ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5954/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării a solicitat în contradictoriu cu pârâtul OIPOSDRU - MEN, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/2016, a Deciziei OIPOSDRU nr. 2283/2016, comunicată prin adresa nr. x/2016 și înregistrată la UEFISCDI cu nr. x/2016 și suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/2016 până la data soluționării acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 3804 din 19 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, a anulat Decizia OIPOSDRU nr. 2283/13.12.2016 și Procesul-verbal nr. x/SJCSN/10.10.2016 emise de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

3.1. Sentința de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

Arată recurentul-pârât că sentința atacată este nemotivată, în considerentele acesteia nefiind consemnate niciuna dintre susținerile făcute prin întâmpinare și nu sunt arătate motivele pentru care apărările formulate nu au fost luate în considerare.

De asemenea, instanța de fond a preluat întocmai susținerile reclamantei, fără a avea propriile opinii, ceea ce a condus la încălcarea principiului contradictorialității.

3.2. Sentința recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material

Referitor la concluzia reținută de prima instanță cu privire la încheierea actului adițional nr. x/29.12.2020, prin care a statuat că autoritatea pârâtă trebuia să determine în concret, în cadrul acestui raport juridic, în ce constă culpa reclamantei și să determine clar abaterea, recurentul-pârât arată că actul adițional a fost încheiat fără respectarea clauzelor contractuale, după expirarea perioadei în care contractul producea efecte juridice, astfel că acesta nu poate fi avut în vedere la stabilirea eligibilității cheltuielilor aferente Contractului nr. x/25.05.2009.

În speță, este vorba despre cheltuielile aferente facturilor nr. x și nr. x din 18.11.2011, în sumă totală de 14.811,80 RON, neputându-se demonstra că este vorba despre o eroare de tehnoredactare a actului adițional.

Mai mult, susține recurentul-pârât, viza controlului financiar preventiv propriu, este datată 29.12.2010, iar sumele sunt neeligibile.

Referitor la concluzia primei instanțe cu privire la validarea inițială a facturii nr. x/18.12.2009, prin cererea de rambursare nr. x și ulterior, stabilirea caracterului neeligibil a cheltuielilor solicitate la rambursare, prin titlul de creanță contestat, recurentul.-pârât invocă disp. art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că termenul maxim până la care există dreptul de a stabili creanțe bugetare este anul 2023.

Există îndoieli cu privire la realitatea serviciilor recepționate, acestea nefiind în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, din moment ce cheltuielile s-au făcut după data recepției.

Referitor la concluzia reținută de prima instanță în privința facturii nr. x/23.08.2010, în sensul că autoritatea nu a putut justifica nevalidarea acesteia, recurentul-pârât arată că raportul constatărilor factuale pentru care s-a emis factura are o sumă diferită de suma din cererea de rambursare nr. x, iar suma a fost transmisă spre auditare la data de 22.11.2010.

Raportul privind constatările factuale ce însoțește cererea de rambursare nu a fost datat și nu s-a anexat cererea de rambursare auditată, cheltuielile generale neputând fi identificate.

Nici în ceea ce privește factura fiscală nr. x/20.12.2010, instanța de fond nu a combătut cu argumente susținerile și verificările recurentului-pârât, ci a redat în totalitate explicațiile reclamantei, deși echipa de control a arătat care au fost motivele invalidării cheltuielilor, respectiv că recepția serviciilor s-a făcut la data de 19.12.2010, iar în raportul constatărilor factuale s-a arătat că subiectul angajament este CRC3 intermediar, cu privire la contractul de finanțare pentru perioada 01.01.2010 până la 31.12.2010, existând astfel îndoieli asupra realității prestării serviciilor recepționate și nefiind în conformitate cu principiile unui management financiar riguros.

Referitor la încălcarea principiului proporționalității și a dovedirii existenței unui prejudiciu adus bugetului UE, conform art. 4 din H.G. nr. 875/2011, în cazul în care, pentru același contract de achiziție verificat, se constată existența mai multor nereguli/abateri privind regimul achizițiilor pentru care trebuie aplicate corecțiile/reducerile procentuale prevăzute în anexa la ordonanță, se va aplica valoarea cea mai mare a corecției financiare/reducerii procentuale propuse.

Instanța de fond apreciază eronat că nu există un prejudiciu, deoarece efectul vătămător asupra bugetului Uniunii sau asupra fondurilor naționale, poate consta nu numai într-un impact financiar deja produs, ci și într-un prejudiciu potențial, iar efectuarea unor cheltuieli neeligibile nu poate fi considerată o împrejurare care să nu afecteze interesele financiare ale Uniunii.

Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, în primul rând, datorită existenței unei greșeli de tehnoredactare a datei actului adițional - 29.12.2010, în loc de 29.11.2010, iar motivul a fost invocat doar pentru a se acoperi întârzierile OI/POSDRU - MENCS.

Referitor la factura nr. x/18.12.2009, se arată că motivul pentru care plata a fost făcută după data de 18.12.2009, data recepției, este acela al întârzierii soluționării cererilor de rambursare de către autoritate, care a determinat și întârzieri la respectarea obligațiilor contractuale către prestator.

Cu privire la factura nr. x/23.08.2010, intimata-reclamantă invocă aceeași întârziere la plată a autorității care a încălcat prevederile art. 9 pct. B alin. (5) din contractul de finanțare.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Critica este nefondată, Înalta Curte reținând că judecătorul fondului a avut în vedere cuprinsul actelor administrative contestate, precum și apărările formulate de pârât, prin întâmpinare.

