Decizia nr. 258 din 23 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Vaslui – Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.508/89/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 1.508/89/2024, Tribunalul Vaslui – Secţia civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă salariul de comandă de până la 25% din salariul de funcţie al poliţiştilor care îndeplinesc funcţii de comandă, prevăzut de art. 8 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu data de 1 ianuarie 2019, în baza art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 24 februarie 2025, cu nr. 432/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 23 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” ANEXA Nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi securitate naţională» (…)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018) ” Art. 34. – (…) (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020) ” Art. I. – (…) (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021) ” Art. I. – (…) (5) În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022) ” Art. I. – (…) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Vaslui – Secţia civilă cu nr. 1.508/89/2024, reclamantul AB, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi (ITPF Iaşi) a solicitat, printre altele: (i) obligarea pârâtului ITPF Iaşi la recalcularea elementului salarial „salariul de comandă de până la 25% din salariul de funcţie”, pentru perioada 1.01.2018-30.12.2020, conform art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi la plata diferenţelor salariale rezultate în urma recalculării şi sumelor efectiv încasate cu acest titlu în perioada de referinţă; (ii) obligarea pârâtului ITPF Iaşi la refacerea punctului 7 din fişa de pensie a reclamantului, prin actualizarea corespunzătoare la data trecerii în rezervă, respectiv 30.12.2020, a elementului salarial „salariul de comandă de până la 25% din salariul de funcţie”, în conformitate cu cele menţionate la pct. (i) de mai sus; (iii) obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne (Casa de Pensii Sectorială a MAI), la revizuirea cuantumului pensiei militare de stat a reclamantului şi la plata drepturilor reprezentând diferenţe.

La termenul din 16 octombrie 2024 a fost disjuns capătul de cerere prezentat la pct. (iii) al paragrafului 14 de mai sus, formulat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a MAI.

Reclamantul a susţinut, în esenţă, că a lucrat în cadrul ITPF Iaşi în funcţia de ofiţer, iar potrivit dispoziţiei din 24.12.2020, începând cu data de 30.12.2020, i-a încetat raportul de serviciu la împlinirea vârstei, cu drept de pensie.

În perioada 2018-2023, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi implicit instituţiile subordonate care au primit programul de salarizare au ignorat faptul că salariul de funcţie al poliţiştilor nu a fost fix în fiecare an, ci a suferit modificări anuale conform art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi legislaţiei de salarizare anuale, iar pentru această perioadă „salariul de comandă de până la 25% din salariul de funcţie” prevăzut de art. 8 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 a fost calculat avându-se în vedere un salariu de funcţie îngheţat la nivelul anului 2009 şi nu cu luarea în calcul a majorărilor anuale.

În anul 2019, prin art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, s-a acordat o primă majorare a salariilor de funcţie: derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În anul 2020, prin art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, s-a acordat o nouă majorare a salariilor de funcţie.

Pârâtul ITPF Iaşi a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând, în esenţă, că, la 1 iulie 2017 (data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017), salariul de comandă era stabilit conform modului de determinare reglementat până la 30 iunie 2017, iar potrivit art. 38 alin. (1)-(3) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2018, salarizarea a fost stabilită prin preluarea nivelului din luna iunie 2017 la care s-a adăugat creşterea de 25%, fapt pentru care acest nivel rezultat, cunoscut ca nivelul acordat în luna decembrie 2018, a fost menţinut în plată până la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, dar şi ulterior prin legislaţia salarială. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2025, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: (i) existenţa unei cauze în stare de judecată; (ii) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul nu a formulat un punct de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

Pârâtul, care a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a indicat faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, salariul de comandă prevăzut la art. 8 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este inclus în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi al art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, este menţinut la nivelul din 2018. Astfel, salariul de comandă în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020 este la nivelul lunii decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Tribunalul indică definiţiile de la art. 7 lit. b) şi f) şi dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi arată că această menţinere a unui nivel salarial existent pentru luna iunie 2017 reprezintă, în fapt, o ultraactivare a principiilor de determinare a venitului salarial aflat efectiv în plată. Începând cu 1.07.2017, s-au menţinut salariul de funcţie şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare, inclusiv salariul de comandă.

Începând cu 1.01.2018, s-a majorat salariul de funcţie cu 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că salariul de comandă a fost calculat la acest salariu de funcţie.

