ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6728/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a chemat în judecată pe pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale din cadrul obiectului de convergență nr. x/09.02.2017; anularea deciziei nr. x/13.10.2017 privind soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal cu privire la invalidarea cheltuielilor salariale în valoare totală de 108.335,5 RON aferente cererilor de rambursare nr. x și 6; constatarea cheltuielii în sumă de 82.849,5 RON aferentă CR.6 ca fiind eligibilă; cea în cuantum de 25.486 RON aferentă CR5 ca fiind eligibilă; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 3937 din 5 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii și admiterea acțiunii.

Se susține că, în cursul judecății, a depus la dosarul cauzei, înscrisul Legea nr. 78/28 martie 2018 - privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salariată, motivând aplicabilitatea acestor prevederi legale în prezenta cauză, însă instanța de fond a omis să se pronunțe în legătură cu acest aspect.

În opinia recurentei, în conformitate cu prevederile art. 1 - art. 3 din Legea nr. 78/28 martie 2018 personalul plătit din fonduri publice este exonerat de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salariată încasate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de muncă în vigoare la data plății acestor drepturi, sume considerate a fi încasate nelegal și pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.

În acest context, precizează că a solicitat instanței de fond să constate că invalidarea cheltuielilor salariate, în contextul modificărilor de tarife orare și norma de lucru survenite prin acte adiționale la contractele de muncă ale experților A., B., C., D., E., F., G., H., I. de către echipa de control a OIPOCU

:

-MEN (din cadrul structurii cu atribuții de control a unor prejudicii), ca urmare a verificărilor efectuate în cadrul proiectului x și, pe cale de consecința, restituirea sumei totale de 108.335,50 RON aferentă cheltuielilor solicitate, spre rambursate, în cele două cereri de rambursare (CR 5 și CR 6), este nelegală în condițiile reglementărilor aduse de Legea nr. 78/28 martie 2018.

Cu toate acestea, nicăieri, în cuprinsul motivării sentinței atacate nu se menționează concluziile instanței în legătură cu aceste motive astfel încât apreciază că recursul este fondat pe aspectul de mai sus.

Într-un alt motiv de recurs s-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât nu ne aflam în situația efectuării unor ore suplimentare la contractul de bază încheiat de acești experți cu angajatorul USAMVB (cu mențiunea că unii dintre ei nici nu au un asemenea contract, cum este cazul experților B., I., F. și C.) ci în situația unor contracte de munca distincte, încheiate pe perioada determinată, în cadrul proiectului POSPRU/86/1.2/S/63654, în temeiul prevederilor art. 111 art. 83 și art. 35 alin. (1) din Codul muncii. Potrivit acestor prevederi, un salariat poate fi angajat pe o durată determinată pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe, contractul de muncă prevăzând un timp de muncă care reprezintă perioada în care salariatul prestează acel tip de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru acel contract de muncă.

Cu alte cuvinte, timpul de muncă și salariul angajatului se raportează potrivit dispozițiilor legislației muncii, mai sus menționate, la întreaga durată a contractului de muncă încheiat pentru desfășurarea lucrării sau proiectului respectiv, fiind prevăzut un tarif salarial/oră aferent orelor prestate/timpului de muncă prestat conform acelui contract.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut aceleași concluzii ca cele reținute de pârâta OIPOCU-MEN, fiind invocate prevederile act. 17 alin. (3) lit. d) și alin. (5), coroborate cu prevederile art. 40 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii concluzionând, printr-o greșita interpretare a legii și contrar prevederilor contractului de finanțare, faptul că actele adiționale încheiate ar fi trebuit să conțină mențiuni cu privire la atribuțiile postului, aspect care nu se regăsește în cuprinsul acestor acte adiționale, fiind menționate doar elementele:

"Durata contractului", "Durata muncii" și/sau " Salarizarea".

În legătură cu acest aspect, recurenta arătă faptul că, în speță, angajatorul USAMVB a stabilit atribuții suplimentare celor stabilite inițial prin fișa de post, conform activităților și obiectivelor proiectului în speță, atribuții care au fost inserate în fișele de post modificate, anexate actelor adiționale la contractele de muncă ale experților A., B., C., D., E., F., lonascu luliana, H., I..

Prin aceste acte adiționale s-au modificat tarifele orare, în limita plafonului maxim prevăzut de art. 4.3.4. din Ghidul de Condiții Generale 2009, respectiv de 300 RON brut/pe ora/expert tip A, în speță, experții încadrându-se în categoria experților de tip A.

