ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6151/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 08.04.2016, sub numărul x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Național Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice, solicitând: anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu nr. de ieșire x/07.04.2015, în Proiectul ID 55876; anularea Deciziei nr. 01/915/ES/11.06.2015, prin care autoritatea pârâtă a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva titlului de creanță constatare a neregulilor cu nr. x/07.04.2015; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor - bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență - cu nr. de ieșire OI/3245/S.ICSN/07.04.20I5, în Proiectul ID 55876; anularea Deciziei nr. x/02.10.2015, prin care autoritatea pârâtă a respins, ca neîntemeiată, contestația reclamantei împotriva titlului de creanță - Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/07.04.2015; anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare - cu nr. de ieșire x/18.11.2015, în Proiectul 1D 60443; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență - cu nr. de ieșire x/02.12.2015, în Proiectul 1D 60443.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 27.05.2016, sub numărul x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Național Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice, solicitând: anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare - cu nr. de ieșire x/18.11.2015, în Proiectul 1D 60443; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență - cu nr. de ieșire x/02.12.2015, în Proiectul 1D 60443.

Prin încheierea din data de 16.11.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția litispendenței și s-a dispus trimiterea acestui dosar la completul 16 Fond în vederea atașării lui la dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 4237 din 30 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de contestare a Deciziei nr. x/11.06.2015.

A fost respins ca prescris capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. x/11.06.2015.

A fost respins în consecință capătul de cerere privind anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/07.04.2015.

Au fost respinse în rest cererile reunite formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice, ca neîntemeiate.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și a contestației, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 186 din C. proc. civ. în ceea ce privește chestiunea repunerii în termen, iar nerespectarea acestor dispoziții imperative atrage incidența art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.. Modul în care instanța de fond a apreciat asupra instituției repunerii în termen este greșit, având în vedere atât conduita părților, dar și efectele contestării actelor administrative.

A susținut recurenta că instanța de fond a încălcat prevederile art. 14 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., întrucât avea obligația de a pune în discuția părților împrejurările de fapt și de drept invocate sau pe care își va întemeia hotărârea, iar nerespectarea acestor dispoziții imperative atrage incidența art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., principiul contradictorialității fiind un principiu de bază al procedurii civile și o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil astfel cum este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A mai arătat că instanța de fond a interpretat greșit temeiurile de drept reținute în actele administrative contestate și avute în vedere de către intimată la momentul sancționării reclamantei, soluționând în mod greșit chestiunea neretroactivității legii civile și interpretând și aplicând greșit dreptul comunitar.

A menționat recurenta că temeiul de drept reținut în actele administrative contestate este reprezentat de O.U.G. nr. 66/2011 și Ghidul COCOF nr. 07/0037/03-RO, și nu Regulamentul (CE) nr. 1083/2016, iar instanța de fond a făcut aprecieri peste constatările actului administrativ contestat, peste susținerile părților și cu nepunerea în discuție a incidenței Regulamentului amintit, cu încălcarea gravă a procedurii civile și a principiilor care stau la baza unui proces echitabil.

În ceea ce privește cele două Note de constatare a neregulilor din 07.04.2015, respectiv din 18.11.2015, a arătat recurenta că acestea au fost întocmite în mod nelegal, având în vedere că autoritatea pârâtă a dispus sancțiuni și corecții ce încă nu erau în vigoare la data comiterii presupuselor nereguli.

A mai susținut recurenta că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele de drept material în domeniul procedurilor achizițiilor publice, atrăgând incidența art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.. Aceasta a analizat modul în care s-au organizat procedurile de achiziție publică după norme care nu îi erau cunoscute recurentei la momentul organizării licitației.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu nr. de ieșire x/07.04.2015, în Proiectul ID 55876; anularea Deciziei nr. 01/915/ES/11.06.2015, prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva titlului de creanță constatare a neregulilor cu nr. x/07.04.2015; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. OI/3245/S.ICSN/07.04.20I5, în Proiectul ID 55876; anularea Deciziei nr. x/02.10.2015, prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva titlului de creanță - Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/07.04.2015; anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.11.2015, în Proiectul 1D 60443; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x/02.12.2015, în Proiectul 1D 60443.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat faptul că instanța de fond a încălcat prevederile art. 186 din C. proc. civ. în ceea ce privește chestiunea repunerii în termen, modul în care aceasta a apreciat asupra instituției repunerii în termen fiind greșit, având în vedere atât conduita părților, cât și efectele contestării actelor administrative.

Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond în sensul că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de repunere în termen nu îndeplinesc cerințele art. 186 din C. proc. civ., în condițiile în care situația expusă nu poate fi echivalată în vreun fel unei constrângeri morale sau altei cauze justificative legale pentru neformularea în termen a cererii, reclamanta având în mod evident posibilitatea introducerii acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Legiuitorul nu definește care ar putea fi motivele temeinic justificate, lăsând verificarea acestora la aprecierea judecătorului în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei. Susținerile reclamantei privind faptul că, în termenul de 6 luni de depunere a cererii de chemare în judecată, erau în desfășurare o serie de proiecte derulate de către reclamantă în parteneriat cu Ministerul Educației, iar contestarea actelor emise de către această autoritate ar fi compromis colaborarea pe aceste proiecte nu îndeplinesc cerințele art. 186 din C. proc. civ., astfel cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

Recurenta a mai invocat, subsumat aceluiași motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 14 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., arătând că aceasta avea obligația de a pune în discuția părților împrejurările de fapt și de drept invocate sau pe care își va întemeia hotărârea. A menționat că nerespectarea acestor dispoziții imperative atrage incidența art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., principiul contradictorialității fiind un principiu de bază al procedurii civile și o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil astfel cum este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În concret, a arătat recurenta că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a valorificat o apărare formulată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, aceasta arătând că "în această situație devine incidentă sancțiunea stingerii dreptului procesual neexercitat în termen legal".

În acord cu opinia instanței de fond, reține că întâmpinarea prin care a fost invocată excepția a fost comunicată reclamantei, iar aceasta a formulat răspuns prin apărătorul său ales, având posibilitatea astfel de a-și prezenta punctul de vedere, astfel că susținerile sale privind încălcarea principiului contradictorialității și dreptul la un proces echitabil nu pot fi primite.

În ceea ce privește susținerea părții în sensul că instanța de fond avea obligația de a pune în discuția părților împrejurările de fapt și de drept pe care își va întemeia hotărârea, instanța de control judiciar reține că, potrivit jurisprudenței europene, nici principiul contradictorialității și nici cel al unui proces echitabil nu impun ca judecătorul să informeze părțile cu privire la argumentele de fapt și de drept pe care le va lua în considerare, în hotărârea sa, în măsura în care au fost invocate și s-a dat părților posibilitatea de a prezenta observații.

Înalta Curte constată că, deși pârâtul invocă și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta nu formulează critici concrete și nu aduce argumente în susținerea acestuia.

Instanța de control judiciar observă faptul că, în continuarea memoriului de recurs, recurenta a invocat faptul că instanța de fond a interpretat greșit temeiurile de drept reținute în actele administrative contestate și avute în vedere de către intimată la momentul sancționării, soluționând greșit chestiunea neretroactivității legii civile și interpretând și aplicând greșit dreptul comunitar. Astfel, a susținut recurenta că temeiul de drept reținut în actele administrative contestate este reprezentat de O.U.G. nr. 66/2011 și Ghidul COCOF nr. 07/0037/03-RO, și nu Regulamentul (CE) nr. 1083/2016. A menționat că faptul că instanța de fond reține peste constatările actului administrativ contestat, peste susținerile părților și cu nepunerea în discuție a incidenței Regulamentului menționat este o încălcare gravă a procedurii civile și a principiile care stau la baza unui proces echitabil.

Referitor la criticile de nelegalitate privind soluționarea greșită a principiului neretroactivității legii și la nepunerea în discuție a incidenței Regulamentului(CE) nr. 1083/2016, Înalta Curte constată că recurentul a inserat câteva argumente suplimentare față de cele precizate în fața instanței de fond care nu pot fi reținute, întrucât acestea pot forma obiect al recursului doar în condițiile în care au făcut analiza primei instanțe, neputându-se depăși limitele învestirii.

Totodată, Înalta Curte reține că restul susținerilor recurentului aflate la dosar recurs, subsumate de acesta motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot fi analizate, întrucât reprezintă o reluare fidelă a susținerilor formulate prin cererile adresate instanței de fond, fără a construi veritabile critici de nelegalitate împotriva hotărârii acesteia. Or, recursul este o cale de atac în cadrul căreia instanța ierarhic superioară verifică legalitatea hotărârii recurate, iar nu temeinicia pretențiilor deduse judecății.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 4237 din 30 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 4237 din 30 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2020.