Decizia nr. 65/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 334/1/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 334/1/2026, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 30.740/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus din oficiu, prin Încheierea din 30 ianuarie 2026, în Dosarul nr. 30.740/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporul de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 poate fi valorificat conform adeverinţelor emise de unităţile angajatoare, în raport cu dispoziţiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 februarie 2026 cu nr. 334/1/2026, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 4 mai 2026. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 165. – (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. (3) Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul: a) perioada 1 martie 1970-1 septembrie 1983: – 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani; – 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani; – 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani; – 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani; b) perioada 1 septembrie 1983-1 aprilie 1992: – 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani; – 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani; – 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani; – 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani; – 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani. (4) Pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare. (5) Salariile medii şi minime pe economie, brute sau nete, după caz, pentru fiecare an, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt prevăzute în anexele nr. 7 şi 8. (6) Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum şi pentru perioada cuprinsă între 1939-1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul mediu corespunzător anului 1938. (7) Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 30.740/3/2024 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la anularea Deciziei nr. xxxxxx/27.06.2024, la valorificarea veniturilor reprezentând spor ore festive, prime/al 13-lea salariu, indexare conform Hotărârii Guvernului nr. 52/1991 privind impozitul pe salariu (Hotărârea Guvernului nr. 52/1991) (pentru perioada ianuarie-martie 1991), evidenţiate în Adeverinţa nr. X/12.219/24.11.2021, emisă de Metrorex – S.A., şi a sporului de vechime pentru perioada 1.10.1991-1.04.1992 în procent de 11%, evidenţiat în Adeverinţa nr. X/1.371/4.04.2024, emisă de Metrorex – S.A., precum şi la plata diferenţelor de pensie rezultate din recalculare.

Prin Sentinţa civilă nr. 8.062 din 17 decembrie 2024 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte cererea formulată de reclamantă, în sensul că a anulat decizia contestată şi a obligat pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să emită o decizie prin care să stabilească, începând cu data de 1 aprilie 2024, dreptul de pensie al reclamantei, cu valorificarea şi a veniturilor suplimentare reprezentând spor ore festive, prime/al 13-lea salariu, indexare conform Hotărârii Guvernului nr. 52/1991 (pentru perioada ianuarie-martie 1991), evidenţiate în Adeverinţa nr. X/12.219/24.11.2021, emisă de Metrorex – S.A., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei, începând cu data de 1 aprilie 2024, diferenţele dintre pensia stabilită conform acestei sentinţe şi pensia efectiv încasată. A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere referitor la valorificarea sporului de vechime pentru perioada 1.10.1991-1.04.1992 în procent de 11%, evidenţiat în Adeverinţa nr. X/1.371/4.04.2024, emisă de Metrorex – S.A., prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, arătând că valorificarea unui asemenea spor atestat în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare poate fi posibilă doar pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 1992, conform art. 165 alin. (4) din Legea nr. 263/2010.

Prin cererea de apel, reclamanta a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi, rejudecând fondul cauzei, să fie admisă cererea de valorificare şi a sporului de vechime pentru perioada 1.10.1991-1.04.1992 în procent de 11% conform Adeverinţei nr. X/1.371/4.04.2024, eliberată de Metrorex – S.A., cu obligarea intimatei-pârâte la calcularea, stabilirea şi punerea în plată a diferenţelor dintre pensia încasată şi pensia corect calculată în urma valorificării şi a acestor venituri. În rest, a solicitat menţinerea celorlalte dispoziţii cuprinse în dispozitivul sentinţei atacate.

Prin motivele de apel reclamanta a susţinut că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că un asemenea spor atestat în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare ar putea fi valorificat doar pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 1992, conform prevederilor art. 165 alin. (4) din Legea nr. 263/2010.

Apelanta-reclamantă a arătat că, deşi sporul de vechime, pentru perioada de referinţă, se calculează în mod automat, nefiind necesară adeverinţa în dovedirea acestuia, în condiţiile în care sporul de vechime este dovedit cu adeverinţe şi este diferit de cel valorificat în mod automat, la calculul drepturilor de pensie trebuie utilizat sporul de vechime în muncă dovedit prin adeverinţe, întrucât dispoziţiile legale care prevăd calcularea automată a sporului de vechime în muncă au ca scop degrevarea pensionarilor de sarcina de a dovedi cu adeverinţe cuantumul sporului de vechime obţinut anterior datei de 1 aprilie 1992.