Precizează că, atât fișele de post inițiale și cele modificate, cât și actele adiționale la contractele de munca au fost însușite, prin semnătura, de către acești experți, angajatorul îndeplinindu-și obligația de informare, prevăzută de lege, în acest sens.

Mai mult decât atât, așa cum reiese din documentul "atribuții fișe de post POSDRU/86/l.2/S/63654 inițiale și modificate" anexat contestației depusă pe cale administrativă, atribuțiile suplimentare introduse prin noua fișă de post experților în cauză nu reprezintă atribuții esențiale sau clauze esențiale (conf. art. 17 din Codul Muncii) care să fie transpuse și să facă obiectul modificării contractului de muncă, astfel încât și din acest motiv, nu se impunea menționarea acestor atribuții în actul adițional.

Fișele de post modificate au fost anexate actelor adiționale de modificare a tarifelor orare, fiind însușite de experți deopotrivă cu modificarea esențială prevăzută în aceste acte adiționale, respectiv salariul și norma de muncă.

Modificarea tarifului orar și a normei de munca nu s-a făcut ca urmare a suplimentării atribuțiilor prevăzute în fișa de post ci ca urmare a introducerii activității "A 4.7. Facilitarea accesului la programele de licență pentru studenții facultăților de medicina veterinara prin acordarea de burse de studiu"prin Actul adițional nr. x Ol-MECTS 912/C/16.02.2012. Creșterea tarifului orar a fost justificată de USAMVB, în mod obiectiv, raportat la complexitatea si multitudinea activităților proiectului derulate pe ultima perioada a acestuia, amploarea sarcinilor alocate experților pe ultima perioada de implementare, volumului mare de raportări survenite în urma modificărilor legislative la elaborarea și depunerea cererilor de rambursare, dar și în vederea finalizării proiectului.

Concluziile instanței de judecată în sensul că "atribuțiile nou-introduse sunt din aceeași categorie de complexitate cu cele inițiale astfel că extinderea acestora poate determina, de principiu, o creștere a numărului de ore, iar nu o scădere a acestora concomitent cu majorarea tarifului aferent" nu sunt întemeiate întrucât aceste atribuții au fost necesare datorită multitudinii activităților proiectului, derulate pe ultima perioadă a acestuia corelate cu implementarea noii activități introduse (activitatea A. 4.7.), această activitate implicând resursa umana angajată în cadrul proiectului la un efort intelectual suplimentar.

În această situație, în aplicarea prevederile ar. 27 din RCE 1605/2002 potrivit cărora resursele trebuie puse la dispoziție la timp și întocmai pentru atingerea rezultatelor si obiectivelor stabilite, angajatorul USAMVB avea obligația de a asigura experților resursa optimă (salarizarea), obiectivul acestuia fiind îndeplinirea normei (atribuțiilor) prevăzute de fișa postului, cu eficiență maximă.

Se mai precizează că toate activitățile raportate de experții în implementare au fost aprobate în rapoarte individuale și în stricta legătură cu îndeplinirea rezultatelor și indicatorilor proiectului asumați prin Contractul de finanțare.

Față de acest aspect, susține că modificările contractelor individuale de muncă au stat la baza asigurării unui management riguros al implementării proiectului, prin care se valorifica la maximum timpul de lucru alocat, experiența și valoarea profesională a angajaților, mai ales în condițiile în care, pe ultima perioadă a proiectului, implementarea activităților presupune un grad de complexitate ridicat.

Pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației Naționale a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la excepția invocată, s-a arătat că recurentul, în formularea recursului, nu a adus critici reale ale hotărârii instanței de fond, ci practic a reformulat susținerile la fond, completându-le cu aspecte care nu au fost cuprinse în cererea de chemare în judecată, ceea ce ar trebui să conducă instanța de cenzură judiciară, la constatarea nulității recursului.

În legătură cu criticile formulate, apreciază intimata că Legea nr. 78/2018 este un act de clemență ce se aplică personalului plătit din fonduri publice care a încasat sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de muncă în vigoare la data plății acestor drepturi, sume considerate a fi încasate nelegal și pe care trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.

Actul normativ se adresează angajatorului care are de recuperat sume de bani considerate a fi încasate nelegal de către Cartea de Conturi sau alte structuri/instituții cu atribuții de control a unor prejudicii"'. În plus, dispozițiile art. 3 ale actului normativ arată că prin efectul legii încetează atât plata sumelor ce fac obiectul reglementării actului de amnistie cât și "orice formă de recuperare a acestora". În consecință, aplicarea prevederilor Legii nr. 78/2018 are în vedere raportul juridic de muncă stabilit între salariat și angajatorul său.

