ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 55/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.351/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Raluca Emilia Leote, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.257/111/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind depus un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, prin Încheierea din 14 noiembrie 2025, în baza dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: " În interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i), art. 56 și art. 56 2 raportat la art. 16 lit. a) și art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 28 și art. 81 din Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naționale a Republicii Socialiste România, art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 - Codul Muncii al Republicii Socialiste România: Dacă perioada în care o persoană care desfășura o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie stagiu de cotizare în activitățile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 și trebuie luată în calcul pentru reducerea vârstei standard de pensionare."

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la 28 noiembrie 2025 cu nr. 2.351/1/2025, termenul de soluționare fiind stabilit pentru data de 20 aprilie 2026. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată prin Legea nr. 197/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea nr. 263/2010) " Art. 16. - Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;" " Art. 49. - (1) În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: (...) c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;" " Art. 30. - (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: (...) i) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui." " Art. 56. - (1) Fac excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin: (...) d) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h)-l) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani." " Art. 56 2 . - (1) Prin excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b), persoanele care au desfășurat activități dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g) și i) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani realizat în aceste activități. (2) Pentru persoanele care au desfășurat activitățile prevăzute la alin. (1), stagiul complet de cotizare este de 25 de ani."

Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naționale a Republicii Socialiste România (Legea nr. 14/1972) " Art. 28. - Serviciul militar este obligatoriu pentru toți cetățenii români, indiferent de sex, și se îndeplinește de către aceștia în următoarele forme: a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporați s-au prezentat la centrele militare, unități sau formațiuni militare și până la data trecerii lor în rezervă; b) ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenții de liceu admiși în instituțiile de învățământ superior s-au prezentat la centrele militare și până la data trecerii lor în rezervă; c) ca elevi în școli militare sau în instituții militare de învățământ superior, de la data la care aceștia s-au prezentat la școlile sau instituțiile militare de învățământ superior și până la data absolvirii acestora; d) în calitate de rezerviști concentrați sau mobilizați, de la data la care s-au prezentat la centrele militare ori la unități sau formațiuni militare și până la data înmânării livretului militar cu mutația de desconcentrare sau demobilizare ori a dovezii de desconcentrare sau de demobilizare; e) în calitate de cadre permanente - ofițeri, maiștri militari și subofițeri ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, de la data acordării gradului și până la data trecerii acestora în rezervă sau direct în retragere. Studenții instituțiilor de învățământ superior stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniștri pot îndeplini serviciul militar și prin executarea pregătirii militare pe timpul studiilor, urmată de convocări sau cursuri în unități sau instituții militare de învățământ." " Art. 81. - Contractele de muncă ale salariaților chemați pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, cu termen redus sau elevi în școlile militare de ofițeri de rezervă se mențin în condițiile prevăzute de lege. Contractele de muncă ale celor prevăzuți în alineatul precedent nu pot fi desfăcute decât ca urmare a desființării unității sau restrângerii activității acesteia. În aceste situații unitatea sau organul ierarhic superior, după caz, este obligată să asigure plasarea celor în cauză în aceleași munci sau în munci echivalente, la alte unități din aceeași localitate, potrivit pregătirii și capacității lor profesionale, comunicând aceasta și unității militare la care angajatul a fost încorporat. Contractele de muncă ale salariaților care au fost admiși în școlile militare sau în instituțiile militare de învățământ superior se desfac pe data prezentării la aceste școli și instituții, prevăzută în comunicarea făcută potrivit prevederilor art. 76 alin. 3 din prezenta lege. Posturile în care sunt încadrate persoanele prevăzute la alin. 1 pot fi ocupate, pe timpul cât acestea îndeplinesc serviciul militar, numai pe baza unor contracte de muncă pe durată determinată. La stabilirea numărului mediu scriptic de salariați se va lua în considerare numai numărul salariaților încadrați temporar pe posturile celor chemați pentru îndeplinirea serviciului militar. Compensația în bani pentru concediul de odihnă neefectuat, plătită recruților chemați la încorporare, se reține din salariul acestora, în trei rate lunare, în cazul în care nu au fost încorporați, au fost lăsați la vatră ori au fost trecuți în rezervă, dacă s-au reîntors în unități până la 1 decembrie al anului calendaristic în care au fost chemați la încorporare. Celor aflați în această situație unitatea este obligată să le acorde în natură concediul de odihnă rămas astfel neefectuat."

