ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2236/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 iunie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic:

- anularea scrisorii standard de informare a beneficiarului înregistrată sub nr. x/28.12.2015 cu privire la invalidarea sumei de 21.584 RON pentru Partener 1- A.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 21.584 RON, reprezentând diferența nevalidată la cererea de plată nr. x pentru Partener 1, conform contractului de finanțare nr. x, cod SMIS 51526, proiectul "B.- Program de practică pentru studenții juriști", contract înregistrat sub nr. x/24.04.2014;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1906 din 23 mai 2017, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că motivarea sentinței este contradictorie sau nu există, că sentința este dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, dar și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (respectiv, a prevederilor Ghidului solicitantului, contractului de finanțare și O.U.G. nr. 64/2009).

Cât privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

Considerentele din sentință în care se analizează acțiunea prin prisma dreptului sau interesului titularului acțiunii sunt contradictorii față de cele reținute prin încheierea din 17.01.2017, prin care s-a analizat excepția lipsei calității procesuale active.

Prin încheierea din 17.01.2017, instanța a apreciat că reclamanta are dreptul de a contesta actul emis de intimată prin care i s-a invalidat suma de 21.584 RON, având în vedere prevederile Legii nr. 554/2004, coroborate cu prevederile contractului de finanțare și ale acordului de finanțare. Or, prin sentința recurată, se regăsesc considerente prin care instanța repune în discuție dreptul reclamantei de a acționa, de această dată menționând că analizează aceste aspecte prin prisma dreptului sau interesului titularului acțiunii, în raport de aceleași prevederi ale Legii nr. 554/2004, art. 1 alin. (1). În acest sens, a reținut instanța că, deși reclamanta, în calitate de partener al beneficiarului, are încheiat un acord de parteneriat, ce face parte din contractul de finanțare, potrivit art. 5.1 al acestuia, liderul de parteneriat este cel care va depune cererea de finanțare, iar conform art. 9 din acord, partenerul va emite o cerere de rambursare către lider, însoțită de documentele justificative, în vederea rambursării de către AMPOSDRU a cheltuielilor în cadrul proiectului. Ca atare, deoarece beneficiarul nu a contestat sumele și implicit a recunoscut măsura suspendării la plată, instanța a apreciat că recurenta-reclamantă nu se poate îndrepta împotriva intimatei în mod direct.

În contextul arătat, recurenta-reclamantă consideră că reținerile instanței din motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale active sunt în totală contradicție cu reținerile instanței din sentință (pct. 1, fila x), unde se regăsesc considerentele privind inadmisibilitatea acțiunii raportat la aceeași calitate/drept al recurentei-reclamante de a acționa în judecată intimata.

De asemenea, prin încheierea din 17.01.2017, în soluționarea excepției tardivității contestației, instanța a reținut faptul că recurenta-reclamantă a parcurs procedura contestării scrisorii standard, iar prin sentința recurată a reținut că recurenta-reclamantă nu a parcurs această procedură (mențiunile de la pct. 2, fila x din sentință). Așadar, și din acest punct de vedere, hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii.

Tot în referire la motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. În acest sens, apreciază că instanța nu a motivat în drept chestiunile reținute la fila x pct. 2 din sentință, cu privire la modalitatea de recuperare a sumelor de bani, trecând peste prevederile contractuale semnate de părți, prevederi care se regăsesc și în ghidul finanțatorului, dar și în O.U.G. nr. 64/2009. Astfel, instanța nu a menționat care este temeiul de drept în baza căruia a apreciat că recurenta-reclamantă trebuia să formuleze o cerere de rambursare și nu era suficientă cererea de plată cu contestația aferentă și de ce nu poate verifica dacă sunt îndreptățite sau nu criticile recurentei-reclamante referitoare la suspendarea unor sume de bani.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond raportat și la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Astfel, prin încheierea din 17.01.2017, instanța a reținut cu autoritate de lucru judecat că reclamanta are dreptul de a acționa în judecată pârâtul în vederea recuperării sumelor de bani solicitate, precum și că are dreptul de a acționa direct pârâtul în temeiul contractului de finanțare și a acordului de finanțare. Or, prin sentința pronunțată, instanța a respins acțiunea motivat și de faptul că doar beneficiarul avea dreptul de a contesta diminuările operate în cadrul proiectului și, atâta vreme cât nu a făcut acest lucru, reclamanta nu mai putea acționa. În aprecierea recurentei-reclamante, instanța a revenit asupra aspectelor reținute prin încheierea din data de 17.01.2017, încălcând astfel dispozițiile legale.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că instanța a încălcat și aplicat greșit dispozițiile legale prevăzute în Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), elaborat de Guvernul României și de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, adoptat prin Decizia Comisiei Europene C (2007) 5811/22.11.2007, în Ghidul Solicitantului condiții generale 2013 emis de Autoritatea de Management POS DRU și în O.U.G. nr. 64/2009 - art. 2 alin. (3) lit. d), l) și art. 17 indice 4.

