ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4785/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată la 23.05.2017, prin răspunsul la întâmpinare, și data de 05.10.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice,a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea următoarelor acte:

- Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată sub nr. x/20.04.2016

- Răspunsul pârâtei la contestația reclamantei înregistrat sub nr. x/01.08.2016

- Răspunsul la solicitarea de revenire asupra contestației nr. x/05.09.2016

- Decizia de recuperare cheltuieli aferente Cererii de Lichidare plați nr. x din 06.09.2016;

- Răspunsul final la solicitarea revizuirii contestației nr. x/14.12.2016,

- Deciziei nr. x/28.12.2016 privind soluționarea contestației;

- repararea pagubei cauzate reclamantei, respectiv restituirea sumei de 137.015,61 RON.

Prin sentința civilă nr. 2892 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale; a anulat în parte Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată sub nr. x/20.04.2016 și deciziile de soluționare a contestațiilor nr. x/01.08.2016, nr. x/05.09.2016, și anume dispozițiile referitoare la invalidarea cheltuielilor: salariale privind experții C., D., E., F., precum și a celor aferente facturilor nr. x/13.11.2015, nr. y/11.12.2015 și nr. 1/12.11.2015; a anulat în parte Decizia de recuperare cheltuieli aferente Cererii de Lichidare plați nr. x din 06.09.2016 și deciziile de soluționare a contestațiilor nr. x/14.12.2016 și Decizia nr. x/28.12.2016 privind soluționarea contestației, corespunzător anulării parțiale a dispozițiilor referitoare la invalidarea cheltuielilor, sus menționate; a obligat pârâta la restituirea sumelor reprezentând diferența dintre sumele achitate de reclamantă în executarea actelor administrative sus menționate și cele datorate, conform prezentei hotărâri; a respins în rest acțiunea; a obligat pârâta la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, susținând că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură, sentința nr. 2892/19.06.2018 nu este motivată corespunzător și cuprinde motive străine de natura cauzei și a fost emisă cu aplicarea greșită a normelor de drept material, așa cum este prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), recurentul a invocat următoarele aspecte:

- Prin acceptarea Cererii completatoare din 21.11.2017 a fost încălcată o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ, vizând obiectul acțiunii în contencios, a cărei nerespectare conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Astfel, acțiunea în contencios administrativ fiscal, reglementată de drept comun prin art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate fi guvernată, cum este și cazul în speță, de prevederile unor dispoziții legale speciale, în speță de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, act normativ sub imperiul căruia au fost emise actele administrative atacate.

Conform prevederilor imperative ale art. 21 alin. (19) și alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 ca normă specială, actele administrative care pot face obiectul dezbaterii în contencios administrativ, sunt strict numite de legiuitor.

Indubitabil art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este textul de lege ce stabilește obiectul acțiunii în contencios administrativ și prevede în mod expres, clar și fără dubiu că ceea ce se atacă la instanța de contencios administrativ competentă este tocmai decizia de soluționare a contestației.

Aplicând situației de față concluziile juridice de mai sus, instanța de fond ar fi trebuit să rețină nerespectarea de către reclamantă a cerinței de admisibilitate în discuție.

Reclamanta a pretins prin Cererea completatoare din 21.11.2017 un control de legalitate și temeinicie cu privire la însăși Scrisoarea de informare a beneficiarului, ceea ce așadar este inadmisibil.

Inadmisibilitatea de ordine publică invocată prin prezenta își are sorgintea în prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 care fixează obiectul acțiunii în contencios vizând un act administrativ fiscal emis sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011 (similar art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală O.G. nr. 92/2003).

Având în vedere cele menționate anterior, considerăm că a fost încălcată o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ, vizând obiectul acțiunii în contencios, a cărei nerespectare conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii.

- Prin acceptarea Cererii completatoare din 21.11.2037 au fost încălcate prevederile art. 204 din C. proc. civ. care prevede că reclamanta poate să își modifice cererea "numai până la primul termen la care acesta este legal citat", din moment ce primul termen a fost 26.09.2017.