În cuprinsul Adeverinţei nr. X/12.219/24.11.2021 este menţionat clar şi expres faptul că şi pentru sporul de vechime s-a reţinut şi plătit contribuţia de asigurări sociale, precum şi temeiul juridic.

În aceste condiţii, valorificarea şi a acestui spor în mod corect, conform adeverinţelor, în cuantumul drepturilor de pensie se impune în baza principiului contributivităţii, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010 şi a deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Chiar dacă aceste decizii ale instanţei supreme au fost pronunţate cu privire la legislaţia anterioară în materie de pensii, raţiunile avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subzistă, noua reglementare păstrând soluţia legiuitorului anterior, dispoziţiile relevante în cauză regăsindu-se în Legea nr. 263/2010 în aceeaşi formă.

Principalul element apt să conducă la o justă stabilire şi reactualizare a pensiilor provenite din fostul sistem de asigurări sociale de stat este reprezentat de contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi veniturile de natură salarială pentru care angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale.

În sensul valorificării sporului de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 prin luarea în considerare a sumelor care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, cu respectarea principiului contributivităţii, apelanta-reclamantă a invocat şi Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, arătând că instanţelor judecătoreşti le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-a încasat sau nu contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale.

Acest principiu este respectat pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), respectiv 1 aprilie 2001, însă soluţia trebuie să fie aceeaşi şi în cazul stagiilor de cotizare realizate anterior, deoarece, în caz contrar, principiul enunţat ar fi încălcat. IV. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

Completul de judecată al instanţei de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând că, până în prezent, instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra chestiunii de drept constând în posibilitatea ca sporul de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 să poată fi valorificat conform adeverinţelor emise de unităţile angajatoare, în raport cu dispoziţiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, iar soluţia pe fond în cauză priveşte exact valorificarea perioadei 1.10.1991-1.04.1992 cu sporul de vechime, conform Adeverinţei nr. X/1.371/4.04.2024, emisă de Metrorex – S.A.

Cu privire la dezlegarea chestiunii de drept instanţa de sesizare a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, referitor la sporul de vechime utilizat pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992.

Cum pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992 legiuitorul a prevăzut expres procentul de stabilire a sporului de vechime, rezultă că adeverinţele în acest sens, pentru un procent diferit, nu pot fi avute în vedere, aşa fiind şi situaţia în cauză. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit încheierii de sesizare, apelanta-reclamantă a lăsat la aprecierea instanţei soluţia cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VI. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea adresată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au evidenţiat existenţa a două opinii diferite asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Astfel, într-o opinie s-a considerat că sporul de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 poate fi valorificat conform adeverinţelor emise de unităţile angajatoare, în conformitate cu principiul contributivităţii, motivându-se că dispoziţiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 au fost edictate în scopul de a scuti viitorul pensionar de a face dovada cuantumului sporului de vechime anterior datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, care a inclus sporul de vechime în lista sporurilor permanente ce intră în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale.

În susţinerea acestui punct de vedere au fost indicate şi deciziile Curţii Constituţionale (nr. 43 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011, nr. 1.233 din 20 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 14 februarie 2008), Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale ai curţilor de apel din Bucureşti, 6-7 octombrie 2025.

