Decizia nr. 65/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 93/97/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 334/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 30.740/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus din oficiu, prin Încheierea din 30 ianuarie 2026, în Dosarul nr. 30.740/3/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporul de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 poate fi valorificat conform adeverințelor emise de unitățile angajatoare, în raport cu dispozițiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 februarie 2026 cu nr. 334/1/2026, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 4 mai 2026. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): " Art. 165. - (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare. (3) Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul: a) perioada 1 martie 1970-1 septembrie 1983: - 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani; - 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani; - 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani; - 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani; b) perioada 1 septembrie 1983-1 aprilie 1992: - 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani; - 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani; - 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani; - 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani; - 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani. (4) Pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare. (5) Salariile medii și minime pe economie, brute sau nete, după caz, pentru fiecare an, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt prevăzute în anexele nr. 7 și 8. (6) Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum și pentru perioada cuprinsă între 1939-1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul mediu corespunzător anului 1938. (7) Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 30.740/3/2024 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București la anularea Deciziei nr. xxxxxx/27.06.2024, la valorificarea veniturilor reprezentând spor ore festive, prime/al 13-lea salariu, indexare conform Hotărârii Guvernului nr. 52/1991 privind impozitul pe salariu (Hotărârea Guvernului nr. 52/1991) (pentru perioada ianuarie-martie 1991), evidențiate în Adeverința nr. X/12.219/24.11.2021, emisă de Metrorex - S.A., și a sporului de vechime pentru perioada 1.10.1991-1.04.1992 în procent de 11%, evidențiat în Adeverința nr. X/1.371/4.04.2024, emisă de Metrorex - S.A., precum și la plata diferențelor de pensie rezultate din recalculare.

Prin Sentința civilă nr. 8.062 din 17 decembrie 2024 Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte cererea formulată de reclamantă, în sensul că a anulat decizia contestată și a obligat pârâta Casa de Pensii a Municipiului București să emită o decizie prin care să stabilească, începând cu data de 1 aprilie 2024, dreptul de pensie al reclamantei, cu valorificarea și a veniturilor suplimentare reprezentând spor ore festive, prime/al 13-lea salariu, indexare conform Hotărârii Guvernului nr. 52/1991 (pentru perioada ianuarie-martie 1991), evidențiate în Adeverința nr. X/12.219/24.11.2021, emisă de Metrorex - S.A., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei, începând cu data de 1 aprilie 2024, diferențele dintre pensia stabilită conform acestei sentințe și pensia efectiv încasată. A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere referitor la valorificarea sporului de vechime pentru perioada 1.10.1991-1.04.1992 în procent de 11%, evidențiat în Adeverința nr. X/1.371/4.04.2024, emisă de Metrorex - S.A., prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, arătând că valorificarea unui asemenea spor atestat în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare poate fi posibilă doar pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 1992, conform art. 165 alin. (4) din Legea nr. 263/2010.

Prin cererea de apel, reclamanta a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și, rejudecând fondul cauzei, să fie admisă cererea de valorificare și a sporului de vechime pentru perioada 1.10.1991-1.04.1992 în procent de 11% conform Adeverinței nr. X/1.371/4.04.2024, eliberată de Metrorex - S.A., cu obligarea intimatei-pârâte la calcularea, stabilirea și punerea în plată a diferențelor dintre pensia încasată și pensia corect calculată în urma valorificării și a acestor venituri. În rest, a solicitat menținerea celorlalte dispoziții cuprinse în dispozitivul sentinței atacate.

Prin motivele de apel reclamanta a susținut că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că un asemenea spor atestat în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare ar putea fi valorificat doar pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 1992, conform prevederilor art. 165 alin. (4) din Legea nr. 263/2010.

Apelanta-reclamantă a arătat că, deși sporul de vechime, pentru perioada de referință, se calculează în mod automat, nefiind necesară adeverința în dovedirea acestuia, în condițiile în care sporul de vechime este dovedit cu adeverințe și este diferit de cel valorificat în mod automat, la calculul drepturilor de pensie trebuie utilizat sporul de vechime în muncă dovedit prin adeverințe, întrucât dispozițiile legale care prevăd calcularea automată a sporului de vechime în muncă au ca scop degrevarea pensionarilor de sarcina de a dovedi cu adeverințe cuantumul sporului de vechime obținut anterior datei de 1 aprilie 1992.