- Instanța nu a ținut cont de excepția invocată de OI POCU-MEN prin Concluziile înregistrate cu nr. x/18.06.2018, în ceea ce privește termenul în care reclamanta putea solicita anularea actelor menționate în cererea completatoare:

Pentru Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/20.04.2016, pentru Răspunsul nr. x/01.08.2016 și Răspunsul nr. x/05.09.2016, la momentul depunerii cererii completatoare, respectiv 27.11.2017, reclamanta era decăzută din termenul de contestare în instanță, în conformitate cu prevederile art. 11, alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 554/2004, fiind depășit termenul de decădere de un an în care Asociația putea introduce cererea de anulare a actelor vizate.

În ceea ce privește Răspunsul final nr. x/14.12.2016, la momentul depunerii cererii completatoare, 27.11.2017, dreptul Asociației de solicitare a anulării era prescris, în conformitate cu prevederile art. 11, alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, fiind depășit termenul de 6 luni.

Reclamanta nu a prezentat motive temeinice care să-i dea dreptul de a solicita anularea peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an, așa cum stipulează art. 1 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Din analiza cererii de chemare în judecată se constată că reclamanta nu a prezentat argumente temeinice și valide prin care să combată în principal actul administrativ reprezentat de Decizia nr. x/28.12.2016 de soluționare a Contestației nr. x/03.10.2016 la Decizia nr. x/06.09.2016 de recuperare cheltuieli aferente Cererii de lichidare plăți nr. x, act prin care a fost stabilită creanța bugetară în sarcina Asociației.

Prin sentința civilă nr. 2892/19.06.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu s-a raportat în mod corect la obiectul cererii de chemare în judecată reprezentat de anularea Deciziei nr. x/28.12.2016, ci s-a raportat preponderent la actele indicate de reclamantă prin cererea completatoare, astfel încât obiectul cauzei nu a fost analizat în mod corespunzător iar judecarea cauzei s-a făcut cu depășirea cadrului procesual.

3.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul - pârât"), recurentul - pârât a susținut că instanța de fond nu a prezentat motivele pentru care a admis în parte cererile reclamantei, nefiind astfel respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Mai mult, în ceea ce privește actele administrative reprezentate de Decizia nr. x/28.12.2016 de soluționare a Contestației nr. O1/3791/SJCSN/03.10.20I6 și Decizia nr. x/06.09.2016 de recuperare cheltuieli aferente Cererii de lichidare plăti nr. x, instanța de fond nu s-a pronunțat în mod direct asupra lor, astfel încât din acest punct de vedere motivarea lipsește.

3.3. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată ca încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), recurentul - pârât a invocat temeiul relațiilor juridice dintre părți - Contractul de finanțare x, înregistrat la OI POCU-MEN cu nr. x/02.07.2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 17

10

alin. (8) din O.U.G. nr. 64/2009, arătând că OI POCU-MEN a aplicat legislația incidentă și, în urma notificării beneficiarului, a emis în mod justificat Decizia nr. x/06.09.2016 de recuperare cheltuieli aferente Cererii de lichidare plăți nr. x, creanța bugetară stabilită în sarcina reclamantei reprezentând sumele acordate în baza cererilor de lichidare a plăților pentru proiecte, nejustificate prin cereri de rambursare (...) și/sau considerate neeligibile de către (...)/organismele intermediare ca urmare a verificării cererii de rambursare, la întocmirea Deciziei nr. x/06.09.2016 fiind luate în considerare aspectele privind situația cheltuielilor din cadrul proiectului la data întocmirii deciziei.

A mai susținut recurentul că instanța de fond în mod greșit a reținut neîndeplinirea cerinței motivării actului administrativ. Din actele emise de OI POCU-MEN reies în mod clar rațiunile pentru care recurentul a ales soluțiile adoptate, astfel încât motivarea să fie legală și adecvată, conferind actelor transparență și claritate.

Referitor la invalidarea prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/20.04.2016 (aferentă CR4 v3) a cheltuielilor pentru experții ale căror livrabile nu au fost semnate, OI POCU-MEN a procedat la aceasta în temeiul Instrucțiunii AM PODSRU nr. 103/18.03.2015 care prevede la art. 8.21. faptul că "livrabilele care însoțesc rapoartele de activitate trebuie asumate prin semnătura expertului responsabil" iar "în situația în care livrabilele prezentate nu sunt asumate prin semnătura experților, cheltuielile nu se vor certifica la plată".

