Decizia nr. 55/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2351/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.351/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Raluca Emilia Leote, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.257/111/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind depus un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, prin Încheierea din 14 noiembrie 2025, în baza dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: ” În interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. i), art. 56 şi art. 56 2 raportat la art. 16 lit. a) şi art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 28 şi art. 81 din Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România, art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 – Codul Muncii al Republicii Socialiste România: Dacă perioada în care o persoană care desfăşura o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie stagiu de cotizare în activităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 şi trebuie luată în calcul pentru reducerea vârstei standard de pensionare.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme la 28 noiembrie 2025 cu nr. 2.351/1/2025, termenul de soluţionare fiind stabilit pentru data de 20 aprilie 2026. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată prin Legea nr. 197/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea nr. 263/2010) ” Art. 16. – Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;” ” Art. 49. – (1) În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: (…) c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;” ” Art. 30. – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…) i) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.” ” Art. 56. – (1) Fac excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin: (…) d) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h)-l) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.” ” Art. 56 2 . – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b), persoanele care au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g) şi i) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi. (2) Pentru persoanele care au desfăşurat activităţile prevăzute la alin. (1), stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.”

Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România (Legea nr. 14/1972) ” Art. 28. – Serviciul militar este obligatoriu pentru toţi cetăţenii români, indiferent de sex, şi se îndeplineşte de către aceştia în următoarele forme: a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporaţi s-au prezentat la centrele militare, unităţi sau formaţiuni militare şi până la data trecerii lor în rezervă; b) ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenţii de liceu admişi în instituţiile de învăţământ superior s-au prezentat la centrele militare şi până la data trecerii lor în rezervă; c) ca elevi în şcoli militare sau în instituţii militare de învăţământ superior, de la data la care aceştia s-au prezentat la şcolile sau instituţiile militare de învăţământ superior şi până la data absolvirii acestora; d) în calitate de rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, de la data la care s-au prezentat la centrele militare ori la unităţi sau formaţiuni militare şi până la data înmânării livretului militar cu mutaţia de desconcentrare sau demobilizare ori a dovezii de desconcentrare sau de demobilizare; e) în calitate de cadre permanente – ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, de la data acordării gradului şi până la data trecerii acestora în rezervă sau direct în retragere. Studenţii instituţiilor de învăţământ superior stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniştri pot îndeplini serviciul militar şi prin executarea pregătirii militare pe timpul studiilor, urmată de convocări sau cursuri în unităţi sau instituţii militare de învăţământ.” ” Art. 81. – Contractele de muncă ale salariaţilor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, cu termen redus sau elevi în şcolile militare de ofiţeri de rezervă se menţin în condiţiile prevăzute de lege. Contractele de muncă ale celor prevăzuţi în alineatul precedent nu pot fi desfăcute decât ca urmare a desfiinţării unităţii sau restrângerii activităţii acesteia. În aceste situaţii unitatea sau organul ierarhic superior, după caz, este obligată să asigure plasarea celor în cauză în aceleaşi munci sau în munci echivalente, la alte unităţi din aceeaşi localitate, potrivit pregătirii şi capacităţii lor profesionale, comunicând aceasta şi unităţii militare la care angajatul a fost încorporat. Contractele de muncă ale salariaţilor care au fost admişi în şcolile militare sau în instituţiile militare de învăţământ superior se desfac pe data prezentării la aceste şcoli şi instituţii, prevăzută în comunicarea făcută potrivit prevederilor art. 76 alin. 3 din prezenta lege. Posturile în care sunt încadrate persoanele prevăzute la alin. 1 pot fi ocupate, pe timpul cât acestea îndeplinesc serviciul militar, numai pe baza unor contracte de muncă pe durată determinată. La stabilirea numărului mediu scriptic de salariaţi se va lua în considerare numai numărul salariaţilor încadraţi temporar pe posturile celor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar. Compensaţia în bani pentru concediul de odihnă neefectuat, plătită recruţilor chemaţi la încorporare, se reţine din salariul acestora, în trei rate lunare, în cazul în care nu au fost încorporaţi, au fost lăsaţi la vatră ori au fost trecuţi în rezervă, dacă s-au reîntors în unităţi până la 1 decembrie al anului calendaristic în care au fost chemaţi la încorporare. Celor aflaţi în această situaţie unitatea este obligată să le acorde în natură concediul de odihnă rămas astfel neefectuat.”

