Decizia nr. 8/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2418/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.418/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 58/98/2025, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 58/98/2025, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă unui subofiţer desemnat prin ordin de zi pe unitate să exercite atribuţiile funcţiei de contabil-şef, fără a ocupa acest post prin concurs sau în baza altei împuterniciri legale, i se cuvine plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei efectiv exercitate prin desemnare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 decembrie 2025 cu nr. 2.418/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării

Din modul în care instanţa de trimitere a înţeles să formuleze întrebarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile rezultă că nu s-a solicitat interpretarea unor texte de lege.

Alte dispoziţii legale incidente: – Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 80/1995): ” Art. 771. – Cadrele militare în activitate pot îndeplini, temporar, prin împuternicire, atribuţiile unei alte funcţii vacante, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei, pentru o perioadă de până la 6 luni, interval care poate fi prelungit cu aprobarea conducătorului instituţiei, în aceleaşi condiţii. Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale pot îndeplini, temporar, prin împuternicire, atribuţiile unei alte funcţii vacante, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, pentru o perioadă de până la 6 luni, interval care poate fi prelungit cu aprobarea ministrului apărării naţionale până la cel mult un an. Cadrele militare în activitate pot îndeplini, temporar, prin împuternicire, atribuţiile unei alte funcţii al cărei titular lipseşte o perioadă mai mare de o lună, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, până la încetarea situaţiei care a condus la vacantarea temporară a funcţiei. Pe timpul exercitării atribuţiilor funcţiilor în care au fost împuternicite, cadrele militare au obligaţiile şi drepturile corespunzătoare funcţiilor respective. Prin excepţie de la prevederile alin. 1, în Ministerul Afacerilor Interne, prelungirea perioadei de împuternicire se aprobă potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.” – Anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016): ” Art. 12. – (1) Împuternicirea reprezintă exercitarea cu caracter temporar a atribuţiilor unei funcţii prevăzute cu soldă de comandă, pe un post vacant sau pe un post al cărui titular este împuternicit să exercite atribuţiile unei funcţii prevăzute cu soldă de comandă ori nu este prezent în unitate mai mult de o lună, cu excepţia perioadei concediului de odihnă. (2) Poate fi împuternicit cadrul militar care îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute în fişa postului, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi şi-a exprimat în scris acordul pentru împuternicire.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Sentinţa civilă nr. 435 din 21 mai 2025, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă în Dosarul nr. 58/98/2025, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamant şi a fost obligat pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Nicolae Condeescu” Ialomiţa (U.M. 0412 Slobozia) la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale aferente perioadei 23.05.2023-31.07.2024, corespunzătoare funcţiei de contabil-şef, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective.

În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că, potrivit Sentinţei civile nr. 836 din 28 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 638/98/2023, definitivă prin Decizia nr. 2.527 din 22 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pârâtul din prezenta cauză a fost obligat către acelaşi reclamant la plata diferenţelor de drepturi salariale, aferente perioadei 27 octombrie 2021 şi până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv până la data de 23 mai 2023, corespunzătoare funcţiei de contabil-şef.

Având în vedere faptul că reclamantul a continuat să exercite funcţia de contabil-şef şi ulterior pronunţării sentinţei civile sus-menţionate, însă nu i-au fost acordate drepturile salariale cuvenite funcţiei exercitate în fapt, prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale, aferente perioadei 23.05.2023-31.07.2024, corespunzătoare funcţiei de contabil-şef, întrucât şi în această perioadă reclamantul a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 12 din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016, dar şi de art. 77 1 din Legea nr. 80/1995.

Deşi prin ordinul de zi pe unitate nu s-a procedat la o împuternicire pe funcţie a reclamantului, în fapt, reclamantul a ocupat funcţia de contabil-şef şi a desfăşurat activităţile aferente acesteia, aspect care rezultă şi din fişa de post depusă la dosar de către pârât.

În condiţiile în care pentru perioada 27.10.2021-23.05.2023 există deja o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale pentru exercitarea efectivă a funcţiei de contabil-şef, pentru respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, prima instanţă a reţinut că se impune ca aceeaşi soluţie să fie dată şi pentru perioada 23.05.2023-31.07.2024, ca urmare a existenţei aceleiaşi situaţii de fapt.

Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri, pârâtul a criticat soluţia, întrucât a fost dată fără a se efectua o analiză proprie şi detaliată, prima instanţă limitându-se la a relua în totalitate motivarea reţinută în Dosarul civil nr. 638/98/2023 al aceleiaşi instanţe.

Apelantul-pârât a invocat împrejurarea că reclamantul nu a îndeplinit condiţiile legale pentru a fi împuternicit pe funcţia de contabil-şef, el făcând parte din corpul subofiţerilor şi având gradul de plutonier-adjutant-şef, iar pentru a fi asigurată continuitatea activităţii instituţiei, prin ordinul de zi pe unitate, acesta a fost desemnat înlocuitor legal al contabilului-şef care a trecut în rezervă cu data de 27 octombrie 2021.

Astfel, a susţinut că numai împuternicirea emisă în temeiul Legii nr. 80/1995 cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 12 din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 constituie actul administrativ care poate modifica raportul de serviciu al cadrului militar.

Totodată, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept ce face obiectul prezentei analize, arătând că există practică judiciară divergentă la nivelul curţilor de apel.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului, arătând că, de vreme ce pentru perioada 27.10.2021-23.05.2023 există deja o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale pentru exercitarea efectivă a funcţiei de contabil-şef, pentru respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, se impune ca aceeaşi soluţie să fie dată şi pentru perioada 23.05.2023-31.07.2024, ca urmare a existenţei aceleiaşi situaţii de fapt. IV. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că, prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii, domeniul de aplicare se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din acest act normativ.

Astfel, salarizarea personalului inspectoratului de jandarmi judeţean se încadrează în categoria sistemului de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită reprezintă temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii, respectiv dacă unui subofiţer desemnat prin ordin de zi pe unitate să exercite atribuţiile funcţiei de contabil-şef, fără a ocupa acest post prin concurs sau în baza altei împuterniciri legale, i se cuvine plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei efectiv exercitate prin desemnare.

În etapa procesuală a apelului se invocă, drept motiv de apel care ar determina schimbarea sentinţei de fond, faptul că ordinul de zi pe unitate prin care în speţa de faţă un subofiţer a fost desemnat să îndeplinească temporar atribuţii pe care oricum le avea consemnate şi anterior în fişa postului, specifice funcţiei de contabil-şef, nu constituie o împuternicire pe funcţie, similară celei prevăzute de art. 77 1 din Legea nr. 80/1995 şi de art. 12 al anexei nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016.

Pe cale de consecinţă, soluţionarea apelului, reţinându-se şi caracterul devolutiv al acestei căi de atac, depinde de interpretarea dispoziţiilor legale antamate de părţi, respectiv de lămurirea problemei de drept.

Din această perspectivă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este admisibilă.

Instanţa de trimitere a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, menţionând şi faptul că asupra problemei de drept puse în discuţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte dezlegarea în fond a chestiunii de drept, completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că ocuparea funcţiei de contabil-şef printr-un ordin de serviciu pe unitate, în condiţiile în care reclamantul a prestat în mod concret munca specifică funcţiei de contabil-şef, îi dă acestuia dreptul la remuneraţia specifică acestei funcţii.

În continuare, instanţa de sesizare a arătat că nu poate fi primită apărarea formulată de pârât în sensul că reclamantul ar fi putut să conteste ordinul de serviciu pe unitate, căci, având în vedere raporturile de serviciu ale acestuia care presupun subordonarea, s-ar fi expus unei sancţiuni disciplinare.

