ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2103/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.08.2017 (urmare declinării competenței prin sentința nr. 226/16.01.2017 a Tribunalului București, secția a II-a contenicos administrativ și fiscal), reclamanta Universitatea A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice - O.I.P.O.S.D.R.U. și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene-A.M.P.O.S.D.R.U., anularea deciziei nr. x/17.09.2015, prin care s-a respins actul adițional nr. x la contractul de finanțare, încadrarea ca fiind eligibile a sumelor solicitate prin actul adițional nr. x și obligarea pârâților la rambursarea sumei de 36.724,13 RON, reprezentând TVA.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 1374 din 22 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, invocată prin întâmpinare de către reprezentantul legal Ministerul Finanțelor Publice, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea formulată de reclamanta Universitatea A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale-Direcția Organism Intermediar P.O.C.U. (P.O.S.D.R.U.), ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Universitatea A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat, în esență, argumentele expuse în cuprinsul acțiunii.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, nefiind indicată nicio normă de drept material care ar fi fost încălcată sau aplicată greșit de prima instanță.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.2. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte apreciază necesar a fi sintetizate circumstanțele cauzei și cuprinsul hotărârii judecătorești atacate.

Înalta Curte constată că, deși la nivel formal, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe ar fi pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei, limitându-se la a relua aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță.

Reține instanța de control judiciar că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de Universitatea A. împotriva sentinței nr. 1374 din 22 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.