Legea nr. 10/1972 – Codul Muncii al Republicii Socialiste România (Legea nr. 10/1972) ” Art. 72. – (1) Pentru persoanele care, fiind încadrate în muncă, sunt chemate să-şi satisfacă serviciul militar, contractul de muncă se menţine, iar această perioadă de satisfacere a serviciului militar intră în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate; cel în cauză are obligaţia să revină la locul de muncă în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – Secţia I civilă la 25 martie 2024, sub Dosarul nr. 1.257/111/2024, contestatorul C.O.F. a chemat-o în judecată pe intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând anularea Deciziei nr. xxx din 9.02.2024, emisă de intimată; obligarea intimatei la emiterea unei decizii de pensionare pentru limită de vârstă, cu reţinerea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, stabilirea drepturilor începând cu 28.12.2023 şi valorificarea tuturor veniturilor indicate în Adeverinţa nr. yyy/10.05.2016, eliberată de E S.A.; obligarea intimatei la plata drepturilor de pensie începând cu 28.12.2023.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.151/LM din 4 decembrie 2024, Tribunalul Bihor a admis în parte contestaţia formulată şi precizată de contestatorul C.O.F. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a dispus anularea Deciziei nr. xxx/9.02.2024 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor; a obligat intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor să valorifice perioadele 6.11.1990-23.05.1991 şi 3.06.1992-2.05.2016 ca fiind lucrate în condiţii speciale de muncă în procent de 100%, conform menţiunilor cuprinse în certificatul nr. vvv/A/6.12.2023 emis de D.A.T. S.R.L.; a obligat intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor să aplice în mod corespunzător perioadelor de mai sus, încadrate în condiţii speciale de muncă, majorarea punctajelor lunare cu 50% conform prevederilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010. A respins restul pretenţiilor şi a obligat intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin decizia contestată i s-a respins contestatorului cererea de acordare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă în conformitate cu Legea nr. 263/2010, cu motivaţia că nu au fost respectate prevederile art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sensul că nu a realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi din cele prevăzute în art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, stagiul dovedit fiind de doar 24 de ani, 5 luni şi 16 zile.

A mai reţinut că din cuprinsul Certificatului nr. vvv/A/6.12.2023, emis de D.A.T. S.R.L., s-a reţinut că, în perioadele 6.11.1990-23.05.1991 şi 3.06.1992-2.05.2016, contestatorul a desfăşurat activităţi de exploatare a turbinelor şi a instalaţiilor acestora în cadrul centralelor electrice şi termice pe bază de cărbune, la Secţia Exploatare Turbine, fiind implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice, în activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, activităţi care se regăsesc la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Cât priveşte solicitarea contestatorului de valorificare a perioadei cât a prestat serviciul militar obligatoriu ca fiind prestată în condiţiile art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, instanţa a apreciat-o neîntemeiată, motivat de faptul că nu se poate valorifica decât perioada de timp în care s-a prestat efectiv activitatea încadrată în grupă superioară de muncă sau în condiţii speciale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul C.O.F., prin care a invocat, cu referire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări, faptul că din menţiunile de la punctele 3-6 din carnetul de muncă reiese că, la 23.05.1991, în perioada în care era angajat al E. S.A., a fost încorporat în armată, fiind trecut în rezervă la 21.05.1992 şi reluând activitatea în baza aceluiaşi contract de muncă la 3.06.1992. A invocat dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 14/1972 şi ale art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972, arătând că, în condiţiile în care apelantul a revenit la locul de muncă, reluându-şi activitatea, rezultă că şi perioada de satisfacere a stagiului militar reprezintă vechime neîntreruptă în cadrul E. S.A., adică într-o termocentrală pe bază de cărbune. Atâta vreme cât satisfacerea stagiului militar era obligatorie, iar perioada stagiului militar reprezintă vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, persoana care a efectuat stagiul militar trebuie considerată că a efectuat şi în această perioadă aceeaşi activitate ca şi la data încorporării, ca şi cum nu ar fi întrerupt activitatea în unitatea la care era angajat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul C.O.F. ca neîntemeiat, raportat la dispoziţiile art. 49 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit căruia perioadele asimilate stagiului de cotizare nu sunt perioade lucrate în grupe superioare de muncă sau condiţii speciale.

