ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 35/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 679/1/2022, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.281/117/2021.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile au depus, în termen legal, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 7 martie 2022, în Dosarul nr. 2.281/117/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal; art. 2 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (2), art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005); art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 38/2003), categoria profesională a polițiștilor, în perioada în care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, beneficiază de salariu sau indemnizație aferentă certificatelor medicale, iar acest drept este sau nu exceptat de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 martie 2022, cu nr. 679/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la 6 iunie 2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare Art. 154. - Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate " (1) Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate: (...) i) persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, precum și cele care se află în concedii medicale acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru indemnizațiile aferente certificatelor medicale; (...)".

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare Art. 2. - "(1) Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sunt: a) concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzate de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii; (...)". Art. 17. - "(...) (2) Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii, de bolile infectocontagioase din grupa A, de urgențe medico-chirurgicale, precum și de unele tipuri de arsuri care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv pentru perioada de recuperare, stabilite în condițiile prevăzute la art. 9, este de 100% din baza de calcul stabilită conform art. 10". Art. 61. - "(...) (2) Pentru personalul militar în activitate, polițiștii și polițiștii de penitenciare, drepturile bănești aferente concediilor medicale prevăzute la art. 2 alin. (1) se calculează și se plătesc conform prevederilor legale specifice acestor categorii de personal și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor și instituțiilor din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională".

Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare Art. 37. - "(1) Polițiștii, pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate și alte concedii plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute. În cazul în care detașarea se face pe un post cu un nivel de salarizare superior, polițiștii beneficiază de salariul funcției respective și de celelalte drepturi bănești legal cuvenite". III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 17 mai 2021, cu nr. 2.281/117/2021, reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, a solicitat obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale restante constând în contribuția de asigurări sociale de sănătate reținută din indemnizația de concediu medical, pe perioada octombrie 2019-ianuarie 2021; efectuarea de mențiuni în evidențele sale cu privire la plata diferențelor salariale de la pct. 1; compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă restante aferente anului 2019; plata dobânzii legale aferente diferențelor salariale de la pct. 1 și 3; cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat, în esență, că la data de 1 februarie 2019 a fost mutată în interesul serviciului în cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj, având gradul profesional de subinspector de poliție, iar în luna septembrie 2019 a fost diagnosticată cu adenocarcinom, astfel încât în perioada 9 octombrie 2019-6 ianuarie 2021 s-a aflat în concediu medical (455 de zile).

Fiind diagnosticată cu tumoră malignă, cod diagnostic 100 (clasificare internațională a maladiilor), reclamanta a apreciat că se regăsește în enumerarea din art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 referitoare la situațiile în care persoanele afectate de "tuberculoză, SIDA, neoplazii, precum și de o boală infectocontagioasă din grupa A și de urgențe medico-chirurgicale" beneficiază de indemnizație pentru incapacitate de muncă în cuantum de 100%. Termenul "neoplazie" reprezintă un "proces patologic de formare a unui țesut nou, tumoral, prin înmulțirea exagerată a celulelor și uneori prin modificarea structurii caracteristice a țesutului inițial", conform definiției din DEX, așadar diagnosticul său este inclus în această noțiune, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispozițiile art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005.

În acest context, reclamanta a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. f) și i) din Codul fiscal, care prevăd scutiri de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice "cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni" și pentru cele "care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, precum și cele care se află în concedii medicale acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru indemnizațiile aferente certificatelor medicale", reprezentând o excepție de la art. 153 din Codul fiscal.

Apreciind că nu este obligată la plata contribuției pentru asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din venit, potrivit art. 156 din Codul fiscal, la data de 8 ianuarie 2021 a solicitat angajatorului Inspectoratul General pentru Imigrări să îi restituie sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate pe perioada octombrie 2019-ianuarie 2021, când a fost în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă. Prin adresa nr. xxxxxx din 11 februarie 2021 i s-a comunicat că nu poate să beneficieze de scutirea prevăzută de art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, întrucât a încasat în mod integral salariul pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical și a avut statutul de polițist, iar indemnizația care se acordă în baza concediului medical - scutită de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru codul de indemnizație 14 - este aplicabilă personalului contractual din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Prin Sentința civilă nr. 2.618 din 20 octombrie 2021, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale a admis în parte cererea, a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate reținute în perioada octombrie 2019-ianuarie 2021 și efectuarea mențiunilor care se impun, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate reținute în perioada octombrie 2019-ianuarie 2021.