OI POCU-MEN și-a menținut opinia privind invalidarea cheltuielilor salariale pentru experții ale căror livrabile nu au fost semnate, informând Asociația prin Răspunsul nr. x/05.09.2016 că livrabilele, "documente care însoțesc rapoartele de activitate pentru a justifica activitățile realizate de experți" trebuiau "asumate prin semnătura expertului la momentul realizării conform Instrucțiunii AM POSDRU nr. 103/18.03.2015."

Referitor la sumele aferente facturilor nr. x/13.11.2015, nr. y/11.12.2015, a arătat că baza legală pentru invalidarea cheltuielilor pentru care se prezintă documente justificative care nu au ștampila "solicitat rambursare FSE-POSDRU ID Proiect" este reprezentată de prevederile Instrucțiunii AM PODSRU nr. 103/18.03.2015, art. 8.17 raportate la art. 1 alin. (2) din Contractul de finanțare conform căruia Beneficiarului (...) i se va acorda finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în prezentul contract și anexele acestuia (...), precum și în conformitate cu instrucțiunile și deciziile AM POSDRU respectiv de prevederile art. 4 din contract care condiționează eligibilitatea cheltuielilor de îndeplinirea condițiilor stabilite de legislația națională și comunitară în vigoare precum și Instrucțiunile și deciziile AM POSDRU.

În ceea ce privește suma de 105.000,00 RON aferentă facturii nr. x/12.11.2015, reprezentând servicii de catering, OI POCU-MEN a procedat la invalidarea acesteia deoarece au fost constatate deficiențe și necorelări ale documentelor prezentate în desfășurarea achiziției.

Referitor la obligarea pârâtului - recurent la "plata sumei de 300 RON, reprezentația cheltuieli de judecată", a solicitat casarea sentinței civile nr. 2892/19.06.2018 și exonerarea de la plata acestora având în vedere următoarele:

- dispozițiile art. 451 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. privind onorariile avocaților, raportat la valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat și specificul prezentei cauze care este una în contencios administrativ și nu o cauză civilă;

- OI POCU-MEN are competențe generale și specifice pentru îndeplinirea funcției delegate anume în gestionarea proiectelor din cadrul axelor prioritare/domeniul major de intervenție, în colaborare cu Direcția Generală Programe Europene Capital Uman - DG PECU (fosta AM POSDRU), cu misiunea pe care o are de a depista și îndrepta orice abatere de la regularitate, legalitate și conformitate ce ar rezulta din acțiunea/inacțiunea beneficiarului, în raport de dispozițiile legale naționale/europene. Resursele alocate funcționării OI POCU-MEN trebuie realizate în concordanță cu misiunea specifică, iar obligarea la suportarea eventualelor cheltuieli de judecată (ex: taxa de timbru, onorariu expert, onorariu avocat) poate echivala cu o utilizare a acestor resurse contrar interesului public, astfel încât vă solicităm respectuos să respingeți acest capăt de cerere;

- OI POCU-MEN este instituție publică și are un buget aprobat pentru funcționarea sa, neimplicând costuri suplimentare cu acest tip de activitate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - reclamantă a invocat excepțiile netimbrării, nulității recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal și tardivității; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul - pârât a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor, ca nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Preliminar, în ceea ce privește excepțiile invocate de intimata - reclamantă, în cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată netemeinicia acestora.

Cât privește excepția netimbrării recursului, se constată că recursul declarat de pârâtul OI POCU - MEN este scutit de taxa judiciară de timbru, potrivit art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, aspect reținut și în rezoluția de regularizare aflată la dosar.

În ceea ce privește excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că, față de data comunicării sentinței recurate către pârât - 01.03.2019 și față de data formulării cererii de recurs - 14.03.2019, acesta este formulat în interiorul termenului legal de 15 zile de la comunicare.

Nici excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al recurentului nu poate fi primită. Cererea de recurs a fost întocmită de consilierul juridic, semnată de către acesta și avizată de Șef Serviciu Juridic.

