ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3289/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (prin declinare de la Tribunalul București – sentința civilă nr. 1754/21.03.2018), reclamanta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, următoarele: - anularea Deciziei nr. x/12.05.2017 privind soluționarea contestației; - anularea Procesului-verbal de constatarea neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectului convergență nr. x/23.03.2017; - să se constate cheltuiala efectuată de beneficiarul USAMVB în suma de 53.844,141ei ca fiind eligibilă; - obligarea OIPOCU-MEN la suportarea cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 523 din 13 februarie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins actiunea formulată de reclamanta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). În motivarea recursului, s-a arătat - în esență – că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept stabilite prin Legea nr. 78/2018, întrucât a apreciat că dispozițiile acestei legi nu sunt aplicabile speței. Rezumându-se doar la prevederile art. 1 din acest act normativ, instanța de fond a reținut că sumele a căror recuperare s-a dispus prin procesul-verbal de constatare a neregulilor, nu reprezintă venituri de natură salarială stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ci fac parte din finanțarea nerambursabilă acordată reclamantei de către AMPOSDRU prin OIPOSDRU MEN, în baza contractului de finanțare x. Instanța a justificat această apreciere evidențiind faptul că, din valoarea cheltuielii afectate de nereguli de 54,943 RON, 77% reprezintă contribuție din fonduri UE, iar 23% reprezintă contribuție publică națională. În opinia recurentei, potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, personalul căruia i se aplică legea este cel prevăzut în actul normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr. 284/2010 (și, ulterior, Legea nr. 153/2017) text normativ aplicabil anterior intrării în vigoare a Legii nr. 78/28 martie 2018 și care era, de asemenea, în vigoare la momentul încheierii contractului de muncă în cadrul proiectului x. Această lege cuprindea o serie de reglementări privind drepturile salariale pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene. Astfel, potrivit art. 10 "Cheltuielile cu salariile personalului din echipele de proiect, inclusiv contribuțiile salariale suportate de către angajat și angajator, pot fi rambursate de autoritatea finanțatoare, în conformitate cu regulile de eligibilitate, procedurile de rambursare aplicabile și cu procentul de cofinanțare stabilit în contractul/acordul/ordinul de finanțare semnat cu autoritatea finanțatoare. Pentru persoanele implicate în mai multe echipe de proiecte, rambursarea cheltuielilor se face pentru fiecare proiect în parte, proporțional cu timpul efectiv realizat, conform fișei de pontaj." Această prevedere a fost menținută și, mai precis formulată, ulterior, prin Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care prevede la art. 10 3 : "Cheltuielile cu salariile personalului care își desfășoară activitatea în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, pe bază de contract individual de muncă pe perioadă determinată, se suportă din titlul de cheltuieli din care este finanțat proiectul, în limita bugetului aprobat". Recurenta a arătat că a existat, anterior apariției Legii nr. 78/2018, o reglementare privind veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice și care făcea parte din echipele de proiect, fiind plătit de către autoritatea finanțatoare, în speță MEN-OIPOSDRU, în conformitate cu procentul de cofinanțare stabilit în contractul de finanțare semnat cu autoritatea finanțatoare. Chiar și prin raportare la aceste dispoziții legale, având în vedere că, din valoarea cheltuielii afectate de nereguli de 54,943 RON, 77% reprezintă contribuție din fonduri UE, iar 23% reprezintă contribuție publică națională, ambele procente fiind prevăzute în titlul de cheltuieli din care este finanțat proiectul, nu s-ar putea face o interpretare în sensul exclusiv și restrictiv că veniturile salariale ale prof.univ.dr. A. fac parte în integralitate din contribuția din fonduri UE. Invocând și prevederile art. 1 – 3 din Legea nr. 78/2018, recurenta a contestat decizia de invalidare a cheltuielilor salariale ale expertului prof. univ. dr. A. de către echipa de control a OIPOCU-MEN - structură cu atribuții de control a unor prejudicii, ca urmare a verificărilor efectuate în cadrul proiectului x, în sensul depășirii limitei maxime de ore ce putea fi decontată per expert, respectiv de 12 ore/zi, 60 ore/săptămână. Recurenta reclamantă a apreciat că dispozițiile Legeii nr. 78/2018 sunt aplicabile în speță, întrucât legiuitorul a indicat categoria de personal căreia i se aplică aceste dispoziții, din această categorie