În cuprinsul Adeverinței nr. X/12.219/24.11.2021 este menționat clar și expres faptul că și pentru sporul de vechime s-a reținut și plătit contribuția de asigurări sociale, precum și temeiul juridic.

În aceste condiții, valorificarea și a acestui spor în mod corect, conform adeverințelor, în cuantumul drepturilor de pensie se impune în baza principiului contributivității, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010 și a deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, și nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Chiar dacă aceste decizii ale instanței supreme au fost pronunțate cu privire la legislația anterioară în materie de pensii, rațiunile avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție subzistă, noua reglementare păstrând soluția legiuitorului anterior, dispozițiile relevante în cauză regăsindu-se în Legea nr. 263/2010 în aceeași formă.

Principalul element apt să conducă la o justă stabilire și reactualizare a pensiilor provenite din fostul sistem de asigurări sociale de stat este reprezentat de contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și veniturile de natură salarială pentru care angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale.

În sensul valorificării sporului de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 prin luarea în considerare a sumelor care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, cu respectarea principiului contributivității, apelanta-reclamantă a invocat și Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, arătând că instanțelor judecătorești le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-a încasat sau nu contribuția de asigurări sociale pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale.

Acest principiu este respectat pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), respectiv 1 aprilie 2001, însă soluția trebuie să fie aceeași și în cazul stagiilor de cotizare realizate anterior, deoarece, în caz contrar, principiul enunțat ar fi încălcat. IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

Completul de judecată al instanței de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând că, până în prezent, instanța supremă nu s-a pronunțat asupra chestiunii de drept constând în posibilitatea ca sporul de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 să poată fi valorificat conform adeverințelor emise de unitățile angajatoare, în raport cu dispozițiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, iar soluția pe fond în cauză privește exact valorificarea perioadei 1.10.1991-1.04.1992 cu sporul de vechime, conform Adeverinței nr. X/1.371/4.04.2024, emisă de Metrorex - S.A.

Cu privire la dezlegarea chestiunii de drept instanța de sesizare a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, referitor la sporul de vechime utilizat pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992.

Cum pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992 legiuitorul a prevăzut expres procentul de stabilire a sporului de vechime, rezultă că adeverințele în acest sens, pentru un procent diferit, nu pot fi avute în vedere, așa fiind și situația în cauză. V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit încheierii de sesizare, apelanta-reclamantă a lăsat la aprecierea instanței soluția cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. VI. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea adresată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au evidențiat existența a două opinii diferite asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Astfel, într-o opinie s-a considerat că sporul de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 poate fi valorificat conform adeverințelor emise de unitățile angajatoare, în conformitate cu principiul contributivității, motivându-se că dispozițiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 au fost edictate în scopul de a scuti viitorul pensionar de a face dovada cuantumului sporului de vechime anterior datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, care a inclus sporul de vechime în lista sporurilor permanente ce intră în baza de calcul al contribuției de asigurări sociale.

În susținerea acestui punct de vedere au fost indicate și deciziile Curții Constituționale (nr. 43 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011, nr. 1.233 din 20 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 14 februarie 2008), Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și minuta întâlnirii președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ai curților de apel din București, 6-7 octombrie 2025.