Tribunalul a reținut că reclamanta s-a aflat în perioada octombrie 2019-ianuarie 2021 în concediu medical, acordat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Prin urmare, a primit indemnizație și nu salariu. Salariul reprezintă remunerația muncii unei persoane, ceea ce presupune așadar prestarea muncii, prezența la serviciu. Or, reclamanta nu a prestat muncă, nu s-a prezentat la serviciu în această perioadă, datorită stării sale de sănătate, astfel încât sumele primite nu reprezintă venituri din salarii, pentru a se calcula contribuții la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Reclamanta a beneficiat în această perioadă de indemnizație, având în vedere calitatea sa de asigurat și contribuțiile plătite anterior survenirii evenimentului care a determinat suspendarea de drept, temporară, a raporturilor de serviciu. Prin urmare, prima instanță a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 155 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, sumele aferente concediilor medicale nefiind nici asimilate salariului, potrivit art. 76 alin. (2) din Codul fiscal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, susținând că prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 154 din Codul fiscal, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017), raportat la art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Față de dispozițiile art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, art. 83 alin. (4) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, polițiștii primesc pe timpul cât se află în incapacitate temporară de muncă salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute. Or, reclamanta se află în această situație, fapt pentru care s-au aplicat dispozițiile referitoare la plata salariilor, și nu cele referitoare la plata unei indemnizații. Legiuitorul a dorit ca pe durata incapacității temporare de muncă a polițiștilor să acorde salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, iar nu o indemnizație, ca pentru alte categorii profesionale, aspect ce rezultă și din prevederile art. 37 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003. Astfel, se apreciază că în situația incapacității temporare de muncă în cazul polițiștilor se face referire la salariul de bază, acesta fiind plătit integral în acest interval de timp, iar nu despre plata unei indemnizații, așa cum legiuitorul reglementează când menționează alte categorii de funcții bugetare sau concediul pentru îngrijirea copilului bolnav la care au dreptul polițiștii, diferențierea legislativă fiind realizată prin intermediul acestor termeni.

În ședința publică din 14 februarie 2022, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea chestiunii de drept referitoare la natura drepturilor salariale acordate polițiștilor în perioada în care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, respectiv dacă aceste drepturi sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Prin Încheierea din 7 martie 2022, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal este învestită cu soluționarea recursului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat în primă instanță un litigiu de contencios administrativ, deci problema se ridică în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al curții de apel învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

În ceea ce privește existența unei probleme de drept cu privire la care există posibilitatea unor interpretări diferite, chestiunea ce face obiectul sesizării îndeplinește această condiție, câtă vreme în speță se pune problema stabilirii naturii drepturilor primite de polițiști pe perioada în care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, și dacă acest drept este sau nu exceptat de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Referitor la caracterul esențial al problemei de drept, Curtea a constatat că soluționarea cauzei depinde de calificarea ce se va da drepturilor primite de polițiști pe perioada în care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, respectiv salariu sau indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, și dacă acestora li se aplică sau nu scutirea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, de acest aspect depinzând soluționarea recursului formulat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv menținerea sau casarea sentinței primei instanțe.

Este îndeplinită și condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept, întrucât, potrivit notei de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017, introducerea art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal s-a datorat transferului contribuțiilor sociale în sarcina angajaților și a persoanelor ce realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și având în vedere faptul că, pe perioadele de incapacitate temporară de muncă pentru boală obișnuită sau ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatul aflat într-o astfel de situație nu suportă contribuția de asigurări sociale de sănătate din indemnizația primită, s-au eliminat prevederile referitoare la contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator pentru indemnizațiile de incapacitate temporară de muncă aferente concediilor medicale. În același timp, se menține regimul fiscal actual, potrivit căruia angajatul aflat în incapacitate temporară de muncă nu suportă contribuția de asigurări sociale de sănătate din indemnizația primită pe perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă, având în vedere faptul că beneficiază de o prestație socială pentru care a contribuit.

Totodată, s-a arătat că nu se poate susține că datorită vechimii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 nu se poate genera o chestiune nouă de drept, întrucât datorită modificărilor suferite de Codul fiscal este posibil ca o instanță să fie chemată să se pronunțe pentru prima dată asupra prezentei probleme de drept, iar în contextul legislativ actual dispozițiile relevante din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 sunt apte să ridice probleme de interpretare.

