Decizia nr. 223 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 419/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Buzău – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.185/114/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către pârât.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea pronunţată la data de 5 decembrie 2024 în Dosarul nr. 2.185/114/2022, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. a), art. 23 şi ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 şi 10 din anexa nr. VII la aceeaşi lege-cadru, de la data abrogării prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru personalul fără pregătire medicală din cadrul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă din subordinea Ministerului Sănătăţii, salarizat în baza anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, mai poate fi menţinut în plată sporul de calculator de 15% prevăzut de anexa nr. 3 lit. B pct. 7 din Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, sau acesta poate fi asimilat sporului de condiţii de muncă prevăzut de art. 10 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 februarie 2025 cu nr. 419/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 16 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ” Art. 6. – Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală. (…) Art. 23. – Sporul pentru condiţii de muncă Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate. (…) Art. 38. – Aplicarea legii (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…)” Anexa nr. VII – Reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului ” Art. 9. – Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază de sporurile şi indemnizaţiile aplicabile domeniului de activitate în care este încadrat. Art. 10. – Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar şi de sporuri specifice pentru condiţii de muncă, după cum urmează: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază; d) pentru consemn la domiciliu, un spor de până la 15% din salariul de bază; e) pentru siguranţa navigaţiei, siguranţa feroviară, siguranţa rutieră şi siguranţa aeronautică, un spor de până la 20% din salariul de bază.”

Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 (Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010): Anexa nr. 3: Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului „Sporuri şi alte drepturi specifice”, pct. 1 lit. a) şi h) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite (stres, risc etc.) ” B. Spor de 15% din salariul de bază: (…) 7. personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puţin 75% din programul normal de lucru; (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 14 septembrie 2022 cu nr. 2.185/114/2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca la plata drepturilor salariale constând în sporul de 15% acordat pentru funcţii similare existente în plată la nivelul spitalului, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar pentru aceeaşi funcţie şi pentru aceleaşi condiţii de desfăşurare a activităţii, şi obligarea pârâtului la plata către reclamant a diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite începând cu data de 20 mai 2022.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că solicitarea sa de a beneficia de sporul de 15% are la bază principiile nediscriminării şi egalităţii în muncă, potrivit legislaţiei interne şi internaţionale. În acest sens, reclamantul a arătat că la nivelul spitalului există mai mulţi salariaţi care ocupă funcţii de şef serviciu, în urma unor concursuri organizate în luna septembrie 2021, care beneficiază de plata sporului de 15% aplicat la salariul de bază existent în plată în anul 2018.

La data de 6 decembrie 2022, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului să stabilească şi să plătească salariul de bază pentru funcţia îndeplinită de acesta, în conformitate cu dispoziţiile anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 20 mai 2022.

Prin Cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2024, pârâtul a solicitat sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cererea fiind admisă în parte, doar cu privire la chestiunea de drept sesizată, instanţa apreciind că doar în privinţa acesteia există legătură cu soluţionarea cauzei pe fond.

Prin Încheierea din data de 23 februarie 2023, Tribunalul Buzău a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 1.951/114/2021 al Tribunalului Buzău, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, admiţând în acest sens cererea formulată de pârâtul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca.

Prin Decizia nr. 243 din 27 septembrie 2023 pronunţată în Dosarul nr. 2.185/114/2022/a1, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamant, a casat în tot încheierea de suspendare şi a trimis cauza Tribunalului Buzău – Secţia I civilă, pentru continuarea judecăţii. Prin considerentele acestei decizii definitive s-a reţinut că, în Dosarul nr. 1.951/114/2021, intimatul-pârât a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 4/9.04.2021 emise de Curtea de Conturi, în privinţa măsurilor dispuse la pct. II.3 şi II.4 din decizie. Recurentul-reclamant, angajat al intimatului-pârât în funcţia de şef serviciu aprovizionare transport prin Contractul individual de muncă nr. xxxx/22.09.2021, beneficia, conform Dispoziţiei nr. xxx/21.09.2021, pe lângă salariul de bază, de un spor pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 50% şi de un spor pentru condiţii deosebite de muncă – stres, risc – de 15% din salariul de bază. Din Dispoziţia nr. xxx/20.05.2022 emisă de intimatul-pârât rezultă că, în perioada 18.04.2022-20.05.2022, recurentul-reclamant a fost numit în funcţia de director financiar-contabil interimar, iar începând cu 20 mai 2022 a revenit în funcţia de şef serviciu aprovizionare transport. Prin dispoziţia menţionată i s-a recunoscut dreptul de a primi doar sporul de 50% pentru condiţii de muncă.