Cu titlu de practică judiciară au fost identificate și înaintate următoarele hotărâri judecătorești: Sentința nr. 276 din 12 februarie 2025 a Tribunalului Cluj din Dosarul nr. 3.411/117/2024, definitivă prin Decizia nr. 903 din 11 iunie 2025 a Curții de Apel Cluj; Sentința nr. 520 din 6 aprilie 2022 a Tribunalului Hunedoara din Dosarul nr. 93/97/2022, definitivă prin Decizia nr. 878 din 28 martie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia; Decizia nr. 1.468 din 10 aprilie 2025 a Curții de Apel București din Dosarul nr. 5.432/3/2024; Decizia nr. 1.701 din 30 aprilie 2025 a Curții de Apel București din Dosarul nr. 7.692/3/2024; Sentința nr. 6.645 din 18 noiembrie 2025 a Tribunalului București din Dosarul nr. 2.373/3/2025, definitivă prin neapelare; Sentința nr. 1.054 din 21 februarie 2025 a Tribunalului București din Dosarul nr. 29.470/3/2024, schimbată în apel prin Decizia nr. 3.174 din 30 octombrie 2025 a Curții de Apel București; Sentința nr. 726 din 13 noiembrie 2024 a Tribunalului Teleorman din Dosarul nr. 1.033/87/2024, definitivă prin Decizia nr. 2.716 din 30 octombrie 2025 a Curții de Apel București; Decizia nr. 895 din 3 noiembrie 2020 a Curții de Apel Constanța din Dosarul nr. 7.224/118/2019; Decizia nr. 143 din 2 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța din Dosarul nr. 601/118/2020; Sentința nr. 1.187 din 14 decembrie 2023 a Tribunalului Arad din Dosarul nr. 2.825/108/2023, definitivă prin Decizia nr. 522 din 22 aprilie 2024 a Curții de Apel Timișoara; Sentința nr. 841 din 18 iunie 2024 a Tribunalului Arad din Dosarul nr. 2.115/108/2024, definitivă prin Decizia nr. 1.369 din 30 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara; Sentința nr. 26 din 16 ianuarie 2024 a Tribunalului Arad din Dosarul nr. 3.180/108/2023, definitivă prin Decizia nr. 613 din 15 mai 2024 a Curții de Apel Timișoara; Sentința nr. 1.020 din 2 noiembrie 2023 a Tribunalului Arad din Dosarul nr. 2.280/108/2023, definitivă prin Decizia nr. 283 din 14 martie 2024 a Curții de Apel Timișoara; Sentința nr. 1.596 din 7 octombrie 2021 a Tribunalului Timiș din Dosarul nr. 5.259/30/2020, definitivă prin Decizia nr. 295 din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Timișoara; Sentința nr. 647 din 23 august 2024 a Tribunalului Neamț din Dosarul nr. 115/103/2024, definitivă prin Decizia nr. 70 din 12 februarie 2025 a Curții de Apel Bacău; Sentința nr. 469 din 24 iulie 2020 a Tribunalului Bihor din Dosarul nr. 607/111/2020, definitivă prin Decizia nr. 65 din 19 ianuarie 2021 a Curții de Apel Oradea; Sentința nr. 44 din 2 februarie 2024 a Tribunalului Bihor din Dosarul nr. 721/111/2023, definitivă; Decizia nr. 94 din 9 februarie 2023 a Curții de Apel Galați din Dosarul nr. 487/91/2022; Sentința nr. 301 din 20 iunie 2025 a Tribunalului Vrancea din Dosarul nr. 1.716/91/2024, definitivă prin Decizia nr. 53 din 2 februarie 2026 a Curții de Apel Galați.

În opinia contrară s-a apreciat că, având în vedere că pentru sporul de vechime anterior datei de 1 aprilie 1992 legiuitorul a prevăzut expres procentul de stabilire a acestui spor, prin dispozițiile imperative și limitative ale art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, rezultă că adeverințele emise în acest sens pentru un procent diferit nu pot fi avute în vedere.

