ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1554/2023

Ședința publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la data de 31.05.2021, reclamanta Comuna Jilava, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate nulitatea absolută a contractului de asistență juridică nr. x/11.07.2016, să se dispună restituirea sumelor achitate în temeiul acestuia, respectiv suma de 225.234,40 RON, reprezentând despăgubire denunțare unilaterală și penalități de întârziere, și suma de 280.000 RON, onorariu achitat în perioada 11.07.2016-03.04.2019.

În drept, a fost invocate dispozițiile art. 14, art. 1235, art. 1236, art. 1238 alin. (2), art. 1169 C. civ., art. 121 alin. (1), art. 124, art. 127 alin. (3), art. 145, art. 147 din Statutul profesiei de avocat, precum și celelalte prevederi legale menționate în acțiune.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de netimbrare, excepția prescripției dreptului material la actiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința nr. 548/23.02.2022, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1766A/24.11.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Comuna Jilava, prin Primar, învederând următoarele:

I. Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 121 alin. (1), art. 122 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, întrucât contractul de asistență juridică este încheiat cu persoana fizică B. și nu Comuna Jilava, prin reprezentant.

II. Instanța de apel a aplicat greșit prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și ale Ordinului nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale și ale Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, întrucât, prin stabilirea duratei contractului pentru o perioada de 5 ani, au fost încălcate prevederile legale citate.

Cu alte cuvinte, niciun contract, cu excepția contractelor multianuale, nu se poate încheia pentru o perioadă mai mare decât anul bugetar.

III. Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 121, art. 127, art. 147 din Statutul profesiei de avocat.

Prin inserarea clauzei referitoare la despăgubirea datorată în situația denunțării contractului fără motivație și plata de penalități de întârziere raportate la această despăgubire au fost încălcate dispozițiile legale anterior menționate, întrucât contractul de asistență juridică nu a fost încheiat în scopul prestării de servicii juridice și încasării de onorariu de către pârât, ci pentru a se crea posibilitatea pârâtului de a încasa despăgubiri și penalități.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât motivele de recurs reprezintă o preluare identică a motivelor de apel, nu se raportează la considerentele instanței de apel și nu sunt prezentate argumente care să susțină motivul de recurs invocat pur formal.

Totodată, au mai fost invocate excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes în formularea prezentului recurs față de primul capăt de cerere al acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de art. 2500 alin. (1) C. civ., întrucât cauzele invocate prin cererea introductivă de instanță sunt posibile motive de nulitate relativă, iar nu de nulitate absolută, excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât are caracterul unei contestații la executare, prin care se invocă motive de nulitate absolută a titlului executoriu, respectiv contractul de asistență juridică.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs, arată că acest contract a fost încheiat cu viceprimarul de la acel moment, B., și a fost menținut de viceprimarii ulteriori, dar mai ales de semnatarul cererii de chemare în judecată, domnul primar C..

Intimatul a fost împuternicit să reprezinte reclamanta pentru depunerea de plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, să participe la adunarea creditorilor pentru D., în calitate de reprezentant al reclamantei, la Brașov, să reprezinte reclamanta în peste 200 de dosare la Judecătoria Cornetu, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel București, să facă parte din Comisia pentru inventarierea bunurilor din domeniul public și privat al Comunei Jilava, să vizeze circa 650 de contracte de achiziție, de prestări servicii, de închiriere a bunurilor Primăriei Jilava, precum și să efectueze alte servicii juridice calificate.

Referitor la al doilea motiv de recurs, arată că textele legale invocate se referă la veniturile și cheltuielile bugetare ale unității administrativ-teritoriale, care sunt aprobate prin lege pe un an, conform bugetului propus spre aprobare Consiliului Local, însă nu au nicio legătură cu termenul contractului, care trebuie să fie, în opinia reclamantei, de maxim un an, în conditiile în care există foarte multe contracte încheiate cu furnizori de servicii care sunt încheiate pe perioade de minim 2 ani (contracte de telefonie mobilă) sau, chiar așa cum reclamanta cunoaște, că a încheiat și contracte de asistență juridică cu avocați pentru perioade mai mari de 1 an.

Referitor la al treilea motiv de recurs, arată că această clauză a fost solicitată de către reclamantă la momentul încheierii contractului, menținută de către cei doi viceprimari care au fost în funcție în perioada 2016-2017 și de către semnatarul cererii de chemare în judecată.