Deși instanța a reținut în motivarea soluției pronunțate pe fondul cauzei că beneficiarul proiectului nu a făcut contestație la scrisoarea standard de informare, recurenta-reclamantă arată că normele anterior indicate permit și partenerului să facă o astfel de contestație. În aceste condiții, instanța trebuia să observe că a depus contestația la suspendarea la plata sumelor de bani aferente cererii de plată nr. x, contestație care a fost înregistrată sub nr. x/30.12.2015 și a reprezentat anexa nr. 4 la cererea de chemare în judecată.

De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamanta ar fi putut formula cerere de rambursare, însă nu a indicat vreun temei legal în acest sens. Arată recurenta-reclamantă că, potrivit art. 5 lit. D) din contractul de finanțare, se poate formula și cerere de rambursare, însă pentru cheltuielile efectuate.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta nu a conlucrat cu beneficiarul în vederea depunerii documentelor justificative, deși ar fi trebuit să observe că intimata nu a răspuns în niciun fel la contestația formulată la scrisoarea standard de informare.

În fine, atât O.U.G. nr. 64/2009, cât și Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015 îi dădeau recurentei-reclamante dreptul de a utiliza mecanismul de decontare al cheltuielilor prin cerere de plată. În plus, din nicio dispoziție legală nu rezultă că recurenta trebuia să formuleze și cerere de rambursare, pe care oricum nu o putea utiliza pentru lipsa disponibilului bănesc, având în vedere că cererea de rambursare presupune avansarea cheltuielilor și apoi solicitarea restituirii.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 3.08.2017, intimatul-reclamant Organismul Intermediar Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (în prezent OI POCU - MEN) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 26 februarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârile Colegiului de Conducere nr. 109 și 110 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat de reclamanta A., pentru considerentele expuse în continuare.

Pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Universitatea C. București, în calitate de beneficiar, au semnat contractul de finanțare nr. x/24.04.2014, cod SMIS 51526, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului "B. - Program de practică pentru studenții juriști", în valoare de 2.033.400 RON .

În vederea implementării proiectului anterior menționat, Universitatea C. București, în calitate de lider de parteneriat, și reclamanta A., în calitate de partener, au încheiat acordul de parteneriat nr. 858/12.08.2013 - anexa 6 a cererii de finanțare .

Prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 27252/28.12.2015, Universitatea C. București a fost informată despre faptul că, din suma de 209.856 RON solicitată spre rambursare, a fost validată suma de 188.272 RON, precizându-se motivele care au stat la baza diminuării cheltuielilor solicitate spre rambursare pentru partener, în cadrul cererii de plată nr. 5 .

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. (partener) a solicitat anularea scrisorii standard de informare a beneficiarului și obligarea pârâtului la plata sumei de 21.584 RON nevalidate la plată din cererea de plată nr. 5.

Prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, s-a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, pe motiv că a fost formulată de către o persoană care nu are calitate procesuală activă, respectiv este terț față de contractul de finanțare bilateral (încheiat între CNDIPT - OIPOSDRU și Universitatea C.), excepția tardivității formulării contestației administrative la CR 5 nr. 27252/28.12.2015, contestație înregistrată la CNDIPT - OIPOSDRU sub nr. x/30.12.2015, precum și excepția lipsei de interes.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2017, instanța de fond a procedat la unirea excepției lipsei de interes cu fondul cauzei și a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale active și tardivității contestării actului administrativ, invocate de pârât, iar prin sentința civilă nr. 1906 din 23 mai 2017, soluționând cauza, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.

Recurenta-reclamantă a criticat sentința primei instanțe indicând drept motive de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Hotărârea recurată va fi verificată, mai întâi, din perspectiva incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce constituie un motiv de casare de ordine publică. Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată, și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei referitoare la împrejurarea că hotărârea se fundamentează pe motive contradictorii.