făcând parte și expertul prof. univ. dr. A., care a obținut venituri salariale în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor de muncă în vigoare la data plății acestor drepturi, dar care au fost considerate a fi încasate nelegal de către alte structuri cu atribuții de control a unor prejudicii, respectiv echipa de control a OIPOCU-MEN. În continuare, recurenta a susținut că prima instanță a interpretat în mod greșit normele de drept stabilite de Legea nr. 1/2011. Astfel, art. 287 din Legea nr. 1/2011 stabilește faptul că norma universitară cuprinde norma didactică și norma de cercetare. Norma didactică nu poate depăși 16 ore convenționale pe săptămână. Norma de cercetare nu se cuantifică după un orar fix, putându-se desfășura în orice interval zilnic al săptămânii, fiind vorba de activități de cercetare științifică, pregătirea activităților didactice, îndrumare de lucrări de licență sau de doctorat etc, și se transformă în ore fizice în funcție de prevederile Regulamentului de întocmire a statelor de funcții ale instituțiilor de învățământ superior. Totodată, conform prevederilor art. 111 din Legea nr. 53/2003, timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează muncă și se află la dispoziția angajatorului îndeplinind atribuțiile sale conform prevederilor contractului individual de muncă. Timpul normal de lucru este perioada în care salariatul are îndatorirea de a presta efectiv munca la care s-a angajat prin încheierea contractului individual de muncă. În condițiile în care Legea nr. 1/2011 stabilește prezența efectivă la dispoziția angajatorului - universitate - pentru efectuarea unei norme didactice săptămânale minime pentru profesor universitar de 7 ore convenționale și maxim 16 ore convenționale instituie deopotrivă, posibilitatea cadrului didactic de alegere a modului în care își organizează activitatea didactică, fără să impună un număr de ore pe zi, excepție cele prevăzute în orar. Prin urmare, profesorul A. a cumulat, legal, cele două funcții - cadru didactic în USAMV CLUJ și cea de funcționar public în cadrul ministerului prestând, în mod convențional, un număr de 7 ore convenționale pe săptămână la USAMV Cluj (echivalent 5 ore fizice pe săptămână – universitatea reclamantă rectificând în acest sens eroarea materială privind numărul de 4 ore fizice menționat inițial în conținutul acțiunii de la fond) și 40 ore pe săptămână la minister, deci, în total, pe săptămână 45 ore fizice. Referitor la salarizarea prof. univ. dr. A. pentru activitățile prestate, recurenta a susținut că, potrivit art. 18 din Legea nr. 284/2010 și dispozițiilor alin. (10) lit. a) al art. 287 din Legea nr. 1/2011, în cursul unei săptămâni (cu referire strictă la zilele lucrătoare) domnul profesor avea obligația de a efectua doar 5 ore fizice de predare efectivă pe săptămână, singurele activități din cadrul normei didactice așa cum este definită la art. 287 alin. (2) din Legea 1/2011, care impunea prezența obligatorie a domnului profesor A. la USAMV Cluj. Recurenta a precizat că în cadrul USAMV Cluj nu există condică de prezență, motiv pentru care fișa colectivă de prezență, despre care face referire instanța de fond, nu este asumată personal de fiecare cadrul didactic în parte. Fișa colectivă de prezență, împotriva definiției ei, cuprinde numărul total de ore convenționale și nu numărul de ore fizice, cum prevăd reglementările în vigoare. Totodată, fișa colectivă de prezență, conform denumirii ar trebui să reflecte prezența și nu numărul de ore fizice sau convenționale care trebuie prestate de către cadrele didactice dintr-o instituție de învățământ superior. Recurenta a arătat că pontajele formal întocmite de către de USAMV Cluj cuprind total ore convenționale, în speță 8 ore/zi, față de cele fizice legal calculate de 5 ore pe săptămână, adică 1 oră fizică/zi. Certificarea realizării activităților conform fișei postului, precum și a efectuării orelor alocate în cadrul proiectului x pentru poziția ocupată de dl. A., s-a realizat în baza livrabilelor, rapoartelor de activitate și fișelor de pontaj pe care expertul le-a înaintat echipei de management a proiectului. Recurenta reclamantă a prezentat tabele privind modalitatea de calcul a orelor zilnice și săptămânale prestate de expert, concluzionând că activitatea desfășurată în cumul (activitate didactică de bază în universitate și de funcționar public în MEN, care include și orele de proiect), respectiv în cadrul celor două proiecte x (MEN beneficiar) și x (USAMVB beneficiar), nu depășește limita maximă admisă de 12 ore/zi, 60 ore/săptămână conform Ghidului Solicitantului - Condiții Generale 2013, cap. 3.1.3, reprezentând ore lucrate în proiecte finanțate din Fondul Social European - Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane inclusiv norma de bază, stabilite prin contractele încheiate.