Legea nr. 10/1972 - Codul Muncii al Republicii Socialiste România (Legea nr. 10/1972) " Art. 72. - (1) Pentru persoanele care, fiind încadrate în muncă, sunt chemate să-și satisfacă serviciul militar, contractul de muncă se menține, iar această perioadă de satisfacere a serviciului militar intră în calculul vechimii neîntrerupte în aceeași unitate; cel în cauză are obligația să revină la locul de muncă în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secția I civilă la 25 martie 2024, sub Dosarul nr. 1.257/111/2024, contestatorul C.O.F. a chemat-o în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea Deciziei nr. xxx din 9.02.2024, emisă de intimată; obligarea intimatei la emiterea unei decizii de pensionare pentru limită de vârstă, cu reținerea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, stabilirea drepturilor începând cu 28.12.2023 și valorificarea tuturor veniturilor indicate în Adeverința nr. yyy/10.05.2016, eliberată de E S.A.; obligarea intimatei la plata drepturilor de pensie începând cu 28.12.2023.

Prin Sentința civilă nr. 1.151/LM din 4 decembrie 2024, Tribunalul Bihor a admis în parte contestația formulată și precizată de contestatorul C.O.F. în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Bihor, a dispus anularea Deciziei nr. xxx/9.02.2024 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor; a obligat intimata Casa Județeană de Pensii Bihor să valorifice perioadele 6.11.1990-23.05.1991 și 3.06.1992-2.05.2016 ca fiind lucrate în condiții speciale de muncă în procent de 100%, conform mențiunilor cuprinse în certificatul nr. vvv/A/6.12.2023 emis de D.A.T. S.R.L.; a obligat intimata Casa Județeană de Pensii Bihor să aplice în mod corespunzător perioadelor de mai sus, încadrate în condiții speciale de muncă, majorarea punctajelor lunare cu 50% conform prevederilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010. A respins restul pretențiilor și a obligat intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia contestată i s-a respins contestatorului cererea de acordare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă în conformitate cu Legea nr. 263/2010, cu motivația că nu au fost respectate prevederile art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sensul că nu a realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în activități din cele prevăzute în art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, stagiul dovedit fiind de doar 24 de ani, 5 luni și 16 zile.

A mai reținut că din cuprinsul Certificatului nr. vvv/A/6.12.2023, emis de D.A.T. S.R.L., s-a reținut că, în perioadele 6.11.1990-23.05.1991 și 3.06.1992-2.05.2016, contestatorul a desfășurat activități de exploatare a turbinelor și a instalațiilor acestora în cadrul centralelor electrice și termice pe bază de cărbune, la Secția Exploatare Turbine, fiind implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice, în activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, activități care se regăsesc la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Cât privește solicitarea contestatorului de valorificare a perioadei cât a prestat serviciul militar obligatoriu ca fiind prestată în condițiile art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, instanța a apreciat-o neîntemeiată, motivat de faptul că nu se poate valorifica decât perioada de timp în care s-a prestat efectiv activitatea încadrată în grupă superioară de muncă sau în condiții speciale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul C.O.F., prin care a invocat, cu referire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări, faptul că din mențiunile de la punctele 3-6 din carnetul de muncă reiese că, la 23.05.1991, în perioada în care era angajat al E. S.A., a fost încorporat în armată, fiind trecut în rezervă la 21.05.1992 și reluând activitatea în baza aceluiași contract de muncă la 3.06.1992. A invocat dispozițiile art. 28 din Legea nr. 14/1972 și ale art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972, arătând că, în condițiile în care apelantul a revenit la locul de muncă, reluându-și activitatea, rezultă că și perioada de satisfacere a stagiului militar reprezintă vechime neîntreruptă în cadrul E. S.A., adică într-o termocentrală pe bază de cărbune. Atâta vreme cât satisfacerea stagiului militar era obligatorie, iar perioada stagiului militar reprezintă vechime neîntreruptă în aceeași unitate, persoana care a efectuat stagiul militar trebuie considerată că a efectuat și în această perioadă aceeași activitate ca și la data încorporării, ca și cum nu ar fi întrerupt activitatea în unitatea la care era angajat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul C.O.F. ca neîntemeiat, raportat la dispozițiile art. 49 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit căruia perioadele asimilate stagiului de cotizare nu sunt perioade lucrate în grupe superioare de muncă sau condiții speciale.

