Decizia nr. 969/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A. Constanța a solicitat să dispună obligarea pârâtei B. Timișoara la plata sumei de 91.815,07 RON, reprezentând cheltuieli eligibile aferente cererii de rambursare CRC nr. 12 din 24 aprilie 2014, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare pentru nerambursarea CRC nr. 12, ce se vor acorda până la plata integrală a debitului, obligarea pârâtului la plata sumei de 149.265,87 RON reprezentând cheltuieli eligibile aferente cererii de rambursare, CRC nr. 13 din 13 iulie 2014, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare pentru nerambursarea CRC nr. 13, ce se vor acorda până la plata integrală a debitului, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., H.G. nr. 218 din 23 martie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență. La 7 decembrie 2017 reclamantul A. Constanța a formulat cerere modificatoare a acțiunii introductive, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" - AMPOSDRU, respectiv a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - CNDIPT.

Hotărârile pronunțate de tribunal: Prin încheierea din 21 iunie 2019, Tribunalul Timiș a constatat că a operat transmisiunea calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic către Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman. Prin încheierea civilă din 24 octombrie 2019, Tribunalul Timiș a respins, ca rămase fără interes, excepțiile necompetenței materiale a secției I civile din cadrul Tribunalului Timiș, tardivității și lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, a unit cu fondul excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - prin Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", precum și a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, invocată de pârâtul Ministerul Educației Naționale - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - CNDIPT. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - DGPCU - invocate de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), precum și a pârâtului Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, invocate de pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman. Prin sentința civilă nr. 118/PI din 30 ianuarie 2023, Tribunalul Timiș a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. Constanța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale-prin Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" și Ministerul Educației Naționale - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. Constanța în contradictoriu cu pârâții B., Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Programe Europene Capital Uman și Ministerul Educației Naționale prin Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 18.100 RON către pârâta B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 20 din 1 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins cererea de apel formulată de reclamantul A. Constanța în contradictoriu cu intimații-pârâți B. Timișoara, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Programe Europene Capital Uman, Ministerul Educației prin Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" și Ministerul Educației - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic împotriva sentinței civile nr. 118/PI din 30 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș. A respins apelul incident formulat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva încheierii din 24 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Timiș. A obligat pe apelantul-reclamant să plătească intimatului-pârât B. Timișoara suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 20 din 1 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamantul A. Constanța a declarat recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Printr-o primă critică, recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 338 C. proc. civ., fiind incidente motivele de recurs ale art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei noi expertize, deși în dosar au fost administrate două expertize contradictorii. Instanțele de fond au omologat doar cel de-al doilea raport de expertiză contabilă efectuat în cauză, în condițiile în care noua expertiză a fost încuviințată cu încălcarea dispozițiilor art. 338 C. proc. civ., potrivit cărora o nouă expertiză putea fi efectuată doar dacă există motive temeinice, urmând a fi stabilite aceleași obiective. Având în vedere contradictorialitatea dintre cele două expertize contabile și nelegalitatea celei de a doua expertize contabile efectuate în cauză, reclamantul a solicitat, în mod temeinic, efectuarea unei noi expertize, cererea fiind respinsă în mod nelegal atât de către prima instanța, cât și de instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 338 C. proc. civ. Este adevărat că existența a două lucrări de specialitate, cu concluzii diferite, nu reprezintă, în sine, un motiv prevăzut de lege pentru a dispune efectuarea unei noi expertize, câtă vreme expertiza nu reprezintă decât un mijloc de probă, iar constatările experților sunt lăsate la libera apreciere a judecătorului. O atare situație presupune ca însușirea uneia dintre expertize să fie precedată de o analiză a conținutului concret al celor două lucrări, de coroborarea acestui mijloc de probă cu celelalte mijloace de probă printr-un raționament adecvat. În opinia sa, instanțele de fond nu au argumentat sub niciun aspect motivul pentru care au înlăturat în totalitate concluziile primului raport de expertiză contabilă. Apreciază că noua expertiză trebuia să aibă aceleași obiective ca expertiza inițială, în caz contrar fiind vorba despre o altă expertiză și nu despre o nouă expertiză. Al doilea expert trebuie să răspundă acelorași obiective, doar în această situație instanța putând aprecia cu privire la eventualele concluzii contradictorii ale expertizelor efectuate. A mai susținut că raportul de expertiză efectuat în cauza de doamna expert C. este lovit de nulitate, întrucât a fost încuviințat cu nerespectarea regulilor de procedură privind încuviințarea obiectivelor care nu au fost puse în discuția părților. Indicând motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel nu a motivat omologarea exclusivă a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauza de doamna expert C., mulțumindu-se să reia poziția primei instanțe. De asemenea, nu a motivat excluderea concluziilor primului raport de expertiză contabilă, deși cel de-al doilea raport conține grave erori și contradicții cu materialului probator administrat, respectiv cu declarația reprezentantului B.. În continuare, recurentul-reclamant a prezentat în mod detaliat situația de fapt, pentru a evidenția că pârâta B. nu și-a respectat obligația de management și de decontare, prevăzută de art. 5.1. din Acordul de parteneriat, precum și că nu este culpa sa pentru înregistrarea tardivă a CRC 13, fapta fiind imputabilă exclusiv pârâtei. De asemenea, a expus poziția pârâtei B., respectiv aspecte referitoare la CRC 13 din 13 iulie 2014.

