Decizia nr. 70/2018 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: "interpretarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu…

Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 27 iunie 2018, în Dosarul nr. 1.378/90/2015, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 iulie 2018, cu nr. 1959/1/2018, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 15 octombrie 2018. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2015 (denumită, în continuare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005) "Art. 40. - (1) Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite." "Art. 36. - (3) Plata indemnizațiilor se face lunar de către: a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asigurații prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. A și B; b) instituția care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj, până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care s-a acordat concediul medical; [...]" III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, la data de 9 aprilie 2015, cu nr. 1.378/90/2015, reclamantul Muzeul Județean "Aurelian Sacerdoțeanu" Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 21.156 lei, reprezentând contravaloarea indemnizațiilor pentru concediile medicale achitate salariaților, care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, în anii 2010-2012, constatată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Vâlcea, prin Decizia nr. 17/2014; în subsidiar, în situația respingerii primului capăt de cerere, a solicitat să se constate că suma de 21.156 lei, nerecuperată de instituția reclamantă, reprezentând plata indemnizațiilor pentru concediile medicale ale salariaților, suportate integral din credite primite de la bugetul de stat și nerecuperate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în termenul legal de prescripție, respectiv, la finele lunii decembrie 2013, constatată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Vâlcea, este exonerată de la plată.

În fapt, s-a precizat că Muzeul Județean "Aurelian Sacerdoțeanu" Vâlcea, în calitate de angajator, s-a înregistrat cu concedii medicale ale salariaților, în perioada 2010-2012, pentru care s-au depus documentații justificative la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, în vederea recuperării indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate achitate salariaților, în sumă de 21.156 lei. Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, prin Adresa nr. 6.071 din 22 septembrie 2014, a respins plata sumelor aferente cererilor reclamantului, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, angajatorii nu pot solicita sume reprezentând indemnizații plătite de către aceștia asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă, dacă este depășit termenul de 90 de zile de la data la care erau îndreptățiți să le solicite.

Intimata Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă, având în vedere că reclamantul nu și-a exercitat dreptul de a solicita restituirea acestor sume în termenul prevăzut de lege. În ce privește susținerea reclamantului conform căreia acesta are exclusiv calitatea de angajator, și nu de beneficiar al sumelor pretinse, termenul de 90 de zile fiind, în optica sa, opozabil doar beneficiarului indemnizației, respectiv persoanei care primește indemnizația, pârâta a precizat că, în conformitate cu reglementările art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, s-a instituit expres în sarcina angajatorului obligația de solicita recuperarea indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate achitate salariaților, în termenul legal de 90 de zile de la data la care era în drept să le solicite. În ipoteza în care s-ar trece peste apărările făcute și s-ar aprecia că, în prezenta cauză, reclamantului îi este aplicabil, ca regim juridic, termenul general de prescripție de 3 ani, a învederat că, la data învestirii instanței, reclamantul decăzuse și din termenul general de prescripție de 3 ani, întrucât sumele pretinse prin prezenta acțiune reprezintă indemnizații de concedii medicale achitate salariaților, aferente intervalului februarie 2010-martie 2012, pentru care reclamantul nu și-a exercitat dreptul de a solicita restituirea indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate achitate salariaților, sens în care prescripția a stins dreptul său la acțiune în sens material. Față de susținerile formulate de reclamant cu privire la incidența unui termen și mai mare de prescripție, de 5 ani, argumentate prin invocarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 92/2003), a apreciat că acestea sunt nefondate. În ipoteza în care instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât între înscrisurile depuse de reclamant în susținerea pretențiilor sale nu se regăsește niciun document din care să rezulte faptul că acesta a achitat către salariați sumele reprezentând indemnizațiile solicitate, condiție esențială pentru a se solicita restituirea acestor indemnizații, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005.