Cu titlu de practică judiciară au fost identificate hotărâri judecătorești după cum urmează: Sentința nr. 1.481 din 16 noiembrie 2022 a Tribunalului Hunedoara din Dosarul nr. 1.827/97/2022, definitivă prin Decizia nr. 2.512 din 3 octombrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia; Sentința nr. 673 din 10 mai 2023 a Tribunalului Hunedoara din Dosarul nr. 3.474/97/2022, definitivă prin Decizia nr. 751 din 6 martie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia; Decizia nr. 969 din 14 martie 2025 a Curții de Apel București din Dosarul nr. 5.177/3/2023; Sentința nr. 784 din 24 octombrie 2023 a Tribunalului Călărași din Dosarul nr. 61/116/2023, definitivă prin Decizia nr. 1.277 din 14 martie 2024 a Curții de Apel București; Sentința nr. 1.754 din 24 iunie 2022 a Tribunalului Ilfov din Dosarul nr. 2.355/93/2021, definitivă prin Decizia nr. 6.452 din 21 noiembrie 2022 a Curții de Apel București; Sentința nr. 2.255 din 18 octombrie 2023 a Tribunalului Ilfov din Dosarul nr. 2.825/93/2022, definitivă prin Decizia nr. 3.566 din 10 septembrie 2024 a Curții de Apel București; Decizia nr. 1.630 din 5 noiembrie 2024 a Curții de Apel Brașov din Dosarul nr. 4.634/62/2023; Sentința nr. 585 din 5 aprilie 2024 a Tribunalului Dolj din Dosarul nr. 1.492/63/2023, definitivă prin neapelare; Sentința nr. 695 din 9 aprilie 2025 a Tribunalului Dolj din Dosarul nr. 4.847/63/2024, definitivă prin Decizia nr. 937 din 2 martie 2026 a Curții de Apel Craiova; Sentința nr. 2.367 din 23 noiembrie 2023 a Tribunalului Dolj din Dosarul nr. 4.500/63/2022, definitivă prin Decizia nr. 1.503 din 11 iunie 2026 a Curții de Apel Craiova; Sentința nr. 1.945 din 22 septembrie 2022 a Tribunalului Prahova din Dosarul nr. 1.826/105/2022, definitivă prin neapelare; Decizia nr. 3.083 din 26 iunie 2019 a Curții de Apel Pitești din Dosarul nr. 1.562/90/2018.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în proceduri de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante, care au vizat chestiunea de drept supusă dezlegării prin prezenta sesizare, indiferent că aceasta s-a regăsit, la nivel normativ, în conținutul art. 164 din Legea nr. 19/2000, respectiv în dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, care au preluat soluția legislativă anterioară: - Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010 a Secțiilor Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a stabilit că: "Sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public."; - Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a stabilit că: "Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii."; - Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale."; - Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la principiul contributivității reținut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, și ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în situația în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă; - Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 29 martie 2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la noțiunea de «salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă», prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă și care stabileau că în acesta se înscrie retribuția tarifară de încadrare"; - Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, în scopul verificării condiției ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noțiunea de "baza de calcul al pensiei", astfel cum era definită de dispozițiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, în forma inițială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, sau dacă verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, conform legislației în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinței; - Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 6 decembrie 2021, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a ști dacă la calculul drepturilor de pensie se au în vedere sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverințe eliberate de unități, atunci când au fost încasate și au făcut parte din baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1)"; - Decizia nr. 22 din 17 octombrie 2022 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 5 ianuarie 2023, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii cu privire la următoarea problemă de drept: "Interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă la calculul drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 1 aprilie 2001, cu privire la care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001". VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 752 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016, Curtea Constituțională a reținut următoarele: " 16. (...), prin Decizia nr. 43 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, Curtea a reținut că art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 prevedea luarea în calcul la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariu, și a sporurilor cu caracter permanent, printre care și sporul de vechime, așa cum acestea sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități. Numai pentru cazurile în care nu se poate face această dovadă, stabilește procentele, diferențiate pe perioade și în raport cu vechimea în muncă, la care se calculează valoarea sporului de vechime. În același sens este și Decizia nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011. 17. De altfel, în ceea ce privește categoriile de venituri stabilite pentru determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată într-un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu referire la sporurile și veniturile suplimentare utilizate la determinarea punctajelor anuale pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 19/2000, în procedura de stabilire și recalculare a drepturilor de pensie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că «sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale». Așadar, Înalta Curte a statuat trei condiții, care trebuie îndeplinite cumulativ. În argumentarea acestei decizii, instanța supremă a reținut că «principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că, la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie, trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat». 18. În acest context relevantă este și Decizia Curții Constituționale nr. 1.233 din 20 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 14 februarie 2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor cap. I pct. 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, dispoziții potrivit cărora «Pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992, sporul de vechime în muncă se calculează automat, potrivit prevederilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, și în consecință nu este necesară dovedirea acestuia prin adeverințe». Cu acel prilej, Curtea a constatat că textul de lege criticat a fost conceput să vină în sprijinul persoanelor care, anterior datei de 1 aprilie 1992, au obținut un spor pentru vechime în muncă, spor ce nu poate fi dovedit cu însemnări în carnetul de muncă sau adeverință. Prin urmare, nu mai este necesară dovedirea existenței acestui spor prin adeverințe care, în cele mai multe cazuri, sunt imposibil de procurat, procedându-se la calcularea automată, potrivit dispozițiilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000. Așa fiind, Curtea a constatat că acest text de lege are în vedere doar situația în care nu se poate face dovada drepturilor obținute, astfel că nu pot fi reținute criticile invocate de autorul excepției care vizează, în realitate, aspecte de aplicare a legii ce țin de competența instanței de judecată, iar nu a instanței de contencios constituțional. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 a fost abrogată prin art. 196 lit. n) din cap. X din Legea nr. 263/2010, fără ca soluția legislativă prevăzută de textul de lege criticat să fie, însă, preluată în noua lege a pensiilor. 19. Totodată, prin Decizia nr. 301 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 26 august 2004, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 și a reținut că determinarea punctajului pentru pensiile anterior stabilite s-a prevăzut ca o măsură în vederea recalculării și recorelării, în viitor, a tuturor pensiilor, urmărindu-se prin aceasta înlăturarea discrepanțelor inerente între cei pensionați sub imperiul legii anterioare și cei pensionați după intrarea în vigoare a noii reglementări, pentru motive de echitate și de protecție socială. 20. În fine, referitor la stabilirea bazei de calcul al pensiilor în funcție de anumite categorii de venituri realizate de salariați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, a reținut că verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești. 21. Întrucât prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010 au preluat într-o redactare identică soluția legislativă analizată de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză." IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea dezvoltate în jurisprudența în materie a instanței supreme -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; c) existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificându-se întrunirea acestor cerințe legale, în raport cu elementele sesizării și cu materialul jurisprudențial înaintat de către instanțele naționale, rezultă că ele se regăsesc doar parțial, nefiind îndeplinite toate exigențele procedurale menționate pentru declanșarea mecanismului preîntâmpinării practicii judiciare neunitare.

