ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2887/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 6 noiembrie 2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din Cadrul Ministerul Educației Naționale, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta din 29.09.2016, din Proiectul ID 140741, cu titlul "Cu mic, cu mare, din nou la scoală", prin care autoritatea pârâtă a individualizat cheltuieli neeligibile si a stabilit o creanța în sarcina reclamantei în suma de 79.891,56 RON, și anularea Deciziei nr. x/22.12.2016, de respingere a contestației înregistrate cu nr. x/22.11.2016, împotriva procesului-verbal.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3499 din 05 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile tardivității și inadmisibilității. S-a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Ministerul Educației și Cercetării Științifice, având ca obiect "anulare act administrativ". S-a anulat Decizia nr. x/22.12.2016 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor înregistrat sub nr. x/10.10.2016. A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 3400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcția Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației și Cercetării invocând următoarele motive de nelegalitate: - instanța de fond nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile părților și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care 1-a adoptat (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), astfel că hotărârea pronunțată nu este motivată în măsură să permită realizarea controlului judiciar impunându-se, în aceste condiții, trimiterea cauzei spre rejudecare; - instanța a încălcat dispozițiile C. proc. civ., dreptul pârâtului la un proces echitabil, precum și principiile dreptului procesual civil, în condițiile în care nu există nicio garanție că argumentele proprii au fost examinate, neregăsindu-se în motivare; - în cadrul soluționării excepției tardivității, deși în raport de data publicării pe site-ul instituției (30.01.2017), cererea de chemare în judecată depusă la 6.11.2017 este formulată cu nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, prima instanță, fără niciun temei legal, doar pe baza unor raționamente străine cauzei, a reținut că recurenta pârâtă "nu a făcut dovada comunicării deciziei de soluționare a contestației", deși această dovadă s-a constituit anexă a întâmpinării formulate la fond; - cum în cauză nu s-au indicat "motive temeinice" pentru depășirea termenului de 6 luni, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; - pe fondul acțiunii, s-a arătat că instanța a omis să observe că nerespectarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) din contractul de finanțare, ca lege a părților, art. 8.11 din Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015, a Ghidului solicitantului - Condiții Generale 2013 Secțiunea 3.2 și a Ghidului solicitantului - Condiții specifice, Cererea de propuneri de proiecte grant nr. 162, atrage neeligibilitatea sumelor care au depășit procentul de 10%, sume care în considerarea prevederilor Deciziei ÎCCJ nr. 1216/2015 și a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, au constituit un avantaj obținut printr-o faptă care are caracter de neregularitate față de contractul de finanțare fiind supuse restituirii; - stabilind aplicarea unui procent de 12 %, instanța de fond desconsideră prevederile contractului de finanțare, prevederi care guvernează raportul juridic dintre reclamanta intimată și recurenta pârâtă, prevederile art. 3 alin. (4) cât si ale art. 3 alin. (5) din contractul de finanțare care fac referire la un procent de maxim 10% raportat la valoarea totală eligibilă prevăzută, adică suma contractată conform contractului de finanțare (6.858.605.00 RON - 1.578.941,30 euro la data contractării); - cu privire la cheltuielile de judecată, s-a arătat că pe durata contractului echipa de implementare are în compunere și un jurist, care trebuie să asigure serviciile juridice. Cum reclamanta nu a făcut dovada acordului primit în ceea ce privește externalizarea serviciilor juridice, instanța trebuie să constate că nu se justifică plata unor cheltuieli de judecată în speță. Totodată, au fost invocate și concluziile deciziei nr. 46 din 20 ianuarie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Civilă prin care s-a stabilit că indemizația de delegare a consilierului juridice și contravaloarea salariului încasat nu reprezintă cheltuieli de judecată, ci cheltuieli salariale. Pentru toate aceste motive s-a solicitat instanței să rețină incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., coroborate cu art. 6 paragraf 1 CEDO, să admită recursul, să caseze hotărârea recurată și să trimită cauza spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește excepția tardivității s-a arătat că în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada comunicării actului administrativ. Sub aspectul interpretării art. 3 din contractul de finanțare, s-a arătat că în condițiile în care valoarea executată a contractului este sub pragul de 1.500.000 de euro, devin aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (3) care dau dreptul la încadrarea cheltuielilor de management într-un procent de decontare de 12 %.