În fine, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei de drept ridicate și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimata-reclamantă a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, lipsind, în primul rând, cerința noutății. Invocând Decizia nr. 70 din 15 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 7 decembrie 2018 (Decizia nr. 70 din 15 octombrie 2018), reclamanta arată că normele legale cu privire la care se solicită o interpretare au fost analizate de către Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, existând hotărâri judecătorești definitive în dosarele nr. 1.190/117/2021 și nr. 4.346/117/2019.

În al doilea rând, reclamanta apreciază că această chestiune de drept nu ridică probleme care să necesite pronunțarea unei hotărâri prealabile. Susține că sumele primite nu reprezintă venituri din salarii.

Art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, care face referire la salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, nu urmărește definirea naturii drepturilor încasate ca fiind drepturi salariale, ci configurarea existenței dreptului de a fi remunerat și de a stabili valoarea de referință la care se raportează remunerația, sens în care evocă hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Cluj și menținute de Curtea de Apel Cluj.

Chiar dacă art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 ar fi interpretat în sensul în care intră în conflict cu art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, prevederea din Codul fiscal a abrogat implicit dispozițiile contrare ale art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, potrivit principiului ierarhiei actelor normative (art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare - Legea nr. 24/2000), deoarece litera i) a art. 154 alin. (1) din Codul fiscal a fost introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 ulterior adoptării Ordonanței Guvernului nr. 38/2003.

Cu privire la problema dacă acest drept este sau nu exceptat de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, reclamanta consideră că sunt incidente scutirile prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. f) și i) din Codul fiscal. Invocă și nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017 și susține că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu supune contribuției de asigurări sociale de sănătate indemnizațiile de incapacitate temporară de muncă pentru boli obișnuite. De asemenea, arată că în același sens s-au pronunțat și instanțele naționale.

Recurentul-pârât apreciază că dispozițiile legale în materie sunt clare și nu lasă loc de interpretări, nefiind întemeiată sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Textele legale a căror interpretare se solicită nu prezintă o reală dificultate, nu sunt lacunare sau controversate, iar ceea ce se solicită este, în realitate, o interpretare a unor dispoziții normative corelate, care fac chiar obiectul judecății, ceea ce intră în competența instanței învestite cu soluționarea cauzei și nu poate face obiectul unui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Prin modalitatea de formulare a întrebării nu se pune în discuție interpretarea unei norme de drept, ci tocmai identificarea normei de drept aplicabile, or această împrejurare reprezintă prerogativa activității de judecată a instanței judecătorești învestite cu judecata cauzei. Această chestiune nu poate reprezenta resortul declanșării procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, în defavoarea rolului constituțional al instanțelor de a judeca litigiile cu care sunt învestite.

În ceea ce privește fondul problemei de drept supuse dezlegării instanței supreme prin sesizarea în discuție, pârâtul invocă dispozițiile art. 76 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), prevederi care se aplică, în mod corespunzător, și personalului Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General pentru Imigrări, încadrat pe posturi prevăzute în statele de organizare a fi încadrate cu polițiști, sens în care pentru personalul Inspectoratului General pentru Imigrări devin incidente prevederile art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003. În context, recurentul-pârât invocă și dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Din coroborarea prevederilor legale incidente rezultă fără dubiu faptul că reclamanta a beneficiat în mod legal de drepturi salariale, și nu de indemnizație de asigurări sociale de sănătate.

Legiuitorul a armonizat cadrul legal aplicabil categoriilor diferite de beneficiari, în sensul că la art. 4 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 se prevede că: "Cheltuielile pentru plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se prevăd distinct la partea de cheltuieli a bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate", în timp ce pentru polițiști, militari și polițiști de penitenciare menționează faptul că aceste drepturi se calculează și se plătesc conform legislației specifice, respectiv că se suportă din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor și instituțiilor din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. Așadar, conform principiului lex specialia generalibus derogant, nu se poate da o altă interpretare normei legale decât cea prevăzută expres în textul de lege în vigoare.

Prevederi similare privind drepturile aplicabile pe perioada incapacității de muncă se regăsesc și la militari, respectiv art. 42 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 138/1999).

Referitor la solicitarea reclamantei privind exceptarea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, conform art. 154 alin. (1) lit. f) și i) din Codul fiscal, pârâtul arată că această exceptare vizează strict indemnizațiile.

Or, în cadrul legal antemenționat, raportat la faptul că reclamanta a beneficiat de drepturi salariale, potrivit actelor normative specifice categoriei de personal din care face parte, această facilitate fiscală nu poate fi acordată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale.