Astfel, prin încheierea din 17 ianuarie 2017, prima instanță a considerat că reclamanta A., în calitate de parteneră a beneficiarei finanțării Universitatea C., în baza Acordului de parteneriat nr. 858/12.08.2013 (încheiat între Universitatea C. și A.) are calitate procesuală pentru a ataca actul administrativ enunțat în petitul cererii introductive, prin care s-a refuzat rambursarea sumei de 21.584 RON, reprezentând diferența nevalidată la cererea de plată nr. x pentru partener, conform contractului de finanțare nerambursabilă, având calitatea de parte vătămată, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, care poate fi și un terț, în raport cu autoritatea emitentă și cu beneficiarul actului administrativ unilateral cu caracter individual. Aceasta pentru că, deși reclamanta nu a fost parte semnatară a contractului de finanțare, prin acordul de parteneriat încheiat între reclamantă și Universitatea C., în calitate de lider de parteneriat, părțile au agreat implementarea proiectului finanțat potrivit contractului de finanțare. Instanța a reținut că acordul de finanțare este parte a contractului de finanțare, conform art. 6 lit. A) din acest contract, iar pe durata derulării acestuia, partenerul beneficiarei finanțării (reclamanta) a încasat contravaloarea cheltuielilor eligibile efectuate, rambursate de autoritatea de management și că, potrivit art. 7.2 din acordul de parteneriat, "cheltuielile eligibile efectuate de către parteneri vor fi rambursate de către AM/OI pe baza documentelor justificative prezentate, în condițiile contractului de finanțare".

Prin sentința civilă nr. 1906 din 23 mai 2017, verificând acțiunea prin prisma interesului titularului acțiunii, instanța a reținut că reclamanta nu ar avea un interes în cauză, întrucât pârâtul nu poate fi ținut în mod direct față de reclamantă la plata sumei de bani pretinse prin cererea de chemare în judecată. Aceasta pentru că deși reclamanta, în calitate de partener al beneficiarului, are încheiat un acord de parteneriat, care face parte integrantă din contractul de finanțare, potrivit art. 5.1. al acestuia, liderul de parteneriat este cel care va depune cererea de finanțare, iar conform art. 9 din acord, partenerul va emite o cerere de rambursare către lider, însoțită de documentele justificative, în vederea rambursării de către AMPOSDRU a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului.

Ca urmare, în măsura în care liderul nu a contestat sumele suspendate la plată, prima instanță a apreciat că acest fapt poate atrage cel mult o răspundere contractuală între parteneri angajată în baza acordului de parteneriat, fără a exista posibilitatea ca partenerul să se îndrepte în mod direct împotriva pârâtului.

Instanța de fond a reținut că această concluzie este conformă cu art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, prin care este definit interesul public privat, prin posibilitatea reclamantei de a pretinde autorității pârâte o anumită conduită, în considerarea unui drept recunoscut de lege.

Așadar, argumentația judecătorului prezentată prin încheierea din 17.01.2017 este în sensul că reclamanta are dreptul de a acționa în baza contractului/acordului de finanțare și a art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru ca prin sentință să rețină faptul că reclamanta nu mai este îndreptățită să acționeze în judecată intimata, potrivit Legii nr. 554/2004, deoarece beneficiarul contractului de finanțare nu a contestat pe cale administrativă scrisoarea de informare și nici nu a formulat acțiune judecătorească.

Motivarea contradictorie este evidentă, în condițiile în care, prin încheierea interlocutorie, s-a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză, iar din considerentele sentinței, argumentele prezentate să fie în sens contrar acestei rețineri.

Modalitatea în care a fost expus raționamentul primei instanțe, pe baza căruia a fost pronunțată soluția recurată, nu este de natură a permite exercitarea controlului judiciar în cauză, fiind necesară dezlegarea acestei chestiuni de către judecătorul fondului.

Prin urmare, sunt fondate criticile recurentei din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport de care Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamantă și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, casarea hotărârii corespunzând unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Constatând că primul motiv de casare invocat de recurentă este fondat, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivelor de casare reprezentate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează a dezlega chestiunea referitoare la calitatea procesuală activă în cauză, în raport de clauzele contractului de finanțare și ale acordului de parteneriat încheiate în derularea proiectului "B. - Program de practică pentru studenții juriști". În măsura în care va fi cazul, după dezlegarea aspectului privind legitimarea procesuală activă, judecătorul fondului va avea în vedere argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și reiterate în prezentul recurs, prin raportare la apărările formulate de pârât și la probatoriul administrat în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1906 din 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.