ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 352/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

II Hotărârea pronunțată de instanța de fond

III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6, 7 și 8) C. proc. civ.

Din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât instanța de fond a analizat situația de fapt prin prisma cererilor de rambursare, deși în cauză s-a făcut cerere de plată și nu de rambursare.

S-a arătat că mențiunile din sentința în care se analizează acțiunea prin prisma interesului titularului acțiunii sunt contradictorii față de cele reținute prin încheierea din 21.12.2016, prin care s-a analizat excepția inadmisibilității acțiunii.

Astfel, instanța a apreciat prin încheierea din 21.12.2016 că reclamanta are dreptul de a contesta actul emis de intimată, iar prin sentința pronunțată a repus în discuție dreptul reclamantei de a acționa, menționând că analiza acestor aspecte se face prin prisma interesului acțiunii.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond și din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., apreciind că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, întrucât instanța de fond, deși a constatat prin încheierea din 21.12.2016 că acțiunea este admisibilă, totuși prin sentința pronunțată a constatat că reclamanta nu are interes, revenind asupra dispozițiilor reținute prin încheierea din 21.12.2016.

În fine, recurenta a criticat soluția instanței de fond raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că în cauză au fost aplicate greșit normele de drept material.

În acest sens, recurenta a susținut că prima instanță a aplicat dispozițiile referitoare la cererea de rambursare, în loc să aplice dispozițiile referitoare la cererea de plată.

S-a arătat că nu există nici un text legal care să oblige reclamanta ca după parcurgerea procedurii cererii de plată, în cazul respingerii acesteia, să parcurgă o a doua procedură, cea a cererii de rambursare, care presupune, însă, plata sumelor de bani și apoi recuperarea acestora.

În opinia recurentei, instanța de fond a apreciat greșit normele legale în privința partenerului de a acționa în judecată în cazul neplății sumelor de bani, încălcând dispozițiile art. 2016 din C. civ. coroborat cu dispozițiile art. 80 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a mai arătat că instanța de fond trebuia, în virtutea dispozițiilor art. 1270 C. civ., să aplice regulile contractuale menționate de părți în contractul de finanțare, inclusiv în anexele acestuia.

Recurenta a susținut că, raportat la prevederile contractuale asumate de intimată, dar și raportat la acordul de parteneriat, este în situația în care cheltuielile asumate în cadrul proiectului trebuie achitate de către intimată, reclamanta având dreptul de a le solicita în caz de refuz.

IV Apărările formulate de intimatul-pârât

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

A arătat că instanța de fond a analizat în mod corect a analizat cererea de chemare în judecată, în raport de prevederile legale aplicabile în speță.

V Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Un prim argument de nelegalitate se referă la incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Deși la punctul 6 sunt trei motive distincte, este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat în prezentul demers judiciar, este nefondat.

Astfel, verificând considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că mențiunile din sentința instanței de fond în care se analizează acțiunea prin prisma interesului titularului acțiunii nu sunt contradictorii față de cele reținute prin încheierea din 21 decembrie 2016, prin care s-a analizat excepția inadmisibilității acțiunii.

În speță, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat, pe de o parte, anularea scrisorii standard nr. 27251/28.12.2015 de informare a beneficiarului Universitatea A. București, emisă de pârât, scrisoare prin care beneficiarului i-a fost adusă la cunoștință invalidarea de la plată a sumei de 71.996 RON, și, pe de altă parte, obligarea pârâtului la plata sumei de 71.996 RON și a dobânzii legale aferente.

Prin încheierea din 21 decembrie 2016, prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin prisma motivelor privind lipsa calității procesuale active, reținând că este admisibilă cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat anularea scrisorii standard nr. 27251/28.12.2015 de informare a beneficiarului Universitatea A. București, emise de pârât, și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la repararea vătămării pretins a fi fost suferită de către reclamantă, respectiv la plata sumei de 71.996 RON și a dobânzii legale aferente.

Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), lit. p) din Legea nr. 554/2004, poate fi reclamant, având calitate procesuală activă, iar cererea de chemare în judecată este admisibilă, orice persoană, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată, de către o autoritate publică, într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat reclamantului sau altui subiect de drept. A precizat că stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim este o problemă de fond.

