ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4954/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 mai 2016, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, a solicitat:

- anularea parțială a Notificării nr. x din 10.09.2015 privind situația cererii de rambursare nr. x din 04.08.2015 din cadrul implementării proiectului "Centru integrat de corectare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control (MANSiD)", finanțat prin contractul nr. x din 09.04.2015, în privința respingerii rambursării plății pentru suma de 18.710,00 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x din 30.04.2015 și nr. x din 31.05.2015, emise de furnizorul A. S.R.L. în baza contractului de achiziție nr. x din 20.04.2015;

- anularea Deciziei de respingere a contestației, transmisă prin adresa din 19.11.2015;

- constatarea ca eligibilă a sumei de 18.710,00 RON și rambursarea către reclamantă a sumei de 18.710,00 RON.

1.2. Prin sentința civilă nr. 195 din 5 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14 octombrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 2880 din 07 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, a anulat parțial Decizia nr. 12630 din 19.11.2015 și Notificarea nr. x din 10.09.2015, în ceea ce privește declararea ca neeligibile a cheltuielilor în valoare de 18.710 RON și a obligat pârâtul la rambursarea sumei de 18.710 RON către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 2880 din 07 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării (actual Ministerul Educației și Cercetării), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că, deși cheltuiala a fost menționată în cererea de finanțare, la linia de buget 4.1., era obligatoriu să fie menționată și în tabelul 3.4. din cererea de finanțare, referitor la achiziții, la fel ca toate celelalte cheltuieli.

În opinia recurentului, nu este relevantă împrejurarea că achiziția de servicii de consultanță s-a făcut prin cumpărare directă, întrucât toate achizițiile, indiferent de procedura aleasă, trebuie menționate în tabelul 3.4. din cererea de finanțare. Ca atare, este eronată și interpretarea dată de intimată prevederilor art. 18 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căreia cumpărarea directă nu aparține sferei procedurilor de achiziții publice.

A arătat recurentul că nu contestă efectuarea cheltuielii cu serviciile de consultanță, ci doar caracterul eligibil al acestora, ca urmare a nemenționării în tabelul 3.4. din cererea de finanțare.

Recurentul-pârât a mai susținut că această cheltuială nu îndeplinește nici condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 759/2007, întrucât nu respectă prevederile cererii de finanțare referitoare la menționarea în tabel a achiziției aferente acelei cheltuieli.

Este greșit argumentul instanței de fond potrivit căruia Ghidul solicitantului nu prevede că lista procedurilor de achiziție din tabelul 3.4 trebuie să fie exhaustivă, întrucât în cuprinsul ghidului nu se face diferențiere între achiziționarea produselor și serviciilor necesare derulării proiectului și serviciile necesare organizării procedurilor de achiziții.

A mai arătat recurentul-pârât că nu se poate vorbi de un formalism excesiv, în condițiile în care există prevederi legale pe care intimata nu le-a respectat, iar proiectul este finanțat în proporție de 100% din fonduri ale bugetului de stat și fonduri europene, caz în care beneficiarul trebuie să asigure îndeplinirea contractului de finanțare cu responsabilitate și eficiență.

Intimata-reclamantă Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

Potrivit art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 68/2019, Ministerul Cercetării și Inovării a fost desființat, activitatea sa fiind preluată de Ministerul Educației și Cercetării, sens în care, prin încheierea din 7 octombrie 2020, instanța de recurs a luat act de transmiterea calității procesuale de recurent-pârât către Ministerul Educației și Cercetării.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși pârâtul și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia; totodată, nu sunt indicate motivele apreciate a fi străine de natura cauzei. Prin urmare, argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale incidente, urmând a fi analizată din această perspectivă.

Înalta Curte reține că, prin Notificarea nr. x/10.09.2015, recurentul-pârât a respins cererea de rambursare formulată de intimata-reclamantă, în ceea ce privește cheltuiala în sumă de 18.710 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/30.04.2015 si nr. x/31.05.2015, emise de furnizorul A. S.R.L. în baza contractului de achiziție nr. x din 20.04.2015.