Procedura în fața instanței de recurs: În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 19 februarie 2025. În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că urmează a fi analizate, cu prioritate, excepția tardivității și excepția nulității căii de atac, invocate prin întâmpinările depuse la dosar de intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și de intimatul-pârât Ministerul Educației prin Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. La 19 februarie 2025 s-a luat act de raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea. Raportul a fost comunicat părților la 21 februarie și 4 martie 2025. La 3 martie 2025 recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raport, arătând că motivele evidențiate în cuprinsul cererii de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. De asemenea, a solicitat respingerea excepției tardivității recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Educației - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepțiile tardivității și nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocate prin întâmpinări, a căror analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește excepția tardivității recursului, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel." În cauză, cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. Constanța împotriva deciziei nr. 20 din 1 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost transmisă prin e-mail la 15 aprilie 2024, iar decizia recurată a fost comunicată părții la 25 martie 2024 . Având în vedere cele constatate, față de dispozițiile legale anterior menționate, se reține că recursul formulat de recurent a fost depus cu respectarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Pentru considerentele expuse, constatând că recursul a fost depus cu respectarea termenului legal de declarare a căii de atac, Înalta Curte, urmează a respinge excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinările depuse la dosar de intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și de intimatul-pârât Ministerul Educației prin Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Analizând cererea de recurs în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de instanța de apel, iar pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigențe legale, recurentul limitându-se la a-și expune nemulțumirile în legătură cu maniera de administrare și de interpretare a probatoriului de către instanța de prim control judiciar, fără a dezvolta, însă, critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate. Astfel, sub un prim aspect, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, ce vizează situația în care "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" și pct. 8 C. proc. civ. referitoare la "încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei noi expertize, deși în dosar au fost administrate două expertize contradictorii, omologând doar cel de-al doilea raport de expertiză contabilă, în condițiile în care noua expertiză a fost încuviințată cu încălcarea dispozițiilor art. 338 C. proc. civ. Înalta Curte observă că niciunul dintre aceste aspecte nu poate fundamenta o critică de nelegalitate a deciziei recurate, în realitate prin criticile invocate fiind dedusă analizei interpretarea dată de instanța de apel materialului probator administrat în cauză. Or, față de precizarea clară din debutul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceste chestiuni ce privesc eventuala netemeinicie nu pot constitui obiect de analiză în recurs. Se impune a fi subliniat faptul că în calea extraordinară de atac a recursului se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Interpretarea mijloacelor de probă ține de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează și apreciază probele (în primă instanță) sau, după caz, le reapreciază (în apel). Susținerile recurentului-reclamant din memoriul de recurs ce fac referire la modalitatea de administrare și de valorificare a probatoriului privesc temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel încât nu pot forma obiect de analiză în recurs. Exigențele procedurale ale motivelor de casare invocate de parte impuneau evidențierea unei reguli de procedură care să fi fost încălcată, ceea ce nu reiese din lecturarea cererii de recurs, respectiv afirmarea greșitei interpretări a unor texte de lege, iar nu a elementelor de probatoriu - aspecte de temeinicie a căror apreciere revine exclusiv instanțelor fondului, astfel cum anterior s-a arătat. A solicita, la acest moment procesual, o nouă dezlegare în raport cu criticile formulate împotriva raportului de expertiză valorificat de instanțele fondului (critici ce vizează faptul că noua expertiză trebuia să aibă aceleași obiective ca expertiza inițială și că noua expertiză a fost încuviințată cu încălcarea dispozițiilor art. 338 