Decizia nr. 257/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2976/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.845/100/2023 şi de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 982/85/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Curtea de Apel Craiova a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 4 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.845/100/2023, Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează principiul interzicerii oricăror forme de discriminare, trebuie interpretate în sensul că pot duce la aplicarea coeficienţilor de multiplicare stabiliţi cu luarea în considerare a funcţiilor de conducere din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, cu modificările ulterioare, nr. crt. 6-13, lit. A, şi pot să justifice acordarea drepturilor la despăgubiri pentru judecători care nu beneficiază de acordarea unor astfel de drepturi salariale prin aplicarea acestor coeficienţi, drepturi acordate potrivit unor hotărâri judecătoreşti.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 16 decembrie 2024 cu nr. 2.976/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 23 iunie 2025.

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 982/85/2023, Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă judecătorii care au/au avut funcţii de conducere beneficiază de coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de art. 11 şi de nr. crt. 5-6, lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, cu modificările ulterioare, pentru procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 ianuarie 2025 cu nr. 10/1/2025, dosarul fiind conexat la Dosarul nr. 2.976/1/2024, în baza art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000”) ” Art. 1. – (1) În România, stat de drept, democratic şi social, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate de lege. (2) Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: a) dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricărui altui organ jurisdicţional; b) dreptul la securitatea persoanei şi la obţinerea protecţiei statului împotriva violenţelor sau maltratărilor din partea oricărui individ, grup sau instituţie; c) drepturile politice, şi anume drepturile electorale, dreptul de a participa la viaţa publică şi de a avea acces la funcţii şi demnităţi publice; d) drepturile civile, în special: (i) dreptul la libera circulaţie şi la alegerea reşedinţei; (ii) dreptul de a părăsi ţara şi de a se întoarce în ţară; (iii) dreptul de a obţine şi de a renunţa la cetăţenia română; (iv) dreptul de a se căsători şi de a-şi alege partenerul; (v) dreptul de proprietate; (vi) dreptul la moştenire; (vii) dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie; (viii) dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare; (ix) dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere; (x) dreptul de petiţionare; e) drepturile economice, sociale şi culturale, în special: (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare; (ii) dreptul de a înfiinţa sindicate şi de a se afilia unor sindicate; (iii) dreptul la locuinţă; (iv) dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială şi la servicii sociale; (v) dreptul la educaţie şi la pregătire profesională; (vi) dreptul de a lua parte, în condiţii de egalitate, la activităţi culturale şi sportive; f) dreptul de acces la toate locurile şi serviciile destinate folosinţei publice. (3) Exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile. (4) Orice persoană fizică sau juridică are obligaţia să respecte principiile enunţate la alin. (2).”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006”) ” Anexă (…) A. Coeficienţii de multiplicare Nr. crt. Funcţia Coeficient de multiplicare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (…) 5. Procuror general 24,000 6. Prim adjunct al procurorului general 23,000 7 Adjunct al procurorului general 22,500 8. Consilier al procurorului general 22,000 9. Procuror şef secţie 21,500 10. Procuror şef secţie adjunct 21,000 11. Procuror şef serviciu 20,500 12. Procuror şef birou 20,000 13. Procuror 19,000 (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Dosarul nr. 2.845/100/2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă cu nr. 2.845/100/2023 la 11 decembrie 2023, reclamanţii AAA au solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Mureş şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare, stabiliţi având în vedere funcţia de conducere, nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, începând cu 1.10.2011 şi până la recunoaşterea efectivă a dreptului salarial ce formează obiectul discriminării, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data săvârşirii faptei prin care reclamanţii pretind că au fost discriminaţi, respectiv data recunoaşterii drepturilor salariale în favoarea colegilor acestora, prin pronunţarea hotărârii de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. bbb/R/17.09.2019 a Curţii de Apel Cluj (prin care o astfel de cerere a fost admisă în favoarea colegilor reclamanţilor) şi până la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii s-a arătat, în ceea ce priveşte capătul principal al cererii de chemare în judecată, că, în anul 2019, în favoarea unui număr considerabil de judecători de la Curtea de Apel X şi Curtea de Apel Y, precum şi de la tribunalele şi judecătoriile aferente acestora, s-au plătit drepturi salariale restante, în temeiul încheierilor prin care s-au admis cererile de lămurire a dispozitivului referitoare la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre indemnizaţiile procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism („DIICOT”) şi cele ale reclamanţilor judecători din acele titluri executorii, în sensul că aceste drepturi recunoscute şi stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce au făcut obiectul cererilor de lămurire au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de bază lunară de încadrare, fiind datorate şi pentru viitor, începând cu data acordării lor şi până la încetarea stării de discriminare.

