Decizia nr. 195/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 361/84/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 361/84/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 6 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 361/84/2024, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024"), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă se poate deconta contravaloarea cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al salariaților în baza Hotărârii Guvernului nr. 39/2024 privind aprobarea modalității de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, în lipsa adoptării unei hotărâri de către consiliul local conform art. 11 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 21 noiembrie 2024, cu nr. 2.713/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 26 mai 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ("Legea-cadru nr. 153/2017") " Art. 11 1 . - (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabilește prin hotărâre a consiliului local. (2) Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport prevăzute la alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat. (3) Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport, potrivit prevederilor alin. (1), se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației."

Hotărârea Guvernului nr. 39/2024 privind aprobarea modalității de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 22 ianuarie 2024 ("Hotărârea Guvernului nr. 39/2024") " Articol unic. - Se aprobă modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj - Secția civilă la 3.04.2024, reclamanta AAA, în contradictoriu cu pârâții primarul comunei Bobota, unitatea administrativ-teritorială comuna Bobota - prin primar ("UAT comuna Bobota"), Consiliul Local al Comunei Bobota ("CL Comuna Bobota"), a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâților să deconteze cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea de la domiciliu la locul de muncă, potrivit art. 11 1 din Legeacadru nr. 153/2017, actualizate în raport cu indicele de inflație (pretenții ce nu au fost formulate expres în debutul cererii, dar rezultă din motivarea acesteia), precum și să plătească dobânda aferentă sumelor neplătite.

Reclamanta a susținut, în esență, că refuzul pârâților de a deconta contravaloarea cheltuielilor de transport solicitată de aceasta este nelegal, în speță fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru realizarea decontului, iar adoptarea unei hotărâri a consiliului local pentru decontarea acestor cheltuieli nu este necesară, dat fiind faptul că există norme juridice cu forță superioară care prevăd această posibilitate, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 39/2024. Întâmpinarea

Pârâta UAT comuna Bobota a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în motivare, că la nivelul acestei unități administrativ-teritoriale nu a fost adoptată o hotărâre a consiliului local prin care să fie aprobată posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport de la domiciliu/reședință la locul de muncă, iar în bugetul local nu au fost aprobate sume cu această destinație. Sentința civilă pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 527 din 30 iunie 2024, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta AAA în contradictoriu cu pârâții, reținând, în esență că, în lipsa hotărârii consiliului local, prin care să se stabilească posibilitatea decontării cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și locul de muncă, efectuate de funcționarii publici și de personalul contractual încadrați la autorități publice locale, acest drept nu poate fi acordat, nefiind încă născut.

Au fost invocate prevederile art. 129, art. 5 lit. j), art. 84 alin. (4) și art. 87 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019" sau "Codul administrativ"), reținându-se că prin lege a fost lăsată la aprecierea consiliului local, în calitate de autoritate publică cu rol deliberativ, analizarea posibilității acordării acestei facilități și, în cazul în care acesta adoptă o hotărâre prin care aprobă o asemenea posibilitate, stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport se realizează de către primar, în calitate de ordonator de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat. Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinței civile menționate la paragraful 15 din prezenta decizie a formulat recurs reclamanta AAA, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 11 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 și pe cele ale Hotărârii Guvernului nr. 39/2024, arătând că primarul comunei Bobota are la dispoziție sumele cu destinația "Alocații pentru transportul la și de la locul de muncă" din cadrul cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Bobota nr. xx/2024, necesare pentru decontarea contravalorii cheltuielilor de transport efectuate de funcționarii publici și de personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului, și poate efectua decontarea acestora cu încadrarea în limita sumelor alocate cu această destinație. Întâmpinarea la recurs

Intimata-pârâtă UAT comuna Bobota a formulat întâmpinare la recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, reluând apărările din întâmpinarea formulată la fond.

Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 6 noiembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, întrucât: dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată (decontarea contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și locul de muncă efectuate de funcționarii publici și de personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului comunei Bobota) și soluția pronunțată de instanța de fond (care a stabilit că decontarea contravalorii acestor cheltuieli nu este posibilă în lipsa adoptării unei hotărâri a consiliului local prin care să fie aprobată această posibilitate, chiar și în condițiile existenței Hotărârii Guvernului nr. 39/2024), soluționarea cauzei depinde de clarificarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 1 din Legea-cadru nr. 153/2017; problema de drept enunțată este nouă, dat fiind faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acesteia, iar în urma cercetărilor efectuate de instanța de trimitere nu a fost identificată o jurisprudență care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate și constante în materie; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Instanța de trimitere nu s-a raportat, în mod explicit, la condițiile de admisibilitate a sesizării reglementate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sau la cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Din pozițiile procesuale exprimate în cursul judecății rezultă că, în opinia recurentei-reclamante, în speța de față sunt aplicabile prevederile Hotărârii Guvernului nr. 39/2024, nemaifiind necesară și adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al Comunei Bobota pentru decontarea contravalorii cheltuielilor de transport, întrucât, potrivit principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, hotărârile Guvernului reprezintă al cincilea tip de norme din această ierarhie, iar hotărârile consiliului local ocupă ultima poziție în ierarhia normelor.

Din pozițiile procesuale exprimate în cursul judecății de către intimații-pârâți rezultă că opinia acestora este în sensul că, atât timp cât la nivelul comunei nu a fost adoptată o hotărâre a consiliului local prin care să fie aprobată posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport de la domiciliu la locul de muncă, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 39/2024 nu pot fi aplicate în mod direct. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere, din cuprinsul dispozițiilor art. 11 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că actul normativ menționat consacră rolul autorităților locale de a decide oportunitatea decontării transportului pentru angajații aflați în subordinea acestora, respectând astfel principiul autonomiei locale și al adaptabilității la nevoile comunității respective. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel au comunicat faptul că în raza lor teritorială de competență nu a fost identificată jurisprudență relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și tribunalele București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Ilfov, Iași, Vaslui și Brașov au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Din punctele de vedere comunicate de instanțele judecătorești s-a conturat o opinie teoretică unanimă, nesusținută de practică judiciară, potrivit căreia, în lipsa adoptării unei hotărâri de către consiliul local în conformitate cu dispozițiile art. 11 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu este posibilă decontarea contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, doar în baza Hotărârii Guvernului nr. 39/2024.

În susținerea opiniei teoretice exprimate potrivit celor de mai sus au fost invocate mențiunile exprese în acest sens cuprinse în textul art. 11 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și următoarele considerente.

Hotărârea Guvernului nr. 39/2024 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a art. 11 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin această hotărâre a Guvernului nu se stabilesc drepturi în favoarea funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, acest act normativ privind doar aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport, fiind emis în aplicarea alin. (3) al art. 11 1 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Dat fiind faptul că actul de reglementare secundară, adoptat pentru punerea în aplicare a unui act de reglementare primară, nu poate deroga de la acesta din urmă, nici procedura de decontare reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 39/2024 nu poate deroga de la dispozițiile legale în baza cărora a fost adoptată.

Din cuprinsul art. 11 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că a fost lăsată la aprecierea consiliului local, în calitate de autoritate publică cu rol deliberativ, analizarea posibilității acordării acestei facilități și, în cazul în care acesta adoptă o hotărâre prin care acceptă o asemenea posibilitate, stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport se realizează de către primar, în calitate de ordonator de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Concluzia anterior prezentată este susținută și de utilizarea sintagmei "posibilitatea decontării (...)", ce sugerează faptul că această facilitate poate fi acordată de autoritățile publice locale în virtutea principiului autonomiei locale, așa cum reiese inclusiv din dispozițiile art. 5 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.

Prin adoptarea art. 11 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a creat doar cadrul legal pentru ca autoritățile publice locale, în virtutea principiului mai sus amintit, să poată stabili, în urma unei analize de oportunitate, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu, o interpretare contrară fiind de natură a lipsi de orice finalitate reglementarea tezei finale a art. 11 1 alin. (1) din legea-cadru menționată.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată o decizie care poate prezenta o legătură indirectă cu problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 103 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 23 ianuarie 2025, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 605/84/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și s-a statuat că "Art. 129 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, nu permite acordarea, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri și facilități nereglementate prin alte norme juridice.", prezentând semnificație considerentele de la paragrafele 111-115. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Cu titlu preliminar, reformulând și sintetizând chestiunea cu privire la care instanța de trimitere a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că prin aceasta se solicită a se lămuri dacă în interpretarea și aplicarea art. 11 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, este posibilă decontarea contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al salariaților, în lipsa adoptării unei hotărâri a consiliului local în acest sens.