Apărările intimatei Intimata Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației a formulat întâmpinare prin care invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, prin care a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.03.2017 întocmit ca urmare a verificărilor efectuate în cadrul proiectului x, precum și anularea Deciziei nr. x/12.05.2017 privind soluționarea contestației. Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei, reținând că este întemeiată concluzia echipei de control în sensul că a fost depășită limita maximă de 12 ore/zi, 60 ore/săptămână lucrate în proiecte finanțate din Fondul Social European - Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, inclusiv norma de bază, pentru care pot fi efectuate cheltuieli cu personalul, în mod corespunzător fiind declarate neeligibile sumele plătite peste această limită. Recurenta reclamantă a criticat sentința primei instanțe, apreciind că în mod greșit judecătorul fondului a considerat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială. Prin acest act normativ legiuitorul a indicat categoria de personal căreia i se aplică aceste dispoziții, din această categorie făcând parte și expertul prof. univ. dr. A., care a obținut venituri salariale în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor de muncă în vigoare la data plății acestor drepturi. Această critică este nefondată. Instanța de recurs observă că sumele considerate neeligibile prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestat fac parte din finanțarea nerambursabilă acordată reclamantei în baza contractului de finanțare x, veniturile obținute în cadrul proiectului de expertul A. nefiind stabilite în baza unor acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 78/2018. Împrejurarea că din valoarea cheltuielii afectate de nereguli de 54.943 RON 23% reprezintă contribuție publică națională și 77% reprezintă contribuție din fonduri UE nu este de natură să conducă la exonerarea vreunei entități de la plata creanțelor bugetare datorate autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene în temeiul Legii nr. 78/2018, în condițiile în care sumelor obținute din finanțări nerabursabile le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Nefondată este și critica recurentei reclamante în sensul că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile Legii nr. 1/2011 când a reținut că a fost depășită limita maximă de 12 ore/zi, 60 ore/săptămână prevăzută de Ghidul Solicitantului, în contextul în care Legea educației impunea expertului prof. univ. dr. A. obligația de a efectua pe săptămână doar 5 ore fizice de predare efectivă și 7 ore convenționale. Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, în analiza legalității actelor contestate prezintă relevanță numărul de ore pentru care a fost remunerat domnul A. prin raportare la plafoanele maxime ale cheltuielilor cu personalul, respectiv limita maximă de 12 ore/zi, 60 ore/săptămână care poate fi decontată per expert, echipa de control din cadrul autorității pârâte necontestând dreptul expertului de a cumula funcția de cadru didactic și o funcție publică de execuție sau de conducere în cadrul MEN. Din fișele individuale de pontaj, foile colective de prezență și statele de plată depuse de pârât la dosar rezultă că numărul de ore pentru care a fost remunerat domnul A. pentru funcția de bază este de 8 ore pe zi, iar pentru funcțiile de execuție și conducere din cadrul MEN este de 4, 5, 6 și 8 ore pe zi, rezultând în urma cumulului funcțiilor nu număr minim de 12 ore pe zi. Potrivit Ghidului Solicitantului, ce depășește această limită nu se decontează din suma obținută prin contractul de finanțare. Nu pot fi reținute apărările recurentei privind norma didactică minimă și echivalența dintre numărul de ore convenționale și numărul de ore fizice, întrucât eligibilitarea cheltuielilor vizează numărul de ore pentru care a fost remunerat domnul A. în activitatea sa pentru funcția de bază, așa cum reiese din fișa colectivă de prezență. Deși recurenta a precizat că pontajele formal întocmite de către de USAMV Cluj cuprind numărul total ore convenționale, adică 8 ore/zi, față de cele efectiv prestate de 5 ore pe săptămână, în mod corect instanța de fond a subliniat că relevant din punctul de vedere al respectării plafoanelor maxime ale cheltuielilor cu personalul este faptul că domnul A. a fost remunerat pentru cele 8 ore/zi menționate în fișa colectivă de prezență, și nu pentru orele în care a fost prezent efectiv la unitatea de învățământ. Prin urmare, date fiind aceste aspecte, Înalta Curte reține că susținerile recurentei reclamante din cererea de recurs sunt nefondate, iar prima instanță a făcut corectă aplicare a prevederilor legale incidente, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.