Mai mult, recursul a fost înaintat Curții de Apel București prin adresa nr. x/14.03.2019, fiind asumat de reprezentantul legal al instituției recurente, care a semnat adresa de înaintare.

Analizând sentința recurată în limita criticilor și apărărilor formulate, raportat la dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

În speță, analizând actele și lucrările dosarului de fond Înalta Curte constată că, prevederile art. 204 C. proc. civ. nu au fost încălcate.

La primul termen de judecată din data de 26.09.2017 instanța de fond, în raport de motivele de fapt invocate în cererea de chemare în judecată, a solicitat reclamantei să precizeze oral dacă contestă și actele administrative emise în analiza eligibilității sumelor care au făcut obiectul cererii de rambursare nr. x și actele administrative emise în contestarea acestora.

Așadar, precizările orale formulate de reclamantă s-au realizat la primul termen de judecată din 26.09.2017, ca urmare a exercitării rolului activ de către instanță și nu reprezintă o completare a cererii de chemare în judecată.

Instanța de fond a amânat cauza pentru ca reclamantă să formuleze în scris precizările și să le depună la dosar pentru a fi comunicate pârâtului și pentru a-i da acestuia posibilitatea să depună întâmpinare.

Așadar, instanța de recurs acceptă că solicitarea de precizări adresată reclamantei de prima instanță a fost întemeiată, pentru a nu exista nicio îndoială asupra obiectului judecății; în schimb, aprecierea instanței de fond de la termenul de judecată din 21.11.2017 că precizările reclamantei reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată este lipsită de suport legal, reclamanta doar precizând ce anume urmărește prin acțiunea inițială.

Cu toate acestea, instanța de fond, în considerarea calificării cererii ca fiind o modificare, a dispus la termenul de judecată din 21.11.2017 comunicarea cererii către pârât cu mențiunea de a formula întâmpinare, iar acesta nu și-a exprimat opoziția nici la termenul de judecată din data de 06.02.2018 și nici la termenul de judecată din 03.04.2018, când instanța a reținut cauza spre soluționare, amânând pronunțarea succesiv la data de 17.04.2018, 27.04.2018, 11.05.2018, 25.05.2018, 05.06.2018, 12.06.2018 și 19.06.2018.

Astfel, chiar dacă ar fi fost calificată corect ca și cerere modificatoare, modificarea s-a produs la primul termen de judecată, nefiind necesar acordul pârâtului, dar așa cum s-a reținut în speță, calificarea corectă a cererii este aceea de cerere precizatoare, astfel că excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii "completatoare" erau nefondate.

Cu toate acestea, referitor la susținerile recurentului privind actele administrative care pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ, Înalta Curte reține că, într-adevăr, potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Însă, contrar celor susținute de către recurent, în speța de față nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează, printre altele, procedura de contestare administrativă și judiciară a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare (act administrativ prevăzut de art. 21 alin. (20) din acest act normativ).

Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/20.04.2016 nu a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011. Aceasta este un act administrativ prin care se stabilesc măsuri ale Ministerului față de beneficiarii de proiect în activitatea lor de implementare a proiectului, respectiv validează sau invalidează la plată salariile experților care au lucrat în cadrul proiectului.

Legea nr. 554/2004 este legea aplicabilă oricărui act administrativ emis de o autoritate publică, pe când O.U.G. nr. 66/2011 se aplică exclusiv în privința fondurilor structurale europene pentru situația de sancționare în cazul stabilirii unor nereguli de către comisia de verificare a proiectului.

Scrisoarea standard de informare a beneficiarului este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, act emis de OI POCU-MEN, în executarea O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările ulterioare, și a Instrucțiunii nr. 103/18.03.2015 emisă de AMPOSDRU. Prin intermediul unui astfel de act administrativ, o autoritate publică, respectiv OI POCU, se pronunță, în sensul admiterii sau respingerii unei cereri formulate de beneficiarul finanțării asupra unor cheltuieli eligibile pretinse de beneficiarul finanțării.

În concret, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009, cu modificările ulterioare, în care se face referire la operațiunea de autorizare a cheltuielilor, operațiune care se concretizează într-un act administrativ de autorizare sau de refuz al autorizării.