Având în vedere că sesizarea a fost transmisă instanței supreme în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, admisibilitatea acesteia va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 ale acestui act normativ, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În raport cu aceste dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt următoarele: a) existența unei cauze în curs de judecată circumscrise domeniului de reglementare conturat prin dispozițiile art. 1 din acest act normativ; b) instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; c) sesizarea să privească o chestiune de drept, de lămurirea căreia să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar trei dintre cele patru cerințe anterior enunțate sunt întrunite.

Este vorba despre condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de obiectul și stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum și cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

În ceea ce privește însă condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept veritabilă, susceptibilă să facă obiectul unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități care fac demersul inadmisibil.

Astfel, referitor la această condiție distinctă de admisibilitate se constată că prin încheierea de sesizare instanța de trimitere s-a rezumat la evocarea minimală a cerințelor de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, expunându-și coerent punctul de vedere propriu asupra problemei sesizate, fără însă a justifica în vreun fel îndeplinirea condiției "dificultății chestiunii de drept".

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi însă desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. O interpretare contrară ar atribui Înaltei Curți de Casație și Justiție funcții similare instanței care judecă prin delegare, ceea ce nu este admisibil.

De altfel, sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, ci are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței ei sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate serioasă este subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neuniforme, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor legale incidente.

În absența definirii în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ori al art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de "chestiune de drept dificilă", această cerință este supusă unei evaluări în concret din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanțelor de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Rămân astfel valabile cazurile în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene ("C.J.U.E."), a Curții Europene a Drepturilor Omului ("C.E.D.O."), a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin raportare la aceste exigențe se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate de a privi "o chestiune de drept" care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare, date fiind argumentele care succedă.

Astfel, în esență, după cum mai sus s-a arătat, chestiunea de drept obiect al prezentei sesizări vizează îndreptățirea funcționarilor publici și a personalului contractual (din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune) la decontarea contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al salariaților, în lipsa adoptării unei hotărâri a consiliului local în acest sens, potrivit dispozițiilor art. 11 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, titularul sesizării face trimitere la interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică și teleologică a textelor legale relevante, obiect al sesizării în cauză.

Astfel, potrivit art. 11 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoriile de salariați vizați de norma în discuție, "posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabilește prin hotărâre a consiliului local".

Se constată, așadar, că, în considerarea principiului legalității care guvernează sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, așa cum este reglementat prin art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. 11 1 alin. (1) reprezintă temeiul juridic care permite consiliilor locale exercitarea atribuției de a decide acordarea facilității de referință personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului și serviciilor publice de interes local, în sensul art. 129 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.

În acest context se remarcă faptul că fundamentul dreptului salariaților la decontarea contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul lor de muncă îl constituie hotărârea autorității deliberative locale, Hotărârea Guvernului nr. 39/2024 nereprezentând un temei juridic valid în acest sens, întrucât reglementează doar procedura și documentele justificative ce trebuie prezentate la decont, iar nu chiar dreptul de referință.

De altfel, instanța de trimitere a expus, în cuprinsul încheierii de sesizare, în mod coerent și neezitant, un punct de vedere judicios asupra chestiunii de drept care face obiect de analiză în cauză, susținut de opiniile teoretice comunicate de instanțele consultate. Prin urmare, inclusiv din această perspectivă, nu se poate reține existența unei chestiuni juridice veritabile, cu risc de a genera jurisprudență divergentă, în măsură să justifice necesitatea activării mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Deși lămurirea modalității de interpretare și aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în lipsa unor asemenea ipoteze care să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar ori neclar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, împrejurări ce nu au fost evidențiate de instanța de trimitere în sesizarea supusă analizei, rămâne atributul exclusiv al acesteia să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern.

Reținând, în condițiile expuse, neconformitatea sesizării, în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se va dispune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,