În opinia intimatei raportul juridic existent între beneficiarul finanțării și finanțator este un raport juridic contractual terț față de raportul juridic stabilit între beneficiarul finanțării și angajații săi, astfel în raportul juridic civil contractual argumentat de contractul de finanțare nu-și au incidență prevederile Legii nr. 78/2018.

În ceea ce privește susținerile recurentei privind aplicabilitatea prevederilor Codului Muncii de la punctul II al recursului, se arată că potrivit contractului de finanțare semnat de reclamanta la data de 28.06.2010, la art. 4, părțile au stabilit normele de raportate în procesul de stabilire a eligibilității cheltuielilor proiectului, printre care și referirea expresă la Ghidul Solicitantului existent la data încheierii contractului. Cum contractul este legea părților, având astfel întâietate în aplicare, în stabilirea eligibilității cheltuielilor proiectului, s-a avut în principal în vedere setul legislativ astfel consimțit de părțile contractante.

Ca urmare a aspectelor menționate în suspiciunea de neregula cu nr. x, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, OIMEN a dispus verificarea administrativă, în urma căreia s-a constatat că:

a)pe de o parte, deși în Ghidul Solicitantului Condiții Generale anterior anului 2013- numărul de ore lucrate de către fiecare expert/persoana din echipa de implementare/management, trebuia să se încadreze in limita de 13 ore/zi, respectiv 65 ore/săptămână, reprezentând ore lucrate în proiecte finanțate din FSE POSPRU, inclusiv norma de bază stabilită, iar prin contractele individuale de muncă încheiate, s-a depășit acest prag;

b)pe de altă parte, fără a se stabili noi atribuții experților implicați în proiect, s-a mărit în mod nejustificat tariful orar și s-a micșorat timpul de lucru al unor experților (conform actelor adiționale la contractele de muncă ale experților).

Cum corect a reținut instanța de fond, '"raportat la prevederile Ghidului Solicitantului - Condiții Generale, plafoanele maxime de referință ale cheltuielilor cu personalul au fost stabilite pe oră, iar bugetul a fost aprobat pe categorii de cheltuieli, fiind încheiate contracte individuale de muncă în cadrul cărora s-a stabilit o anumită durată a muncii (fracțiune de normă, cu un anumit număr de ore/zi pentru fiecare salariat, număr total de ore/săptămână), cu mențiunea că "nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora".

Astfel, în condițiile inexistenței posibilității plății orelor suplimentare, conform contractelor de muncă ale angajaților beneficiarului finanțării, nu se justifica o abatere de la totalul de ore stabilit ca activitate în cadrul proiectului.

Or, în cazul reclamantei s-a constatat depășirea numărului de ore/zi pontate de anumiți experți, fără a se fi dovedit situația extraordinară ce a condus la efectuarea de ore suplimentare, iar din analiza situației reținute de autoritatea de control rezultă că acest lucru s-a întâmplat în unele cazuri chiar și în zile succesive, nefiind respectată regula de a acorda o perioadă de repaus de 24 de ore.

Limita de 13 ore/zi, deși s-a făcut referire la Instrucțiunea nr. 62-2012, care nu cuprinde o astfel de referință (ci doar elemente de referință pentru pontaj), a fost stabilită de autoritatea de control în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim cost-rezultate și apare ca fiind rezonabilă prin raportare la specificul proiectului și al activităților desfășurate.

În cuprinsul Ghidului Solicitantului - Condiții Generale, la Secțiunea 1.4 Contribuția solicitantului (pag. 7), s-a prevăzut în mod expres că:

"Pe parcursul implementării proiectului, cheltuielile efectuate în timpul implementării proiectului și considerate neeligibile la verificarea unei cereri de rambursare vor fi suportate de către beneficiar". Aceleași reguli se regăsesc și în contractul de finanțare semnat și asumat de reclamanta, în calitate de beneficiar.