De asemenea, s-a reţinut că recurentul-reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la data de 6 decembrie 2022, obligarea intimatului-pârât la plata sporului de 15% pentru condiţii deosebite de muncă, obligarea pârâtului să stabilească şi să plătească salariul de bază pentru funcţia îndeplinită de reclamant conform anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, începând cu data de 20 mai 2022.

Instanţa a constatat că, la pct. II.3 din Decizia nr. 4/9.04.2021, Curtea de Conturi a dispus în sarcina intimatului-pârât recuperarea prejudiciului creat prin acordarea unui spor de 50% pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase personalului administrativ angajat, spor care nu este prevăzut a se acorda pentru această categorie de angajaţi prin legea-cadru de salarizare şi regulamentul-cadru de acordare a sporurilor, precum şi a majorărilor de întârziere calculate până la data recuperării efective a acestuia. În motivarea deciziei, în privinţa măsurii dispuse la pct. II.3, Curtea de Conturi a arătat că, în conformitate cu prevederile din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, personalul din administraţia spitalului poate beneficia numai de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază corespunzător timpului lucrat. S-a menţionat, totodată, că intimatul-pârât a menţinut acordarea pentru personalul administrativ angajat şi a unui spor de 50%, în mod nelegal.

Instanţa a concluzionat că sporul de 15% pentru condiţii deosebite de muncă, solicitat de recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată, nu a făcut obiectul măsurilor dispuse prin Decizia nr. 4/9.04.2021, Curtea de Conturi apreciind că personalul administrativ al intimatului-pârât este îndreptăţit la acordarea acestui spor şi, pe cale de consecinţă, nu face nici obiectul acţiunii în anulare din Dosarul nr. 1.951/114/2021 al Tribunalului Buzău. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării, instanţa de trimitere a reţinut că acestea sunt îndeplinite cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, întrucât obiectul cauzei de faţă vizează acordarea sporului de 15% acordat pentru funcţii similare de către pârâtă, unitate medicală finanţată integral din venituri proprii.

Astfel, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă a constatat că este legal învestit cu soluţionarea unui litigiu ce vizează domeniul de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, astfel încât acesta aparţine obiectului de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin raportare la teza privind „stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice”.

Tribunalul Buzău – Secţia I civilă a constatat că este îndeplinită condiţia ca soluţionarea pe fond a prezentei cauze să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât reclamantul a formulat cererea de obligare a unităţii angajatoare pârâte la acordarea unui spor de 15% aplicat la salariul de bază, spor de care beneficia anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, în temeiul anexei nr. 3 lit. B pct. 7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, astfel că soluţionarea prezentului dosar (respectiv acordarea sporului de 15% solicitat) depinde de dezlegarea chestiunii de drept sesizate.

Instanţa de trimitere a arătat că, prin Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme a procedat la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu referire la situaţia încadrării în anexa nr. VII la legea-cadru a salarizării personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, însă acordarea anumitor sporuri nu a constituit obiectul unei dezlegări explicite, astfel că nu se poate aprecia că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra fondului chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât solicită acordarea sporului care se află în plată în prezent pentru alte funcţii similare.

Pârâtul a susţinut că începând cu data abrogării Ordinului ministrului sănătăţii nr. 547/2010 nu mai putea fi menţinut în plată sporul de calculator de 15% stabilit în baza anexei nr. 3 lit. B pct. 7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010. De asemenea, a apreciat că sporul stabilit în baza anexei nr. 3 lit. B pct. 7 la regulamentul menţionat nu poate fi asimilat sporului pentru condiţii de muncă prevăzut de art. 10 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâtul a formulat un punct de vedere asupra fondului chestiunii de drept, reluând susţinerile anterioare. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut că, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza căruia pârâtul a acordat sporul de 15%, a fost abrogat de Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 prin care s-a aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, cu modificările şi completările ulterioare.

După adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017, sporul pentru condiţii deosebite a fost reglementat prin art. 10 din anexa nr. VII, potrivit căruia „Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar şi de sporuri specifice pentru condiţii de muncă, după cum urmează: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; (…)”.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 a fost aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte procedura de urmat în vederea stabilirii locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare.

Potrivit Deciziei nr. 61 din 17 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017”.

Analizând dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, se constată că personalul încadrat anterior intrării în vigoare a acestei legi-cadru urmează a beneficia de aceleaşi sporuri şi ulterior datei de 1 iulie 2017, la art. 10 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 regăsindu-se sporul de 15% acordat personalului care lucrează în condiţii periculoase sau vătămătoare.

De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 s-a stabilit mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, reclamantul, personal contractual, urmând a fi încadrat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Faţă de aceste dispoziţii, instanţa de trimitere a apreciat că sporul pentru condiţii vătămătoare acordat personalului care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puţin 75% din programul normal de lucru, în cuantum de 15% din salariul de bază, şi prevăzut de anexa nr. 3 lit. B pct. 7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 poate fi asimilat sporului de condiţii de muncă prevăzut de art. 10 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante: – Decizia nr. 10 din 20 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017, prin care a fost admisă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate», locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor şi condiţiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.”; – Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, prin care a fost admisă sesizarea formulată privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic şi socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.”; – Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care a fost admisă sesizarea formulată şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.”; – Decizia nr. 75 din 3 martie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 2 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea problemă de drept: ” Interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) şi ale lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, precum şi ale art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: 1. dacă în urma intrării în vigoare a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, personalul din sistemul public de asistenţă socială (familia ocupaţională «Sănătate») mai este îndreptăţit la plata sporului de 15% din salariul de bază conform dispoziţiilor lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 la Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 şi art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010; 2. dacă personalul din sistemul public de asistenţă socială angajat ulterior datei de 1 decembrie 2016 este îndreptăţit la plata sporului sus-menţionat; 3. dacă emiterea buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, conform art. 5 alin. (1) şi (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, precum şi nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă de către şeful ierarhic superior şi aprobarea de comitetul director, cu acordul sindicatelor reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară/asistenţă socială, conform art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, reprezintă cerinţe prealabile obligatorii pentru acordarea sporului de 15%, conform art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 la Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010.” VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de aplicare este stabilit prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanţa se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, stabilind că: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

În preambulul ordonanţei de urgenţă s-a arătat că la elaborarea acestui act normativ s-a ţinut seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”. De asemenea, s-a apreciat că aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Potrivit principiului specialia generalibus derogant (legile speciale derogă de la cele generale), dispoziţiile expuse se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa cu prevederile acestui cod, art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stabilind expres că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Prin urmare, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând condiţiile de admisibilitate astfel prezentate, se constată că în cauza de faţă acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, după cum se va dezvolta în cele ce urmează.

Condiţiile de admisibilitate referitoare la obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile şi stadiul procedurii sunt îndeplinite, întrucât instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea, în primă instanţă, a cererii de chemare în judecată formulate în materia litigiilor de muncă, fiind pusă în discuţie stabilirea şi plata drepturilor salariale ale reclamantului, conform anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. În consecinţă, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei nu este îndeplinită din mai multe perspective.

În primul rând, în ceea ce priveşte condiţia dependenţei dintre lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu are un caracter cert, raportat la contextul procesual în care a fost formulată sesizarea, întrucât pârâtul a invocat mai multe excepţii procesuale care, pe de o parte, nu pun în discuţie fondul dreptului, iar, pe de altă parte, soluţionarea lor nu necesită o dezlegare asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării.

În acest sens se constată că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat acordarea sporului de 15%, susţinând că acesta se află în plată în cazul altor angajaţi ai pârâtului, în funcţii similare. Reclamantul a considerat că „neplata sumei de 790 lei reprezentând spor de 15% începând cu luna mai 2020 şi până în prezent este nelegală”.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe „principiile nediscriminării şi egalităţii în muncă conform legislaţiei interne şi internaţionale, având în vedere faptul că la nivelul spitalului există mai mulţi salariaţi care ocupă funcţii de şef serviciu, urmare a unor concursuri organizate în luna septembrie 2021, care beneficiază de plata sporului de 15% (aplicat la salariul de bază existent în plată în anul 2018)”. Reclamantul a considerat că prin acordarea acestui spor doar altor angajaţi aflaţi în situaţii similare cu a sa rezultă existenţa unor drepturi salariale diferite, situaţie în care se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituţia României, prevederile art. 5 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la această convenţie.