Cu titlu de practică judiciară au fost identificate şi înaintate următoarele hotărâri judecătoreşti: Sentinţa nr. 276 din 12 februarie 2025 a Tribunalului Cluj din Dosarul nr. 3.411/117/2024, definitivă prin Decizia nr. 903 din 11 iunie 2025 a Curţii de Apel Cluj; Sentinţa nr. 520 din 6 aprilie 2022 a Tribunalului Hunedoara din Dosarul nr. 93/97/2022, definitivă prin Decizia nr. 878 din 28 martie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia; Decizia nr. 1.468 din 10 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti din Dosarul nr. 5.432/3/2024; Decizia nr. 1.701 din 30 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti din Dosarul nr. 7.692/3/2024; Sentinţa nr. 6.645 din 18 noiembrie 2025 a Tribunalului Bucureşti din Dosarul nr. 2.373/3/2025, definitivă prin neapelare; Sentinţa nr. 1.054 din 21 februarie 2025 a Tribunalului Bucureşti din Dosarul nr. 29.470/3/2024, schimbată în apel prin Decizia nr. 3.174 din 30 octombrie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti; Sentinţa nr. 726 din 13 noiembrie 2024 a Tribunalului Teleorman din Dosarul nr. 1.033/87/2024, definitivă prin Decizia nr. 2.716 din 30 octombrie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti; Decizia nr. 895 din 3 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa din Dosarul nr. 7.224/118/2019; Decizia nr. 143 din 2 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa din Dosarul nr. 601/118/2020; Sentinţa nr. 1.187 din 14 decembrie 2023 a Tribunalului Arad din Dosarul nr. 2.825/108/2023, definitivă prin Decizia nr. 522 din 22 aprilie 2024 a Curţii de Apel Timişoara; Sentinţa nr. 841 din 18 iunie 2024 a Tribunalului Arad din Dosarul nr. 2.115/108/2024, definitivă prin Decizia nr. 1.369 din 30 octombrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara; Sentinţa nr. 26 din 16 ianuarie 2024 a Tribunalului Arad din Dosarul nr. 3.180/108/2023, definitivă prin Decizia nr. 613 din 15 mai 2024 a Curţii de Apel Timişoara; Sentinţa nr. 1.020 din 2 noiembrie 2023 a Tribunalului Arad din Dosarul nr. 2.280/108/2023, definitivă prin Decizia nr. 283 din 14 martie 2024 a Curţii de Apel Timişoara; Sentinţa nr. 1.596 din 7 octombrie 2021 a Tribunalului Timiş din Dosarul nr. 5.259/30/2020, definitivă prin Decizia nr. 295 din 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara; Sentinţa nr. 647 din 23 august 2024 a Tribunalului Neamţ din Dosarul nr. 115/103/2024, definitivă prin Decizia nr. 70 din 12 februarie 2025 a Curţii de Apel Bacău; Sentinţa nr. 469 din 24 iulie 2020 a Tribunalului Bihor din Dosarul nr. 607/111/2020, definitivă prin Decizia nr. 65 din 19 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Oradea; Sentinţa nr. 44 din 2 februarie 2024 a Tribunalului Bihor din Dosarul nr. 721/111/2023, definitivă; Decizia nr. 94 din 9 februarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi din Dosarul nr. 487/91/2022; Sentinţa nr. 301 din 20 iunie 2025 a Tribunalului Vrancea din Dosarul nr. 1.716/91/2024, definitivă prin Decizia nr. 53 din 2 februarie 2026 a Curţii de Apel Galaţi.

În opinia contrară s-a apreciat că, având în vedere că pentru sporul de vechime anterior datei de 1 aprilie 1992 legiuitorul a prevăzut expres procentul de stabilire a acestui spor, prin dispoziţiile imperative şi limitative ale art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, rezultă că adeverinţele emise în acest sens pentru un procent diferit nu pot fi avute în vedere.