Astfel, în privinţa judecătorilor creditori din titlurile executorii menţionate, s-a procedat la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul DNA şi DIICOT, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, parte din creanţele rezultate fiind şi achitate, iar aceste drepturi salariale acordate prin hotărârile judecătoreşti menţionate anterior au devenit parte integrantă a salariului de bază (indemnizaţiei) brut lunar şi trebuie să rămână incluse în aceasta.

Se argumentează că acest raţionament a fost confirmat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7/2019”), aceeaşi concluzie rezultând şi din considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23/2015”), invocându-se şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 („Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016”).

Reclamanţii au arătat că în cauză nu este aplicabilă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2/2015”), având în vedere faptul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 este obligatorie şi ulterioară deciziei sus-menţionate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se susţine, totodată, că, după cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului („CEDO”) (cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 21 februarie 2008, Cauza Driha împotriva României), cauzele de discriminare indicate în textul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”) sunt indicative, iar nu limitative.

În drept au fost invocate şi dispoziţiile: Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 şi ale art. 14 din Convenţie.

Pârâtul Tribunalul Y a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în ceea ce priveşte fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008 („Decizia Curţii Constituţionale nr. 818/2008”), Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 10 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 10/2016”), Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2/2015, jurisprudenţa CEDO [Hotărârea din 18 februarie 1991 – Cauza Fredin împotriva Suediei, Hotărârea din 23 iunie 1993 – Cauza Hoffman împotriva Austriei; Hotărârea din 29 septembrie 1995 – Cauza Spadea şi Scalambrino împotriva Italiei, Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii (1996), Hotărârea din 6 aprilie 2000 – Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, Decizia asupra admisibilităţii din 18 iunie 2009 – Cauza Budina împotriva Rusiei].

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Dosarul nr. 982/85/2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă cu nr. 982/85/2023, reclamanţii ABC, EFG, HIJ şi KL, în calitate de foşti judecători care au activat în cadru Curţii de Apel Z, având funcţii de conducere, solicită: – recalcularea indemnizaţiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice („Legea nr. 71/2015”) şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016”), începând cu 9.04.2015 şi în continuare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”), luând în considerare următorii coeficienţi de multiplicare: a) pentru reclamanta ABC, judecător cu funcţie de conducere, respectiv preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Z: coeficient de multiplicare 21,500 [diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor cu funcţie de conducere echivalentă (procuror şef secţie) din cadrul DNA şi DIICOT, conform art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi nr. crt. 6-9 de la lit. A din anexa la ordonanţa de urgenţă menţionată, privind coeficienţii de multiplicare VRS]; vicepreşedinte al Curţii de Apel Z: coeficient de multiplicare 22,50 [diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor cu funcţie de conducere echivalentă (procuror şef adjunct) din cadrul DNA şi DIICOT, conform art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi nr. crt. 6 şi 7 de la lit. A din anexa la ordonanţa de urgenţă indicată]; b) pentru reclamanta EFG, judecător cu funcţie de conducere, respectiv preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Z: coeficient de multiplicare 21,500 [diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor cu funcţie de conducere echivalentă (procuror şef secţie) din cadrul DNA şi DIICOT, conform art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi nr. crt. 6-9 de la lit. A din anexa la ordonanţa de urgenţă indicată]; c) pentru reclamantul HIJ, judecător cu funcţie de conducere, respectiv preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Z: coeficient de multiplicare 21,500 [diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor cu funcţie de conducere echivalentă (procuror şef secţie) din cadrul DNA şi DIICOT, conform art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi nr. crt. 6-9 de la lit. A din anexa la ordonanţa de urgenţă sus-menţionată]; d) pentru reclamantul KL, judecător cu funcţie de conducere, respectiv preşedinte al Secţiei civile, respectiv litigii de muncă şi de asigurări sociale, din cadrul Curţii de Apel Z: coeficient de multiplicare 21,500 [diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor cu funcţie de conducere echivalentă (procuror şef secţie) din cadrul DNA şi DIICOT, conform art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi nr. crt. 6-9 de la lit. A din anexa la ordonanţa de urgenţă indicată]; – repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii Dosarul nr. 2.845/100/2023