Prin sentința nr. 1594/03.05.2017, instanța a constatat că acțiunea este lipsită de interes, reținând că pârâtul nu poate fi ținut în mod direct față de reclamantă la plata sumei de bani pretinse prin cererea de chemare în judecată, întrucât beneficiarul este cel care are obligația de a completa și transmite CNDIPT OI POSDRU cererile de rambursare, iar efectuarea plăților nu se face direct partenerului, ci beneficiarului, urmând ca acesta din urmă să vireze partenerilor sumele validate ulterior încasării.

Instanța de control judiciar constată că reținerile din motivarea soluției de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, privind calitatea procesuală activă, nu sunt în contradicție cu cele din motivarea soluției de admitere a excepției lipsei de interes a acțiunii. Raportat la solicitarea reclamantei de anulare a scrisorii standard nr. 27251/28.12.2015 de informare a beneficiarului Universitatea A. București și de obligare a pârâtului la plata sumei de 71.996 RON și a dobânzii legale aferente, instanța de fond a constatat prin respingerea excepției inadmisibilității că reclamanta are calitate procesuală activă, îndeplinind condiția de a se considera vătămată, de către o autoritate publică, într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ, precizând că stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim este o problemă de fond, iar ulterior a apreciat că acțiunea formulată de cel care are calitate procesuală este lipsită de interes.

Este nefondat, față de cele arătate, și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că nu se ridică problema autorității de lucru judecat a încheierii din 21 decembrie 2016, ci a aspectelor contradictorii în soluționarea celor două excepții.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este fondat.

A apreciat greșit instanța de fond lipsa de interes a reclamantei, față de prevederile contractului de finanțare și ale acordului de parteneriat, raportat la art. 1270 alin. (1) din C. civ.

Prin cererea de plată nr. x/13.11.2015, beneficiarul a solicitat plata sumei de 71.996 RON pentru reclamantă, partener în acordul de parteneriat, însă prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 27251/28.12.2015 a fost validată suma de 0 RON din suma solicitată pentru reclamantă, cu motivarea că sumele reprezentând contravaloarea salariilor nu au fost însoțite de documente justificative tehnice și financiare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, partener în cadrul acordului de parteneriat, a solicitat anularea scrisorii standard de informare a beneficiarului și obligarea pârâtului la plata sumei de 71.996 RON, solicitată prin cererea de plată nr. x și nevalidată.

Având în vedere art. 1270 alin. (1) din C. civ. "(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", potrivit art. 15 alin. (1) din contractul de finanțare, acordul de parteneriat este parte integrantă din acesta.

În baza art. 7.2 din Acordul de parteneriat, cheltuielile eligibile efectuate de către parteneri sunt rambursate de către AM/OI pe baza documentelor justificative prezentate, în condițiile stabilite în contractul de finanțare, iar potrivit art. 9.1., 9.3, 9.4, în vederea rambursării de către AMPOSDRU a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, fiecare partener, pe baza activităților desfășurate și conform timpului alocat, emite o cerere de rambursare (conform prevederilor legale) către liderul de parteneriat în termen de 10 zile lucrătoare, sumele aferente prefinanțării solicitate și rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului de către parteneriat fiind primite în contul/conturile indicate, deschise pe numele liderului de parteneriat, iar liderul de parteneriat are obligația de a transfera partenerilor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării, sumele ce se cuvin fiecărei entități din cadrul parteneriatului.

Deși liderul de parteneriat, beneficiarul, este cel care, potrivit contractului de finanțare, formulează cererea de plată, inclusiv pentru cheltuielile efectuate de parteneri, acestea privesc în mod direct cheltuieli efectuate de către aceștia, astfel că în mod greșit s-a reținut prin sentința recurată, față de prevederile contractului de finanțare și ale acordului de parteneriat, raportat la art. 1270 alin. (1) din C. civ., lipsa de interes a reclamantei, în calitate de partener, în formularea cererii în contencios administrativ referitoare la refuzul pârâtului de validare a sumei solicitate de partener, în baza acordului de parteneriat, parte integrantă a contractului de finanțare, refuz ale cărui efecte se produc în mod direct asupra dreptului la plată al acesteia.

Având în vedere aceste aspecte, având în vedere că prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă greșit pentru lipsa de interes a reclamantei, nefiind cercetat fondul, Înalta Curte constată că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, prima instanță urmând să cerceteze în primă instanță toate motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantă, cu consecința casării sentinței recurate si trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe care va rejudeca pricina ținând cont de considerentele prezentei decizii privind problemele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Asociația Europeană pentru Progres împotriva sentinței civile nr. 1594 din 3 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.