C. proc. civ.), constituie o nesocotire a limitelor în care instanța de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalității acesteia, iar nu și cu privire la faptele cauzei, astfel cum decurg din maniera de interpretare a probatoriului administrat. În egală măsură, nici susținerile recurentului în sensul că raportul de expertiză efectuat în cauza de expert C. este lovit de nulitate, întrucât a fost încuviințat cu nerespectarea regulilor de procedură privind încuviințarea obiectivelor care nu au fost puse în discuția părților, nu supun dezbaterii critici de nelegalitate, singurele susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac. De altfel, recurentul nu indică, în mod concret, care sunt regulile de procedură încălcate de instanță, prin dispozițiile legii procesuale nefiind instituită obligativitatea punerii în discuția părților a obiectivelor expertizei. Art. 330 C. proc. civ. ce poartă denumirea marginală "Încuviințarea expertizei", prevede că efectuarea unei expertizei se dispune de către instanța de judecată, în baza unei cereri formulate de părți sau din oficiu, având ca obiectiv principal constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări de fapt relevante pentru aflarea adevărului în cauză. Reevaluarea situației de fapt a cauzei și oferirea unei noi interpretări materialului probator valorificat de curtea de apel presupun un control de temeinicie al judecăților înfăptuite în cauză, nepermis instanței de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanței de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, cum criticile recurentului vizează, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu (care nu mai pot fi supuse unei noi dezbateri în fața instanței de recurs), în legătură cu care solicită o nouă dezlegare, acestea nu sunt susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac. În ceea ce privește invocarea tezei de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat critici care să supună instanței de recurs o analiză a motivării hotărârii, nici din perspectiva unei motivări insuficiente a deciziei și nici din perspectiva unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, astfel că legalitatea hotărârii atacate nu poate fi analizată din perspectiva acestei ipoteze de nelegalitate. Se observă că, deși recurentul a invocat că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei nemotivări corespunzătoare, a omis să indice, în concret, ce argumente juridice expuse prin cererea de apel au fost ignorate de către instanța de prim control judiciar, simplele susțineri generice, în sensul că instanțele de fond nu au argumentat sub niciun aspect motivul pentru care au înlăturat în totalitate concluziile primului raport de expertiză contabilă nefiind apte a declanșa verificarea jurisdicțională specifică prezentei căi extraordinare de atac. Pentru a se reține incidența acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecății, simplele susțineri generice nefiind apte a declanșa verificarea jurisdicțională specifică prezentei căi extraordinare de atac. De altfel, instanța de apel a arătat, în mod explicit, în cuprinsul deciziei recurate care au fost considerentele pentru care a respins motivul de apel invocat de reclamant referitor la greșita administrare a probei cu expertiza tehnică și a înlăturat, motivat, criticile apelantului privind luarea în considerare de către prima instanță doar a concluziilor celei de a doua expertize efectuate în cauză de către expert C.. În realitate, recurentul nu procedează la o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept și aptă de cenzură de legalitate, ci se limitează doar la a reproșa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanța de apel, la a expune considerații generale și la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare. Drept urmare, și aceste susțineri, care nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate, ci realizează, mai degrabă, ca și în cazul celei dintâi critici, aprecieri cu privire la greșita interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, nu pot forma obiect de analiză în recurs. Or, această manieră de formulare a criticilor nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant omițând să contrapună dezlegărilor instanței de apel argumente de nelegalitate, care să poată forma obiectul analizei instanței de recurs. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. Având în vedere soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurentul-reclamant A. Constanța la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 2500 RON, constând în onorariu de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă față de complexitatea redusă a cauzei, ținând cont de activitatea prestată de avocat în faza procesuală a recursului și având în vedere că dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată acordat în filtru.