Se constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele formale referitoare la existența unui litigiu în curs de judecată, în materia asigurărilor sociale, aflat pe rolul curții de apel, care soluționează în ultimă instanță [conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 153-155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă].

În ceea ce privește chestiunea de drept, indicată impropriu de titularul sesizării ca fiind posibilitatea ca sporul de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 să poată fi valorificat conform adeverințelor emise de unități în raport cu dispozițiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, ea vizează, în realitate, într-o reformulare decurgând din elementele sesizării, modalitatea de interpretare a normei legale menționate, respectiv dacă aceasta presupune o aplicare automată a procentelor corespunzătoare diferitelor tranșe de vechime aferente perioadelor temporale indicate de text sau, dimpotrivă, este posibilă luarea în considerare a sporurilor efective de vechime, așa cum rezultă ele din adeverințele eliberate de angajator, ceea ce ar atrage incidența altui procent decât cel indicat de legiuitor.

Chestiunea de drept nu îndeplinește condiția noutății, în contextul în care din hotărârile judecătorești transmise de curțile de apel a rezultat că în materie s-a dezvoltat o consistentă jurisprudență ce are caracter divergent.

Astfel, într-o orientare a practicii judiciare s-a apreciat că norma art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 reprezintă doar o dispoziție în favoarea solicitantului pensiei, în sensul în care acesta ar fi scutit de dovada cuantumului sporului de vechime în perioadele de referință menționate de textul legal, fără ca acesta să instituie însă o plafonare a sporului.

Ca atare, s-a considerat ca fiind posibilă dovada împrejurării că, în realitate, fostul salariat a beneficiat de un spor de vechime într-un cuantum superior celui valorificat automat de legiuitor, câtă vreme adeverința emisă de angajator atestă neechivoc plata contribuției de asigurări sociale pentru acest spor, în cuantum majorat față de procentele legale. În felul acesta este prioritizat principiul contributivității, iar solicitantului pensiei trebuie să i se recunoască îndreptățirea la valorificarea integrală a sporului de vechime, mai ales în contextul în care chiar dispoziții legale indicate ca temei al acordării acestuia (de exemplu, art. 21 din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecționării sistemului de retribuire a muncii și de repartiție a veniturilor oamenilor muncii) instituiau cote diferențiate pentru diverse categorii profesionale. Or, din moment ce vechimea corespunde unui spor cu caracter permanent, care se ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar dispozițiile legale incidente instituiau o cotă procentuală superioară celei care se valorifică automat conform art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, nu există nicio justificare pentru a se refuza valorificarea sporului majorat efectiv obținut.

