ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 71/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.725/1/2022, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 3.273/212/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă a dispus, prin Încheierea nr. 158 din 19 iulie 2022, în Dosarul nr. 3.273/212/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: contractul de asistență juridică aferent profesiei de avocat, așa cum este reglementată de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 51/1995), constituie sau nu titlu executoriu și pentru penalitățile de întârziere?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 august 2022, cu nr. 1.725/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la 31 octombrie 2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare Art. 30. - " (...) (5) Contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanțele din onorarii și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispozițiilor statutului profesiei."

Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare (Statutul profesiei de avocat) Art. 124. - " (1) Contractul de asistență juridică învestit cu formulă executorie, în condițiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului. (2) Procedura de executare este cea prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă." III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, în Dosarul nr. 3.273/212/2022, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite pentru creditorul X - cabinet de avocat, împotriva debitoarei Y - S.R.L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr. CT/xxxxxxx din 12 mai 2021, pentru suma de 8.000 de lei, reprezentând onorariu de avocat, pentru penalitățile de întârziere și cheltuielile de executare. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 din Codul de procedură civilă.

Prin Încheierea civilă nr. 3.473 din 22 martie 2022, Judecătoria Constanța a dispus admiterea în parte a cererii, a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei Y, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică menționat, pentru suma de 8.000 de lei, reprezentând debit, plus cheltuielile de executare. Totodată, a respins cererea privind încuviințarea executării silite cu privire la penalitățile de întârziere.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că, în condițiile stabilite prin dispozițiile art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 și art. 124 din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică reprezintă titlu executoriu numai pentru onorariul de avocat și cheltuielile efectuate de avocat în interesul clientului, nu și pentru alte sume prevăzute de părți în cuprinsul său.

Instanța a constatat că, pe lângă suma solicitată a fi urmărită cu titlu de onorariu de avocat (8.000 de lei), s-a solicitat a se încuviința executarea silită și pentru penalitățile de întârziere prevăzute în același contract, însă, pentru sumele solicitate cu acest titlu, creditorul nu a făcut dovada deținerii unui titlu executoriu.

Încheierea pronunțată de instanța de fond a fost atacată cu apel de creditorul X - cabinet de avocat, care a formulat și o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema caracterului de titlu executoriu al contractului de asistență juridică aferent profesiei de avocat și pentru penalitățile de întârziere.

Prin Încheierea nr. 158 din 19 iulie 2022, instanța de apel a dispus sesizarea instanței supreme în vederea dezlegării chestiunii de drept. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, vizând caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică, depinde soluționarea cauzei, întrucât obiectul litigiului în care sunt invocate îl constituie încuviințarea executării silite a titlului executoriu - contract de asistență juridică, atât pentru onorariu, cât și pentru penalitățile de întârziere contractuale.

Problema de drept este nouă, avându-se în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre cu privire la textele de lege menționate.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-creditor a susținut că forța executorie atribuită de lege privește întregul contract, care trebuie tratat ca un tot unitar, iar tezele art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 trebuie interpretate coroborat.

Legiuitorul nu a statuat în vreun fel că penalitățile sunt lipsite de forță executorie. Altfel, ar fi putut să le excepteze expres, iar nu să explice și să clarifice că și cheltuielile se pot executa silit, nu doar onorariul.

În aceeași logică este și art. 124 din Statutul profesiei de avocat, care vine să reia ideea că atât onorariul, cât și cheltuielile se bucură de forța titlului executoriu, prin lege. Inclusiv prevederile art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă conduc la aceeași concluzie.

Totodată, trebuie avut în vedere și principiul fundamental al regimului juridic al accesoriilor, așa cum sunt penalitățile: accesorium sequitur principale. Este evident că accesoriile (penalitățile) au același regim juridic al obligației principale (onorariul de avocat), deci fac parte integrantă din titlul executoriu.

Ideea caracterului unitar al titlului executoriu se regăsește, în legislația specială, și în art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006), potrivit căruia: "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii."