Răspunsul la întâmpinare. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta - pârâtă a arătat că în ipoteza în care instanța de recurs ar aprecia că nu s-a realizat comunicarea, termenul de formulare a contestației administrative ar curge de la data de la data expirării termenului de soluționare al plângerii prealabile, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta a solicitat instanței anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta din 29.09.2016, din Proiectul ID 140741, cu titlul "Cu mic, cu mare, din nou la scoală", prin care autoritatea pârâtă a individualizat cheltuieli neeligibile si a stabilit o creanța în suma de 79.891,56 RON, precum și anularea Deciziei nr. x/22.12.2016, de respingere a contestației formulate împotriva Procesului-verbal. A reținut autoritatea pârâtă cu referire la dispozițiile art. 3 alin. (4) din contractul de finanțare, ca lege a părților, art. 8.11 din Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015, Ghidul solicitantului - Condiții Generale 2013 Secțiunea 3.2 și Ghidului solicitantul - Condiții specifice, Cererea de propuneri de proiecte grant nr. 162, că decontarea costurilor cu salariile personalului (intern sau extern) implicat în managementul proiectului se va face în limita unui procent de 10% din cheltuielile eligibile ale proiectului, astfel că nerespectarea normelor menționate, atrage neeligibilitatea sumelor cu care s-a depășit procentul de 10%, respectiv suma de 81.522 RON. Prin Decizia nr. x/22.12.2016 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă a reclamantei împotriva susmenționatului proces-verbal de constatare. Recurenta - pârâtă a invocat, drept temei de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii. Din perspectiva acestor critici, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele. În privința lipsei motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanțe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa. Totodată, criticile recurentei sub aspectul existenței unor motive contradictorii sunt pur formale, nefiind arătate, în concret, aspectele contradictorii existente în considerentele hotărârii atacate. Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului, în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., în fapt, în cadrul acestui motiv fiind formulate aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii cu privire greșita aplicare către prima instanță a prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 din Contractul de finanțare nr. x/10.04.2014, pe care instanța de recurs la va analiza în cadrul cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ. Astfel, o primă critică din recurs o reprezintă modalitatea în care s-a soluționat prin hotărârea curții de apel excepția tardivității acțiunii formulate împotriva Deciziei nr. x/22.12.2016, de respingere a contestației împotriva procesului-verbal. In esență, recurenta - pârâtă susține că decizia a fost comunicată prin poștă, și, întrucât reclamanta nu s-a prezentat pentru ridicarea plicului, acesta a fost restituit pârâtei la data de 24.01.2017, ulterior procedându-se conform prevederilor art. 47 din Codul de procedură fiscală la publicarea pe site-ul instituției la data de 30.01.2017. În raport de această dată, cererea de chemare în judecată formulată de data de 6.11.2017 este depusă cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, însă, reține Inalta Curte că în cadrul analizei legalității actului administrativ, instanța de contencios administrativ poate dispune verificări cu privire la modalitatea de comunicare a deciziei și a aplicării procedurii de comunicare prin publicitate, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost invocată excepția tardivității cererii de chemare în judecată. Contrar susținerilor recurentului - pârât din recurs, instanța, verificând actele dosarului, constată că la întâmpinarea depusă la fond nu a fost atașată dovada comunicării deciziei. Mai mult, se constată că judecătorul fondului, dând eficientă dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ. și art. 13 din Legea nr. 554/2004 a pus în vedere pârâtului prin încheierea de la termenul din data de 21 martie 2018 să depună decizia de soluționare a contestației, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestuia, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei (adresa din data de 12.01.2018 - dosar fond), solicitare la care pârâtul a depus doar copia adresei de înaintare, iar nu dovada comunicării prin poștă care să probeze susținerile acestuia privind imposibilitatea efectuării procedurii de comunicare. Raportat la împrejurarea că pârâta nu a făcut dovada comunicării deciziei de soluționare a contestației, procedând la publicarea acesteia pe site-ul instituției, corect curtea de apel a constatat că acțiunea a fost formulată în termen, comunicarea fiind efectuată prin mijlocirea instanței. Împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada "motivelor temeinice" de care vorbesc prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu prezintă