Prin Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015 emisă de AMPOSDRU s-a prevăzut că este vorba despre un act administrativ în condițiile în care, la pct. 8.26 din aceasta s-a menționat faptul că: " beneficiarii pot contesta deciziile OI POSDRU care privesc aspecte ale procesului de implementare a proiectelor POSDRU (… scrisori standard de informare privind validarea cheltuielilor aferente unor cereri de rambursare…), în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii de către OI/OIR a scrisorii de informare."

Înalta Curte nu poate reține nici incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii.

Într-adevăr, motivarea este unul dintre aspectele importante ce definesc "procesul echitabil" în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum este reflectat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și constituie o puternică garanție împotriva unui eventual arbitrariu al judecătorului.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Numai neanalizarea unor apărări esențiale invocate de către parte poate duce la concluzia lipsei unei motivări sau a unei motivări insuficiente a soluției pronunțate, cu încălcarea disp. art. 22 și art. 425 din C. proc. civ., obligația de motivare a hotărârii neputând fi înțeleasă exhaustiv, în sensul îndatoririi de a răspunde absolut tuturor argumentelor aduse de părți.

Or, aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată pe ceea ce a considerat aceasta ca fiind esențial în cauză.

Împrejurarea că nu ar fi realizat o analiză mai aprofundată sau detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză.

De asemenea, nici susținerea recurentului că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod direct asupra actelor administrative reprezentate de Decizia nr. x/28.12.2016 de soluționare a Contestației nr. O1/3791/SJCSN/03.10.20I6 și Decizia nr. x/06.09.2016 de recuperare cheltuieli aferente Cererii de lichidare plăti nr. x, nu este fondată, motivarea instanței asupra acestora fiind implicită, deoarece privesc aceleași aspecte ca cele analizate o dată de instanță.

Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.

În ce privește suma reprezentând cheltuieli salariale pentru C., D., E. și F., prima instanță a reținut criticile reclamantei privind neîndeplinirea cerinței motivării actului administrativ.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că obligația motivării nu a fost respectată în speță; prin actele administrative contestate s-a constatat neeligibilitatea anumitor sume din cererea de rambursare, apreciindu-se că se încalcă generic dispozițiile Instrucțiunii nr. 103/2015, fără însă a se indica în concret, pentru fiecare neregulă constatată, care sunt dispozițiile exprese încălcate.

Este evident că motivarea unui act administrativ nu poate fi limitată la considerente legate de temeiul de drept al acestuia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Este adevărat că în ambele decizii (decizia de recuperare cheltuieli cât și decizia de soluționare a contestației) se reține faptul că reclamanta nu a depus înscrisurile necesare justificării decontării sumelor solicitate, dar autoritatea nu argumentează de ce înscrisurile depuse nu sunt relevante ori insuficiente și nici de ce înțelege să nu ia în considerare înscrisurile depuse suplimentar în cadrul clarificărilor și întâlnirilor ulterioare depunerii cererii de rambursare.

În mod corect a reținut instanța de fond că, din deciziile contestate, nu rezultă care sunt livrabilele sau categoria de livrabile la care se referă sumele invalidate, cu toate că din actele depuse la dosar de către reclamantă reiese că livrabilele sunt semnate de experții sus menționați, iar din rapoartele de activitate ale acestora, pentru perioadele menționate, rezultă realizarea mai multor categorii de livrabile, cu numărul de ore lucrate aferent, cele invalidate nefiind însă individualizate.

Recurentul a susținut că și-a menținut opinia privind invalidarea cheltuielilor salariale pentru experții ale căror livrabile nu au fost semnate, informând Asociația prin Răspunsul nr. x/05.09.2016 că livrabilele, "documente care însoțesc rapoartele de activitate pentru a justifica activitățile realizate de experți" trebuiau "asumate prin semnătura expertului la momentul realizării conform Instrucțiunii AM POSDRU nr. 103/18.03.2015."

Potrivit art. 8.21 alin. (6) din Instrucțiunea AM POSDRU nr. 103/2015 "în situația în care livrabilele prezentate nu sunt asumate prin semnătură experților, cheltuielile nu se vor certifica la plată".