Caracterul unitar al titlului executoriu este dat și de dispozițiile art. 1.539 din Codul civil, teza finală, potrivit cărora: "În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației." VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 3.273/212/2022 a apreciat că Statutul profesiei de avocat este un act cu forță juridică inferioară Legii nr. 51/1995, care prevede caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică, fără nicio distincție, deci și în ceea ce privește penalitățile de întârziere.

Faptul că prin art. 124 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat se stabilește caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului nu atrage înlăturarea caracterului de titlu executoriu cu privire la penalitățile de întârziere. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătorești prin care s-a dezlegat problema de drept pendinte.

Astfel, curțile de apel București, Constanța și Cluj au identificat hotărâri judecătorești prin care se recunoaște valoare de titlu executoriu contractului de asistență juridică reglementat de Legea nr. 51/1995 (Decizia civilă nr. 2.836/A din 14 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 14.214/300/2017; Încheierea din 13 iulie 2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 34.569/299/2022; Încheierea din 5 mai 2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în Dosarul nr. 11.345/300/2022; încheierile pronunțate de Judecătoria Constanța - Secția civilă nr. 9.108 din 13 iulie 2022, în Dosarul nr. 17.206/212/2022; nr. 9.031 din 12 iulie 2022, în Dosarul nr. 17.012/212/2022; nr. 4.699 din 7 mai 2020, în Dosarul nr. 8.437/21/2020; nr. 3.372 din 13 martie 2018, în Dosarul nr. 5.438/212/2018; nr. 1.078 din 30 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 1.136/212/2017; nr. 6.549 din 30 mai 2016, în Dosarul nr. 13.143/212/2016; nr. 16.561 din 8 august 2014, în Dosarul nr. 25.294/212/2014; Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 27.375/212/2019; încheierile nr. 1.465 din 10 septembrie 2021 și nr. 1.086/C din 29 iunie 2022, pronunțate de Judecătoria Gherla, în dosarele nr. 3.197/235/2021 și nr. 2.586/235/2022).

Au fost identificate și două hotărâri judecătorești în sens contrar, respectiv Decizia nr. 1.249 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția I civilă, în Dosarul nr. 16.858/212/2020, și Încheierea din 5 mai 2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în Dosarul nr. 11.345/300/2022, definitivă prin neapelare.

Judecătorii instanțelor consultate au exprimat opinii teoretice asupra problemei de drept, care au fost argumentate în sensul ambelor soluții.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că un contract de asistență juridică reprezintă titlu executoriu în integralitatea lui, justificat de faptul că dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 nu fac nicio distincție între onorariu și penalitățile de întârziere.

Atunci când legiuitorul a înțeles să limiteze puterea executorie a unui înscris doar la anumite drepturi derivate din acesta, a procedat la o exprimare ostensibilă, cu titlu de exemplu fiind: art. 1.798 din Codul civil; art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 42 alin. (6 1 ) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Dispoziția din art. 124 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, potrivit căreia contractul de asistență juridică învestit cu formulă executorie, în condițiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului, nu exclude calificarea contractului de asistență ca titlu executoriu și pentru penalitățile de întârziere.

S-a arătat și că dispozițiile art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 51/1995 se referă la ansamblul contractului, iar nu doar la obligații principale, astfel că, având în vedere și principiul fundamental al regimului juridic al accesoriilor, astfel cum sunt penalitățile, acestea au același regim juridic al principalului (onorariul de avocat), deci fac parte integrantă din titlul executoriu. De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În acest sens s-au exprimat Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Bacău, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (în opinie majoritară), Judecătoria Brașov, Judecătoria Rupea, Tribunalul București - secțiile civile și judecătoriile arondate, o parte a judecătorilor Tribunalului Călărași, Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Babadag, Judecătoria Măcin, Judecătoria Constanța (în opinie majoritară), Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Cluj - secțiile I și a II-a civile, Curtea de Apel Craiova -secțiile I și a II-a civile, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Olt, Judecătoria Slatina, Judecătoria Balș, Judecătoria Caracal, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Motru, Judecătoria Novaci, Curtea de Apel Galați - secțiile I și a II-a civile, Tribunalul Galați și instanțele arondate, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Huși, o parte a judecătorilor Tribunalului Iași - Secția I civilă și ai Judecătoriei Bârlad, judecătoriile Buzău, Pogoanele, Câmpina, Vălenii de Munte (în opinie majoritară), Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Arad - Secția a II-a civilă, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Reșița, Judecătoria Caransebeș, Judecătoria Oravița, Judecătoria Moldova Nouă.

