celelalte judecătorii/parchete, ci una căreia legea îi recunoaşte o complexitate mai ridicată, în considerarea volumului de activitate crescut şi/sau a competenţelor proprii; similar, personalul din cadrul curţilor de apel/parchetelor aferente prestează o muncă de o dificultate sporită faţă de cel al instanţelor/parchetelor inferioare, după cum şi cel de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are atribuţii suplimentare faţă de cel încadrat la celelalte instanţe/parchete. Toate aceste împrejurări reprezintă criterii obiective, care permit realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază al personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări. De aceea, în măsura în care reperul de comparaţie invocat este reprezentat de personalul legitimat de lege la un salariu de bază majorat cu 10%, criteriile obiective, analizate în precedent, care permit stabilirea diferenţiată a salariului de bază, nu îngăduie concluzia discriminării personalului auxiliar de specialitate sau conex care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instanţe/parchete pentru care legea a stabilit salariile de bază fără aplicarea vreunui procent de majorare ori prin aplicarea unuia mai redus şi nu atrage, în consecinţă, aplicarea garanţiilor oferite de principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, se înfăptuieşte „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”. Nici dacă reperul de comparaţie invocat ar fi personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instanţe/parchete de acelaşi grad, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legeacadru nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a justifica, prin ea însăşi, soluţia egalizării; într-o asemenea situaţie, instanţa este chemată să facă o analiză a legii, în vederea corectei ei aplicări.

Deciziile anterior menţionate pot fi corelate cu Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive, prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin urmare, dezlegările date de instanţa supremă prin deciziile anterior evocate determină inadmisibilitatea sesizărilor conexate faţă de caracterul obligatoriu al deciziilor pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare reprezentate de recursul în interesul legii şi hotărârea prealabilă, conform art. 517 alin. (4) şi art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,