Prin Sentința civilă nr. 217 din 27 februarie 2018, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis cererea formulată de reclamant, obligând pârâta la plata sumei de 21.470 lei reprezentând contravaloarea indemnizațiilor de concedii medicale achitate și nerecuperate, reținând, în esență, că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece obiectul acestei reglementări îl formează doar plata indemnizației către beneficiar, că în categoria beneficiarilor prevăzuți de art. 1 din acest act normativ nu se includ și angajatorii și că recuperarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație de asigurări de sănătate nu îl transformă pe angajator din plătitor al indemnizației în beneficiar al acesteia; dreptul reclamantului de recuperare a contravalorii indemnizațiilor care depășesc obligația lunară de plată a contribuției datorate derivă din dispozițiile art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, care nu utilizează termenul de "beneficiar", ci pe cel de "plătitor" sau "angajator".

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta, reiterând apărările făcute prin întâmpinare.

La termenul din 13 iunie 2018, instanța de apel, din oficiu, a luat în discuție posibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, amânând pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Prin Încheierea pronunțată la 27 iunie 2018, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus și suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunțată la 27 iunie 2018, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente: - Curtea de Apel Pitești este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; - de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2015 (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014), în sensul dacă în categoria beneficiarilor sunt sau nu cuprinși și plătitorii prevăzuți la dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și b) din același act normativ sau numai persoana asigurată, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât: a) în cauză se pune în discuție dacă termenul de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să solicite indemnizațiile se aplică sau nu și cererilor formulate de plătitorii prevăzuți la dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014; b) apelanta-pârâtă a apreciat că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, se aplică și cererilor de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații achitate ce au depășit suma contribuțiilor datorate în lunile respective, formulate de angajatori; c) intimatul-reclamant a apreciat în sens contrar, respectiv că termenul de 90 de zile se aplică exclusiv beneficiarului persoană fizică asigurată; - problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; cauzele de această natură nu ajung pe rolul instanței supreme, fiind soluționate definitiv în fața curților de apel; - problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 13 iunie 2018. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra problemei de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut că textele de lege a căror interpretare se solicită instituie obligația recuperării sumelor deja achitate salariaților, sens în care, în mod logic, angajatorul este beneficiarul sumelor solicitate spre recuperare, iar nu salariatul căruia i-au fost achitate în prealabil indemnizațiile, motiv pentru care termenul de 90 de zile pentru recuperarea indemnizațiilor se aplică și angajatorului. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 1.378/90/2015 a reținut că la nivelul Curții de Apel Pitești, până la acest moment, există o practică unitară referitor la aplicarea art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, în sensul că termenul de 90 zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizației, persoane fizice asigurate, nu și plătitorilor indemnizației, angajatori persoane juridice.

Cu toate acestea, instanța de sesizare a apreciat că, în ceea ce privește aplicarea art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, termenul de 90 zile vizează toate cererile de restituire formulate, indiferent de titular.

Astfel, în speță este incident art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în conformitate cu care indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 183/2015 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010), termenul de 3 ani prevăzut anterior fiind redus la 90 de zile, acest termen fiind aplicabil atât asiguraților care au dreptul la indemnizațiile la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, cât și angajatorilor care plătesc salariaților indemnizațiile care se suportă în final de Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, atât asigurații, cât și angajatorii având calitatea de beneficiari, în sensul legii.

În accepțiunea legii, au calitatea de beneficiari atât salariații care beneficiază de indemnizațiile la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, cât și angajatorii care plătesc aceste indemnizații, deoarece sumele respective se recuperează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Deci, atât timp cât aceste sume nu se plătesc din bugetul angajatorilor, ci din alt buget, respectiv din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, atunci și angajatorii au calitatea de beneficiari, chiar prin prisma definiției noțiunii de "beneficiar".

Legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 că certificatele de concediu medical emise până la data intrării în vigoare a acestui act normativ (26 aprilie 2010) se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, realizându-se astfel o protecție a beneficiarilor de indemnizații (asigurați și angajatori care plătesc asiguraților indemnizații suportate de fond) dar și a fondului. Prin această dispoziție se asigură neretroactivitatea și previzibilitatea legii. După intrarea în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010, angajatorii nu mai pot recupera sumele reprezentând indemnizații plătite de aceștia asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor, decât dacă au solicitat recuperarea în termen de 90 de zile de la data la care erau în drept să le solicite. Dispozițiile art. 1 și 10 din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006 (denumite, în continuare, Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005), stabilesc că termenul de 90 de zile se calculează începând cu data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuțiile pentru concedii și indemnizații.

Sumele solicitate de reclamantă în baza art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 reprezintă indemnizații care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajator în luna respectivă, plătite asiguraților în temeiul art. 38 din același act normativ și care se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prevăzute de Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Prin urmare, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, ci prevederile speciale din cuprinsul normelor, prin care s-a reglementat procedura de plată și recuperare a acestor indemnizații.

Instanța de trimitere a apreciat că deosebit de relevant în această problemă este faptul că, ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 au fost modificate, textul în forma actuală menționând expres că termenul de 90 zile vizează atât beneficiarii indemnizației, cât și plătitorii acesteia.

În cauză însă se pune problema interpretării și aplicării formei art. 40 alin. (1) în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice, respectiv 2010-2012. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Jurisprudența Curții de Apel Pitești: prezentându-și jurisprudența proprie prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere a comunicat deciziile Secției I civile nr. 964 din 5 aprilie 2017 și nr. 1.006 din 4 aprilie 2018, din ale căror considerente a subliniat următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a ordonanței de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, tribunalul a reținut că termenul de 90 de zile invocat de intimată nu vizează dreptul angajatorilor de a recupera sumele care depășesc cuantumul contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, în condițiile art. 38 alin. (2) anterior invocate. În acord cu prima instanță, Curtea a constatat că termenul prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 (în forma în vigoare la data nașterii drepturilor la restituire - perioada mai 2013 - februarie 2014) excedează ipotezei din cauză, anume aceea a cererii de restituire a sumelor reprezentând indemnizațiile plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă. Astfel, Curtea a reținut că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 vizează perioada în care beneficiarii indemnizațiilor trebuie să solicite acordarea acestora, pe baza certificatelor medicale doveditoare. Ca atare, textul se aplică exclusiv asiguraților, deoarece numai aceștia pot fi beneficiarii indemnizațiilor pentru concediu medical, nu și angajatorilor care doresc să-și recupereze sumele plătite în plus față de contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii. Oricât de extensiv s-ar interpreta termenul de "beneficiar", având în vedere întreaga legislație referitoare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, această calitate nu o poate avea niciodată angajatorul, deoarece în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite acesta nu poate dobândi niciunul dintre drepturile prevăzute de lege pentru asigurați. Beneficiari în înțelesul legii sunt doar asigurații, iar în cazul persoanelor care prestează activitate în baza unui contract individual de muncă, singurii beneficiari ai drepturilor de asigurări sociale sunt angajații, angajatorii fiind doar debitori ai obligațiilor de calculare, reținere și plată a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate. Beneficiari sunt asigurații, așa cum aceștia sunt prevăzuți de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, deoarece legea stabilește că ei au dreptul, în condițiile acestei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în măsura în care îndeplinesc cerințele prevăzute de textul legal. Niciunde în cuprinsul legii angajatorul nu este prevăzut ca beneficiar de concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, ci doar debitor al obligațiilor prevăzute de art. 5, art. 6, art. 36 din ordonanță sau al altor obligații. În sensul celor arătate este și art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, potrivit căruia indemnizațiile se achită beneficiarului, reprezentantului legal sau mandatarului desemnat prin procură de acesta. Din cuprinsul textului de lege rezultă clar că beneficiar nu poate fi decât asiguratul care are dreptul la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, fără ca angajatorul să aibă calitatea de beneficiar. Aceeași interpretare rezultă și din succesiunea textelor de lege, deoarece obligația apelantei-intimate de restituire a sumelor achitate de angajator cu titlu de indemnizații către asigurați și care se suportă potrivit legii din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, sume ce depășesc cuantumul contribuțiilor datorate de acesta în luna respectivă, este prevăzută de art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în timp ce termenul de 90 de zile invocat de apelantă este prevăzut abia la art. 40, în condițiile în care între cele două texte de lege se intercalează art. 39 care stabilește cui se achită efectiv indemnizațiile. În aceste condiții nu poate fi reținută susținerea apelantei că termenul prevăzut de art. 40 este aplicabil situației reglementate de art. 38, deoarece art. 40 prevede un alt destinatar (beneficiarul) și o altă situație, respectiv solicitarea de plată a indemnizației, în baza actelor justificative, plată care se face potrivit art. 39 doar beneficiarului sau persoanelor prevăzute de lege. Această interpretare este întărită și de dispozițiile art. 40 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 potrivit cărora "Cuantumul indemnizațiilor solicitate potrivit alin. (1) se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical". Este astfel evident că textul se referă la cuantumul întregii indemnizații, care nu poate fi solicitat decât de asigurat, nefiind vorba despre sumele care au depășit suma contribuțiilor datorate. Ulterior, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a comunicat că la nivelul Curții practica judiciară referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014 a fost unitară, în sensul că termenul de 90 de zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizației - persoane fizice asigurate, nu și plătitorilor indemnizației - persoane juridice. Cu toate acestea, completul de judecată care a dispus sesizarea instanței supreme a apreciat că acest termen vizează toate cererile de restituire formulate, indiferent de titular. S-au depus: deciziile nr. 608 din 17 martie 2014, nr. 964 din 5 aprilie 2017, nr. 2.928 din 12 septembrie 2013, nr. 3.018 din 14 decembrie 2016 ale Curții de Apel Pitești - Secția I civilă.

