Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
19 februarie 2020

Decizia nr. 977/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 19 februarie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursurile declarate de Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Finanțelor Publice - în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 213/2016 din 8 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința atacată și, rejudecând: Admite, în parte, acțiunea reclamantei Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare și Ministerul Fondurilor Europene.

Anulează Notificarea nr. x/04.02.2016 privind situația cererii de rambursare nr. x/24.11.2015 și Adresa nr. x/06.04.2016, ambele emise Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, în privința sumei de 56.355,72 RON cu 13.525,38 RON TVA, reprezentând corecția de 10 % aplicată la facturile nr. x/18.11.2015 și y/18.11.2015 aferente Contractului nr. x/03.11.2015, încheiat cu S.C. A. S.R.L.. Respinge, în rest, acțiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 175 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Menține dispozițiile sentinței referitoare la soluționarea excepțiilor.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2020.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.