ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1851/2023

Ședința publică din data de 31 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Timiș la data de 1 februarie 2018, sub nr. dosar x/2018, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "A." Timișoara a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.793.688 RON, cu titlu de sumă datorată pentru concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate pentru angajații reclamantului, aferente perioadei iulie 2010 - octombrie 2017 și care se achită din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 2.793.688 RON, calculate și indexate până la data efectuării plății.

În drept, reclamantul a invocat art. 1, art. 2, art. 36 și art. 38 din O.U.G. nr. 158/2007 și art. 77 alin. (1) din Ordinul nr. 60/2006, precum și art. 1522 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20 martie 2018, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Timiș a invocat, pe cale de excepție, necompetența materială a Tribunalului Timiș și prescripția dreptului de a solicita recuperarea indemnizațiilor aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2017.

În drept, a invocat art. 205-208 C. proc. civ., prevederile O.U.G. nr. 158/2005 și OMS/CNAS nr. 60/32/2006.

Prin sentința civilă nr. 868/PI/21.05.2018, Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a acțiunii, având ca obiect pretenții, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 19.07.2018, sub număr unic de dosar x/2018

În fața Curții de Apel Timișoara, prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a invocat excepția prescripției dreptului de a solicita recuperarea indemnizațiilor aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2012.

Prin precizarea de acțiune înregistrată la dosarul cauzei în data de 20.08.2021, reclamantul a învederat instanței că pârâta a achitat suma de 2.191.416 RON și că au mai rămas de achitat doar sumele aferente perioadei 2010-2012, în valoare totală de 589.077 RON.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 542 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului pentru recuperarea indemnizațiilor aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2012 și, în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea pentru suma de 589.077 RON; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "A." Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș; a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale fiscale aferente sumei de 2.191.416 RON, achitată de pârâtă reclamantului, calculate de la data scadenței fiecărei obligații de plată a cererilor de restituire aferente până la data plății efective a debitului; a respins în rest cererea de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 542 din 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, exonerarea instituției pârâte de la plata dobânzii legale fiscale aferentă sumelor achitate din cererile de restituire.

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că în speța de față este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv: art. 77, art. 82 din Ordinul nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și, după abrogarea acestuia, art. 64 - art. 69 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 15/2018/1311/2017 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (în vigoare din data de 12.01.2018); art. 6, art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005; art. 174, art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Noul Codul de procedură fiscală; art. 265-266 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; O.G. nr. 13/2011; art. 1.531, art. 1.535 din Noul C. civ. și art. 451-454 din Noul C. proc. civ.

Arată recurenta-pârâtă că obligarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș la plata dobânzii legale fiscale este neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de lege pentru acordarea dobânzii fiscale aferente cererii de restituire formulate de către intimata-reclamantă, cerere care vizează indemnizațiile plătite către asigurați în luna respectivă și nu obligații sau creanțe fiscale, care să intre în sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală (calificate astfel și în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 70/2018, publicată în M.Of. nr. 1041/07.12.2018).

Recurenta critică faptul că instanța de fond nu a avut în vedere că indemnizațiile de concedii medicale au fost achitate, după ce dosarele administrative care stau la baza cererilor de restituire au fost completate ulterior și verificate de compartimentul specializat din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, motiv pentru care instituția recurentă nu poate fi obligată la plata dobânzii fiscale aferente debitului principal.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență "A." Timișoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor expuse în întâmpinarea formulată de intimat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte constată că motivul de casare prin care se invocă pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a normelor de drept material, reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat.

În condițiile în care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate, prin prisma criticilor formulate de recurentă, în contextul factual prezentat în sentința atacată.

Pentru a ajunge la soluția de admitere a recursului, instanța de control judiciar a constatat că, în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în fapt, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "A." Timișoara, în calitate de angajator, s-a adresat pârâtei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș cu scopul restituirii de către pârâtă a sumelor reprezentând indemnizații plătite de către reclamant, în calitatea sa de angajator, asiguraților care sunt angajații săi, sume care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia, pentru perioada iulie 2010 - octombrie 2017, în sumă totală de 2.793.688 RON.

Pe fondul nesoluționării cererilor în termenul legal prevăzut de art. 77 alin. (5) din Ordinul nr. 60/32 din 27 ianuarie 2006, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2.793.688 RON - debit principal și a dobânzii legale aferente.

