ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5327/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 28.06.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea din București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale-Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea Deciziei nr. OI/2335/ES din 27.12.2016 privind menținerea titlului de creanță reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. x/31.10.2016 prin care s-a stabilit în sarcina sa o creanță în cuantum de 80.851,81 RON și obligarea pârâtului la validarea sumei de 80.851,81 RON.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 4979 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Universitatea din București a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea sentinței civile recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât a refuzat să se pronunțe asupra fondului, limitându-se la a considera că nu au fost indicate motive de nelegalitate în legătură cu soluția pronunțată în actul administrativ.

În continuarea alegațiilor sale, recurenta a reiterat aspectele invocate în cuprinsul acțiunii, considerând că Decizia nr. x/27.12.2016 și Procesul-verbal nr. x/31.10.2016 sunt nelegale și netemeinice.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, pentru nemotivare, apreciind că susținerile recurentei nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.2. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.3. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși la nivel formal, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta s-a limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, referitoare la cele reținute prin actele administrative contestate, fără, însă, a combate, în niciun fel, considerentele instanței de fond.

Astfel, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 și faptul că, prin acțiune, nu s-a adus nicio critică în ceea ce privește soluția dată prin Decizia nr. x/27.12.2016 prin care pârâtul a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. OI/2077/31.10.2016, ca inadmisibilă, pentru că Decizia nr. OI/2077/31.10.2016 nu putea fi contestată decât la instanța de contencios administrativ competentă și, nicidecum, pentru a doua oară prin intermediul unei contestații administrative, cum a procedat reclamanta.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe ar fi pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs, devenind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a anula recursul pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Universitatea din București împotriva sentinței civile nr. 4979 din data de 18 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru nemotivare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.