Din oficiu, instanța de recurs a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de sesizare a apreciat ca întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive: cauza se află pe rolul Curții de Apel Oradea ca instanță competentă să judece în apel, în ultimă instanță; de lămurirea chestiunii de drept sesizate depinde soluția în prezenta cauză, în contextul în care modul de interpretare a dispozițiilor legale în discuție constituie una dintre problemele de drept ale speței din perspectiva apelului declarat de reclamant, care a solicitat valorificarea ca vechime în muncă în condiții speciale și a perioadei în care a îndeplinit stagiul militar obligatoriu; condiția noutății este îndeplinită, întrucât aceasta își are izvorul într-un act normativ de dată relativ recentă, respectiv în Legea nr. 197/2021 prin care a fost introdusă litera "i)" în cuprinsul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, text de lege care a determinat deja interpretări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă nu din perspectiva problemei juridice ridicate în prezenta cauză; Înalta Curte de Casație si Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări. V. Punctele de vedere ale părților

Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare, deoarece nu este îndeplinită condiția ca problema de drept să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a înaintat sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut că locurile de muncă în condiții speciale sunt definite în art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010, iar legiuitorul, atunci când a modificat textul art. 30 din Legea nr. 263/2010 prin adăugarea activităților din sectorul de energie electrică și termică, a avut în vedere condițiile de pericol pentru sănătatea angajaților din aceste sectoare, pericol evident în legătură directă cu munca efectiv desfășurată, așa cum rezultă și din expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 197/2021 de modificare a Legii nr. 263/2010.

Așadar, chiar dacă stagiul militar era obligatoriu, contractul de muncă al angajatului se păstra și perioada respectivă reprezenta vechime neîntreruptă în unitate, opinia instanței de trimitere este că nu se poate asimila stagiul militar cu activitatea efectiv desfășurată în condiții speciale. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr mic de hotărâri judecătorești, precum și opinii teoretice.

Astfel, într-o opinie teoretică majoritară, s-a apreciat că perioada în care o persoană care a desfășurat o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu constituie stagiu de cotizare în condiții speciale, concluzionându-se că asimilarea anumitor perioade ca fiind stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă a fost prevăzută expres de legiuitor, beneficiile vârstei și stagiului redus fiind legate întotdeauna de activitatea prestată în condiții speciale (Curtea de Apel Iași, tribunalele Vaslui, Brașov, București, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Buzău).

În acest sens a fost depusă Decizia civilă nr. 452 din 25 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 3.049/99/2021, în care instanța a reținut, în esență, faptul că mențiunile adeverinței referitoare la grupa a II-a de muncă, care includ și perioada de un an în care reclamantul a efectuat stagiul militar obligatoriu, nu pot fi valorificate decât în raport cu activitatea lucrativă efectiv prestată de reclamant.

Opinia minoritară, exprimată de o parte a judecătorilor din cadrul Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel București, de Tribunalul Ialomița și de Tribunalul Iași, este în sensul că perioada în care o persoană care a desfășurat o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 și a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie stagiu de cotizare în activitățile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 și trebuie luată în calcul pentru reducerea vârstei standard de pensionare. În conturarea acestei opinii s-au avut în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023, considerându-se că pot fi aplicate mutatis mutandis prezentei chestiuni de drept, ipotezele analizate fiind identice.

Opinia unei părți a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Suceava este în sensul că perioada în care o persoană care a desfășurat o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie stagiu de cotizare în activitățile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 și trebuie luată în calcul pentru reducerea vârstei standard de pensionare, numai în condițiile în care activitățile desfășurate în perioada stagiului militar au avut legătură cu locurile de muncă în condiții speciale, respectiv unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran, activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, aviația civilă. În acest sens au fost indicate dispozițiile Decretului nr. 229/1978 privind unele drepturi ale militarilor în termen care lucrează în unitățile miniere.