Aceasta interpretare este singura compatibilă cu Directiva nr. 200V88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 04.11.2003 privind alte aspecte ale organizării timpului de lucru, care stabilește la art. 13 (denumire marginală Ritmul de lucru) că statele membre iau măsurile necesare pentru ca angajatorul care preconizează să organizeze munca în conformitate cu un anumit ritm să țină cont de principiul general al adaptării muncii la lucrător, în special in vederea atenuării muncii monotone și a muncii într-un ritm predeterminat, în funcție de tipul de activitate și de cerințele de securitate și sănătate, în special în ceea ce privește pauzele pe parcursul timpului de lucru.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Excepția nulității recursului va fi respinsă, întrucât criticile formulate pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Chiar dacă recurenta nu a menționat aceste dispoziții legale în memoriul său de recurs, totuși din considerentele formulate se pot desprinde aspecte de nelegalitate ale sentinței, ce vor fi cercetate în prezenta cauză.

Pe de altă parte, împrejurarea că au fost preluate apărări formulate și în fața instanței de fond, nu este de natură să conducă la nulitatea căii de atac promovate, în condițiile în care s-a făcut referire expresă la modul în care, în opinia recurentei, sentința încalcă dispoziții de drept material și procedural.

Asupra recursului reclamantei:

Un prim aspect de nelegalitate invocat se referă la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra efectelor pe care le-a produs în cauză incidența Lg. nr. 78/2018 - privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salariată.

Din perspectiva cazului de casare prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă că aceste susțineri nu au fost formulate în fața primei instanțe ca un aspect de nelegalitate distinct asupra căruia instanța să se pronunțe cu respectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14.09.2018 a fost depus la dosar, ca înscris, textul Lg. 78/2018 fără însă ca recurenta reclamantă să formuleze apărări specifice care să necesite o dezvoltare a considerentelor primei instanțe.

În privința motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, față de conținutul și reglementarea Lg. 78/2018 - privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salariată, acest act normativ nu are incidență în prezenta cauză.

În primul rând, dispozițiile legale privesc raportul dintre angajator și angajat, astfel că nu pot fi invocate în raportul între finanțator și beneficiarul de fonduri europene. Pe de altă parte, legea prevede o modalitate de exonerare specifică (amnistie) în legătură cu anumite sume de bani de natură salarială apreciate ca achitate nelegal, așadar poate avea, eventual, incidență în faza de executare silită (în situația în care condițiile premisă sunt îndeplinite), însă nu poate împiedica constatarea unor sume finanțate ca neeligibile și nici nu poate constitui un motiv de nulitate a actului administrativ.

Recurenta a mai susținut că prima instanță a interpretat greșit textele legale incidente, întrucât experții nu au efectuat ore suplimentare la contractul de bază, așa cum s-a reținut, ci au încheiat contracte de muncă cu durată determinată conform art. 111 art. 83 și art. 35 alin. (1) din Codul muncii.

Potrivit art. 83 din Codul muncii:

"Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri: […] h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe".

Totodată, art. 35 din Codul muncii stabilește că:

"orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea".

În conformitate cu dispozițiile art. 111 din Codul muncii, "timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare".

Ghidului Solicitantului - Condiții Generale, aplicabil proiectului de față, prevede că plafoanele maxime de referință ale cheltuielilor cu personalul au fost stabilite pe oră, iar bugetul a fost aprobat pe categorii de cheltuieli, fiind încheiate contracte individuale de muncă în cadrul cărora s-a stabilit o anumită durată a muncii (fracțiune de normă, cu un anumit număr de ore/zi pentru fiecare salariat, număr total de ore/săptămână), cu mențiunea că "nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora".

Plafonul maxim prevăzut de Ghidul Solicitantului - Condiții Generale 2009 privește costurile per activitate, adică un cost generic al resursei umane pentru implementarea proiectului, astfel că, atunci când se verifică eligibilitatea cheltuielilor, trebuie analizată condiția prevăzută de către beneficiarul finanțării, aceea ca repartizarea programului de lucru să se fi făcut "în conformitate cu programul activităților planificate în cadrul proiectului, respectiv 15 zile/lună (ore zi/inegal)".

Aceste prevederi legal au fost corect interpretate de prima instanță, având în vedere că opțiunea recurentei reclamante a fost aceea de a-și desfășura activitatea cu angajați part-time. În cadrul desfășurării activității experților angajați în această modalitate intimata pârâtă a constatat depășirea limitei maxime de 13h/zi, potrivit Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 62, dar și creșterea tarifului orar față de tariful orar inițial, prevăzut în contractele de muncă ale anumitor experți din cadrul proiectului, în condițiile scăderii normei de muncă, această modificare făcând obiectul unor acte adiționale.

Așadar, împrejurarea că experții au fost angajați cu contract de muncă cu durată determinată, nu justifică apărările recurentei, întrucât și în această modalitate trebuiau respectate prevederile art. 112 din codul muncii, care se referă la normarea timpului de lucru, dar și ale Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 62, care stabilește elemente de referință pentru pontaj.