Prin criticile formulate în recurs, pârâtul a susținut că respingerea cererii de rambursare este o măsură legală, întrucât, pe de-o parte, cheltuiala în sumă de 18.710 RON nu a fost aprobată odată cu cererea de finanțare și, pe de altă parte, că suma angajată nu îndeplinește condițiile de eligibilitate, însă considerentele pe care se sprijină aceste argumente sunt comune și privesc aceeași chestiune litigioasă, a neincluderii cheltuielii în tabelul 3.4. din cererea de finanțare.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, atât cele referitoare la neaprobarea cheltuielii în procedura, cât și cele referitoare la caracterul neeligibil.

În cadrul cererii de finanțare aprobate - parte integrantă din contractul de finanțare - la capitolul 4.1 apare linia denumită "cheltuieli cu organizarea procedurilor de achiziție publică" - 75.000 RON . Pentru a justifica stabilirea bugetului, la momentul depunerii cererii de finanțare, reclamanta a depus oferta de preț pentru serviciile de consultanță în achiziții a unei firme care efectua astfel de servicii. Prin urmare, recurentul-pârât, în calitate de autoritate finanțatoare, a cunoscut de la bun început destinația acestei linii bugetare și a aprobat efectuarea cheltuielii în cadrul proiectului finanțat.

În consecință, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, cererea de finanțare a fost respectată, cheltuiala în discuție fiind prevăzută în cuprinsul său, la pct. 4.1. și fiind aprobată de autoritatea pârâtă.

Reclamanta a justificat neincluderea acestei cheltuieli și în tabelul 3.4. prin aceea că reprezintă o cheltuială de organizare a procedurilor de achiziții publice, care s-a făcut prin cumpărare directă, susținere căreia recurentul-pârât i-a opus un argument strict formal, referitor la obligativitatea menționării în tabelul 3.4. a tuturor cheltuielilor vizând achizițiile publice, indiferent de natura lor sau de procedura aleasă pentru desfășurare. Formalismul acestui argument constă tocmai în faptul că, deși cheltuiala este inclusă în proiectul de buget, a fost aprobată de recurent și nu s-a contestat efectuarea sa în scopul indicat prin proiect, singura neregulă imputată reclamantei se referă doar la neindicarea cheltuielii în ambele tabele aferente cererii de finanțare (3.4. și 4.1), ci doar la pct. 4.1.

De altfel, recurentul-pârât nu a indicat consecințele negative efectiv produse asupra procedurii, contractului de finanțare, bugetului finanțator, etc. prin pretinsa omisiune a menționării cheltuielii în cuprinsul ambelor tabele, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, cheltuiala a fost solicitată și aprobată prin cererea de finanțare, fiind considerată necesară desfășurării proiectului finanțat.

În ceea ce privește caracterul neeligibil al cheltuielii, recurentul a arătat în mod expres, în cuprinsul cererii de recurs, că nu a contestat efectuarea cheltuielilor cu serviciile de consultanță, ci le-a declarat neeligibile doar pentru că acestea nu au fost menționate în tabelul 3.4. Or, astfel cum s-a arătat anterior, lipsa indicării cheltuielii și în tabelul 3.4. nu reprezintă o omisiune care să fie sancționată cu respingerea rambursării cheltuielii pentru plata serviciilor aferente contractului nr. x din 20.04.2015, în condițiile în care cheltuiala a fost inclusă în cererea de finanțare și a fost aprobată de recurentul-pârât.

Totodată, cheltuiala corespunde criteriilor de eligibilitate prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 759/2007, respectiv este realizată în conformitate cu prevederile cererii de finanțare, parte integrantă a contractului de finanțare.

Înalta Curte constată că recurentul a contestat și argumentul intimatei-reclamante, referitor la calificarea procedurii de cumpărare directă ca nefăcând parte dintre procedurile de achiziție publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006. Însă instanța de fond nu a reținut acest argument în motivarea sentinței recurate, iar obiectul recursului îl reprezintă analiza de legalitate a hotărârii atacate. Pe de altă parte, în raport de considerentele anterior expuse, rezultă că această critică este lipsită de relevanță, atât timp cât s-a reținut că cerința includerii cheltuielii și în tabelul 3.4. este una de ordin formal, care nu ar trebui să atragă neeligibilitatea cheltuielii menționate la pct. 4.1. al cererii de finanțare, aprobată de autoritatea finanțatoare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței civile nr. 2880 din 7 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.