În considerentele sentinței recurate s-a reținut că pârâta a solicitat respingerea acțiunii, precizând că a achitat suma solicitată cu titlu de debit pentru perioada nesupusă prescripției, aspect necontestat de altfel de către reclamant, care, prin precizarea de acțiune depusă la data de 20.08.2021, a arătat că debitul aferent perioadei ianuarie 2013 - octombrie 2017, în cuantum de 2.191.416 RON, a fost achitat integral și a precizat cererea de chemare în judecată în sensul solicitării doar a dobânzilor pentru suma de 2.191.416 RON, astfel că primul capăt de cerere a rămas practic fără obiect, având în vedere că pentru recuperarea indemnizațiilor în cuantum de 589.077 RON, aferente perioadei iulie 2010 - decembrie 2012, acțiunea a fost respinsă ca prescrisă.

În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente sumei de 2.191.416 RON, ca urmare a achitării acesteia cu depășirea termenului impus de dispozițiile legale, instanța de fond a reținut că pârâta, deși a achitat parțial debitul, a făcut aceasta cu întârziere, "context în care datorează reclamantei dobânzi fiscale, potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003, respectiv, art. 182, rap. la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 (texte aplicabile după 1.01.2016), calculate de la data scadenței fiecărei sume și până la restituirea efectivă a debitului."

S-a reținut în considerentele sentinței recurate că, în cazul de față, termenul fiind unul special de 30/60 de zile, reglementat de OMS nr. 60/32 din 2006, constatând nesoluționarea în termenul legal de 30/60 de zile a cererilor formulate, reclamantul are dreptul de a solicita dobânzi legale fiscale, începând cu ziua 31/61 de la data depunerii cererii de restituire.

Astfel fiind, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale fiscale aferente sumei de 2.191.416 RON, achitată de pârâtă reclamantului, calculate de la data scadenței fiecărei obligații de plată a cererilor de restituire aferente până la data plății efective a debitului.

Contrar opiniei exprimate de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că obligarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș la plata dobânzii legale fiscale este neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de lege pentru acordarea dobânzii fiscale aferente cererii de restituire formulate de către intimatul-reclamant, întrucât această cerere vizează de fapt sume reprezentând indemnizații de asigurări sociale de sănătate plătite de către angajator asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în perioada vizată.

Înalta Curte constată că, în astfel de litigii, trebuie analizată problema naturii juridice a sumelor plătite de angajator angajaților săi, cu titlu de indemnizații reglementate de O.U.G. nr. 158/2005, și care depășesc valoarea contribuțiilor pentru concedii și indemnizații datorate pentru lunile respective.

Potrivit art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 (în reglementarea în vigoare în perioada vizată):

"Sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă.", iar potrivit alin. (2), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2010:

"Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate."

Din interpretarea alin. (1) al art. 38 rezultă că indemnizațiile achitate de către angajatori asiguraților se plătesc din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă.

Ceea ce depășește valoarea acestor contribuții se recuperează, potrivit alin. (2) al art. 38, din una dintre cele două surse prevăzute de acest text, și anume: contribuțiile datorate pentru lunile următoare; bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prevăzute de norme, cu precizarea finală a textului că aceste "sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate".

Teza finală a art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 exclude, în mod expres, plata sumelor pretinse de reclamant din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (1) din Ordinul nr. 60/2006, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.

Prin urmare, modul de constituire a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (respectiv din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate) și natura de creanță fiscală a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate - reținute de instanța de fond ca argumente ale concluziei că suma pretinsă de reclamant reprezintă o creanță fiscală - nu au relevanță în stabilirea naturii juridice a sumelor reglementate de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, de vreme ce dreptul angajatorului de a pretinde aceste sume nu are ca sursă contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, ci, potrivit textului, "creditele bugetare prevăzute cu această destinație", adică cu destinația de indemnizații de asigurări sociale.

Altfel spus, potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, finanțarea cheltuielilor cu plata drepturilor pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale este asigurată din cota de contribuție pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale - cotă destinată exclusiv acestor cheltuieli, așa cum se prevede prin art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 și art. 256 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 (în reglementarea în vigoare în perioada analizată) -, iar în cazul în care această cotă nu acoperă în întregime sumele plătite de angajator angajaților săi, plata se face din creditele bugetare prevăzute cu această destinație în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă chiar din titlul O.U.G. nr. 158/2005 și din cuprinsul acesteia, pe lângă concediul medical, indemnizația de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept al persoanelor asigurate - denumite asigurați - iar nu un drept al angajatorului, care este doar un plătitor al indemnizației, dar, de regulă, nu din surse proprii; singura obligație pecuniară având natură fiscală a angajatorului este, în materia indemnizațiilor de asigurări de sănătate, cea de plată a cotei de contribuție pentru concedii și indemnizații, prevăzută la art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 ca fiind de 0,85%, aplicată la fondul de salarii (cotă destinată exclusiv finanțării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 158/2005), cu respectarea prevederilor legislației financiar-fiscale în materie.