Astfel, dispozițiile Instrucțiunii nr. 103/2015 nu fac nicio referire la momentul asumării prin semnătură expertului, iar la momentul la care a fost emisă de către pârât Decizia de recuperare cheltuieli aferente cererii de lichidare plați nr. x, acesta se afla în posesia documentelor justificative asumate prin semnătură de experți.

În ceea ce privește Factura nr. x/13.11.2015, a fost invalidată suma de 2.754 RON TVA 660,96 RON, contestația fiind respinsă cu motivarea că documentele depuse sunt neclare, nu se menționează denumirea workshop, nu sunt asumate și nu au ștampilă "Solicitat rambursare FSE- POSDRU IP Proiect".

Ori, autoritatea nu a menționat care este baza legală pentru invalidarea cheltuielilor pentru care se prezintă documente justificative care nu au ștampila "solicitat rambursare".

Cât privește Factura nr. x/11.12.2015 a fost invalidată suma 5.619,98 RON, cu motivarea că nu au fost depuse liste de prezență la curs ADS care să susțină cheltuielile invalidate.

Conform art. 2.1 Pas 2 teza finală din Instrucțiunea AM PODSRU nr. 103/18.03.2015, "În situația în care, urmare a verificărilor administrative efectuate de către AM/OIR/OI asupra cererilor de rambursare se solicită clarificări/documente suplimentare, acestea vor fi prezentate de către beneficiar pe suport CD/DVD/memory stick, ele nemaiputând fi încărcate în sistemul G.."

Reclamanta a arătat, în privința sumei de 5619,98 RON aferente facturii nr. x/11.12.2015, documentele în format electronic pe care au fost predate aceste informații.

De asemenea, la dosar au fost depuse listele de prezență și distribuire pachet zilnic, filele x, semnate și ștampilate.

Cu toate acestea, nu rezultă care este rezultatul evaluării acestor acte de către pârâtă.

În ce privește invalidarea sumelor reprezentând contravaloarea facturii nr. x/12.11.2015 în suma de 105.000 RON, întrucât nu au fost prezentate documente justificative suport referitoare la achiziția derulată conform Instrucțiunii 103/2015- dovada prospectării pieței, link-uri cataloage, în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta a depus la dosar acte justificative - nota estimare din 12.11.2015-155 de persoane/20 RON pe zi x 63 de zile pachete masă și transport, oferte internet, nota justificativă din 12.11.2015 privind selectarea procedurii de achiziție servicii catering - achiziție directă, dovada recepționării serviciilor și plății acestora.

De asemenea, reclamanta a arătat că în contractul de achiziție s-a strecurat o eroare materială cu privire la data încheierii acestuia, aceasta fiind 12 noiembrie 2015, și nu 12 septembrie 2015 (dată menționată la finalul contractului), susțineri care se rețin, față de data încheierii actelor sus menționate și cea consemnată sub denumirea și numărul contractului - x/12.11.2015, precum și în declarația privind conflictul de interese . La aceeași dată a fost semnat și actul adițional de mărire a grupului ținta de la 202 la 357 de persoane (s-a suplimentat cu 155 persoane) pentru care s-au achiziționat serviciile de catering ce fac obiectul contractului.

Meniul achiziționat, în sumă de 16,33 RON, astfel cum rezultă din factura nr. x/31.12.2015, se înscrie în prețul pieței, astfel cum rezultă din ofertele selectate online. Împrejurarea că în oferta 2 este prezentat meniul zilei din 16.04.2016, ulterioară încheierii contractului, nu constituie un element esențial, aceasta fiind la un preț, de 18-20 RON, care îl depășește pe cel din noiembrie 2015.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că sentința primei instanței este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată).

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevant că recurentul OI POCU - MEN este instituție publică și are buget aprobat pentru funcționarea sa sau că obligarea la suportarea eventualelor cheltuieli de judecată poate echivala cu o utilizare a resurselor alocate funcționării acestei instituții contrar interesului public.

Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În jurisprudența CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudența CEDO a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real și caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată.

În speță, emitentul actelor contestate aflându-se în culpă procesuală, aceste acte fiind nelegale, motiv pentru care au fost anulate de către instanța de judecată, corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 2892 din 19 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.