Cu titlu de practică judiciară au fost identificate hotărâri judecătoreşti după cum urmează: Sentinţa nr. 1.481 din 16 noiembrie 2022 a Tribunalului Hunedoara din Dosarul nr. 1.827/97/2022, definitivă prin Decizia nr. 2.512 din 3 octombrie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia; Sentinţa nr. 673 din 10 mai 2023 a Tribunalului Hunedoara din Dosarul nr. 3.474/97/2022, definitivă prin Decizia nr. 751 din 6 martie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia; Decizia nr. 969 din 14 martie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti din Dosarul nr. 5.177/3/2023; Sentinţa nr. 784 din 24 octombrie 2023 a Tribunalului Călăraşi din Dosarul nr. 61/116/2023, definitivă prin Decizia nr. 1.277 din 14 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti; Sentinţa nr. 1.754 din 24 iunie 2022 a Tribunalului Ilfov din Dosarul nr. 2.355/93/2021, definitivă prin Decizia nr. 6.452 din 21 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti; Sentinţa nr. 2.255 din 18 octombrie 2023 a Tribunalului Ilfov din Dosarul nr. 2.825/93/2022, definitivă prin Decizia nr. 3.566 din 10 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti; Decizia nr. 1.630 din 5 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov din Dosarul nr. 4.634/62/2023; Sentinţa nr. 585 din 5 aprilie 2024 a Tribunalului Dolj din Dosarul nr. 1.492/63/2023, definitivă prin neapelare; Sentinţa nr. 695 din 9 aprilie 2025 a Tribunalului Dolj din Dosarul nr. 4.847/63/2024, definitivă prin Decizia nr. 937 din 2 martie 2026 a Curţii de Apel Craiova; Sentinţa nr. 2.367 din 23 noiembrie 2023 a Tribunalului Dolj din Dosarul nr. 4.500/63/2022, definitivă prin Decizia nr. 1.503 din 11 iunie 2026 a Curţii de Apel Craiova; Sentinţa nr. 1.945 din 22 septembrie 2022 a Tribunalului Prahova din Dosarul nr. 1.826/105/2022, definitivă prin neapelare; Decizia nr. 3.083 din 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Piteşti din Dosarul nr. 1.562/90/2018.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în proceduri de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante, care au vizat chestiunea de drept supusă dezlegării prin prezenta sesizare, indiferent că aceasta s-a regăsit, la nivel normativ, în conţinutul art. 164 din Legea nr. 19/2000, respectiv în dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, care au preluat soluţia legislativă anterioară: – Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010 a Secţiilor Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a stabilit că: „Sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.”; – Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a stabilit că: „Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.”; – Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.”; – Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la principiul contributivităţii reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, şi ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă; – Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 29 martie 2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la noţiunea de «salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă», prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare”; – Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, în scopul verificării condiţiei ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noţiunea de „baza de calcul al pensiei”, astfel cum era definită de dispoziţiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, în forma iniţială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, sau dacă verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinţei; – Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 6 decembrie 2021, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a şti dacă la calculul drepturilor de pensie se au în vedere sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, atunci când au fost încasate şi au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1)”; – Decizia nr. 22 din 17 octombrie 2022 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 5 ianuarie 2023, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii cu privire la următoarea problemă de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă la calculul drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 1 aprilie 2001, cu privire la care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001”. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 752 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: ” 16. (…), prin Decizia nr. 43 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, Curtea a reţinut că art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 prevedea luarea în calcul la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariu, şi a sporurilor cu caracter permanent, printre care şi sporul de vechime, aşa cum acestea sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi. Numai pentru cazurile în care nu se poate face această dovadă, stabileşte procentele, diferenţiate pe perioade şi în raport cu vechimea în muncă, la care se calculează valoarea sporului de vechime. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011. 17. De altfel, în ceea ce priveşte categoriile de venituri stabilite pentru determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţată într-un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu referire la sporurile şi veniturile suplimentare utilizate la determinarea punctajelor anuale pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, în procedura de stabilire şi recalculare a drepturilor de pensie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că «sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale». Aşadar, Înalta Curte a statuat trei condiţii, care trebuie îndeplinite cumulativ. În argumentarea acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că «principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că, la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie, trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat». 18. În acest context relevantă este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.233 din 20 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 14 februarie 2008, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cap. I pct. 1 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, dispoziţii potrivit cărora «Pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992, sporul de vechime în muncă se calculează automat, potrivit prevederilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, şi în consecinţă nu este necesară dovedirea acestuia prin adeverinţe». Cu acel prilej, Curtea a constatat că textul de lege criticat a fost conceput să vină în sprijinul persoanelor care, anterior datei de 1 aprilie 1992, au obţinut un spor pentru vechime în muncă, spor ce nu poate fi dovedit cu însemnări în carnetul de muncă sau adeverinţă. Prin urmare, nu mai este necesară dovedirea existenţei acestui spor prin adeverinţe care, în cele mai multe cazuri, sunt imposibil de procurat, procedându-se la calcularea automată, potrivit dispoziţiilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000. Aşa fiind, Curtea a constatat că acest text de lege are în vedere doar situaţia în care nu se poate face dovada drepturilor obţinute, astfel că nu pot fi reţinute criticile invocate de autorul excepţiei care vizează, în realitate, aspecte de aplicare a legii ce ţin de competenţa instanţei de judecată, iar nu a instanţei de contencios constituţional. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 a fost abrogată prin art. 196 lit. n) din cap. X din Legea nr. 263/2010, fără ca soluţia legislativă prevăzută de textul de lege criticat să fie, însă, preluată în noua lege a pensiilor. 19. Totodată, prin Decizia nr. 301 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 26 august 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi a reţinut că determinarea punctajului pentru pensiile anterior stabilite s-a prevăzut ca o măsură în vederea recalculării şi recorelării, în viitor, a tuturor pensiilor, urmărindu-se prin aceasta înlăturarea discrepanţelor inerente între cei pensionaţi sub imperiul legii anterioare şi cei pensionaţi după intrarea în vigoare a noii reglementări, pentru motive de echitate şi de protecţie socială. 20. În fine, referitor la stabilirea bazei de calcul al pensiilor în funcţie de anumite categorii de venituri realizate de salariaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, a reţinut că verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti. 21. Întrucât prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010 au preluat într-o redactare identică soluţia legislativă analizată de Curtea Constituţională prin deciziile mai sus menţionate şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea dezvoltate în jurisprudenţa în materie a instanţei supreme -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale, în raport cu elementele sesizării şi cu materialul jurisprudenţial înaintat de către instanţele naţionale, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii judiciare neunitare.