În perioada 2019-2020, au fost menţinute elementele de salarizare care fac parte din salariul brut lunar, conform art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Întrucât noţiunea de salariu brut lunar este definită în art. 7 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cuprinde şi salariul de comandă, rezultă că inclusiv salariul de comandă, pentru perioada 2019-2020, a fost menţinut la nivelul anului 2018. Acest salariu de comandă a fost menţinut la nivelul anului 2018 în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi al art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi nu s-a raportat la salariul de funcţie care s-a majorat în anii 2019 şi 2020, conform art. 38 alin. (4) din Legeacadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 109 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 27 mai 2021, nr. 580 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1131 din 26 noiembrie 2021, nr. 809 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 22 februarie 2022, nr. 573 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 7 iunie 2023, nr. 359 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1040 din 16 noiembrie 2023, şi nr. 339 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 25 februarie 2025, au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

Prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 544 din 29 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 22 mai 2025, nr. 631 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 martie 2025, şi nr. 531 din 22 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 14 februarie 2025, au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate ridicate cu privire la dispoziţiile art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi cele ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate o serie de decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 59 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2021 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 59/2020), prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 6.280/63/2019 şi s-a stabilit că: ” Drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menţine cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52/2024), prin care a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.389/3/2024 şi s-a stabilit că: ” Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 104/2024), prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a stabilit că: ” La acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 4 decembrie 2024 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2024), prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legeacadru nr. 153/2017 şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, s-a stabilit că: ” Majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază a/al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de aplicare este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, iar prin art. 2 s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, iar soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând condiţiile de admisibilitate se constată că acestea sunt parţial îndeplinite. Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect solicitarea reclamantului persoană fizică, fost angajat în cadrul ITPF Iaşi, în funcţia de ofiţer, de recalculare a elementului salarial „salariul de comandă de până la 25% din salariul de funcţie”, pentru perioada 1.01.2018-30.12.2020, conform art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi la plata diferenţelor salariale rezultate în urma recalculării şi sumelor efectiv încasate cu acest titlu în perioada de referinţă.

Aşadar, instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, titularul cererii de chemare în judecată făcând parte din categoria personalului plătit din fonduri publice.

Cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Vaslui – Secţia civilă, în virtutea competenţei legale conturate de dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ, adoptat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 raportate la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Cât priveşte existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se observă că art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conţinut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun privitor la definirea acestei condiţii.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza ordonanţei de urgenţă menţionate este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept” prevăzută de Codul de procedură civilă şi a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi referitoare la procedura reglementată de dispoziţiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

Totodată, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017; Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023), s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară.

Prin raportare la aceste exigenţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept” care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.

Din modalitatea în care instanţa de trimitere a înţeles să îşi expună punctul de vedere nu rezultă niciun dubiu al acesteia în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale, pentru a stabili în ce măsură salariul de comandă de până la 25% din salariul de funcţie al poliţiştilor care îndeplinesc funcţii de acest tip, prevăzut de art. 8 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în baza art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

În acest sens, lectura încheierii de sesizare nu permite decelarea vreunei dificultăţi a Tribunalului Vaslui de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente, judecătorul fondului neindicând faptul că problema de drept propusă instanţei supreme ar fi născută dintr-un text incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii. Dimpotrivă, instanţa de trimitere exprimă o opinie clară asupra modului de interpretare a ansamblului normativ dedus soluţionării, cu sublinierea textelor normative indicate a fi relevante în contextul obiectului şi cauzei juridice ale cererii de chemare în judecată.

Pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obiectul sesizării nu priveşte o veritabilă chestiune de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, căci autorul sesizării nu urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normelor legale, ci o confirmare a raţionamentului de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţa concretă.

În acelaşi registru al analizei prealabile asupra îndeplinirii condiţiei caracterului veritabil al chestiunii de drept se impune a fi semnalată şi existenţa unor dezlegări de principiu asupra unor chestiuni similare date de instanţa supremă în cadrul competenţei specifice de asigurare a practicii unitare prin mecanismele reglementate de lege în acest scop.

Astfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 59 din 28 septembrie 2020, s-a stabilit că „drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menţine cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

Cu relevanţă pentru prezenta sesizare sunt următoarele considerente: „68. Însă, de la această majorare care se aplică începând cu 1 martie 2018, respectiv ianuarie 2019 – şi care a vizat, indiscutabil, salariile de bază, după cum în mod expres prevăd normele citate anterior -, legiuitorul a exceptat o serie de drepturi salariale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: «Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii», nivel care, potrivit art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, era deja determinat conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018. 69. În acest context, drepturile salariale cuvenite pentru activitatea prestată în linia de gardă sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora este plafonat la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, respectiv ianuarie 2018. 70. Astfel, potrivit art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017: «Salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.» 71. Referirea la «celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar» pe care textul de lege o cuprinde, coroborată cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora «contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază (…) face parte din suma salariilor de bază», duce la concluzia că drepturile salariale aferente activităţii de gardă reprezintă un element al sistemului de salarizare specific personalului sanitar care urmează a fi incluse în salariul lunar. 72. Prin urmare, având natura unor elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar, drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă au fost plafonate, prin voinţa legiuitorului, începând cu 1 ianuarie 2019 la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, conform art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018”.

