ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 2/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.046/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 919/99/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 27 iunie 2025, în Dosarul nr. 919/99/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă pentru funcția publică de consilier, clasa 1, grad profesional superior, gradația 5, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale aferente se stabilesc la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului. În cazul în care răspunsul este afirmativ, să se arate care este modalitatea de stabilire a cuantumului indemnizației.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 octombrie 2025 cu nr. 2.046/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Articolul 12 Modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare " (1) Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi și anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 21 februarie 2024, contestatoarea a formulat, în contradictoriu cu intimații prefectul județului Iași și Instituția Prefectului Județului Iași, plângere împotriva Ordinului prefectului județului Iași nr. xx/13.02.2024, solicitând ca, începând cu data de 1 ianuarie 2024 și până la 1 iunie 2024, să fie obligați pârâții să îi stabilească salariul de bază în cuantum de 8.460 lei și sporul pentru condiții de muncă vătămătoare în cuantum de 1.199 lei, iar începând cu data de 1 iunie 2024 să fie obligați pârâții să îi stabilească salariul de bază în cuantum de 9.896 lei și sporul pentru condiții de muncă vătămătoare în cuantum de 1.199 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că este funcționar public în cadrul Instituției Prefectului Județului Iași din anul 2010 și, din data de 29 decembrie 2022, îndeplinește funcția de consilier, clasa 1, grad profesional superior, gradația 5, la Compartimentul situații de urgență, ordine publică, monitorizarea serviciilor publice deconcentrate și de utilități publice.

Începând cu luna ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru personalul instituțiilor prefectului, cu excepția serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, serviciului public comunitar de pașapoarte și a funcțiilor de demnitate publică, drepturile salariale aferente se stabilesc la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului.

Reclamanta a arătat că diferența salarială dintre salariul de bază acordat pentru luna decembrie 2023 și salariul de bază stabilit începând cu 1 ianuarie 2024 este aplicată în două tranșe egale, la data de 1 ianuarie 2024, respectiv 1 iunie 2024.

Din ordinul contestat rezultă că drepturile salariale au fost stabilite la nivelul funcției similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului, însă salariul este mai mic comparativ cu nivelul funcției similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Reclamanta a precizat că, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, iar sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Rezultă, astfel, că sporul pentru condiții de muncă este reglementat distinct, urmând a fi aplicat ca atare la salariul de bază.

Reclamanta a mai susținut și lipsa motivării ordinului contestat, motivarea constituind una dintre condițiile de legalitate și validitate ale acestuia, ce reprezintă o garanție împotriva arbitrarului și excesului de putere al autorităților publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturile sau pentru situații juridice individuale.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, au arătat că, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu cele ale art. 34 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018), legiuitorul a menținut conduita legislativă de aplicare etapizată a prevederilor legii-cadru cu stabilirea drepturilor salariale prin preluarea nivelului salarial "acordat pentru luna iunie 2017", astfel încât, la nivelul lunii iunie 2017, venitul salarial se determina tot pe baza unei aplicări etapizate a legislației adoptate începând cu anul 2010, pe baza preluării cuantumurilor salariale aflate în plată la 31 decembrie 2009, ținând cont și de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), dar și de principiile legale de reconstrucție salarială.

Ulterior, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2023), începând cu data de 1 iunie 2023, personalul civil (funcționari publici și personal contractual) din Ministerul Afacerilor Interne, care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, beneficiază de cuantumul salariilor de bază prevăzute în respectiva anexă pentru anul 2022, la care se adaugă majorările acestora prevăzute de lege și menționate în cuprinsul actelor administrative individuale din anul 2022.

Ultima intervenție legislativă în materia drepturilor salariale ale personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne o reprezintă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023), dispozițiile acesteia vizând personalul instituțiilor prefectului, după cum urmează: pentru personalul instituțiilor prefectului, cu excepția serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, serviciului public comunitar de pașapoarte și a funcțiilor de demnitate publică, drepturile salariale aferente se stabilesc la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului. Diferențele salariale provenite din aplicarea acestei reglementări se aplică în două tranșe egale, începând cu 1 ianuarie 2024 și iunie 2024, la salariul de bază aferent lunii decembrie 2023, fără a depăși salariile aflate în plată la structurile subordonate. Personalul menționat nu intră sub incidența prevederilor referitoare la majorarea de 5% de la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023), cu excepția situației în care, în urma stabilirii drepturilor salariale la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului, rezultă o majorare a salariilor de bază mai mică decât procentul prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023.

Astfel, în considerarea acestor dispoziții, modalitatea de determinare a salariilor pentru personalul vizat va urma modalitatea de determinare a salariilor pentru personalul corespondent din cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, ținând cont de limitările și plafonările dispuse până în prezent prin măsurile fiscal-bugetare.

În acest sens, la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne se utilizează "salariile pentru administrația publică centrală", determinarea salariilor de bază făcându-se prin aplicarea corespunzătoare a gradațiilor și, după caz, a majorării prevăzute la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 sau a majorărilor reglementate la art. 19, 23 și 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cu îndeplinirea condițiilor legale de acordare.