Având în vedere aceste dispoziții, precum și pe cele ale art. 2 alin. (2) lit. b) și c) Codul fiscal, natură fiscală are doar contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajați și contribuția pentru concedii și indemnizații datorată de angajatori (contribuții reglementate expres de art. 2 alin. (2) lit. b) și c) Codul fiscal drept contribuții sociale reglementate de acest cod), nu însă și indemnizația de asigurări sociale și nici sumele de bani prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005.

Angajatorul nu solicită casei de asigurări de sănătate sumele prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005 în calitate de beneficiar al indemnizației, ci în calitate de persoană care a achitat angajaților săi, din surse proprii, sume de bani care depășesc suma contribuțiilor pentru luna/lunile respective, astfel că nu se poate considera că dreptul său reglementat de art. 38 alin. (2) are natură fiscală; angajatorul aflat în această situație a făcut o plată pentru altul, recuperarea acesteia nefiind supusă legislației fiscale.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 70/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of. nr. 1041/07.12.2018, în care Curtea a reținut că: sumele solicitate "reprezintă indemnizații care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajator în luna respectivă, plătite asiguraților în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, și care se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prevăzute de Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Prin urmare, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, ci prevederile speciale din cuprinsul normelor, prin care s-a reglementat procedura de plată și de recuperare a acestor indemnizații."

Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte concluzionează în sensul că cererile de plată astfel formulate nu vizează obligații sau creanțe fiscale și, în consecință, nu intră în sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală.

În timp ce contribuțiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă creanțe fiscale, după cum rezultă din dispozițiile art. 265 alin. (2), art. 266 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile Codului de procedură fiscală, indemnizațiile care se plătesc asiguraților pentru caz de boală (risc asigurat prin efectul legii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 219 alin. (2)-(3) din aceeași lege) au natura unor drepturi civile, care izvorăsc ex lege, direct în beneficiul asiguratului, în cadrul raportului juridic civil de asigurări sociale de sănătate, grevând Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, constituit ca fond special, potrivit art. 220 alin. (1) din legea menționată.

Astfel, cererile formulate de reclamant în prezenta cauză nu vizează restituirea unor sume achitate cu titlu de obligații fiscale la bugetul național consolidat sau la bugetele locale, ci recuperarea de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor achitate de angajator beneficiarilor asigurării, în contul fondului, în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005.

În consecință, având în vedere că aceste cereri vizează sume civile, este evident că ele nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor Codului de procedură fiscală și soluționarea lor cu întârziere nu este de natură să genereze dobânzi fiscale, astfel de dobânzi fiind datorate, potrivit art. 174 Codul de procedură fiscală, doar în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la bugetul general consolidat sau de la bugetele locale, în cadrul raporturilor de drept material fiscal, iar nicidecum în cadrul raporturilor de asigurări sociale de sănătate.

În speță sunt incidente și dispozițiile art. 1.535 din C. civ., conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau în cel prevăzut de lege, dobânda legală urmând a fi stabilită conform art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Prin urmare, art. 1.531 și art. 1.535 din C. civ. consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor și, cum obligația de plată a dobânzii izvorăște din lege (răspunderea civilă delictuală), intimatul-reclamant este îndreptățit și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului cauzat prin întârzierea plății despăgubirii cuvenite.

Înalta Curte reține că este relevantă în acest sens Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în care s-a reținut că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând astfel expresie principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale penalizatoare aferente sumei de 2.191.416 RON, sumă achitată de pârâtă reclamantului, calculate de la data scadenței fiecărei obligații de plată a cererilor de restituire aferente până la data plății efective a debitului și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș împotriva sentinței civile nr. 542 din 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "A." Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș.

Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale penalizatoare aferente sumei de 2.191.416 RON achitată de pârâtă reclamantului, calculate de la data scadenței fiecărei obligații de plată a cererilor de restituire aferente până la data plății efective a debitului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2023.