Totodată, prin Decizia nr. 104/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „la acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Relevante pentru prezenta chestiune de drept prezentată de către instanţa de trimitere sunt următoarele considerente: „173. Aceste dispoziţii legale, care recunosc sporul analizat, trebuie interpretate şi aplicate în corelare cu dispoziţiile legale referitoare la limitarea cuantumului sporurilor, atât timp cât acestea nu exceptează sporul pentru condiţii de muncă de la aplicarea plafonului legal. (…). 176. Aşadar, în privinţa sporurilor, măsura de politică fiscal-bugetară, păstrată prin acte normative succesive, a fost aceea de a menţine cuantumul acestora la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018. 177. Cum aceste dispoziţii legale nu conţin nicio derogare în privinţa sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare şi nici nu există vreo raţiune pentru excluderea acestui spor de la aplicarea plafonării succesive, rezultă că problema de drept analizată se impune a fi rezolvată în sensul că acordarea sporului prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie să se realizeze cu respectarea limitei prevăzute de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 178. Voinţa legiuitorului, exprimată explicit în actele normative adoptate anual în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, a fost aceea de a plafona cuantumul sporurilor prin raportare la nivelul acordat în luna decembrie 2018, măsură menţinută pentru întregul interval 2019-2024. Normele juridice de plafonare au caracter general, fără a face distincţie în funcţie de personalul bugetar beneficiar, fără a se face referire la un anumit spor, indicându-se categoria generică a sporurilor, şi fără a fi reliefată vreo raţiune care să justifice un regim derogatoriu în privinţa sporului pentru condiţii de muncă. (…)”

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 52/2024, pronunţată tot în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, s-a stabilit că „Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

Edificatoare pentru prezenta problemă de drept invocată sunt următoarele considerente: „103. Interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a dispoziţiilor art. 38 alin. (2), (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind aplicarea etapizată a legii, în corelare cu prevederile art. 23 din aceeaşi lege şi cu prevederile actelor normative mai sus prezentate, conduce la concluzia că, deşi salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice au crescut etapizat, prin raportare la ipotezele de aplicare în timp a Legii-cadru nr. 153/2017, până la atingerea valorii nominale a salariilor de bază conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile şi celelalte categorii de elemente ale sistemului de salarizare ce fac parte din salariul brut, inclusiv sporul pentru condiţii de muncă, ce interesează prezenta cauză, au rămas plafonate întrucât, prin legile anuale de salarizare, nivelul acestora s-a raportat la anul precedent, posibilitatea ordonatorilor de credite de a le majora şi de a le acorda în alte limite fiind suspendată succesiv prin dispoziţiile legale anterior menţionate. 104. În condiţiile în care plafonarea sporurilor s-a produs prin voinţa legiuitorului exprimată explicit în cuprinsul actelor normative adoptate anual în domeniul salarizării, iar dispoziţiile speciale ale acestora au în vedere, cu caracter general, sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, primele şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, enumerarea fiind exhaustivă şi nu limitativă, fără a face vreo distincţie nici din perspectiva destinatarilor acestor norme, înseamnă că ele sunt general aplicabile, pentru toate categoriile de drepturi salariale mai sus menţionate şi pentru toate categoriile de personal plătite din fonduri publice”.

De asemenea, în cuprinsul considerentelor Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2024 (paragrafele 90-102) se regăsesc repere relevante cu privire la clarificarea modalităţii de interpretare şi aplicare a normelor indicate de către instanţa de trimitere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a oferit repere concrete de interpretare a dispoziţiilor de principiu privind elementele sistemului de salarizare cuprinse, potrivit legii, în solda lunară/salariul lunar, astfel încât se poate aprecia în ce măsură este sau nu aplicabil plafonul instituit de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

Corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept similare prin hotărâri prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante şi de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanţele particulare ale cauzei. Instanţei de trimitere îi revine atribuţia jurisdicţională de a verifica şi respecta jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă pentru raportul juridic ce se impune a fi dezlegat.

A rezolva pretinsa chestiune preliminară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul hotărârii prealabile, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speţei, prin aplicarea normelor incidente la situaţia de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

În concluzie, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate, în cazul sesizării de faţă, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,