Înseși exemplele date de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs reprezintă chiar argumentele expuse și dezvoltate în considerentele sentinței de fond cu privire la netemeinicia susținerilor pârâtului.

În speță, nu poate fi vorba despre încălcarea principiului contradictorialității de către instanța de fond, deoarece acesta presupune ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuția părților, iar actele de procedură și înscrisurile să fie comunicate între acestea, astfel încât să existe posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu problemele puse în dezbatere, aspecte necontestate în cauză.

Înalta Curte reține că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat în data de 12.09.2010, s-a reținut că intimatul-reclamant (beneficiar) a efectuat plăți aferente unor servicii de audit financiar asupra cărora există îndoieli certe privind realitatea serviciilor prestate și efectuarea unor plăți aferente unor servicii de audit financiar prestate în baza actului adițional nr. x/29.12.2010, încheiat după expirarea perioadei în care Contractul de prestări servicii nr. x/22.05.2009 producea efecte juridice.

Prima instanță a considerat în privința încheierii actului adițional cu depășirea perioadei în care contractul producea efecte juridice, o exercitare a dreptului de apreciere a autorității pârâte cu încălcarea principiului proporționalității, întrucât trebuia să determine în concret culpa reclamantei și să determine abaterea, efectul reținut fiind concursul mai multor factori, care nu pot fi imputați reclamantei.

A reținut prima instanță că neluarea în considerare a actului adițional, doar pentru motivul formal al încheierii după expirarea perioadei în care contractul producea efecte, reprezintă o manifestare abuzivă a dreptului de apreciere, prin neluarea în considerare a realității juridice, a întârzierii OIPOSDRU - MENCS în soluționarea cererilor de rambursare, ce a condus la imposibilitatea respectării graficului de plăți.

Înalta Curte constată că prima instanță nu a validat apărarea reclamantei conform căreia există o eroare de tehnoredactare a actului adițional nr. x, în privința datei încheierii acestuia - 29.12.2010, în loc de 29.11.2010, iar reclamanta nu a formulat recurs împotriva considerentelor sentinței de fond.

Astfel, din actele dosarului rezultă că actul adițional în discuție a fost încheiat într-adevăr după expirarea perioadei în care contractul de prestări servicii nr. x/22.05.2009 producea efecte juridice, respectiv - 15.12.2010.

Contractul nr. x/22.05.2009 are ca obiect servicii de audit financiar.

Contractul prevedea auditarea a unui număr de 8 cereri de rambursare a câte 5 zile de audit pentru fiecare cerere.

Astfel, cu privire la factura nr. x/18.12.2009 este evident că recepția serviciilor de audit s-a efectuat după data de 15.12.2009, în afara termenului de validitate a Contractului nr. x/2009, iar în raportul constatărilor factuale se indică perioada 18.06.2009 - 31.12.2009, de asemenea, după data expirării contractului.

Este întemeiată susținerea recurentului-pârât, în sensul că există cheltuieli efectuate și după data recepției serviciilor, precum facturile nr. x, ambele din data de 21.12.2009.

Cu privire la factura nr. x/23.08.2010, din cuprinsul actelor dosarului, rezultă că există o contradicție cu privire la suma existentă pe factură și la cea inclusă în raportul constatărilor factuale, ceea ce, în mod corect, a condus la exprimarea din partea recurentului-pârât cu privire la îndoiala asupra realității serviciilor prestate, contrar celor afirmate de prima instanță, dar neargumentate.

De asemenea, este reală împrejurarea redactării raportului privind constatările factuale și a inexistenței cererii de rambursare analizate, în sensul anexării acestuia la raport, asupra cărora prima instanță consideră, fără argumente că nu este dovedită nevalidarea facturii.

În ceea ce privește factura fiscală nr. x/20.10.2010, reiese faptul că recepția serviciilor s-a făcut în data de 19.10.2010, după durata expirării contractului.

Totuși, prima instanță a considerat că toate aceste întârzieri se datorează culpei autorității care a aprobat cu întârziere cererea de rambursare nr. x și a condus la imposibilitatea depunerii altei cereri de rambursare, înaintea soluționării primei cereri.

Recurentul-pârât a invocat inexistența unui management financiar riguros, deoarece au fost încălcate prevederile Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 110/CI din 23.01.2019, potrivit cărora:

"serviciile de audit financiar vor fi contractate pentru toată durata de implementare a proiectului", în speță pentru 3 ani și nu pentru 2, astfel cum a procedat intimata-reclamantă.

Înalta Curte reține că nu poate fi reținută culpa autorității în cazul depășirii termenului limită de valabilitate a contractului de servicii de audit, având în vedere că motivele expuse de reclamantă reprezintă simple afirmații nedovedite, iar soluționarea cu întârziere a unei cereri de rambursare nu poate constitui prin ea însăși un motiv de încălcare a obligațiilor contractului de finanțare și a contractului de furnizare de servicii.

Față de acestea, se constată că recurentul-pârât și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele prevăzute de lege, ținând seama de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin încălcarea de către intimata-reclamantă a dispozițiilor din Ghidul Solicitantului - Condiții Generale - Secțiunea 4.3.1.

În privința sancționării neregulilor, se constată că au fost aplicate în mod corect dispozițiile din H.G. nr. 875/2011, respectiv stabilirea unei creanțe bugetare în cuantum de 48.800,62 RON.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul pârâtului, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, urmează a se respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman împotriva sentinței nr. 3804 din 19 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.