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară Curtea de Apel Bacău a înaintat copiile deciziilor nr. 17 din 11 ianuarie 2018 și nr. 1.286 din 13 octombrie 2016 pronunțate de Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prima neavând legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentei hotărâri prealabile. Prin cea de-a doua decizie s-a reținut că, deși angajatorul nu este un beneficiar al indemnizației, în cuprinsul art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 sunt enumerați și plătitorii prevăzuți de art. 36 alin. (3) lit. a) și b), printre care se află și angajatorul. Prin urmare, termenul de 90 de zile i se aplică și acestuia. Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere exprimat de membrii Secției civile a Curții, potrivit căruia, în categoria beneficiarilor vizați de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, nu sunt cuprinși plătitorii prevăzuți de art. 36 alin. (3) lit. a) și b), ci numai persoana asigurată. Abia prin art. V pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014 sfera beneficiarilor a fost extinsă și la angajatori. S-au atașat deciziile nr. 562/Ap din 24 septembrie 2014, nr. 474/R din 9 aprilie 2014, nr. 710/R din 4 iunie 2014, nr. 750/Ap din 29 octombrie 2014 ale Curții de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Curtea de Apel București a comunicat următoarele: La nivelul Curții de Apel București - Secția a VII-a litigii de muncă și asigurări sociale s-a reținut că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în varianta anterioară modificării intervenite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, în vigoare de la 4 noiembrie 2014, se aplică doar beneficiarilor persoane fizice, iar nu și plătitorilor prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b) din lege. În susținerea punctului de vedere, s-a reținut că sintagma folosită de legiuitor în art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, respectiv, indemnizații care pot fi solicitate pe bază de documente justificative în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite, se referă la persoana fizică, asiguratul care beneficiază de aceste indemnizații în condițiile acestui act normativ. Astfel, beneficiar în sensul legii nu poate fi persoana juridică, angajatorul, care plătește aceste contribuții pentru angajat, având o obligație legală, întrucât această indemnizație nu se oferă angajatorului pentru a fi considerat beneficiar, sens în care nu poate fi supus termenului de 90 de zile. S-a apreciat că dispozițiile art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și art. 82 din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 fac referire la persoana fizică - salariatul încadrat în muncă, în ceea ce privește calitatea de beneficiar. În conținutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și al normelor de aplicare nu se regăsește nicio dispoziție prin care să se stabilească faptul că unitatea angajatoare ar fi beneficiară în sensul art. 40 alin. (1) a indemnizațiilor pe care trebuie să le recupereze, pentru a opera termenul de 90 de zile și în privința acesteia. De asemenea, s-a reținut că un alt argument în sensul arătat îl reprezintă modificarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 care, în forma actuală, prevăd că: "Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2), art. 32 alin. (1), precum și plătitorii prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b) erau în drept să le solicite", în timp ce în forma nemodificată prevedea următoarele: "Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite." Așadar, s-a considerat că numai de la data modificării art. 40 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, termenul de 90 de zile a devenit aplicabil și în cazul plătitorilor prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b), respectiv angajator sau instituția care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj. Opinia exprimată la nivelul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost în sensul că art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, termenul de 3 ani prevăzut anterior fiind redus la 90 de zile și fiind aplicabil atât asiguraților care au dreptul la indemnizațiile la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, cât și angajatorilor care plătesc salariaților indemnizațiile care se suportă în final de Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, atât asigurații, cât și angajatorii având calitatea de beneficiar, în sensul legii. În accepțiunea legii, au calitatea de beneficiari atât salariații care beneficiază de indemnizațiile la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, cât și angajatorii care plătesc aceste indemnizații, deoarece sumele respective se recuperează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Deci, atât timp cât aceste sume nu se plătesc din bugetul angajatorilor, ci din alt buget, respectiv