Din oficiu, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de sesizare a apreciat ca întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive: cauza se află pe rolul Curţii de Apel Oradea ca instanţă competentă să judece în apel, în ultimă instanţă; de lămurirea chestiunii de drept sesizate depinde soluţia în prezenta cauză, în contextul în care modul de interpretare a dispoziţiilor legale în discuţie constituie una dintre problemele de drept ale speţei din perspectiva apelului declarat de reclamant, care a solicitat valorificarea ca vechime în muncă în condiţii speciale şi a perioadei în care a îndeplinit stagiul militar obligatoriu; condiţia noutăţii este îndeplinită, întrucât aceasta îşi are izvorul într-un act normativ de dată relativ recentă, respectiv în Legea nr. 197/2021 prin care a fost introdusă litera „i)” în cuprinsul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, text de lege care a determinat deja interpretări ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă nu din perspectiva problemei juridice ridicate în prezenta cauză; Înalta Curte de Casaţie si Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări. V. Punctele de vedere ale părţilor

Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare, deoarece nu este îndeplinită condiţia ca problema de drept să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a înaintat sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut că locurile de muncă în condiţii speciale sunt definite în art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010, iar legiuitorul, atunci când a modificat textul art. 30 din Legea nr. 263/2010 prin adăugarea activităţilor din sectorul de energie electrică şi termică, a avut în vedere condiţiile de pericol pentru sănătatea angajaţilor din aceste sectoare, pericol evident în legătură directă cu munca efectiv desfăşurată, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 197/2021 de modificare a Legii nr. 263/2010.

Aşadar, chiar dacă stagiul militar era obligatoriu, contractul de muncă al angajatului se păstra şi perioada respectivă reprezenta vechime neîntreruptă în unitate, opinia instanţei de trimitere este că nu se poate asimila stagiul militar cu activitatea efectiv desfăşurată în condiţii speciale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr mic de hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice.

Astfel, într-o opinie teoretică majoritară, s-a apreciat că perioada în care o persoană care a desfăşurat o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu constituie stagiu de cotizare în condiţii speciale, concluzionându-se că asimilarea anumitor perioade ca fiind stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă a fost prevăzută expres de legiuitor, beneficiile vârstei şi stagiului redus fiind legate întotdeauna de activitatea prestată în condiţii speciale (Curtea de Apel Iaşi, tribunalele Vaslui, Braşov, Bucureşti, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Buzău).

În acest sens a fost depusă Decizia civilă nr. 452 din 25 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.049/99/2021, în care instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că menţiunile adeverinţei referitoare la grupa a II-a de muncă, care includ şi perioada de un an în care reclamantul a efectuat stagiul militar obligatoriu, nu pot fi valorificate decât în raport cu activitatea lucrativă efectiv prestată de reclamant.

Opinia minoritară, exprimată de o parte a judecătorilor din cadrul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, de Tribunalul Ialomiţa şi de Tribunalul Iaşi, este în sensul că perioada în care o persoană care a desfăşurat o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 şi a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie stagiu de cotizare în activităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 şi trebuie luată în calcul pentru reducerea vârstei standard de pensionare. În conturarea acestei opinii s-au avut în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023, considerându-se că pot fi aplicate mutatis mutandis prezentei chestiuni de drept, ipotezele analizate fiind identice.

Opinia unei părţi a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Suceava este în sensul că perioada în care o persoană care a desfăşurat o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie stagiu de cotizare în activităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 şi trebuie luată în calcul pentru reducerea vârstei standard de pensionare, numai în condiţiile în care activităţile desfăşurate în perioada stagiului militar au avut legătură cu locurile de muncă în condiţii speciale, respectiv unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran, activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii, aviaţia civilă. În acest sens au fost indicate dispoziţiile Decretului nr. 229/1978 privind unele drepturi ale militarilor în termen care lucrează în unităţile miniere.