Prin Încheierea de şedinţă din 4 noiembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, în cauză, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: raportat la obiectul cauzei, litigiul se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; drepturile care fac obiectul litigiului sunt plătite din fonduri publice; soluţionarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, reclamanţii solicitând să se constate existenţa unei situaţii discriminatorii, astfel încât să le fie acordate despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul la care reclamanţii apreciază că ar fi fost îndreptăţiţi şi salariul efectiv încasat; pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri în care să fie analizată problema de drept ce formează obiectul sesizării şi aceasta nici nu face obiectul unui dosar pe rolul Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii sau al Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în curs de soluţionare. Dosarul nr. 982/85/2023

Prin Încheierea de şedinţă din 15 noiembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, în cauză, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: prin cererea de chemare în judecată se solicită drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv sporuri pentru condiţii de muncă, iar reclamanţii au avut calitatea de judecători cu funcţii de conducere în cadrul Curţii de Apel Z şi nu au beneficiat de coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi nr. crt. 5-6 de la lit. A din anexa la ordonanţa de urgenţă menţionată. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Dosarul nr. 2.845/100/2023

Reclamanţii nu şi-au expus punctul de vedere cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării, însă instanţa de trimitere apreciază că din cuprinsul cererii de chemare în judecată se poate deduce că aceştia consideră cererea ca fiind admisibilă, raportat la solicitarea dedusă judecăţii.

Pârâtul Tribunalul Y nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, însă, raportat la poziţia exprimată prin întâmpinare, se poate reţine faptul că problema de drept trebuie interpretată în sensul respingerii acţiunii introduse.

Pârâta Curtea de Apel X nu a exprimat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept. Dosarul nr. 982/85/2023

În cadrul încheierii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost prezentate punctele de vedere ale părţilor cu privire la chestiunea de drept, nefiind menţionat nici în ce măsură li s-a solicitat depunerea acestora. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Dosarul nr. 2.845/100/2023

Instanţa de trimitere apreciază că nu se poate constata existenţa unei situaţii discriminatorii şi, implicit, nu se poate dispune acordarea unor drepturi de natură salarială, invocându-se faptul că alte persoane aflate în aceeaşi situaţie cu reclamanţii, având funcţii de conducere, ar beneficia de hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus aplicarea coeficientului de multiplicare de 23,000.

Pe de o parte, tribunalul a considerat că, raportat la modalitatea de interpretare a prevederilor care reglementează interzicerea discriminării, astfel cum a fost analizată de Curtea Constituţională, instanţa nu are posibilitatea de a interpreta în sensul solicitat de către reclamanţi prevederile legate de situaţia de discriminare.

Pe de altă parte, s-a apreciat că printr-o hotărâre judecătorească nu se poate genera o stare de discriminare. Hotărârea judecătorească este rezultatul aplicării prevederilor legale în speţa dedusă judecăţii şi nu poate genera o stare de discriminare în raport cu alte persoane care nu au fost părţi în litigiul dedus judecăţii şi cărora nu le este opozabilă hotărârea pronunţată. Dosarul nr. 982/85/2023

Instanţa de trimitere nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Alba Iulia – Secţia I civilă, Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, Oradea – Secţia I civilă şi Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi tribunalele Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Sibiu – Secţia I civilă, Alba – Secţia I civilă, Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Bihor – Secţia I civilă şi Vâlcea – Secţia I civilă au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi tribunalele Ilfov, Teleorman, Iaşi – Secţia I civilă şi Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestor chestiuni.

Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi interpretate în sensul în care ar determina aplicarea coeficienţilor de multiplicare stabiliţi cu luarea în considerare a funcţiilor de conducere de la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi ar putea justifica acordarea drepturilor la despăgubiri pentru judecători care nu beneficiază de acordarea unor astfel de drepturi salariale prin aplicarea acestor coeficienţi, drepturi acordate potrivit unor hotărâri judecătoreşti. Deopotrivă, judecătorii care au/au avut funcţii de conducere nu beneficiază de coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, respectiv nr. crt. 5 şi 6 de la lit. A din anexa la ordonanţa de urgenţă menţionată pentru procurorii DNA şi DIICOT.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: curţilor de apel Alba Iulia – Secţia I civilă, Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Oradea – Secţia I civilă şi Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, formulate de: Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de tribunalele Iaşi – Secţia I civilă şi Vaslui.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate: Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 4/2024”), Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80/2023”) şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13/2023”).