De asemenea, instanţa de trimitere a apreciat că nu se poate aplica în prezenta cauză, pentru identitate de raţiune, Decizia nr. 6 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iunie 2021, dat fiind faptul că în respectiva decizie a fost analizată o problemă de drept diferită, referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, s-a reţinut şi că, în speţe cu obiect similar celei de faţă, s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive cu soluţii diferite, împrejurare din care rezultă astfel dificultatea problemei de drept în cauză, care a primit interpretări diferite la nivel de instanţe de apel. V. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul sesizării adresate instanţei supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor judecătoreşti pentru comunicarea practicii judiciare. VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 6 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iunie 2021, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizia de zi pe unitate prin care un ofiţer este desemnat să îndeplinească atribuţii suplimentare specifice funcţiei de conducere nu constituie o împuternicire pe funcţie, similară celei prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004.” VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi de art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care prevede că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În materia enunţată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) existenţa unei cauze în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerinţele legale mai sus enunţate se verifică.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect solicitarea reclamantului subofiţer cu gradul de plutonier-adjutant-şef privind obligarea pârâtului Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Nicolae Condeescu” Ialomiţa (U.M. 0412 Slobozia) la plata diferenţelor de drepturi salariale aferente perioadei 23.05.2023-31.07.2024, corespunzătoare funcţiei de contabil-şef, pe care a exercitat-o în baza ordinului de zi pe unitate prin care a fost desemnat înlocuitor legal al contabilului-şef trecut în rezervă.

Cauza se află în curs de soluţionare, în apel, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, litigiul cu care instanţa de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând deci parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, şi este în curs de judecată, în faza procesuală a apelului, primele două condiţii de admisibilitate a sesizării de faţă fiind îndeplinite.

În schimb, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În legătură cu acest aspect se reţine că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conţinutul său sintagma „chestiune de drept”, identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea jurisprudenţei deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificaţia acestei noţiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc şi să nu fie utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite.

În strânsă legătură cu această condiţie de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanţei supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispoziţiile art. 520 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Aşadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate, precum şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025).

În cauza de faţă, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor legale invocate de părţi în susţinerea poziţiilor procesuale adoptate, respectiv art. 77 1 din Legea nr. 80/1995 şi art. 12 al anexei nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016.

Instanţa de trimitere, care practic a preluat cererea apelantului-pârât de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, nu solicită o dezlegare de principiu a unei chestiuni de drept veritabile, ci arată că „problema de drept a cărei dezlegare se solicită pe această cale reprezintă temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii, respectiv dacă unui subofiţer desemnat prin ordin de zi pe unitate să exercite atribuţiile funcţiei de contabil-şef, fără a ocupa acest post prin concurs sau în baza altei împuterniciri legale, i se cuvine plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei efectiv exercitate prin desemnare”.

Or, formularea în aceşti termeni a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigenţelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmăreşte, în realitate, o interpretare şi dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuţie însăşi soluţionarea fondului cauzei.

În acest punct al analizei se cuvine menţionat că nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acţiunii deduse judecăţii poate face însă obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluţionarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispoziţiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăţi veritabile de înţelegere a sensului său.

În lipsa unei dificultăţi reale, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin în exclusivitate instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raţionamentul judiciar aparţine judecătorului cauzei şi impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a situaţiilor de fapt concrete, această operaţiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept (Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).

Prin urmare, este atributul instanţei de trimitere, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situaţia de fapt a pricinii, în funcţie de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie, printr-o interpretare corelată şi adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

De altfel, analiza de conţinut a întrebării prealabile relevă faptul că instanţa de trimitere nu solicită interpretarea vreunei dispoziţii legale pretins a fi neclară, îndoielnică sau echivocă şi nici nu se identifică un eventual conflict de norme, care, cel puţin în aparenţă, ar fi în egală măsură aplicabile raportului juridic litigios, ci se solicită instanţei supreme să stabilească dacă dreptul afirmat de reclamant poate fi valorificat prin acţiunea cu care acesta a învestit instanţa, respectiv dacă „i se cuvine plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei efectiv exercitate prin desemnare”, urmărindu-se obţinerea unui răspuns concret în raport cu situaţia particulară a reclamantului din speţa dedusă judecăţii, aspect ce tinde către soluţionarea pe fond a litigiului.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat însă, în mod constant că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori a dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

În contextul celor mai sus expuse, reţinând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi de art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă şi că, în cazul prezentei sesizări, una dintre aceste condiţii, respectiv cea referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, nu este îndeplinită,