din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, atunci și angajatorii au calitatea de beneficiari, chiar prin prisma definiției noțiunii de "beneficiar". După intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010, angajatorii nu mai pot recupera sumele reprezentând indemnizații plătite de aceștia asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor, decât dacă au solicitat recuperarea în termen de 90 de zile de la data la care erau în drept să le solicite. La nivelul Tribunalului Giurgiu s-a reținut că atâta vreme cât nici în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, nici în normele de aplicare, nu este menționat un termen în care angajatorul poate solicita recuperarea acestor sume, astfel de cereri pot fi formulate în termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 114 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 cu referire la art. 117 din același act normativ. Potrivit art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajator asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, nefiind prevăzut un termen special de prescripție în care angajatorul poate solicita restituirea acestor sume, de unde rezultă că se aplică termenul general de prescripție prevăzut de art. 2.517 din Codul civil. Astfel, art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 se referă la persoanele cărora li se achită indemnizația, adică beneficiarii direcți ai indemnizațiilor respective, iar în art. 40 din același act normativ se prevede termenul în care aceste persoane pot să solicite indemnizația; astfel, termenul de 90 de zile nu este cel în care angajatorul poate solicita restituirea sumelor achitate în plus față de suma contribuțiilor datorate în luna respectivă, în această situație fiind aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 5 ani. La nivelul Tribunalului Ialomița s-a apreciat că termenul de 90 de zile vizează toate cererile de restituire formulate, indiferent de titular, în categoria beneficiarilor fiind cuprinși și plătitorii prevăzuți de dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și b). Magistrații din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că în categoria beneficiarilor nu sunt cuprinși și plătitorii prevăzuți de dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și b), ci numai persoana asigurată. Au fost depuse Decizia nr. 692 din 23 februarie 2015 a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și sentința nr. 3.916 din 31 martie 2014 a Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarele: La nivelul completurilor specializate în materia litigiilor de muncă și asigurărilor sociale din cadrul Curții au fost identificate două hotărâri judecătorești relevante, respectiv deciziile nr. 4.491/R din 30 octombrie 2012 și nr. 1.851/R din 17 aprilie 2013 pronunțate de Secția I civilă, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, se interpretează în sensul că acestea nu reglementează raporturile dintre casele de asigurări de sănătate și angajatori, ci se aplică doar în raporturile dintre angajatori și asigurați. Drept urmare, termenul de 90 de zile nu este aplicabil solicitărilor de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă, ci se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, adică angajaților. În privința acestor cereri formulate în temeiul art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, și art. 2.517 din Codul civil. Totodată, s-a reținut că art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 face referire la faptul că termenul de 90 de zile curge "de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite", calitate de beneficiar neputând avea decât persoana fizică asigurată ce are dreptul la indemnizația de sănătate, iar nu angajatorul - persoană juridică. La nivelul Tribunalului Sălaj au fost identificate Încheierea din 6 aprilie 2015 și Sentința nr. 697 din 11 mai 2015, pronunțate de Secția civilă în Dosarul nr. 2.976/84/2014, rămase definitive prin neapelare, prin care s-a reținut că acțiunea privind restituirea de către casa de asigurări de sănătate a sumelor reprezentând plata indemnizațiilor de concedii medicale plătite salariaților, care depășesc suma contribuțiilor datorate, este supusă unui termen de prescripție de 5 ani, reglementat în materie fiscală. La aceeași instanță a fost identificată Sentința nr. 728 din 13 martie 2014, prin care s-a apreciat că art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 stabilește un termen de solicitare a indemnizațiilor de către angajați, astfel că în cazul angajatorilor este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani. Această hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 7.235 din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ce a stabilit incidența termenului de prescripție de 5 ani, aplicabil obligațiilor fiscale. Curtea de Apel Craiova a comunicat Decizia nr. 9.691 din 16 octombrie 2012 a Secției