În susţinere a fost depusă Sentinţa civilă nr. 1.164 din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 877/40/2022, prin care s-a reţinut că împrejurarea că în adeverinţă s-a consemnat perioada în care reclamantul a lucrat în subteran în Întreprinderea Minieră Lupeni ca fiind stagiu militar efectuat nu înlătură obligaţia de a consemna faptul că în acea perioadă s-a prestat muncă în subteran în condiţii specifice grupei I de muncă, fapt ce-i dă reclamantului dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, jurisprudenţa, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii care prezintă relevanţă în lămurirea prezentei sesizări: Decizia nr. 2 din 13 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 mai 2023, relevanţă prezentând paragrafele 82-85; Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, relevanţă prezentând paragrafele 92, 98, 99, 109; Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024, relevanţă prezentând paragrafele 83-85, 135; Decizia nr. 5 din 23 februarie 2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 27 martie 2026. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea supusă analizei vizează interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. i), art. 56 şi art. 56 2 raportat la art. 16 lit. a) şi art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, coroborate cu art. 28 şi art. 81 din Legea nr. 14/1972 şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 – Codul muncii din 1972, întrebarea fiind dacă perioada stagiului militar obligatoriu efectuată de o persoană care desfăşura activităţi dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 constituie stagiu de cotizare în aceste activităţi şi trebuie valorificată la reducerea vârstei standard de pensionare. Problema este, aşadar, formulată ca o chestiune de calificare juridică a serviciului militar obligatoriu în raport cu o normă specială de reducere a vârstei de pensionare pentru activităţi determinate.

Prealabil analizei pe fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza acestor cerinţe de admisibilitate, se constată că primele două condiţii, referitoare la titularul sesizării şi stadiul soluţionării pricinii în ultimă instanţă, sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet din cadrul Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă, învestit cu soluţionarea apelului exercitat împotriva unei sentinţe pronunţate de tribunal într-un litigiu de asigurări sociale, hotărârea ce urmează a fi pronunţată în apel fiind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte condiţia dependenţei soluţionării fondului cauzei de lămurirea chestiunii de drept, se reţine că şi aceasta este îndeplinită, în condiţiile în care apelul reclamantului vizează valorificarea ca vechime în muncă în condiţii speciale, prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, a perioadei în care a îndeplinit stagiul militar obligatoriu.

Cât priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii, examinarea îndeplinirii acestei condiţii trebuie verificată prin raportare la jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă prin care, în mod constant, s-a subliniat că pentru a se putea vorbi de existenţa unei „chestiuni de drept” este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Rămân astfel valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în care s-a statuat că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept când există dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunţată de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcţie de specificul speţei.

Aşadar, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi separată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative – inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu -, pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite.

Prin raportare la aceste exigenţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept” care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.

În speţă, analiza atentă a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, având ca obiect chestiuni de drept similare, evidenţiază faptul că reperele relevante pentru tratamentul juridic al stagiului militar şi pentru interpretarea logică a normei speciale de la art. 56 şi art. 56 2 din Legea nr. 263/2010 [raportată la art. 30 alin. (1) lit. i) din acelaşi act normativ] există deja în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât instanţa de trimitere poate soluţiona cauza prin aplicarea directă a textelor şi a dezlegărilor existente.

Astfel, trebuie observat că întrebarea ce formează obiectul sesizării urmăreşte să stabilească dacă serviciul militar poate fi considerat stagiu de cotizare „în activităţile” prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, deci valorificabil pentru reducerea vârstei standard de pensionare aferentă acestei categorii. Or, în acest scop este necesară interpretarea normei speciale privind activitatea efectiv prestată în locurile de muncă enumerate de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Din această perspectivă există repere clarificate, între altele, prin Decizia nr. 2 din 13 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în ceea ce priveşte criteriul „activităţii profesionale prestate” în locurile de muncă ale lit. i), fără a adăuga alte condiţii ori asimilări.

În mod semnificativ, Decizia nr. 2 din 13 martie 2023 a clarificat că, pentru aplicarea excepţiei de la art. 56 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 263/2010 [în contextul lit. i)], condiţia stagiului complet se raportează exclusiv la „activitatea profesională prestată” cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, fără a introduce noţiunea de perioade asimilate ca echivalent al activităţii prestate.

Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte a dezlegat chestiunea referitoare la interpretarea art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin Legea nr. 197/2021), stabilind că dispoziţiile recunosc ope legis reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activităţii desfăşurate cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din acelaşi act normativ, indiferent de încadrarea anterioară şi de tipul contribuţiei datorate. Relevanţa pentru sesizarea de faţă nu este doar în dispozitiv, ci şi în logica reţinută în considerentele care centrează condiţia pe „activitatea profesională prestată” în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i), ca unic criteriu determinant pentru beneficiul reducerii.

Totodată, se reţine că, prin Decizia nr. 5 din 23 februarie 2026, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. i) şi alin. (4 4 ) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este asimilată condiţiilor speciale de muncă exclusiv perioada în care un salariat şi-a desfăşurat activitatea în grupa I şi/sau a II-a de muncă.”

Prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte a dezlegat o chestiune privind efectele stagiului militar obligatoriu în materia vechimii speciale, stabilind că „perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură”. În cadrul acestei decizii, Înalta Curte a statuat că, în materia asigurărilor sociale, vechimea în muncă este substituită de noţiunea de „stagiu de cotizare”, cu conotaţie financiară şi cu includerea perioadelor necontributive asimilate prin lege, între care serviciul militar. Aceste considerente consolidează ideea că serviciul militar este, ca regulă, perioadă asimilată stagiului de cotizare în sistemul public, însă nu echivalează automat cu perioadele cerute de norme speciale condiţionate de activitate efectiv prestată.

Prin Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte a statuat că drepturile de pensie deschise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021 pot fi recalculate cu acordarea tuturor beneficiilor specifice valorificării unui stagiu realizat în condiţii speciale, inclusiv cele referitoare la determinarea stagiului de cotizare şi la majorarea punctajelor lunare.

Conchizând, chiar dacă nu a fost dezlegată explicit o chestiune identică celei ce face obiectul sesizării de faţă, dezlegările anterioare au relevanţă pentru condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept veritabile, întrucât acestea conturează repere interpretative utile pentru stabilirea cadrului juridic aplicabil şi pentru evaluarea măsurii în care problema de drept invocată este una veritabilă, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme.

Astfel cum rezultă din considerentele expuse anterior, instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţa de trimitere, în cauza cu care aceasta a fost învestită, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind atributul constituţional exclusiv al acesteia din urmă.

În considerarea argumentelor expuse, corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismele de unificare a practicii nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante şi de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanţele particulare ale cauzei.

Aşadar, chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate şi al cărei răspuns, în sensul că beneficiul prevăzut de lit. i) a art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se acordă pe baza activităţii profesionale efectiv prestate în locurile de muncă prevăzute de acest text normativ pe durata minimă stabilită de lege, se impune cu evidenţă şi fără cel mai mic dubiu, astfel că mecanismul hotărârii prealabile nu mai trebuie declanşat. Nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanţei supreme pe calea acestei proceduri.

Referitor la condiţia noutăţii se reţine că aceasta este o condiţie esenţială, iar noutatea lipseşte atunci când instanţa supremă a statuat deja, explicit sau implicit, asupra chestiunii ori când a conturat o orientare jurisprudenţială constantă ce permite soluţionarea cauzei fără o intervenţie prealabilă. Aceasta este situaţia şi în prezenta cauză, de vreme ce răspunsul la întrebarea ce formează obiectul sesizării rezultă din dezlegările cu caracter de principiu deja oferite de instanţa supremă cu privire la cerinţa activităţii efectiv prestate în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Totodată, se constată că potenţialul de practică neunitară este aproape inexistent la nivel de jurisprudenţă (fiind indicate doar două hotărâri judecătoreşti relevante) şi nu rezultă nici din opiniile teoretice comunicate de instanţele naţionale.

Astfel, din examinarea opiniilor judecătoreşti transmise de curţile de apel rezultă că instanţele au considerat, în majoritate, că perioada în care o persoană care a desfăşurat o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu constituie stagiu de cotizare în condiţii speciale.

În argumentare, s-a făcut referire, în esenţă, la dispoziţiile art. 30 alin. (4 4 ) şi (5) din Legea nr. 263/2010, concluzionându-se că asimilarea anumitor perioade ca fiind stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă a fost prevăzută expres de legiuitor, beneficiile vârstei şi stagiului redus fiind legate întotdeauna de activitatea prestată în condiţii speciale.

În acest sens sunt şi cele două hotărâri judecătoreşti indicate, în care instanţele au reţinut că menţiunile adeverinţei referitoare la grupa I sau a II-a de muncă privind perioada în care reclamantul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu pot fi valorificate decât în raport cu activitatea lucrativă efectiv prestată de reclamant în acea perioadă.

Nu în ultimul rând, se reţine că opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanţelor care au înaintat puncte de vedere, deşi nu au caracter uniform, nu justifică prin ele însele declanşarea mecanismului reglementat de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, întrucât scopul pronunţării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicţional, ceea ce presupune existenţa unor tendinţe jurisprudenţiale concrete orientate către soluţii diferite.

Ca atare, funcţia de prevenţie a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu îşi găseşte utilitatea în cauză, în condiţiile expuse, motiv pentru care, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,