Într-o altă opinie s-a apreciat că nu constituie titlu executoriu și pentru penalitățile de întârziere contractul de asistență juridică aferent profesiei de avocat, astfel cum este reglementată de Legea nr. 51/1995.

S-a susținut că din analiza textelor legale incidente rezultă că voința legiuitorului a fost aceea de a conferi un atare titlu doar pentru restanțele din onorarii și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului, norma juridică fiind de strictă interpretare și aplicare. Norma este, de asemenea, limitativă în considerarea motivului de neexecutare a contractului care duce la executarea silită, respectiv încălcarea de către client a obligației contractuale de achitare a onorariului, respectiv de acoperire a cheltuielilor făcute în interesul său de mandatarul avocat. Cu alte cuvinte, acesta este singurul caz permis de legiuitor în care neexecutarea unei obligații asumate în cuprinsul contractului de asistență juridică de către client poate duce la recuperarea directă a sumelor datorate.

În schimb, penalitățile de întârziere au caracterul unei clauze penale ce presupune, prin natura ei, parcurgerea unei proceduri judiciare în cadrul căreia să se analizeze dacă sunt întrunite condițiile de aplicare a clauzei și limitele în care aceasta poate produce efecte.

S-a apreciat că această problemă este similară celei privind caracterul executoriu al penalităților de întârziere cuprinse în facturile emise pentru serviciile de utilități publice, care a fost tranșată prin Decizia nr. 16 din 17 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iunie 2020 (Decizia nr. 16 din 17 februarie 2020).

Această opinie a fost exprimată de Judecătoria Buhuși, Judecătoria Moinești, Judecătoria Onești, Tribunalul Brașov - Secția I civilă, o parte a judecătorilor Tribunalului Călărași, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Tribunalul Gorj, Judecătoria Târgu Jiu, o parte a judecătorilor Secției I civile a Tribunalului Iași și Judecătoriei Bârlad, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Iași - Secția civilă, Tribunalul Vaslui - Secția civilă, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Pătârlagele, Judecătoria Râmnicu Sărat, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă (în opinie majoritară), Tribunalul Timiș - secțiile I și a II-a civile, Tribunalul Arad - Secția I civilă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de față nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiția dificultății și condiția noutății problemei de drept. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Pornind de la conținutul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, declanșarea procedurii de unificare jurisprudențială pe calea hotărârii prealabile este subsumată întrunirii cumulative a următoarelor condiții de admisibilitate: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - cauza să fie soluționată în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a curții de apel sau a tribunalului învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; - Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, Înalta Curte de Casație și Justiție fiind sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Constanța, ce a fost învestit cu judecata căii de atac a apelului exercitat de creditor, în temeiul art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii pronunțate de judecătorie, ce a încuviințat doar în parte executarea silită a debitoarei în temeiul contractului de asistență juridică încheiat între părți, respectiv în limita onorariului convenit, iar nu și a penalităților de întârziere stabilite prin contract.

Tribunalul judecă în ultimă instanță întrucât, potrivit art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă, "Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor(...)", hotărârea pronunțată fiind definitivă în raport cu condițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, în formularea acestei concluzii fiind, deopotrivă, avute în vedere dispozițiile art. 95 pct. 2 și cele ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Este întrunită și cea de-a patra condiție de admisibilitate, a sesizării unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, cât timp hotărârea de primă instanță a admis în parte cererea și a încuviințat începerea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică încheiat între creditor și debitoare, doar în privința sumelor ce corespund onorariului avocațial cuvenit, apreciind, totodată, că același înscris nu are valoare de titlu executoriu în privința sumelor stabilite cu titlu de penalități de întârziere, prin interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 124 din Statutul profesiei de avocat.

