ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 11/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.423/1/2022, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.733/109/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori și un punct de vedere de către un membru al completului; raportul a fost comunicat părților în baza art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, însă acestea nu au transmis puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 octombrie 2022, în Dosarul nr. 1.733/109/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004)

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005)

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010)

Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 446/2006)

Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naționale a Republicii Socialiste România (Legea nr. 14/1972)

Legea nr. 10/1972 - Codul Muncii al Republicii Socialiste România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 10/1972)

Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, cu modificările ulterioare (Legea nr. 3/1977)

Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 46/1996)

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 24 februarie 2021, cu nr. 1.733/109/2021, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta B, solicitând anularea deciziei nr. x din 4 februarie 2021 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei de serviciu, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de procuror la data de 1 noiembrie 1995 și că a efectuat stagiul militar în perioada cuprinsă între 19 octombrie 1995-12 aprilie 1996, astfel încât, la data de 23 noiembrie 2020, avea o vechime în funcția de procuror de 25 de ani și 22 de zile, suficientă pentru acordarea pensiei de serviciu, conform art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin Sentința civilă nr. 4.453 din 9 noiembrie 2021, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată cu același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 733 din 24 martie 2022, Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, la data formulării cererii de pensionare (23 noiembrie 2020), reclamantul nu avea o vechime în funcția de procuror de minimum 25 de ani pentru a putea beneficia de pensia de serviciu, conform art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât perioada în care a efectuat stagiul militar, după numirea în funcție, nu constituie vechime în muncă.

În acest sens a reținut că Legea nr. 14/1972, în vigoare la momentul efectuării stagiului militar de către reclamant, nu conține nicio dispoziție cu privire la posibilitatea asimilării perioadei aferente stagiului militar cu vechimea în muncă; singura referire a legiuitorului vizează doar menținerea raporturilor de muncă pe perioada îndeplinirii serviciului militar, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 81 din același act normativ.

Tribunalul a apreciat că Legea nr. 263/2010 asimilează perioada stagiului militar cu vechimea în muncă, însă acest act normativ nu este incident în cauză, întrucât cererea adresată de reclamant către pârâtă a avut drept temei art. 82 din Legea nr. 303/2004. A mai reținut că Minuta Comisiei nr. 1 din 11 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-au interpretat unele dispoziții legale vizând stagiul militar și vechimea în magistratură, în sensul că perioada stagiului militar obligatoriu este asimilată vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu poate adăuga la lege.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, susținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept substanțial.

Astfel, a arătat că prima instanță și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii exclusiv pe dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, fără a avea în vedere toate prevederile legale incidente, ceea ce a avut drept consecință greșita neasimilare a stagiului militar cu vechimea în muncă.

După evocarea art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, a subliniat că această lege se completează cu Legea nr. 263/2010, care reprezintă reglementarea-cadru în materia pensiilor.

De asemenea, a menționat că Legea nr. 303/2004 nu conține norme derogatorii de la asimilarea perioadei în care magistratul a efectuat serviciul militar obligatoriu cu vechimea în muncă.

A mai susținut că stagiul militar reprezenta o obligație legală la momentul efectuării sale, fiind astfel justificată asimilarea stagiului cu vechimea în muncă.

În plus, a arătat că nicio normă nu exclude vreo categorie profesională de la dreptul consacrat de dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, art. 82 alin. (2) și (8) din Legea nr. 303/2004, art. 3 și art. 26 din Legea nr. 46/1996.

În cadrul soluționării acestei căi de atac, instanța de apel a pus în discuția părților, din oficiu, sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Curtea de Apel Craiova a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând că:

Numai apelantul-reclamant a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept, apreciind că legiuitorul a asimilat perioada stagiului militar cu vechimea în magistratură, fără să excludă vreo categorie profesională.

Astfel, a arătat că art. 3 alin. (6) prima teză din Legea nr. 446/2006 prevede că perioada de timp în care o persoană îndeplinește serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum și stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale.

Dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 reprezintă norme cu caracter general care sunt cuprinse într-un act normativ ce nu instituie vreo excepție cu privire la asimilarea perioadei stagiului militar pentru vreo categorie de pensie pentru limită de vârstă.

Câtă vreme pensia de serviciu reglementată de art. 82 din Legea nr. 303/2004 are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă, conform alin. (8) al aceluiași articol, rezultă că acesteia i se aplică în completare dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Astfel, în lipsa unor norme derogatorii în cuprinsul Legii nr. 303/2004, nu poate fi exceptată categoria profesională a magistraților de la asimilarea perioadei stagiului militar cu vechimea în muncă, în același sens fiind și dispozițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).

A mai arătat că prezintă relevanță în cauză legea în vigoare la momentul formulării cererii de pensionare, iar nu cea din perioada efectuării stagiului militar.

Instanța de sesizare a apreciat că perioada în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu reprezintă vechime în funcția de judecător sau procuror, neputând fi avută în vedere la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

S-a argumentat că din conținutul prevederilor art. 3 alin. (3) și art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 rezultă că intenția legiuitorului de a exclude această perioadă de la stabilirea vechimii în magistratură este neechivocă.

Astfel, s-a arătat că dispozițiile art. 82-86 din Legea nr. 303/2004 reglementează asimilarea vechimii în alte funcții de specialitate cu vechimea în magistratură, fără a menționa în mod expres la calculul acestei vechimi situațiile în care magistratul nu și-a putut desfășura activitatea din motive neimputabile.

Aceste ipoteze sunt reglementate de art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, iar printre situațiile avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu ca vechime în magistratură nu figurează și cea în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu.

De altfel, legiuitorul a înțeles să excludă în mod expres această perioadă de la calculul vechimii în magistratură prin edictarea art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, care stabilește că perioadele asimilate prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000) nu constituie vechime în magistratură și nu pot fi valorificate la deschiderea dreptului la pensia de serviciu.

Înlăturarea în mod nediscreționar de la aplicare a prevederilor art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, în considerarea dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 ori ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 sau ale art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006, ar crea premisele valorificării acestei perioade ca vechime în magistratură, indiferent de dobândirea prealabilă a calității de magistrat, prin adăugarea unei noi ipoteze la cele expres și limitativ prevăzute de art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, ceea ce nu este permis.

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel au transmis atât practică judiciară relevantă, cât și puncte de vedere teoretice asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, din care au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că perioada în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură și s-a argumentat că vechimea în magistratură include și perioada în care magistratul a efectuat stagiul militar obligatoriu, având în vedere că întreruperea activității sale a fost impusă de îndeplinirea unei obligații legale. Întrucât raportul de serviciu al magistratului nu a încetat în perioada aferentă acestui stagiu, vechimea în muncă și, în mod implicit, vechimea în funcție nu pot fi considerate întrerupte.

În sensul acestei interpretări au fost identificate hotărâri judecătorești definitive pronunțate de curțile de apel Alba Iulia, Brașov, București și Suceava și a fost transmisă opinia teoretică a Tribunalului Iași.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că perioada în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu constituie vechime în magistratură (curțile de apel Iași, Pitești și tribunalele București, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman și Vaslui). Astfel, s-a arătat că funcțiile de specialitate și perioadele asimilate vechimii în magistratură sunt prevăzute limitativ în cuprinsul art. 82-86 din Legea nr. 303/2004 și art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005. Cum printre acestea nu figurează și perioada în care magistratul a efectuat stagiul militar obligatoriu, perioada respectivă nu poate fi asimilată vechimii în magistratură.

În sensul acestei opinii a fost identificată o hotărâre definitivă pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării.

Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate, respingând, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate invocate, prin Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, și Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015.