Mai mult, referirea la actele adiționale încheiate pentru anumiți experți nu este de natură să schimbe concluzia neeligibilității cheltuielilor, întrucât prin acestea s-au aplicat creșterile de tarif orar, însă nu s-a efectuat nicio modificare a fișelor de post, în privința atribuțiilor.

Or, prima instanță a apreciat corect că, din analiza contractelor individuale de muncă, actelor adiționale aferente, fișelor de post, fișelor individuale de pontaj, precum și rapoartelor de activitate lunare, s-a constatat că aceste creșteri de tarife orare nu reflectă principiile unui management riguros, în condițiile în care norma de muncă scade, iar atribuțiile din fișa postului rămân neschimbate, fiind validă doar fișa de post inițială.

Recurenta susține că modificările de atribuții nu erau esențiale, astfel că nu necesitau o modificare a contractului de muncă și nici o menționare distinctă în actul adițional încheiat, însă sunt cuprinse în fișele de post modificate atașate contestației administrative.

Din verificarea acestora însă, s-a reținut corect că atribuțiile nou-introduse sunt din aceeași categorie de complexitate cu cele inițiale, astfel că extinderea acestora poate determina, de principiu, o creștere a numărului de ore, iar nu o scădere a acestora concomitent cu majorarea tarifului aferent, deoarece se prezumă că activitățile din aceeași categorie puteau fi desfășurate într-un același interval de timp pentru atingerea rezultatelor și obiectivelor stabilite.

Așadar, nici acest aspect nu poate justifica creșterea tarifului orar, cu atât mai mult cu cât chiar recurenta a susținut că modificările de atribuții nu erau esențiale, astfel încât să justifice menționarea în actele adiționale, nemotivându-se în ce modalitate erau importante pentru modificarea tarifului orar.

Nu în ultimul rând, just a observat prima instanță că în actele adiționale la contractele de muncă, prin care s-au aplicat creșterile de tarif orar, nu se face nicio referire la modificările aduse fișelor de post, astfel că referirea la aceste înscrisuri nu este de natură să schimbe perspectiva asupra neregulii constatate.

În continuare, recurenta a revenit și a susținut că modificarea tarifului orar și a normei de munca nu s-a făcut ca urmare a suplimentării atribuțiilor prevăzute în fișa de post ci ca urmare a introducerii activității "A 4.7. Facilitarea accesului la programele de licență pentru studenții facultăților de medicina veterinara prin acordarea de burse de studiu"prin Actul adițional nr. x Ol-MECTS 912/C/16.02.2012.

În legătură cu aceste aprecieri, nu se poate ignora faptul că potrivit art. 4.3.4. din Ghidul de Condiții Generale 2009, referitor la Plafoanele maxime de referința ale cheltuielilor cu personalul pentru proiectele strategice, plafonul maxim pe ora cu un expert tip A poate fi de maxim 300 RON brut. Nu în ultimul rând, recurentei i-au fost aprobate estimările orientative cu privire la fundamentarea bugetului propus pentru proiectul finanțat, pe parcursul executării contractului se verifică respectarea principiilor unui management riguros, astfel încât modificările intervenite, chiar dacă nu necesită notificări prealabile, trebuiau să respecte clauzele contractului de finanțare și legislația în domeniu.

Ca atare, creșterea tarifului orar nu a fost justificată de recurenta reclamantă, în mod obiectiv, raportat la complexitatea si multitudinea activităților proiectului derulate pe ultima perioada a acestuia, amploarea sarcinilor alocate experților pe ultima perioada de implementare, volumului mare de raportări survenite în urma modificărilor legislative la elaborarea și depunerea cererilor de rambursare, dar și în vederea finalizării proiectului, așa cum a susținut aceasta.

Precizările referitoare la faptul că toate activitățile raportate de experții in implementare au fost aprobate in rapoarte individuale și în strictă legătură cu îndeplinirea rezultatelor si indicatorilor proiectului asumați prin Contractul de finanțare, nu sunt de natură să dovedească un exemplu de management riguros, prin care se valorifica la maximum timpul de lucru alocat, cu atât mai mult cu cât cele două cauze ale declarării parțiale ca neeligibile a cheltuielilor sunt reprezentate de modul defectuos în care recurenta a organizat activitatea în cadrul proiectului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București împotriva sentinței civile nr. 3937 din 5 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.