Susținerea potrivit căreia legea interzice perceperea penalităților de întârziere pentru neplata onorariului la termen este trunchiată și prezentată în mod incorect, datorită faptului că, în contract, sunt prevăzute penalități pentru neplata despăgubirii la termen, pentru denunțarea unilaterală a contractului și nu pentru neplata la termen a onorariului, în conditiile în care, pe parcursul derulării contractului de asistență juridică, au existat numeroase momente în care au existat întârzieri la plata onorariului lunar, dar niciodată nu au fost percepute penalități pentru aceste întârzieri.

Susținerea potrivit căreia scopul încheierii contractului a fost acela de a încasa despăgubiri și penalități este calomnioasă și defăimătoare la adresa intimatului, este falsă, întrucât acesta a executat cu bună-credință contractul de asistență juridică timp de trei ani.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nulitate, respingerea excepțiilor invocate prin actul procedural și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte urmează să constate că acestea sunt încadrabile în motivul de nelegalitate invocat și astfel, excepția nulității recursului nu poate fi primită. Criticile au însă caracter nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

- Printr-o primă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 121 și art. 122 din Statutul profesiei de avocat, ca urmare a faptului că "UAT comuna Jilava nu este clientul cu care a contractat intimatul, ci B., ce avea la acel moment calitatea de viceprimar al comunei", cu consecința lipsei consimțământului recurentei la încheierea actului juridic.

Se observă că, potrivit cadrului factual reținut de prima instanță și menținut, ca atare, de către instanța de apel, în data de 11.07.2016, a fost încheiat între Cabinet de Avocat A., prin avocat A., și Comuna Jilava, prin B. (viceprimar), contractul de asistență juridică seria x, nr. x, având ca obiect prestarea de servicii de asistență/consultanță juridică.

În analiza susținerilor deduse judecății în legătură cu aceleași aspecte cu cele care constituie obiectul prezentei critici de nelegalitate, prima instanță a statuat în mod judicios în sensul că, în ipoteza în care ar acorda valență juridică argumentului recurentei, respectiv că aceasta nu ar fi parte a contractului, nu ar putea fi justificată calitatea procesuală activă a acesteia în litigiul pendinte.

A mai reținut prima instanță, ca efect al administrării probatoriului, și faptul că intimatul a prestat serviciile juridice, obiect al contractului, în folosul recurentei, iar, din faptul plăților efectuate în schimbul acestora, rezultă însușirea contractului de către aceasta, aspect conturat, inclusiv, de semnarea proceselor-verbale de recepție privind serviciile prestate.

Cum în recurs nu se pot reevalua probele administrate, criticile care tind la modificarea deciziei atacate, ca urmare a unei reaprecieri a probelor, nu pot fi primite.

Or, chestiunea privitoare la faptul că semnatarul contractului de asistență juridică, viceprimarul de la acea dată al comunei, B., a acționat, în realitate, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, iar nu în nume propriu (cum susține recurenta), a fost examinată, de către instanțele fondului, exclusiv pe baza probatoriului administrat și care a rămas câștigat cauzei, motiv pentru care, la acest moment procesual, nu este posibilă invalidarea reținerilor instanțelor de fond.

Suplimentar celor evocate anterior, se observă, inclusiv, că, dată fiind modalitatea în care a fost dedusă, spre soluționare (fără a reliefa critici concrete privitoare la judecata realizată de către instanța de apel în legătură cu aspectele semnalate), prezenta critică nu constituie un aspect de nelegalitate al deciziei atacate.

În acest sens, simpla susținere a recurentei conform căreia "Curtea de Apel, în mod greșit, nu reține nevalabilitatea contractului prevăzută de art. 122 alin. (2) pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art. 122 alin. (1) lit. b) din Statutul profesiei de avocat" nu poate constitui o veritabilă critică de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel, prin raportare la soluția și la argumentele arătate de instanța de prim control judiciar în fundamentarea acesteia, care să permită instanței de recurs să exercite un control judiciar efectiv al deciziei atacate, în această privință, în condițiile în care aceasta omite să argumenteze (suplimentar faptului că "UAT comuna Jilava este clientul cu care a contractat intimatul") modul în care au fost nesocotite respectivele prevederi legale.

Drept urmare, cea dintâi critică a recurentei nu poate fi primită atât pentru că tinde la punerea în discuție a unor aspecte de evaluare a probatoriului administrat în fața instanțelor de fond, dar și pentru lipsa unor critici concrete de nelegalitate.