La data de 6 decembrie 2022, reclamantul a formulat o completare a cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului să stabilească şi să plătească salariul de bază pentru funcţia îndeplinită de reclamant în conformitate cu dispoziţiile anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu anexa menţionată, începând cu data de 20 mai 2022.

Această cerere a fost justificată de reclamant prin invocarea unor împrejurări de fapt, în sensul că a fost angajat ca şef serviciu aprovizionare transport începând cu data de 20 mai 2022, iar, potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază la nivelul anului 2022 pentru funcţia de şef serviciu gradul II este în cuantum de 8.948 lei, dar salariul de bază al reclamantului este de 6.068 lei, astfel încât salarizarea sa nu este stabilită în raport cu dispoziţiile legale aplicabile.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că reclamantul nu a uzat, în termen legal, de procedura prealabilă în cauza dedusă judecăţii, în temeiul art. 193 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la prevederile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în condiţiile în care reclamantului, pentru funcţia de şef serviciu aprovizionare transport, i-au fost stabilite drepturi salariale (salariu de bază şi sporul aferent) prin Dispoziţia nr. xxx/20.05.2022, precum şi prin Actul adiţional nr. xxx/20.05.2022 la Contractul individual de muncă nr. xxxx/2021, acte juridice necontestate de reclamant şi care produc efecte depline.

De asemenea, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii, susţinând că, în situaţia în care Solicitarea nr. xxxxx/16.06.2022 formulată de reclamant poate fi asimilată unei contestaţii, aceasta a fost formulată după expirarea celor 20 de zile de la comunicarea Dispoziţiei nr. xxx/20.05.2022, cu încălcarea prevederilor art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată cu mult peste termenul de 30 de zile de la data comunicării răspunsului la solicitarea menţionată, cu încălcarea prevederilor art. 37 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pârâtul a mai invocat excepţia lipsei de interes, susţinând că, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul solicită acordarea drepturilor salariale constând în sporul de 15% (spor pentru condiţii de muncă), în condiţiile în care, în baza dispoziţiei şi a actului adiţional emise la 20 mai 2022, acesta beneficiază de un spor (sub condiţie) superior de 50% aplicat la salariul de 5.265 lei (calculat la salariul de bază aflat în plată în 2018), adică un spor pentru condiţii de muncă în cuantum de 2.633 lei/lună faţă de sporul pe care îl solicită reclamantul de 15%, în cuantum de 789 lei.

La termenul de judecată din 22 mai 2024, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă a pus în discuţie excepţiile invocate prin întâmpinare: excepţia inadmisibilităţii cu privire la lipsa procedurii prealabile, excepţia tardivităţii, excepţia lipsei de interes şi, invocând dispoziţiile art. 248 din Codul de procedură civilă, a unit excepţiile cu fondul cauzei.

Regula în judecata excepţiilor procesuale este instituită de art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform căruia instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

De la această regulă, alin. (4) al aceluiaşi articol instituie excepţia, în sensul că excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului.

În prezenta procedură nu poate fi analizat modul în care instanţa a aplicat regulile arătate, însă este de observat că, faţă de faptul că art. 248 alin. (4) din Codul de procedură civilă instituie o derogare de la regulă, textul este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât, după unirea excepţiei cu fondul şi administrarea probelor comune, se revine la regula prevăzută de alin. (1), în sensul că, după închiderea dezbaterilor, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor şi numai dacă acestea sunt respinse va trece la cercetarea fondului.

În această situaţie, reţinerea existenţei unei legături cu soluţionarea pe fond a cauzei ar implica specularea asupra soluţiei care ar urma să fie pronunţată de instanţă asupra excepţiilor procesuale invocate, ceea ce excedează cadrului procesual reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În al doilea rând, în identificarea „chestiunii de drept”, instanţa de trimitere era ţinută, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară, sens în care trebuia să justifice faptul că textele de lege enunţate ca formând obiectul sesizării sunt susceptibile de interpretări diferite şi să arate care sunt acestea.