Apelul declarat împotriva încheierii primei instanțe supune cenzurii în controlul judiciar tocmai această soluție și interpretarea dată de judecătorul fondului normelor de drept cu caracter special cuprinse în Legea nr. 51/1995 și în Statutul profesiei de avocat, prin care se atribuie valoare de titlu executoriu contractului de asistență juridică, chestiunea de drept sesizată fiind cea care face obiectul apelului.

Faptul că de problema de drept depinde soluționarea cauzei nu este suficient însă pentru a se constata admisibilitatea sesizării. În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că analiza aspectelor generale de admisibilitate trebuie să aibă în vedere faptul că procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

Deși nu este prevăzută în mod explicit, condiția dificultății chestiunii de drept este subînțeleasă și rezultă neîndoielnic din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. Dificultatea chestiunii de drept implică posibilitatea reală de a interpreta diferit sau contradictoriu norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, iar stabilirea dificultății, drept condiție de admisibilitate, este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluționeze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziții legale ori chiar litigiul în cauză.

Prin întrebarea sa instanța solicită să se lămurească dacă contractul de asistență juridică aferent profesiei de avocat, reglementat prin dispozițiile Legii nr. 51/1995, constituie sau nu titlu executoriu și pentru penalitățile de întârziere.

Instanța de trimitere nu a prezentat motivele pentru care a apreciat asupra dificultății problemei de drept sesizate, rezumându-se să arate succint doar că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării și să expună două soluții regăsite în practică asupra chestiunii de drept.

În acest sens, instanța de trimitere a evocat, pe de o parte, două soluții pronunțate la nivelul Judecătoriei Constanța în anul 2010, prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a contractelor de asistență juridică, inclusiv în ceea ce privește penalitățile prevăzute în contract, iar, pe de altă parte, două soluții mai recente pronunțate la nivel de tribunal în procedura încuviințării executării silite, respectiv Decizia civilă nr. 1.249 din 22 septembrie 2020 a Tribunalului Constanța - Secția I civilă, prin care s-a menținut încheierea judecătoriei de respingere a cererii de încuviințare silită în privința penalităților de întârziere, motivat de faptul că art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 face trimitere directă la Statutul profesiei de avocat, iar dispozițiile acestuia fac referire doar la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate în interesul clientului, nu și în privința penalităților de întârziere, și Decizia civilă nr. 2.836A din 14 septembrie 2017 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, prin care s-a admis apelul și s-a încuviințat executarea silită și în ceea ce privește penalitățile de întârziere, cu argumentul că, fără nicio distincție la nivel de lege, contractul de asistență juridică este titlu executoriu în integralitatea sa.

Exprimându-și propria opinie asupra chestiunii de drept sesizate, instanța de trimitere a identificat soluția de adoptat în cauză printr-un simplu raționament care presupune valorificarea dispoziției din lege [art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995], ce atribuie valoare de titlu executoriu contractului de asistență juridică în întregul său și nediferențiat, prin înlăturarea, și nu prin coroborarea sa cu a celei corespunzătoare din Statutul profesiei de avocat, respectiv art. 124 alin. (1), care introduce distincții neprevăzute în lege atunci când se referă punctual la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului, sub justificarea că aceasta din urmă constituie un act cu forță juridică inferioară legii.

Indicarea problemei de drept, simpla susținere că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și exprimarea unui punct de vedere care, deși motivat, nu indică în concret nicio dificultate care să justifice sesizarea instanței supreme în considerarea caracterului neclar al normelor de drept nu sunt suficiente, fiind necesară o prezentare a argumentelor pentru care există o dificultate reală de interpretare care să impună o dezlegare de principiu din partea instanței supreme, întrucât art. 519 din Codul de procedură civilă se referă la interpretarea propriu-zisă a conținutului unor dispoziții legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept reale, esențiale și controversate, care prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziții îndoielnice, lacunare, de o complexitate deosebită.