Pe de altă parte, logica legiuitorului de a excepta indemnizațiile de la contribuția de asigurări sociale se referă și la sursa plății acestor drepturi, practic ele fiind suportate din Fondul național unic de asigurări de sănătate, și nu din bugetele unităților care asigură plata drepturilor salariale. Astfel, întrucât polițiștii/militarii beneficiază pe perioada incapacității temporare de muncă de drepturi salariale stabilite prin dispozițiile legale specifice (și nu de indemnizațiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005), este evident faptul că aceste drepturi salariale trebuie supuse regimului fiscal prevăzut de legiuitor pentru veniturile din salarii, cu reținerea tuturor contribuțiilor datorate, inclusiv a celor privind contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Din cele precizate rezultă că polițiștii, pe perioada incapacității temporare de muncă, nu beneficiază de indemnizația prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, ci de prevederile art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003.

După comunicarea raportului, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile au depus, în termen legal, puncte de vedere prin care au reiterat argumentele exprimate în fața instanței de trimitere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea recursurilor în Dosarul nr. 2.281/117/2021 a arătat că unul dintre petitele acțiunii, ce a determinat Curtea să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție, este reprezentat de solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata diferențelor salariale restante constând în contribuția de asigurări sociale de sănătate reținută din indemnizația de concediu medical, pe perioada octombrie 2019-ianuarie 2021; cum părțile au opinii divergente cu privire la natura drepturilor acordate polițiștilor în perioada în care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, fiind apreciate a fi salariu de către pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv indemnizație aferentă certificatelor medicale de către reclamantă, de modul de calificare a acestora depinde plata sau exceptarea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, în raport cu dreptul primit.

Dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal au fost introduse prin art. I pct. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, având următoarea reglementare: "persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, pentru indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale". Ulterior acestea au fost modificate de pct. 53 al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în sensul că beneficiarii sunt persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, precum și cele care se află în concedii medicale acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, pentru indemnizațiile aferente certificatelor medicale.

Astfel, se poate observa că, prin modificarea operată, în cadrul categoriei de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate s-a menționat expres și ipoteza în care acestea se află în concedii medicale acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, pentru indemnizațiile aferente certificatelor medicale.

În esență, se poate aprecia că prin această modificare s-a urmărit eliminarea oricărui dubiu cu privire la scutirea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate a persoanelor fizice ce beneficiază de indemnizațiile aferente certificatelor medicale.

Rațiunile care au determinat introducerea art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal au fost acelea ca angajatul aflat în incapacitate temporară de muncă să nu suporte contribuția de asigurări sociale de sănătate din indemnizația primită pe perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă, având în vedere faptul că beneficiază de o prestație socială pentru care a contribuit.

În cauză nu se contestă faptul că reclamanta, având funcția de subinspector de poliție, a fost diagnosticată cu neoplasm rectal superior și s-a aflat în perioada octombrie 2019-ianuarie 2021 în concediu medical, acordat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005.

În acest context, o posibilă interpretare este aceea conform căreia, în perioada vizată, reclamanta a beneficiat de salariu care nu este exceptat de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, deoarece, în acord cu dispozițiile art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, se poate reține că, în privința polițiștilor, se derogă de la modul de calcul și plată instituit de acest act normativ pentru drepturile bănești aferente concediilor medicale prevăzute la art. 2 alin. (1), deci inclusiv pentru incapacitate temporară de muncă, menținându-se prevederile legale specifice acestei categorii de personal, respectiv art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, care prevede că polițiștii, pe timpul cât se află în incapacitate temporară de muncă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute.

Astfel, întrucât modalitatea de calcul diferă în privința drepturilor bănești aferente concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă, se poate aprecia că s-a urmărit ca polițiștii, pe durata concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă, să primească un salariu, iar acesta nu este exceptat de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Această teză poate fi confirmată și de faptul că, în măsura în care s-a dorit ca polițiștii să beneficieze de o indemnizație, și nu de salariu, s-a prevăzut expres de către legiuitor, prin modificările operate la art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 în privința indemnizației aferente concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, respectiv a indemnizației aferente concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Astfel, se poate aprecia că, în cazul polițiștilor, pornind de la modul de calcul aferent drepturilor bănești acordate pentru concediile medicale pentru incapacitate temporară de muncă prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, este afectată însăși natura acestor drepturi, care nu mai pot fi considerate a fi indemnizații în accepțiunea acestui act normativ, astfel că nu operează scutirea prevăzută de art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, fiind în prezența unui salariu pentru care se datorează plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