Prin Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 29 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că majorarea prevăzută de dispozițiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, de 1% pentru fiecare an care depășește vechimea minimă de 25 ani, se aplică în condițiile în care în calculul vechimii de 25 de ani, ca și pentru vechimea ce depășește această limită se au în vedere și perioadele desfășurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activitățile și funcțiile conexe celor de judecător și procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) și alin. (2) din lege, respectiv magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi, precum și în exercitarea profesiei de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Prin Decizia nr. 10 din 11 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 10 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că pentru acordarea pensiei de serviciu în baza dispozițiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea condițiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcțiile enumerate în cuprinsul acestui alineat, iar trimiterea la prevederile alin. (1) al aceluiași articol se referă la perioada de cel puțin 25 de ani.

Judecătorii-raportori au apreciat că perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură.

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care trebuie întrunite cumulativ, respectiv:

În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a mai arătat, tot din perspectiva admisibilității, că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că cerințele anterior enunțate sunt întrunite.

Astfel, se observă că, în Dosarul nr. 1.733/109/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, instanța respectivă a fost învestită cu soluționarea unui apel într-un litigiu privind pensiile și dreptul la asigurări sociale.

Curtea de apel judecă în ultimă instanță astfel de cauze, potrivit art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, conform căruia "(1) Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

De asemenea, se constată că este îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere justificând aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea pe fond a pricinii, în condițiile în care legătura dintre chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și rezolvarea litigiului rezultă din observarea motivelor de apel invocate de către apelantul-reclamant, care vizează aplicabilitatea art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 într-un context legal mai amplu și mai complex decât cel reținut de prima instanță.

Sub acest aspect, apelantul-reclamant s-a referit la necesitatea reținerii în cauză și a dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, a art. 82 alin. (2) și (8) din Legea nr. 303/2004, precum și a art. 3 și 26 din Legea nr. 46/1996.

Or, prin sentința civilă a cărei reformare se solicită Curții de Apel Craiova în temeiul motivelor de apel enunțate sintetic, Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea prin care reclamantul contestă și solicită anularea deciziei Casei Județene de Pensii Dolj emise pe numele său, cu consecința emiterii unei noi decizii privind acordarea pensiei de serviciu, în considerarea faptului că reclamantul nu avea întrunită condiția vechimii de 25 de ani în funcția de magistrat sau asimilat acestei categorii sociale, astfel cum se prevede în dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Se mai constată că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și că nu s-a statuat anterior asupra sa printr-o hotărâre obligatorie pentru instanțe sau printr-o jurisprudență consolidată a instanței supreme, față de materia circumscrisă litigiului, care nu intră în competența de judecată a acesteia.

Noutatea chestiunii de drept, cerință de admisibilitate distinctă, este îndeplinită în cauză.

Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept.

În absența unei definiții legale a noțiunii de "noutate", verificarea acestei condiții ține de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum instanța supremă a hotărât în mod constant în jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014).

Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015), cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

Totodată, cerința noutății poate fi reținută ca îndeplinită și în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei).

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este îndeplinită și această condiție de admisibilitate, câtă vreme textele a căror interpretare se discută au căpătat o aplicabilitate mult mai accentuată în contextul general creat de modificările recente aduse legislației referitoare la statutul magistratului și, în mod corespunzător, ca parte componentă a acestuia, a celei privitoare la condițiile pensionării.

De asemenea, hotărârile atașate sesizării, ca și punctele de vedere exprimate de instanțele solicitate în acest sens, reflectă interpretări diferite, existând premisele dezvoltării unei jurisprudențe neunitare și, ca atare, subzistă rațiunea declanșării mecanismului hotărârii prealabile.

În ce privește conținutul chestiunii de drept se constată, însă, necesitatea fixării acesteia în cadrul normativ adecvat, apt să ducă la o rezolvare corectă.

Astfel, la prima vedere, sesizarea aduce în discuție opțiunea interpretului între o prevedere dintr-o lege organică, anume Legea nr. 303/2004, și o dispoziție din actul normativ de aplicare a respectivei legi, Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, în raport cu o lege organică terță, ce reglementează cadrul normativ comun privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv Legea nr. 263/2010.