Nu rezultă din prezentarea datelor cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile o dificultate reală de interpretare, de natură să impună o dezlegare de principiu.

Chestiunea de drept sesizată ține de procedura încuviințării executării silite, reglementată prin dispozițiile art. 666 din Codul de procedură civilă, care presupune, între altele, îndeplinirea cerinței prevăzute la alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă din articolul menționat, anume ca aceasta să aibă loc în temeiul unui înscris care constituie, potrivit legii, titlu executoriu. În acord cu dispozițiile art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, sunt titluri executorii și pot fi puse în executare silită "(...) alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie", fiind în sarcina instanței de executare verificarea cerinței ca executarea silită pe care o încuviințează să se desfășoare în temeiul unui înscris declarat prin lege ca având putere executorie.

Așadar, este o chestiune de verificare a legii care cârmuiește regimul juridic al actului în temeiul căruia se solicită începerea executării silite, în cazul de față fiind vorba despre dispozițiile Legii nr. 51/1995 care, în cuprinsul art. 30 alin. (5), stipulează că este titlu executoriu contractul de asistență juridică legal încheiat, fără nicio diferențiere sub aspectul creanțelor care sunt de recuperat (onorarii, penalități prevăzute pentru plata onorariilor sau cheltuieli realizate în numele clientului).

Tot la nivel de declarație a legii ar trebui să se regăsească și diferențele pe care, eventual, instanța le realizează între diversele categorii de creanțe de recuperat și care, înscrise fiind în același act juridic căruia legea îi recunoaște valoarea de titlu executoriu, nu ar putea fi însă toate supuse aceluiași regim execuțional și nu ar putea fi, deci, recuperate pe cale silită în temeiul aceluiași act juridic ce constituie titlu executoriu.

Potrivit sesizării și jurisprudenței indicate de instanța de trimitere, diferențele pe care instanțele le realizează între tipurile de creanțe de recuperat înscrise în unul și același act juridic - contractul de asistență juridică - sunt explicate prin conținutul art. 124 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat (ce constituie norme de reglementare cu valoare juridică inferioară legii), care se referă la valoarea de titlu executoriu a contractului de asistență juridică în privința restanțelor din onorariu și a altor cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului, fără menționarea și a categoriei accesoriilor constând în penalitățile de întârziere.

De asemenea, realizarea unor diferențe în regimul juridic aplicabil creanțelor înscrise în același act juridic, atunci când aceasta nu are la bază conținutul explicit al legii, ar trebui cel puțin susținută și verificată printr-o rațiune a legii care, în cazul atribuirii valorii de titlu executoriu contractelor de asistență juridică, a fost aceea de a oferi un instrument flexibil și rapid care să vină în sprijinul avocaților în vederea recuperării costurilor activității pe care o desfășoară, pentru a permite asigurarea continuității desfășurării acesteia în bune condiții și canalizarea eforturilor profesionale, în principal, pentru asigurarea dreptului la apărare al persoanelor fizice și juridice, iar nu predominant pentru rezolvarea cauzelor proprii strâns legate de activitatea lor profesională.

Or, separat de faptul că penalitățile prevăzute în contractul de asistență juridică pentru plata cu întârziere a onorariului avocațial au regimul creanțelor accesorii, fiind guvernate de principiul accessorium sequitur principale, trebuie observat că nu există nicio justificare de a pretinde rămânerea lor în afara acestui ratio legis, ele însele fiind prevăzute în scopul securizării și al constrângerii (prin presiunea pe care o generează asupra debitorului) plății la termen a onorariului cuvenit din activitatea specifică.

În acest context, conținutul art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: "În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii", poate fi unul suficient de clarificator.

Modul de expunere a problemei de drept de către instanța de trimitere conduce la concluzia că sesizarea a fost determinată nu de dificultatea acesteia, ci de împrejurarea existenței a două opinii ilustrate prin hotărârile judecătorești referite, cu scopul de a confirma una dintre cele două opinii, și nu de a dezlega de principiu o chestiune de drept care prezintă dificultate. Simpla existență a unei divergențe de interpretare, în lipsa dificultății problemei de drept, nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Condiția noutății se consideră îndeplinită atunci când problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, dar și atunci când chestiuni noi de drept sunt generate de un act normativ mai vechi, în situația în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate și nu există jurisprudență cu privire la interpretarea acesteia ori dacă se impune clarificarea unei asemenea norme într-un context legislativ nou din care rezultă dificultăți de interpretare.