- Privitor la susținerea recurentei referitoare la interpretarea greșită, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 273/2006, ale Ordinului nr. 1792/2002, precum și a art. 11 din Legea nr. 500/2002, prin aceea că "prin stabilirea duratei contractului pentru o perioadă de 5 ani s-au încălcat prevederile legale citate", Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al acesteia.

Contrar afirmațiilor recurentei, Înalta Curte constată că în mod judicios a reținut instanța de prim control judiciar faptul că stabilirea duratei de 5 ani în contractul de asistență juridică este permisă de lege.

Se observă că aspectele semnalate, privitoare la execuția bugetară, nu influențează valabilitatea actului juridic, cum în mod corect reține și curtea de apel.

Astfel, faptul că veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condițiile legii, pentru o perioadă de un an nu reprezintă un element aflat în legătură cu condițiile esențiale pentru validitatea unui contract, astfel cum sunt stabilite de prevederile art. 1179 C. civ. (respectiv: capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală, respectiv, după caz, forma contractului - a căror existență este cercetată prin raportare la data încheierii contractului), ci constituie exclusiv un element privitor la executarea contractului de asistență juridică.

Drept urmare, fără a contesta posibilitatea îndeplinirii obiectului contractului pentru o durată de un an, sens în care precizează că actul juridic în discuție "putea fi încheiat până la sfărșitul anului" și astfel, că obiectul acestuia putea fi realizat pentru respectiva perioadă, recurenta se rezumă la a contesta, în realitate, faptul că durata pentru care a fost încheiat acesta excede termenului de un an, la care face referire.

Cum, însă, aceste critici nu au în vedere nesocotirea unei condiții de fond/de formă a actului juridic concomitent cu încheierea acestuia (din moment ce privesc strict executarea acestuia ulterior primului an contractual), ci exclusiv elemente care vizează angajarea cheltuielilor bugetare, ele nu pot constitui un motiv de nulitate a convenției încheiate de părți.

Astfel, prevederea unei durate a contractului mai mari de un an produce efecte doar pe tărâmul executării acestuia întrucât, în lipsa previzionării și bugetării cheltuielilor pe întreaga durată în discuție, recurenta s-ar fi putut afla în imposibilitate de a își executa propriile obligații ce decurg din convenție (în lipsa existenței unor fonduri cu această destinație), ipoteză nerelevantă, însă, în ceea ce privește posibila incidență a sancțiunii nulității pentru nerespectarea condițiilor pentru validitatea actului juridic.

În acest sens, este și reținerea instanței de apel, care, în urma interpretării convenției, a concluzionat în sensul că prevederea contractuală de la art. 1 pct. 1 din contractul de asistență juridică, în conformitate cu care respectivul contract se încheie pe o perioadă de 5 ani, nu are semnificația plății anticipate a onorariilor, aspect care, în conformitate cu precizările date, nu poate primi o altă dezlegare în recurs.

Mai mult, se observă că, prin invocarea nerespectării normelor de disciplină financiară (aspect cu implicații în privința executării contractului, după cum a fost arătat), care o vizau în mod exclusiv în calitatea sa de instituție publică (prezumându-se cunoașterea lor, conform principiului nemo censetur legem ignorare), recurenta nu face altceva decât să își invoce propria culpă în demersul său, prin care urmărește să se exonereze de obligațiile asumate.

Or, acest lucru contravine principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, potrivit căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept, critica formulată neputând fi primită inclusiv din acest considerent.

- Un alt argument al recurentei se referă la aplicarea greșită, de către instanța de apel, a prevederilor art. 121, art. 127 și art. 147 din Statutul profesiei de avocat, prin aceea că a reținut că aplicarea de penalități nu este prohibită de normele de drept enumerate.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că dispozițiile din Statutul profesiei de avocat nu interzic stabilirea, de către părți, a unei prestații în schimbul denunțării contractului.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1276 alin. (3) C. civ., dacă s-a stipulat o prestație în schimbul denunțării, aceasta produce efecte numai atunci când prestația este executată.

Aplicabilitatea acestei dispoziții legale (stabilite printr-o lege organică) nu este înlăturată de dispozițiile Statutului profesiei de avocat (norme juridice având o forță juridică inferioară legii), care oricum, contrar afirmațiilor recurentei, au un obiect distinct de reglementare.

Astfel, se observă că prevederile art. 121 din Statutul profesiei de avocat reglementează, cu titlu general, aspecte privitoare la forma contractului de asistență juridică, în timp ce art. 127 din același act normativ se referă la elementele în funcție de care se stabilește onorariul avocatului.