Dacă problema de drept ar fi redusă la concursul între două norme cu forță juridică diferită, sesizarea ar fi, în mod evident, inadmisibilă, fiind vorba despre o chestiune elementară de drept, ce nu ar putea genera vreun dubiu de interpretare a legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă, însă, că instanța de trimitere pornește în analiza sa, în primul rând, de la conținutul expres al prevederilor art. 3 alin. (3) și art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, reținând pe de o parte că intenția legiuitorului de a exclude această perioadă a stagiului militar obligatoriu de la stabilirea vechimii în magistratură este neechivocă, iar pe de altă parte constată că înlăturarea în mod nediscreționar de la aplicare a prevederilor art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, în considerarea dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 ori ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 sau art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006, ar crea premisele valorificării acestei perioade ca vechime în magistratură, indiferent de dobândirea prealabilă a calității de magistrat, prin adăugarea unei noi ipoteze la cele expres și limitativ prevăzute de art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, ceea ce nu este permis.

Așadar, problema de drept supusă dezlegării prin sesizarea de față rezidă în lămurirea semnificației noțiunii de stagiu militar obligatoriu, așa cum decurge din cadrul legal ce reglementează această instituție, în corelație cu conceptele de vechime în muncă și vechime în magistratură.

Ca atare, devin relevante în soluționarea chestiunii de drept semnalate nu prevederile art. 3 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, indicate de instanța de trimitere, care nu fac decât să enumere alte perioade asimilate vechimii în magistratură decât stagiul militar obligatoriu, ci dispozițiile art. 1 și art. 3 alin. (3) ale Legii nr. 46/1996, ce stabileau, la epoca ce interesează din punctul de vedere al aplicării legii în timp, caracterul obligatoriu al unui asemenea stagiu, precum și asimilarea acestuia ca vechime în muncă.

Prin urmare, analizând în concret întrebarea adresată de instanța de trimitere, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin reformularea acesteia într-o manieră clară și general valabilă, se acoperă neregulile procedurale ce ar fi putut înclina spre o soluție de inadmisibilitate a sesizării.

Pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei pe fond, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, este necesar să se considere că, prin întrebarea adresată, se solicită, în esență, să se stabilească dacă, "în interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, raportate la art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, art. 1 și art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996, perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie sau nu vechime în magistratură".

Problema de drept care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, așa cum reiese din încheierea de sesizare și din opiniile jurisprudențiale relevate anterior, vizează stabilirea regimului juridic al perioadei în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu, respectiv dacă acesta constituie sau nu vechime în funcția de judecător sau procuror și, așadar, dacă poate fi avută în vedere la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește noțiunea de "vechime în magistratură" se observă că aceasta este definită de prevederile Legii nr. 303/2004, care, în cuprinsul titlului III, referitor la drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor, menționează la art. 86 alin. (1) următoarele:

În ceea ce privește pensia de serviciu a magistraților, dispozițiile art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 prevăd următoarele:

Din interpretarea literală și teleologică a textului de lege a cărui interpretare se solicită, respectiv art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reiese că legiuitorul a statuat în mod expres condiționarea obținerii pensiei de serviciu de îndeplinirea de către magistrați a unei vechimi minime numai în funcția de judecător ori procuror, respectiv 25 de ani, dispozițiile făcând referire totodată și la posibilitatea ca, la calcularea acestei vechimi în magistratură, să se ia în considerare și perioadele asimilate pentru funcțiile enumerate în mod exhaustiv de norma de drept (art. 86).

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că dispozițiile coroborate ale art. 82 și cele ale art. 86 din Legea nr. 303/2004, referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților, conțin prevederi referitoare la asimilarea vechimii în alte funcții de specialitate cu vechimea în magistratură, fără a reglementa în mod expres calculul vechimii în magistratură în situația în care magistratul, deși și-a păstrat această calitate, nu a desfășurat activitate specifică funcției din motive neimputabile, în cazul de față, fiind vorba despre efectuarea stagiului militar obligatoriu.