În cadrul prezentei sesizări se observă că instanţa de trimitere a propus o soluţie, fără însă a identifica în prealabil diferite interpretări posibile ale textelor legale. Or, pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile este necesar ca problema de drept identificată în actul de sesizare să fie susceptibilă a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară.

În această situaţie se constată că instanţa de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept care formează obiectul sesizării, ci urmăreşte obţinerea unei confirmări a soluţiei care urmează a fi pronunţată în cauza cu care a fost învestită, abordare care are semnificaţia nesocotirii sensului şi raţiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile.

În cadrul acestui mecanism, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are rolul de a facilita judecătorului eliminarea dificultăţilor de interpretare a unor texte de lege, scopul procedurii nefiind acela de a transfera instanţei supreme soluţionarea litigiului.

Prin instituirea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul nu şi-a propus o partajare de competenţe între instanţa de trimitere şi instanţa supremă, instanţele de trimitere având în continuare obligaţia de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarităţii şi a sensului său lămurit de către părţile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăţi în înţelegerea şi aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, paragraful 215).

În al treilea rând, chestiunea care face obiectul sesizării nu reprezintă o problemă de drept susceptibilă de rezolvare pe calea mecanismului hotărârii prealabile, nefiind relevat caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor a căror interpretare o solicită instanţa de trimitere. În realitate, chestiunea sesizată se circumscrie problemei aplicării legii în timp, dat fiind faptul că sporul în discuţie a fost supus unor diferite reglementări care s-au succedat în timp şi care au adus modificări inclusiv sub aspectul denumirii sale.

Astfel, instanţa de trimitere a fost sesizată în vederea verificării modului de aplicare a principiilor prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, reclamantul susţinând constant că dispoziţiile legale aplicabile în cauză în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată sunt clare şi că solicitarea de acordare a sporului menţionat în acţiune se raportează la drepturile aflate în plată pentru alte funcţii similare, invocând şi dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Codul muncii, precum şi pe cele ale Legii-cadru nr. 153/2017 care conturează noţiunea de funcţie similară.

Prin apărările formulate, pârâtul a arătat că: anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, sporul de 15% s-a acordat personalului care îşi desfăşura activitatea în condiţii deosebite şi era prevăzut în anexa nr. 3 lit. B pct. 7 a Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, care a fost abrogat la data de 31 martie 2018 prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018; de cuantumul acestui spor beneficiază, în prezent, prin menţinere [raportat la prevederile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017] doar salariaţii care îl aveau deja în plată, la data abrogării ordinului menţionat, respectiv 31 martie 2018, acesta fiind acordat salariaţilor unităţii condiţionat de finalizarea procesului ce face obiectul Dosarului nr. 1.951/114/2021; principiile nediscriminării şi egalităţii, consacrate de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, vizează acordarea aceluiaşi salariu de bază pentru aceeaşi activitate şi aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, fără raportare la sporuri sau alte drepturi de natură salarială, care se stabilesc în cuantum diferit de la un ordonator de credite la altul, în funcţie de criteriul stabilit de art. 25 din legea-cadru, motivat şi de faptul că în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare (Decizia Curţii Constituţionale nr. 893 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 22 februarie 2022).

În acest context, ceea ce s-a dedus judecăţii instanţei de trimitere este modul de aplicare în cauză a principiilor prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu observarea succesiunii în timp a actelor normative relevante în privinţa sporului solicitat, a măsurilor tranzitorii instituite de legea-cadru menţionată, precum şi a dezlegărilor pronunţate de instanţa supremă în procedurile de unificare a practicii judiciare.

Este de observat că acţiunea se întemeiază pe o pretinsă situaţie de discriminare creată prin acordarea sporului de 15% unor persoane aflate în funcţii similare. Or, prin jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat că „principiul egalităţii împreună cu principiul nediscriminării nu poate opera împotriva principiului legalităţii” (Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 92).

Prin aceeaşi decizie, la paragraful 93, s-a mai statuat că principiul egalităţii, în componenta ce obligă la recunoaşterea unor salarii egale pentru toate persoanele care sunt încadrate pe aceeaşi funcţie şi desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii de vechime şi calificare, pleacă tot de la premisa că salariile maxime aflate în plată ce înde