Totodată, art. 147 din statut doar enunță posibilitatea denunțării unilaterale a contractului de către client, respectiv de către avocat, fără, însă, a reglementa și aspecte privitoare la stabilirea, de către părți, a unei prestații în schimbul denunțării contractului.

Cât privește susținerea recurentei în sensul că "prevederea unei clauze penale (...) ce operează doar în favoarea prestatorului de servicii poate reprezenta un dezechilibru contractual", aceasta nu se verifică, din moment ce obligația de achitare a penalității în cazul denunțării unilaterale a contractului a fost stabilită în sarcina ambelor părți, fiind menționat în mod expres la art. 1 pct. 2 din contract că "partea care va denunța datorează celeilalte părți o despăgubire de 150.000 RON."

Nici susținerile în sensul că dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat interzic perceperea de penalități pentru denunțarea contractului nu pot fi primite.

Contrar celor afirmate, se observă că actele normative la care face referire recurenta nu interzic stabilirea plății de penalități de întârziere, fie pentru achitarea cu întârziere a onorariului avocațial datorat, fie pentru neachitarea la scadență a penalității stabilite în vederea denunțării unilaterale a contractului.

Edificatoare în acest sens sunt considerentele Deciziei nr. 71/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, deși a respins respectiva sesizare, pentru neîntrunirea condițiilor cumulative de admisibilitate referitoare la caracterul real, serios, dificil și la noutatea chestiunii deduse spre soluționare, a statuat următoarele aspecte relevante în soluționarea prezentei pricini: diferențele pe care instanțele le realizează între tipurile de creanțe de recuperat înscrise în unul și același act juridic - contractul de asistență juridică - sunt explicate prin conținutul art. 124 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat (ce constituie norme de reglementare cu valoare juridică inferioară legii), care se referă la valoarea de titlu executoriu a contractului de asistență juridică în privința restanțelor din onorariu și a altor cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului, fără menționarea și a categoriei accesoriilor constând în penalitățile de întârziere (par. 63).

Or, separat de faptul că penalitățile prevăzute în contractul de asistență juridică pentru plata cu întârziere a onorariului avocațial au regimul creanțelor accesorii, fiind guvernate de principiul accessorium sequitur principale, trebuie observat că nu există nicio justificare de a pretinde rămânerea lor în afara acestui ratio legis, ele însele fiind prevăzute în scopul securizării și al constrângerii (prin presiunea pe care o generează asupra debitorului) plății la termen a onorariului cuvenit din activitatea specifică (par. 65).

În egală măsură, se constată și că penalitățile de întârziere sunt permise a fi cumulate cu suma stabilită în schimbul denunțării unilaterale a contractului.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Cum părțile au stabilit, la art. 5 din contract, o penalitate de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere în cazul neplății sumei de 150.000 RON în termen de 10 zile de la data denunțării unilaterale a contractului (în acord cu prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., precitate), iar legea nu interzice cumulul acesteia cu suma stabilită în condițiile art. 1276 alin. (3) C. civ., în mod judicios a reținut instanța de apel că neplata la termenul stabilit a despăgubirii poate fi sancționată cu penalitățile de întârziere convenite.

- Printr-o ultimă critică, recurenta arată că actul juridic a cărui nulitate o solicită "nu a fost încheiat în scopul prestării de servicii juridice și încasării de onorariu de către pârât, ci pentru a se crea o posibilitate pârâtului de a încasa despăgubiri și penalități".

Critica nu poate fi primită, întrucât reprezintă o simplă reiterare ad litteram a susținerii în același sens din cuprinsul memoriului de apel, nefiind posibil a fi realizat controlul judiciar al deciziei atacate de către instanța de recurs.

În acest sens, instanța de apel a reținut faptul că recurenta nu a dedus judecății o cerere prin care să se susțină existența unei conivențe frauduloase între viceprimar, reprezentant al unității administrativ-teritoriale, și avocat, care să aibă ca scop prejudicierea comunei, fiind lipsită de relevanță suma datorată de comună ca urmare a denunțării unilaterale a contractului.

Or, Înalta Curte constată că recurenta ar fi trebuit să indice punctual în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel în legătură cu dezlegarea dată aspectului privitor la pretinsa cauză ilicită a contractului, iar nu doar să fie reluate apărările invocate în cadrul apelului.

Cum recurenta nu a procedat în această manieră, critica nu poate fi dedusă spre examinare instanței de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Jilava, prin Primar, împotriva deciziei nr. 1766A/2022 din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Jilava, prin Primar, împotriva deciziei nr. 1766A/2022 din 24 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.