În susținere a fost depusă Sentința civilă nr. 1.164 din 8 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 877/40/2022, prin care s-a reținut că împrejurarea că în adeverință s-a consemnat perioada în care reclamantul a lucrat în subteran în Întreprinderea Minieră Lupeni ca fiind stagiu militar efectuat nu înlătură obligația de a consemna faptul că în acea perioadă s-a prestat muncă în subteran în condiții specifice grupei I de muncă, fapt ce-i dă reclamantului dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, jurisprudența, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii care prezintă relevanță în lămurirea prezentei sesizări: Decizia nr. 2 din 13 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 mai 2023, relevanță prezentând paragrafele 82-85; Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, relevanță prezentând paragrafele 92, 98, 99, 109; Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024, relevanță prezentând paragrafele 83-85, 135; Decizia nr. 5 din 23 februarie 2026, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 27 martie 2026. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Sesizarea supusă analizei vizează interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i), art. 56 și art. 56 2 raportat la art. 16 lit. a) și art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, coroborate cu art. 28 și art. 81 din Legea nr. 14/1972 și art. 72 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii din 1972, întrebarea fiind dacă perioada stagiului militar obligatoriu efectuată de o persoană care desfășura activități dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 constituie stagiu de cotizare în aceste activități și trebuie valorificată la reducerea vârstei standard de pensionare. Problema este, așadar, formulată ca o chestiune de calificare juridică a serviciului militar obligatoriu în raport cu o normă specială de reducere a vârstei de pensionare pentru activități determinate.

Prealabil analizei pe fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - cauza să fie soluționată în ultimă instanță; - existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; - asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza acestor cerințe de admisibilitate, se constată că primele două condiții, referitoare la titularul sesizării și stadiul soluționării pricinii în ultimă instanță, sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet din cadrul Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, învestit cu soluționarea apelului exercitat împotriva unei sentințe pronunțate de tribunal într-un litigiu de asigurări sociale, hotărârea ce urmează a fi pronunțată în apel fiind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește condiția dependenței soluționării fondului cauzei de lămurirea chestiunii de drept, se reține că și aceasta este îndeplinită, în condițiile în care apelul reclamantului vizează valorificarea ca vechime în muncă în condiții speciale, prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, a perioadei în care a îndeplinit stagiul militar obligatoriu.

Cât privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în absența unei definiții legale a noțiunii, examinarea îndeplinirii acestei condiții trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă prin care, în mod constant, s-a subliniat că pentru a se putea vorbi de existența unei "chestiuni de drept" este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Rămân astfel valabile cazurile conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în care s-a statuat că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept când există dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunțată de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcție de specificul speței.

Așadar, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi separată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative - inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu -, pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite.

Prin raportare la aceste exigențe, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o "chestiune de drept" care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare.

În speță, analiza atentă a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, având ca obiect chestiuni de drept similare, evidențiază faptul că reperele relevante pentru tratamentul juridic al stagiului militar și pentru interpretarea logică a normei speciale de la art. 56 și art. 56 2 din Legea nr. 263/2010 [raportată la art. 30 alin. (1) lit. i) din același act normativ] există deja în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât instanța de trimitere poate soluționa cauza prin aplicarea directă a textelor și a dezlegărilor existente.

Astfel, trebuie observat că întrebarea ce formează obiectul sesizării urmărește să stabilească dacă serviciul militar poate fi considerat stagiu de cotizare "în activitățile" prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, deci valorificabil pentru reducerea vârstei standard de pensionare aferentă acestei categorii. Or, în acest scop este necesară interpretarea normei speciale privind activitatea efectiv prestată în locurile de muncă enumerate de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Din această perspectivă există repere clarificate, între altele, prin Decizia nr. 2 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în ceea ce privește criteriul "activității profesionale prestate" în locurile de muncă ale lit. i), fără a adăuga alte condiții ori asimilări.

În mod semnificativ, Decizia nr. 2 din 13 martie 2023 a clarificat că, pentru aplicarea excepției de la art. 56 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 263/2010 [în contextul lit. i)], condiția stagiului complet se raportează exclusiv la "activitatea profesională prestată" cel puțin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, fără a introduce noțiunea de perioade asimilate ca echivalent al activității prestate.

Prin aceeași decizie, Înalta Curte a dezlegat chestiunea referitoare la interpretarea art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin Legea nr. 197/2021), stabilind că dispozițiile recunosc ope legis reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activității desfășurate cel puțin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din același act normativ, indiferent de încadrarea anterioară și de tipul contribuției datorate. Relevanța pentru sesizarea de față nu este doar în dispozitiv, ci și în logica reținută în considerentele care centrează condiția pe "activitatea profesională prestată" în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i), ca unic criteriu determinant pentru beneficiul reducerii.

Totodată, se reține că, prin Decizia nr. 5 din 23 februarie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (4 4 ) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, este asimilată condițiilor speciale de muncă exclusiv perioada în care un salariat și-a desfășurat activitatea în grupa I și/sau a II-a de muncă."

Prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte a dezlegat o chestiune privind efectele stagiului militar obligatoriu în materia vechimii speciale, stabilind că "perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură". În cadrul acestei decizii, Înalta Curte a statuat că, în materia asigurărilor sociale, vechimea în muncă este substituită de noțiunea de "stagiu de cotizare", cu conotație financiară și cu includerea perioadelor necontributive asimilate prin lege, între care serviciul militar. Aceste considerente consolidează ideea că serviciul militar este, ca regulă, perioadă asimilată stagiului de cotizare în sistemul public, însă nu echivalează automat cu perioadele cerute de norme speciale condiționate de activitate efectiv prestată.

Prin Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte a statuat că drepturile de pensie deschise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021 pot fi recalculate cu acordarea tuturor beneficiilor specifice valorificării unui stagiu realizat în condiții speciale, inclusiv cele referitoare la determinarea stagiului de cotizare și la majorarea punctajelor lunare.

Conchizând, chiar dacă nu a fost dezlegată explicit o chestiune identică celei ce face obiectul sesizării de față, dezlegările anterioare au relevanță pentru condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept veritabile, întrucât acestea conturează repere interpretative utile pentru stabilirea cadrului juridic aplicabil și pentru evaluarea măsurii în care problema de drept invocată este una veritabilă, de natură a justifica intervenția instanței supreme.

Astfel cum rezultă din considerentele expuse anterior, instanța supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea și aplicarea unitară a normelor legale în discuție, care se impun a fi respectate și valorificate, mutatis mutandis, de către instanța de trimitere, în cauza cu care aceasta a fost învestită, aplicarea concretă și efectivă a legii constituind atributul constituțional exclusiv al acesteia din urmă.

În considerarea argumentelor expuse, corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismele de unificare a practicii nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante și de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanțele particulare ale cauzei.

Așadar, chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate și al cărei răspuns, în sensul că beneficiul prevăzut de lit. i) a art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se acordă pe baza activității profesionale efectiv prestate în locurile de muncă prevăzute de acest text normativ pe durata minimă stabilită de lege, se impune cu evidență și fără cel mai mic dubiu, astfel că mecanismul hotărârii prealabile nu mai trebuie declanșat. Nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanței supreme pe calea acestei proceduri.

Referitor la condiția noutății se reține că aceasta este o condiție esențială, iar noutatea lipsește atunci când instanța supremă a statuat deja, explicit sau implicit, asupra chestiunii ori când a conturat o orientare jurisprudențială constantă ce permite soluționarea cauzei fără o intervenție prealabilă. Aceasta este situația și în prezenta cauză, de vreme ce răspunsul la întrebarea ce formează obiectul sesizării rezultă din dezlegările cu caracter de principiu deja oferite de instanța supremă cu privire la cerința activității efectiv prestate în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Totodată, se constată că potențialul de practică neunitară este aproape inexistent la nivel de jurisprudență (fiind indicate doar două hotărâri judecătorești relevante) și nu rezultă nici din opiniile teoretice comunicate de instanțele naționale.

Astfel, din examinarea opiniilor judecătorești transmise de curțile de apel rezultă că instanțele au considerat, în majoritate, că perioada în care o persoană care a desfășurat o activitate dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu constituie stagiu de cotizare în condiții speciale.

În argumentare, s-a făcut referire, în esență, la dispozițiile art. 30 alin. (4 4 ) și (5) din Legea nr. 263/2010, concluzionându-se că asimilarea anumitor perioade ca fiind stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă a fost prevăzută expres de legiuitor, beneficiile vârstei și stagiului redus fiind legate întotdeauna de activitatea prestată în condiții speciale.

În acest sens sunt și cele două hotărâri judecătorești indicate, în care instanțele au reținut că mențiunile adeverinței referitoare la grupa I sau a II-a de muncă privind perioada în care reclamantul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu nu pot fi valorificate decât în raport cu activitatea lucrativă efectiv prestată de reclamant în acea perioadă.

Nu în ultimul rând, se reține că opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanțelor care au înaintat puncte de vedere, deși nu au caracter uniform, nu justifică prin ele însele declanșarea mecanismului reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, întrucât scopul pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicțional, ceea ce presupune existența unor tendințe jurisprudențiale concrete orientate către soluții diferite.

Ca atare, funcția de prevenție a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu își găsește utilitatea în cauză, în condițiile expuse, motiv pentru care, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,