În ceea ce privește celelalte drepturi salariale (sporuri, indemnizații), determinarea acestora trebuie să respecte același cadru legal (aplicarea etapizată a salarizării - a se vedea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016) aplicabil la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, fără a exista posibilitatea de a adăuga alte drepturi care nu sunt în plată la această structură subordonată sau de a modifica procentele drepturilor aflate în plată (a se vedea măsurile fiscal-bugetare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023). IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reținând că de dezlegarea chestiunii de drept sesizate depinde în tot soluționarea cauzei, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat și că ea nu face obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluționare.

Raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd obligativitatea sesizării, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a considerat că se impune sesizarea instanței supreme pentru a da o lămurire de principiu chestiunii de drept.

Cu privire la dezlegarea fondului chestiunii de drept, punctul de vedere al completului de judecată al instanței de trimitere este că drepturile salariale ale reclamantei se stabilesc la nivelul funcției similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului, având în vedere dispozițiile Ordinului prefectului județului Iași nr. xx/13.02.2024, contestat în prezenta cauză, în raport cu prevederile art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017, ale anexelor nr. VI și VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023. V. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor judecătorești cu privire la practica judiciară relevantă. VI. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii relevante ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1, care prevede că ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect plângerea reclamantei, în calitate de funcționar public în cadrul Instituției Prefectului Județului Iași, împotriva ordinului prefectului județului Iași cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului salariului de bază și al sporului pentru condiții de muncă vătămătoare, cauza fiind în curs de soluționare, în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată specializat în materia contenciosului administrativ și fiscal din cadrul Secției a II-a civile, contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) raportat la art. 30 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, litigiul cu care instanța de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând deci parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, și este în curs de judecată, în primă instanță, primele două condiții de admisibilitate a sesizării de față fiind îndeplinite.

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

În schimb, nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept", examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei "chestiuni de drept", este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii neunitare.

În legătură cu acest aspect se reține că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept", identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

În strânsă legătură cu această condiție de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025).

Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În cauza de față, această condiție nu este îndeplinită întrucât încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, instanța învestită cu soluționarea procesului mărginindu-se la a expune considerente cu caracter general referitoare la scopul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, apreciind că, față de caracterul imperativ al prevederilor art. 2 al acesteia, sesizarea ar fi obligatorie în cazul oricărei probleme de drept ce se ivește în litigiile ce se circumscriu acestui act normativ, independent de dificultatea de interpretare și de orice analiză din această perspectivă.

Această interpretare este greșită, întrucât, așa cum s-a arătat, nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți veritabile de înțelegere a sensului său și având, din acest motiv, vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.

În lipsa unei dificultăți reale, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raționamentul judiciar aparține judecătorului cauzei și impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice și de apreciere a situațiilor de fapt concrete, această operațiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).

De altfel, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normei de drept în discuție, expunând un punct de vedere clar cu privire la modul de interpretare a acesteia, fără a prezenta și alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textul de lege vizat ar fi neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii.

Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că, observând dispozițiile ordinului contestat, precum și conținutul concret al prevederilor art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017, ale anexelor nr. VI și VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, instanța a concluzionat în sensul că drepturile salariale ale reclamantei se stabilesc la nivelul funcției similare din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Prin urmare, completul de judecată al instanței de trimitere nu se confruntă cu o reală problemă de interpretare a normei în discuție și nu solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție interpretarea in abstracto a unui text legal considerat îndoielnic, lacunar sau neclar, ci, expunând cu claritate propriul raționament juridic cu privire la chestiunea de drept invocată, urmărește să obțină o confirmare a acestuia și un răspuns concret în raport cu situația particulară a reclamantei din speța dedusă judecății, tinzând către soluționarea pe fond a litigiului.

În egală măsură, solicitarea subsidiară formulată de instanța de trimitere ("În cazul în care răspunsul este afirmativ, să se arate care este modalitatea de stabilire a cuantumului indemnizației"), prin modalitatea de formulare, conduce la concluzia că, în realitate, instanța de trimitere solicită o rezolvare a litigiului dedus judecății, or, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei cu a cărei soluționare au fost învestite instanțele.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

Dezideratul aplicării uniforme și previzibile a legii există în toate cauzele, însă pentru sesizarea instanței supreme este necesar ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu și care prezintă dificultate suficientă pentru a reclama intervenția instanței supreme. Or, câtă vreme în cazul prezentei sesizări nu a fost argumentată și nici nu a fost indicată în concret nicio problemă de interpretare a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu se poate reține că este îndeplinită condiția dificultății chestiunii de drept.

Instanța de trimitere a ignorat în mod nepermis procedural ipoteza normei stipulate în art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dând prevalență obligativității sesizării, fără însă a realiza cuvenita și prealabila verificare și constatare a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate care îi îngăduiau declanșarea unui atare demers.

În contextul celor mai sus expuse, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă și că, în cazul prezentei sesizări, una dintre aceste condiții, respectiv cea referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, nu este îndeplinită, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.