I civile a Curții, prin care s-a reținut că angajatorul nu poate fi considerat beneficiar, în sensul legii, această calitate putând fi deținută numai de asigurat. Recuperarea sumelor de către angajator poate fi făcută în termenul general de prescripție, iar nu în termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Curtea de Apel Galați a comunicat că opinia judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții este că termenul prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 este aplicabil atât asiguraților care au dreptul la indemnizație, cât și angajatorilor care plătesc aceste indemnizații salariaților. Art. 38 alin. (2) nu poate fi disociat de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și nici de art. 82 din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, termenul de 90 de zile fiind aplicabil în toate situațiile în care se solicită plata sumelor reprezentând indemnizațiile la care face referire actul normativ. Acest termen este singurul prevăzut în ordonanța de urgență și are incidență atât în cazul persoanelor fizice, cât și al persoanelor juridice ce solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizații în temeiul art. 38 alin. (2). Pe de altă parte, opinia judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Galați este că termenul de 90 de zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizației, persoane fizice asigurate, nu și plătitorilor indemnizației, angajatori persoane juridice. Opinia judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea este că termenul de 90 de zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizației - persoane fizice, deoarece aceștia sunt asigurații prevăzuți de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, care pot fi beneficiarii indemnizațiilor pentru concediu medical, nu și angajatorilor care doresc să-și recupereze sumele plătite în plus față de contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii. S-au atașat deciziile nr. 1.536 din 23 noiembrie 2016 și nr. 233 din 13 februarie 2018 ale Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal. Curtea de Apel Iași a comunicat Decizia nr. 1.652 din 30 octombrie 2013, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 nu sunt incidente în cauză, deoarece acestea nu reglementează raporturile dintre casele de asigurări de sănătate și angajatori, ci se aplică doar în raporturile dintre angajatori și asigurați, iar beneficiar în sensul legii nu poate fi decât persoana fizică asigurată. De asemenea, în cuprinsul legii nu se regăsește vreo prevedere privind instituirea unui termen special în ceea ce privește dreptul angajatorilor de a recupera sume reprezentând indemnizații plătite asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate. Curtea de Apel Ploiești a comunicat punctul de vedere al Tribunalului Dâmbovița, potrivit căruia dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014 sunt aplicabile numai persoanelor asigurate, nu și plătitorilor prevăzuți de dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și b) din același act normativ. Curtea de Apel Suceava a comunicat Sentința nr. 768 din 1 septembrie 2016 a Tribunalului Botoșani - Secția I civilă, definitivă prin Decizia nr. 1.073 din 14 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 nu fac referire la operațiunea de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații, plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, ci se referă la solicitarea de plată pe care o formulează beneficiarii acestor indemnizații, calitate pe care o au numai angajații. Curtea de Apel Timișoara a comunicat Sentința nr. 1.926 din 31 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă, definitivă prin Decizia nr. 1.089 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 stabilesc termenul în care beneficiarul poate solicita indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate de la plătitor, însă termenul de 90 zile menționat nu reprezintă termenul în care angajatorul poate să recupereze sumele reprezentând indemnizații plătite salariaților, care se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, deoarece, în accepțiunea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, angajatorul nu poate avea calitatea de beneficiar. Curtea de Apel Târgu Mureș a comunicat opinia judecătorilor Secției I civile, potrivit căreia dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, trebuie interpretate în sensul că în categoria beneficiarilor erau cuprinse, la acel moment, doar persoanele prevăzute de art. 1 din acest act normativ, nu și plătitorii prevăzuți de art. 36 alin. (3) lit. a) și b). În fundamentarea acestei opinii, au fost avute în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 324 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, în repetate rânduri, asupra constituționalității dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, a căror interpretare se solicită.

