ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5217/2021

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.10.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în principal, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență - cu nr. de ieșire x/26.06.2015, precum și suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 14 și 15 din Legea 554/2004.

În subsidiar, a solicitat menținerea corecției de 5% dispusă în baza Anexei 2 pct. 1.12 din O.U.G. nr. 66/2011 și anularea corecției de 25% dispusă în baza Anexei 2 pct. 2.1. din O.U.G. nr. 66/2011, ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința nr. 436 din 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 436 din 13 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A., prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând astfel admiterea căii de atac, casarea hotărârii și admiterea contestației.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că, deși în partea de început a considerentelor, instanța de fond a menționat că acțiunea este întemeiată, urmând a fi admisă, în mod surprinzător acțiunea a fost respinsă.

În plus, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea nu este motivată pe aspectul criticilor referitoare la cuantumul sancțiunilor reținute prin procesul-verbal contestat, iar instanța instanța de fond nu a avut în vedere faptul că la baza divizării contractului de achiziție publică trebuie să fie intenția de a evita aplicarea prevederilor legale care instituie obligații în raport cu pragurile valorice, în raport de care soluția nu este, de asemenea, motivată, învederează recurenta.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a menționat că sentința instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 23 din O.U.G. nr. 24/2006, întrucât, în speță, în situația în care se reține divizarea contractului, aceasta nu a avut ca scop evitarea prevederilor legale menționate, fiind determinată de necesitatea înființării a 20 de centre de educație pentru copii, în 20 de localități la nivel național, în 7 județe, fapt care a făcut imposibilă încheierea unui singur contract pentru toate centrele.

Intimata-pârâtă Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică si legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed:

Preliminar, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate a actului administrativ, arătând că: sancțiunile/corecțiile aplicate nu erau prevăzute de lege la momentul comiterii neregulilor imputate de către pârât, făcând trimitere la prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 și la Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015; pentru o serie de contracte verificate, autoritatea pârâtă a invocat alte temeiuri de drept pentru aplicarea corecțiilor; deși în cuprinsul deciziei de respingere se invocă art. 11 din Anexa 2 a O.U.G. nr. 66/2011, o asemenea prevedere nu se regăsește în cuprinsul actului normativ; reținerea eronată de către autoritatea pârâtă a incidenței prevederilor Anexei 2 pct. 2.1 din O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care procesul-verbal de constatare a neregulilor trebuia să fie întemeiat pe dispozițiile Anexei 2 pct. 1.12 din ordonanță, astfel că nu trebuiau aplicate corecții financiare; este eronată aplicarea ulterioară a corecției de 25%, în baza unui alt temei de drept, în urma reverificărilor efectuate.

Instanta de fond, în solutionarea cererii de chemare în judecată, a prezentat pe scurt situatia de fapt și a invocat prevederile art. 23, 25 și 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, în raport de care, cu titlu de unică concluzie, a apreciat că reclamanta avea obligația de a respecta aceste prevederi legale referitoare la publicarea anunțului de atribuire a contractului de achiziție publică, cât timp scopul acestor reglementări nu a fost atins.

În aprecierea Înaltei Curți, această susținere nu se bazează pe un raționament logic care să pună în aplicare cadrul normativ evocat, respectiv să trateze motivele de nelegalitate invocate prin cererea introductivă, evidențiind neregula, dispozitiile legale sau contractuale încălcate, precum si temeiul constatării neregulilor și al aplicării corecțiilor .

Față de această motivare a sentintei, Înalta Curte constată că, în mod evident, instanța de fond nu a arătat, coerent și aplicat la împrejurarile cauzei, care sunt argumentele pe care și-a întemeiat soluția.

Dacă chestiunea referitoare la aplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2011, în privința celor 15 contracte vizate de nereguli, a fost tranșată prin Decizia de casare nr. 3246/12.06.2019 pronunțată în cauză, instanța de fond avea obligația de a analiza celelalte aspecte invocate de reclamantă legate de interpretarea greșită a legii, cu referire la divizarea contractului de achiziție publică și publicarea anunțului, precum și a celor referitoare la aplicarea corecțiilor și a principiului proporționalității, fapt care însă nu s-a întâmplat.

În plus, deși anterior expunerii considerentelor în maniera reținută instanța de fond a menționat că, pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei și prin prisma dispozițiilor legale incidente, acțiunea introductivă este întemeiată, în mod surprinzător, aceasta a fost respinsă, ca nefondată, ceea ce denotă atmosfera de superficialitate în care judecătorul fondului a abordat rolul și obligațiile sale prin prisma prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Procedând astfel, instanța a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, omițând să analizeze și să furnizeze acesteia un răspuns cu privire la apărările formulate, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, ceea ce determină practic, pe de o parte, imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanța de recurs, iar dintr-o altă perspectivă ar priva părțile de exercitarea unei căi de atac prin soluționarea pretențiilor pe fond direct în recurs.

Jurisprudența instanței europene de contencios a drepturilor omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat pe deplin, decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le evalua pertinența.

Or, în virtutea dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO care consacră principiul dreptului la un proces echitabil, instanța era datoare să analizeze și să ofere un răspuns tuturor susținerilor în fapt și în drept ale reclamantei.

Judecătorul fondului nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de recurenta-reclamantă, căreia i-a cauzat în acest mod o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeinicei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, era esențial ca instanța de fond să dea dezlegare, în fapt dar mai ales în drept, asupra criticilor esențiale relevate de reclamantă prin acțiunea introductivă, prin raportare la cadrul legal incident, toate acestea în cadrul unui veritabil și efectiv examen relativ datelor privitoare la emiterea actului administrativ contestat.

Pentru realizarea unei activități jurisdicționale efective și reale, care s-ar putea reduce la o operațiune în doi timpi, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept și deducerea efectului juridic, rezultatul deliberării primei instanțe ar fi trebuit să fie fundamentat pe stabilirea situației factuale rezultate din coroborarea și interpretarea tuturor efectelor și consecințelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, să fie aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăși esența actului jurisdicțional.

Neprocedând astfel, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în contextul în care controlul de legalitate a deciziei de soluționare a contestației și a actului administrativ ce a format obiectul acesteia trebuia realizat prin raportare la criticile și apărările efective avansate de reclamantă, iar această împrejurare face practic imposibilă și exercitarea controlului judiciar în recurs.

Față de considerentele anterior expuse, constatând incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împrejurare care face inutilă examinarea criticilor recurentei sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va proceda la admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 436 din 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2021.