nicio relevanță, în condițiile în care Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Cum reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat prin capătul 2 de cerere și "anularea Deciziei nr. x/22.12.2016, de respingere a contestației/…/", solicitând posibilitatea completării motivelor acțiunii la momentul la care aceasta i se va comunia, Înalta Curte va respinge solicitarea recurentei - pârâte de a se reține tardivitatea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, raportat la momentul expirării termenului legal de soluționare a cererii, dispoziții care se aplică doar în ipoteza actului administrativ asimilat (refuzul nejustificat de soluționare), iar nu deciziei de soluționare a contestației. Pentru toate aceste motive Înalta Curte constată că soluția primei instanțe pronunțată asupra excepției tardivității cererii de chemare în judecată este temeinică și legală. În ceea ce privește fondul cauzei, reține instanța că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor înregistrat sub nr. x/10.10.2016, a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanță bugetară în sumă 79.891,56 RON, constatându-se că "valoarea cheltuielilor cu managementul proiectului validate de OIPOSDRU MENCS pe perioada de referință a CR 1-CR 20 sunt în procent de 11,77% (487.206 RON/4.138.362,03 RON), fiind depășit procentul maxim prevăzut în contractul de finanțare la art. 3 alin. (4), de 10%". Potrivit art. 3 alin. (1), (4) și (5) din Contractul de finanțare nr. x/10.04.2014, "(1) Valoarea totală eligibilă este estimată la 6.858.605,00 RON. (4) Valoarea cheltuielilor legate de managementul proiectului va fi acordată în procent de maxim 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului. (5) În cazul în care, la finalizarea perioadei de implementare a proiectului, valoarea totală eligibilă validată de OIRPOSDRU MEN este mai mică decât valoarea totală eligibilă prevăzută la alin. (1), procentul de decontare a acestor tipuri de cheltuieli, precum și cheltuielile de tip FEDR, va fi raportat la acesta din urmă". Se reține că valoarea contractului de finanțare cu care a participat la selecția de proiecte si care a fost aprobata de către AMPOSDRU a fost de 6.858.605,00 RON, iar valoarea cheltuielilor de management aprobată a fost de 682.780,00 de RON, cu respectarea procentului de 10% aplicabil proiectelor ce depășeau suma de 1.500.000 de euro. Potrivit Ghidului solicitantului - Condiții specifice pct. 3.5. Cheltuieli eligibile "Decontarea costurilor salariale cu personalul (intern sau extern) implicat în managementul proiectului se va face în limita unui procent din totalul cheltuielile eligibile ale proiectului, pentru proiecte cu valoare între 500.000 -1.500.000 EUR - 12%, iar pentru proiecte în valoare intre 1.500.000 - 3.000.000 EUR -10%. Cum la sfârșitul proiectului valoarea totală eligibilă validată de OIRPOSDRU MEN a fost mai mică decât valoarea totală eligibilă estimată la 6.858.605,00 RON prevăzută la art. 3 alin. (1) din contract, respectiv de 4.138.362,03 RON, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (5), procentul de decontare al cheltuielilor se raportează la această din urmă valoare. Asfel, fiind vorba despre un proiect cu valoare între 500.000 -1.500.000 EUR, procentul aferent costurilor salariale se încadrează în procentul de 12% și nu în 10% aferent sumei estimate. Cum suma de 487.206 RON, reprezentând cheltuieli de management reprezintă un procent de 11,77 % din valoarea validată, Inalta Curte reține că în mod eronat autoritatea pârâtă a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) din contract, omițând incidenta art. 3 alin. (5), cu referire la condițiile din Ghidul Solicitantului mai sus arătate, soluția instnaței de fond reprezentând rezultatul corectei aplicării a dispozițiilor legale incidente. În ceea ce privește recursul formulat împotriva cheltuielilor de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul învestit cu soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 3/2020 a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Referitor la susținerile recurentei - pârâte cu privire la caracterul nejustificat al acestora, constată Înalta Curte că nicio dispoziție legală sau contractuală nu interzic beneficiarului unei finanțări POSDRU să angajeze o societate de avocatură în vederea reprezentării în instanță în litigii izvorâte din contractul de finanațare. Pe cale de consecința, susținerile recurentei - pârâte cu privire la lipsa acordului privind externalizarea serviciului juridic, precum și invocarea unei decizii de speță pronunțată de secția Civilă a ICCJ, care nu are nicio legătură cu prezenta cauză, vor fi respinse ca neavenite. In egală măsură, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte, constatând caracterul dovedit al cheltuielilor de judecată solicitate de intimata - reclamantă în stadiul recursului, în raport de facturile aflate la filele x, constatând culpa recurentului, va dispune obligarea acestuia la suportarea lor.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,