O altă posibilă interpretare este aceea conform căreia în această perioadă reclamanta a beneficiat de indemnizație aferentă certificatelor medicale, care este exceptată de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, având în vedere că reclamanta s-a aflat în perioada octombrie 2019-ianuarie 2021 în concediu medical acordat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aceasta nu a primit un salariu, deoarece salariul reprezintă remunerația muncii unei persoane, ceea ce presupune, așadar, prestarea muncii, prezența la serviciu. Or, reclamanta nu a prestat muncă, nu s-a prezentat la serviciu în această perioadă, datorită stării sale de sănătate, astfel că sumele primite nu reprezintă venituri din salarii, pentru a se calcula contribuții la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Reclamanta a beneficiat în această perioadă de indemnizație, având în vedere calitatea sa de asigurat și contribuțiile plătite anterior survenirii evenimentului care a determinat suspendarea de drept, temporară, a raporturilor de serviciu. În acest context nu sunt aplicabile prevederile art. 155 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, sumele aferente concediilor medicale de care a beneficiat reclamanta nefiind asimilate salariului, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) din Codul fiscal.

Nu poate fi ignorat motivul care a determinat legiferarea dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal prevăzut la pct. 7 din nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017.

În acest context, a aprecia că dispozițiile art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 corelativ cu art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 instituie pentru categoria profesională a polițiștilor, în perioada în care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, un salariu ce nu este exceptat de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate derogă de la motivul pentru care s-a adoptat art. 37 alin. (1).

Această normă a fost adoptată în vederea creării anumitor facilități pentru polițiști, urmărindu-se ca pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate și alte concedii plătite, care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, drepturile bănești primite să nu cunoască scăderi, fiind instituită regula menținerii salariilor de bază și a celorlalte drepturi bănești avute.

Or, într-o situație precum cea din prezenta cauză nu există nicio rațiune pentru a transforma o normă care, aparent, protejează categoria profesională a polițiștilor în privința modului de calcul al drepturilor aferente concediilor medicale acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 într-o ipoteză ce ajunge să defavorizeze această categorie profesională, datorită calificării drepturilor primite ca fiind salarii, și nu indemnizații, cu consecința excluderii acestora de la incidența art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal. Nu poate fi omis nici faptul că pârâtul însuși afirmă că aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește indemnizația acordată în baza concediului medical pentru personalul său contractual. Simpla diferență de statut, personal contractual - funcționar public din cadrul aceleiași instituții, nu poate justifica în mod rezonabil o diferență de tratament fiscal cu privire la natura dreptului acordat ca urmare a concediilor medicale, regimul fiscal actual urmărind ca angajatul (indiferent de statutul său) aflat în incapacitate temporară de muncă să nu suporte contribuția de asigurări sociale de sănătate din indemnizația primită pe perioada în care se află în această incapacitate, având în vedere faptul că beneficiază de o prestație socială pentru care a contribuit.

Astfel, analizând dispozițiile art. 37 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 în raport cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, se poate aprecia că referirea la salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute nu urmărește definirea naturii drepturilor încasate ca fiind drepturi salariale, ci pe aceea de a configura existența dreptului de a fi remunerat și de a stabili valoarea de referință la care se raportează remunerația, fiind un simplu element de calcul al dreptului acordat, ce nu influențează scutirea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În raport cu dispozițiile art. 50 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, orice modificare intervenită asupra normei legale la care s-a făcut trimitere se reflectă și asupra normei de trimitere. Or, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 este un act normativ ulterior Ordonanței Guvernului nr. 38/2003, astfel încât conținutul acestuia se reflectă în mod corespunzător asupra normei de trimitere de la art. 37 alin. (1).

Totodată, Curtea a reținut și faptul că regimul fiscal al categoriilor de venit este prevăzut de Codul fiscal, act normativ de asemenea ulterior Ordonanței Guvernului nr. 38/2003. Or, chiar și dacă s-ar fi putut accepta interpretarea propusă de recurent, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, aceasta trebuie apreciată ca abrogată prin efectul adoptării Codului fiscal, conform art. 502.

Faptul că, în practica administrativă a recurentului-pârât, drepturile acordate continuă să fie evidențiate ca salariu este irelevant, câtă vreme o practică administrativă nu poate invalida prevederi legale. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești, precum și opinii teoretice ale magistraților, din care a rezultat existența a două orientări jurisprudențiale în interpretarea problemei de drept semnalate.