Într-o altă orientare jurisprudențială, susținută, de asemenea, de hotărârile judecătorești anexate, s-a reținut că, dimpotrivă, în contextul în care legiuitorul a prevăzut un anumit procent pentru sporul de vechime anterior datei de 1 aprilie 1992, adeverințele pe acest aspect ale angajatorului, care ar releva un procent diferit, nu pot fi luate în considerare. S-a apreciat că nu pot fi primite susținerile conform cărora legiuitorul ar fi intenționat să instituie o normă de favoare, în sensul de a-i scuti pe pensionari de obligația de a proba cuantumul sporului, câtă vreme norma stabilește, în mod neechivoc, faptul că acest spor se valorifică în anumite procente pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992 și doar pentru perioade ulterioare [conform art. 165 alin. (4) din Legea nr. 263/2010] el poate fi dovedit cu adeverințe.

Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că problema de drept supusă dezlegării prin prezenta sesizare a depășit stadiul incipient al formării unei jurisprudențe, pentru a mai fi posibilă fixarea reperelor pe calea unei interpretări de principiu, cu consecința dobândirii caracterului unitar, cert și previzibil al practicii judiciare.

Așa cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența în materie a instanței supreme (a se vedea, de exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; nr. 29 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 13 iulie 2021; nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022; nr. 44 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023; nr. 15 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 4 aprilie 2023; nr. 2 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 12 martie 2024), condiția noutății chestiunii de drept prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă este îndeplinită atunci când instanțele nu i-au dat încă o interpretare și aplicare jurisprudențială ori dacă s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de cel anterior, ceea ce ar putea impune reevaluarea interpretării anterioare.

Or, conturarea unei practici judiciare substanțiale în legătură cu problema de drept în discuție, chiar divergentă fiind, are drept consecință pierderea caracterului de noutate și deci neîndeplinirea uneia dintre condițiile de admisibilitate a sesizării prealabile.

De asemenea, neîndeplinirea condiției noutății este cu atât mai evidentă cu cât în materie există dezlegări cu caracter de principiu pronunțate în mecanisme de unificare, ceea ce face să nu fie întrunită și o altă condiție de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, cea referitoare la nestatuarea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept.

Astfel, problema de drept în discuție, care vizează modalitatea în care diferite venituri ori sporuri pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale trebuie valorificate și incluse în baza de calcul al pensiei, a făcut obiectul sesizărilor cu recurs în interesul legii sau pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile încă din anul 2010, mai întâi cu referire la art. 164 din Legea nr. 19/2000, a cărui soluție legislativă a fost însă preluată în termeni identici de art. 165 din Legea nr. 263/2010, primind dezlegări cu caracter de principiu prin mai multe decizii (a se vedea, în acest sens, capitolul VII al prezentei decizii).

Această reiterare a chestiunii de drept, în condițiile în care soluția legislativă fusese conservată de noua reglementare și nu aducea elemente suplimentare care să deschidă calea unei alte interpretări, a condus, de altfel, și anterior la mai multe soluții de inadmisibilitate, fie în procedura hotărârii prealabile (Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 4 iulie 2018; Decizia nr. 84 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2019; Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020; Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 6 decembrie 2021), fie chiar în procedura recursului în interesul legii (Decizia nr. 10 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 6 august 2015; Decizia nr. 22 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 5 ianuarie 2023).

În conținutul Deciziei nr. 22 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a reținut că problema de drept dedusă judecății este aceeași cu cea care a primit deja dezlegare prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012 și, chiar dacă este vorba despre o altă formă a aceleiași soluții legislative, nu este în măsură să fundamenteze admisibilitatea sesizării, întrucât, indiferent de ipotezele particulare indicate, dezlegările anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis (paragrafele 79 și 80).

Cu trimitere la Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a arătat că, deși s-a respins ca inadmisibilă sesizarea, în considerentele acesteia s-a reținut că, "deși deciziile obligatorii, pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudențială, au avut în vedere legislația anterioară în materie de pensii publice, statuările instanței supreme se impun, pentru identitate de rațiune, de vreme ce noua reglementare a păstrat soluția legiuitorului anterior, art. 165 din Legea nr. 263/2010 având aceeași redactare cu prevederile art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, astfel încât considerentele ce au stat la baza soluțiilor obligatorii de interpretare a textelor menționate ale Legii nr. 19/2000 își mențin actualitatea și în privința textelor similare din noul act normativ" (paragraf