Astfel, prin Decizia nr. 575 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 6 septembrie 2016, Curtea Constituțională a reținut următoarele: "13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 57 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 26 aprilie 2016, s-a pronunțat asupra aceleiași excepții de neconstituționalitate, raportată la aceleași prevederi din Constituție, respingând-o ca neîntemeiată. La paragrafele 17-24 ale acestei decizii, Curtea a reținut că, în principal, autorul excepției de neconstituționalitate critică diferența de tratament juridic instituită de lege între beneficiarii indemnizațiilor acordate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și cei care plătesc aceste indemnizații. Astfel, în vreme ce beneficiarii acestor indemnizații pot solicita acordarea acestora doar într-un termen de 90 de zile de la nașterea dreptului, cei care au plătit aceste sume le pot recupera de la cei care le-au încasat necuvenit într-un termen de 3 ani, după cum prevede art. 42 din același act normativ. 14. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituție, Curtea a reținut jurisprudența sa, potrivit căreia «principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite». Instanța de contencios constituțional a precizat, însă, că «un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice». În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, că nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea discriminării. Astfel, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, «trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă». Această justificare presupune existența unui «scop legitim» și a unui «raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru obținerea lui». Având în vedere aceste criterii, Curtea a constatat că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 instituie, într-adevăr, termene diferite de dobândire, respectiv de recuperare a sumelor reprezentând indemnizațiile acordate în temeiul acestui act normativ. Situațiile și categoriile de persoane comparate de autorul excepției se află, însă, numai în mod aparent în situații analoage ori comparabile. Astfel, deși atât art. 40 alin. (1), cât și art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 se referă la sume acordate cu titlu de indemnizații de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale, situațiile avute în vedere de legiuitor sunt evident diferite. În timp ce textul de lege supus analizei de constituționalitate stabilește una dintre condițiile obținerii dreptului la indemnizația acordată în temeiul ordonanței amintite, respectiv termenul în care beneficiarul poate solicita acordarea acestei indemnizații, art. 42 se referă la dreptul celor care au plătit aceste sume de a le recupera de la cei care le-au încasat necuvenit. Diferența de situație este determinată în primul rând de efectele urmărite de legiuitor prin instituirea celor două termene. Astfel, prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuția asiguraților și plățile din acest fond către aceiași asigurați, pentru a evita situațiile când, din cauza decalajului mare dintre data nașterii dreptului la indemnizație și data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului și cuantumul drepturilor decontate. 15. Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a amintit că art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 a prevăzut, înainte de modificarea sa prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, că «Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite». Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010, legiuitorul și-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asigurații de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, așa cum se arată în preambulul acestei ordonanțe, de «presiunile financiare exercitate asupra Fond