Această condiție nu se verifică în cazul sesizării de față.

Chestiunea de drept sesizată își are sursa în conținutul art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, în forma modificată încă din anul 2004 prin Legea nr. 255/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ca și în dispozițiile art. 124 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, norme care nu mai pot fi considerate ca având caracter de noutate.

Soluțiile evocate în încheierea instanței de trimitere, constând în două încheieri pronunțate de Judecătoria Constanța la nivelul anului 2010, de învestire cu formulă executorie a contractelor de asistență juridică, inclusiv în privința penalităților de întârziere prevăzute în contract, așadar sub regimul Codului de procedură civilă din 1865 (care impunea această formalitate distinctă în cazul hotărârilor judecătorești și al înscrisurilor anume prevăzute de lege pentru a deveni executorii), relevă că normele indicate nu au devenit de actualitate nici sub impulsul unor practici noi, de vreme ce și în urmă cu mai bine de 10 ani avocații recurgeau la securizarea plății onorariilor la termen prin stabilirea penalităților în caz de nerespectare/întârziere la plată.

Pe de altă parte, verificările specifice realizate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au relevat că practica majoritară a instanțelor judecătorești - exemplificată prin hotărâri provenind de la curțile de apel București, Constanța și Cluj - recunoaște valoare de titlu executoriu contractului de asistență juridică reglementat de Legea nr. 51/1995 și pentru penalitățile de întârziere, în timp ce practica minoritară (în sens invers) cunoaște doar două soluții, una rămasă definitivă la nivelul Tribunalului Constanța (Decizia nr. 1.249 din 22 septembrie 2020, indicată și în sesizarea instanței de trimitere) și una definitivă prin neapelare, la nivelul unei judecătorii din raza Curții de Apel București.

Deși aproape inexistent la nivel de jurisprudență, potențialul de practică neunitară ar putea fi mai degrabă văzut la nivelul opiniilor colectivelor de judecători consultate, care au exprimat și argumentat, în proporții echilibrate, ambele soluții exemplificate în încheierea de sesizare.

Întrucât opinia care nu a recunoscut valoare de titlu executoriu contractului de asistență juridică în privința penalităților de întârziere a fost, în cele mai multe cazuri, fundamentată pe dezlegarea dată prin Decizia nr. 16 din 17 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (văzută ca problemă similară, referitoare la caracterul executoriu al penalităților de întârziere cuprinse în facturile emise pentru serviciile de utilități publice), este necesară precizarea că respectiva statuare trebuie privită în ansamblul circumstanțelor care au impus-o - în discuție fiind valoarea de titlu executoriu atribuită în mod excepțional prin lege nu contractului dintre părți, ci facturii fiscale emise în baza acestuia - și în lumina considerentelor care au justificat-o. Prin aceste considerente s-a subliniat, pe de o parte, absența elementelor formale descrise de lege - art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - care nu permit înscrierea în cuprinsul acestui document (factura fiscală) a soldului debitor sau a majorărilor de întârziere (paragraful 134), iar, pe de altă parte, faptul că legiuitorul a dat valoare de titlu executoriu facturii fiscale emise pentru serviciile de utilități efectiv prestate în luna anterioară facturării, astfel că înscrisul are valoare de titlu executoriu exclusiv pentru aceste debite (paragrafele 136-138).

Deși condiția de admisibilitate privind nestatuarea anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție asupra chestiunii sesizate, care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, este îndeplinită, în considerarea celor arătate anterior, sesizarea își păstrează caracterul său inadmisibil, dată fiind neîntrunirea condițiilor cumulative de admisibilitate referitoare la caracterul real, serios, dificil și la noutatea chestiunii deduse spre soluționare.