Pentru dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să lămurească, prin luarea în considerare a tuturor normelor relevante: A) noțiunile de vechime în muncă și cea de stagiu militar obligatoriu, prin prisma cadrului legal incident și a corelației ce se impune a fi efectuată între cele două concepte, ceea ce necesită interpretarea unor dispoziții din acte normative succesive, care au reglementat aceste instituții; B) raportul dintre norma generală și cea specială, atunci când aceasta din urmă nu cuprinde dispoziții referitoare la anumite aspecte ale obiectului ei de reglementare; C) modalitatea de interpretare a unor norme de drept în concurs intertemporal din perspectiva forței lor juridice.

A) Pentru accepțiunea noțiunilor de vechime în muncă, în corelare cu aceea de stagiu militar obligatoriu (asimilat, de-a lungul timpului, vechimii neîntrerupte în aceeași unitate, vechimii în serviciu, vechimii în muncă ori stagiului de cotizare), se constată că, în ordinea succesiunii lor, actele normative incidente au fost:

Din conținutul prevederilor legale enunțate anterior și printr-o interpretare sistematică a acestora se conturează accepțiunea noțiunii de vechime în muncă, respectiv modalitatea în care se calculează aceasta, ce perioade se constituie în vechime în muncă și care sunt beneficiile unui angajat prin acumularea de vechime în muncă.

Codul muncii definește vechimea în muncă drept perioada însumată în care un angajat a prestat o activitate remunerată în baza unui contract individual de muncă.

În același timp se constată că, potrivit legislației asigurărilor sociale în vigoare, vechimea în muncă a fost înlocuită cu stagiul de cotizare, ca reprezentând perioadele de timp în care o persoană a cotizat la sistemul public de pensii.

Din conținutul normelor relevante menționate reiese, totodată, că stagiul de cotizare nu presupune o egalitate/suprapunere, ca perioadă de timp, cu vechimea efectivă în muncă, de vreme ce există perioade necontributive, reglementate ca atare, asimilate stagiului de cotizare.

De aceea, conceptul de vechime în muncă trebuie privit din mai multe perspective, raportat la rolul/funcțiile pe care aceasta le îndeplinește.

Astfel, vechimea în muncă, în sensul de perioadă de activitate, constituie un izvor de drepturi pentru fiecare persoană încadrată în muncă.

În primul rând, vechimea în muncă are relevanță pentru stabilirea perioadei de timp în care angajații au dreptul de a solicita plata drepturilor care li se cuvin conform unui raport juridic de muncă, precum și la determinarea sporului de vechime - în acele sisteme de salarizare care încă îl mai aplică.

În al doilea rând, are relevanță în derularea diferitelor proceduri administrative legate, spre exemplu, de dovedirea experienței într-o anumită meserie/profesie/specialitate.

Atunci însă, când este vorba despre drepturi de asigurări sociale, semnificația uzuală a "vechimii în muncă" este modificată, întrucât "vechimea în muncă" dispare, fiind înlocuită cu noțiunea de "stagiu de cotizare". Acest concept ("stagiu de cotizare") are o conotație preponderent financiară și, concret, reprezintă perioadele de timp în care o persoană a cotizat - a plătit o sumă de bani - pentru a putea beneficia de anumite drepturi de asigurări sociale.

În ceea ce privește conceptul de "vechime în specialitate", în doctrină s-a conturat ca fiind perioada de timp în care o persoană a lucrat în activități corespunzătoare funcției (meseriei) în care urmează să fie încadrată sau promovată; de fapt, este vechime în meserie (pentru muncitori) și vechime în funcție (pentru celelalte categorii de personal). Ea constituie o specie a vechimii în muncă. Într-adevăr, pentru ca o perioadă de timp să fie considerată vechime în specialitate ea trebuie să fie, în primul rând, recunoscută ca vechime în muncă (a se vedea Alexandru Țiclea, "Dreptul muncii", ediția a VIII-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2022, pagina 272).

Sintagma "vechime în specialitate" se regăsește și în cuprinsul Legii nr. 303/2004, însă este utilizată de către legiuitor pentru a descrie una dintre cerințele necesare pentru admiterea în magistratură [art. 33 alin. (1)