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 determină aplicarea coeficienţilor de multiplicare stabiliţi cu luarea în considerare a funcţiilor de conducere de la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi ar putea justifica acordarea drepturilor la despăgubiri pentru judecători care nu beneficiază de acordarea unor astfel de drepturi salariale prin aplicarea acestor coeficienţi, drepturi acordate potrivit unor hotărâri judecătoreşti. Deopotrivă, judecătorii care au/au avut funcţii de conducere beneficiază de coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, respectiv nr. crt. 5-6 de la lit. A din anexa la ordonanţa de urgenţă menţionată pentru procurorii DNA şi DIICOT.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: curţilor de apel Alba Iulia – Secţia I civilă, Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi al tribunalelor Alba – Secţia I civilă, Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Bihor – Secţia I civilă.

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, formulate de tribunalele Ilfov şi Teleorman.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate: Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23/2016”); Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36/2018”) şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7/2019.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost identificată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care, printre altele, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate decizii care vizează aspecte deduse analizei în dosarul de faţă: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că: ” Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 67 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 29 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă asistenţii judiciari, ce fac parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie», sunt îndreptăţiţi la stabilirea şi la plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare: – în situaţia în care, prin hotărâri judecătoreşti, s-a recunoscut unor colegi majorarea indemnizaţiei de încadrare raportat la nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; – în raport cu motivul invocat de reclamanţi, referitor la necesitatea salarizării la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 63 şi 64. – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că: ” Dreptul reglementat de art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi invocate doar de către magistraţii care ocupau o «funcţie similară» cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Domeniul de aplicare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, iar prin art. 2 s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, iar soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând condiţiile de admisibilitate se constată că acestea sunt doar parţial îndeplinite. Astfel, sesizările conexate au fost formulate în litigii având ca obiect solicitarea reclamanţilor, persoane fizice, formulată în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Mureş şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, la plata de despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare, stabiliţi având în vedere funcţia de conducere, la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, începând cu 1.10.2011 şi până la recunoaşterea efectivă a dreptului salarial ce formează obiectul discriminării (Dosarul nr. 2.845/100/2023), şi solicitarea reclamanţilor, în calitate de foşti judecători care au activat în cadrul Curţii de Apel Z, având funcţii de conducere, la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu 9.04.2015 şi în continuare după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficienţii de multiplicare indicaţi în acţiune (Dosarul nr. 982/85/2023).

Aşadar, instanţele de trimitere au fost învestite cu soluţionarea unor litigii care se înscriu în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, titularii cererilor de chemare în judecată făcând parte din categoria personalului plătit din fonduri publice.

Cauzele se află în curs de soluţionare pe rolul tribunalelor Maramureş – Secţia I şi Sibiu – Secţia I civilă, în virtutea competenţei legale conturate prin dispoziţiile art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Celelalte condiţii de admisibilitate decurg din existenţa unei chestiuni de drept, în sensul că impun legătura acesteia cu soluţionarea cauzei pendinte pe rolul instanţei de trimitere, respectiv absenţa unei dezlegări a acesteia într-un mecanism de unificare jurisprudenţială (ori a unui recurs în interesul legii) în curs de soluţionare care să aibă ca obiect aceeaşi chestiune de drept.

În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conţinut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza ordonanţei de urgenţă menţionate este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept” prevăzută de Codul de procedură civilă şi a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la procedura reglementată de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune este discutabilă.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

Totodată, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia 11 din 20 februarie 2017, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017; Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023) s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară. Prin urmare, sintagma „chestiune de drept”, prevăzută la art. 519 din Codul de procedură civilă şi la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie raportată la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

În consecinţă, nu orice chestiune dedusă judecăţii instanţei de trimitere poate face obiect al unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac are obligaţia, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, de a verifica şi constata dacă sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preocupându-se astfel de stabilirea existenţei unei chestiuni de drept veritabile.

Se mai impune a fi subliniat faptul că sesizările formulate în dosarele conexate nu cuprind nicio referire la gradul de dificultate al chestiunilor de drept în discuţie ori la caracterul controversat al acestora. Pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

În acest context trebuie integrată şi statuarea anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, asupra unor chestiuni de drept asemănătoare, dezlegări ce permit identificarea unui răspuns adecvat şi problemei de drept ce face obiectul unei alte sesizări.

Chiar dacă nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celor ce fac obiectul sesizărilor conexate de faţă – caz în care nu ar fi fost întrunită cerinţa de admisibilitate distinctă, ce se referă tocmai la acest aspect -, existenţa unor dezlegări anterioare are relevanţă pentru condiţia de admisibilitate a