Astfel, într-o primă opinie, majoritară, s-a apreciat că polițiștii aflați în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, beneficiază de indemnizație aferentă certificatelor medicale, care este exceptată de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

S-a argumentat că, așa cum reiese din prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) coroborat cu dispozițiile art. 135 din Codul fiscal, printre impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii ce trebuie plătite în România se află și contribuția de asigurări sociale de sănătate. În acest sens sunt și dispozițiile art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, potrivit cărora cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate. De la această regulă există unele excepții reglementate expres și explicit în art. 154 din același act normativ.

Printre categoriile de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se află și cea indicată la art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal. Soluția exceptării de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate a persoanelor fizice ce se află în concedii medicale acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privește toate categoriile de persoane ce se află în concedii medicale de genul celor menționate anterior. Împrejurarea că în conținutul textului de lege s-a folosit expresia "pentru indemnizațiile aferente certificatelor medicale" nu are semnificația faptului că legiuitorul a dorit să restrângă sfera de aplicare a acestei excepții doar la persoanele fizice care primesc indemnizații pentru concediile medicale calculate și acordate potrivit ordonanței de urgență. Expresia citată trebuie interpretată extensiv, în sensul că se referă la toate indemnizațiile acordate pentru concediile medicale, indiferent de modul de calcul al acestora, voința legiuitorului exprimată explicit în nota de fundamentare fiind aceea ca angajatul aflat în incapacitate temporară de muncă să nu suporte contribuția de asigurări sociale de sănătate din drepturile bănești primite pentru perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă, în considerarea situației speciale în care se află, având în vedere faptul că beneficiază de o prestație socială pentru care a contribuit.

Sfera reală de aplicare a prevederilor art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal nu poate fi limitată la categoria persoanelor care primesc o sumă de bani denumită "indemnizație", calculată potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, întrucât asocierea excepției din acest text de lege doar cu modul de calcul al indemnizației reglementat prin ordonanța de urgență este incompatibilă cu voința legiuitorului care nu a oferit niciun indiciu că ar avea intenția să realizeze o disociere între categoriile de persoane fizice în funcție de modul de calcul al drepturilor bănești acordate pentru concediile medicale.

Art. 37 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2003 a fost adoptat în vederea creării anumitor drepturi, facilități pentru polițiști, urmărindu-se ca, pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate și alte concedii plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, drepturile bănești primite să nu cunoască scăderi, fiind instituită regula menținerii salariilor de bază și a celorlalte drepturi bănești avute. Or, a admite opinia contrară ar echivala cu transformarea normei mai sus redate, dintr-o normă de protecție într-una care ar defavoriza această categorie profesională. În plus, această interpretare este în acord cu scopul pentru care a fost introdus în Codul fiscal art. 154 alin. (1), scop detaliat în pct. 7 al notei de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017.

În acest sens au transmis hotărâri judecătorești și opinii teoretice Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Galați, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Târgu Mureș.

Într-o altă opinie s-a apreciat că în cazul polițiștilor, pornind de la modul de calcul aferent drepturilor bănești acordate pentru concediile medicale pentru incapacitate temporară de muncă, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, este afectată însăși natura acestor drepturi care nu mai pot fi considerate indemnizații în accepțiunea acestui act normativ, astfel că nu operează scutirea prevăzută de art. 154 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, fiind în prezența unui salariu pentru care se datorează plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În acest sens au exprimat opinii teoretice Tribunalul București, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, prin Decizia nr. 323 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 19 iulie 2019, admițând excepția invocată, însă pentru aspecte nerelevante în prezenta cauză. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de față nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este întrunită cerința privind existența unei chestiuni de drept reale și veritabile. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care trebuie întrunite cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; - asupra acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat, tot din perspectiva admisibilității, și că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar cinci dintre cele șase cerințe anterior enunțate sunt întrunite.

Astfel, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului, cea referitoare la atributul de noutate al problemei de drept, precum și cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Se observă, așadar, că în Dosarul nr. 2.281/117/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, instanța respectivă a fost învestită cu soluționarea unor recursuri declarate de părțile procesuale într-un litigiu de contencios administrativ privind funcționari publici.

Curtea de apel judecă în ultimă instanță astfel de cauze, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare ("Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel"), cu referire la art. 28 alin. (1) din aceeași lege specială ("Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte"), coroborat cu art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă, dar și cu art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă conform căruia "(1) Sunt hotărâri definitive: (...) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Drept urmare, având în vedere prevederile legale conjugate, anterior enunțate, rezultă că respectiva Curte de Apel Cluj - Secția a I