Se constată că în cauză sunt îndeplinite cerinţele formale referitoare la existenţa unui litigiu în curs de judecată, în materia asigurărilor sociale, aflat pe rolul curţii de apel, care soluţionează în ultimă instanţă [conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 153-155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă].

În ceea ce priveşte chestiunea de drept, indicată impropriu de titularul sesizării ca fiind posibilitatea ca sporul de vechime acordat anterior datei de 1 aprilie 1992 să poată fi valorificat conform adeverinţelor emise de unităţi în raport cu dispoziţiile art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, ea vizează, în realitate, într-o reformulare decurgând din elementele sesizării, modalitatea de interpretare a normei legale menţionate, respectiv dacă aceasta presupune o aplicare automată a procentelor corespunzătoare diferitelor tranşe de vechime aferente perioadelor temporale indicate de text sau, dimpotrivă, este posibilă luarea în considerare a sporurilor efective de vechime, aşa cum rezultă ele din adeverinţele eliberate de angajator, ceea ce ar atrage incidenţa altui procent decât cel indicat de legiuitor.

Chestiunea de drept nu îndeplineşte condiţia noutăţii, în contextul în care din hotărârile judecătoreşti transmise de curţile de apel a rezultat că în materie s-a dezvoltat o consistentă jurisprudenţă ce are caracter divergent.

Astfel, într-o orientare a practicii judiciare s-a apreciat că norma art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 reprezintă doar o dispoziţie în favoarea solicitantului pensiei, în sensul în care acesta ar fi scutit de dovada cuantumului sporului de vechime în perioadele de referinţă menţionate de textul legal, fără ca acesta să instituie însă o plafonare a sporului.

Ca atare, s-a considerat ca fiind posibilă dovada împrejurării că, în realitate, fostul salariat a beneficiat de un spor de vechime într-un cuantum superior celui valorificat automat de legiuitor, câtă vreme adeverinţa emisă de angajator atestă neechivoc plata contribuţiei de asigurări sociale pentru acest spor, în cuantum majorat faţă de procentele legale. În felul acesta este prioritizat principiul contributivităţii, iar solicitantului pensiei trebuie să i se recunoască îndreptăţirea la valorificarea integrală a sporului de vechime, mai ales în contextul în care chiar dispoziţii legale indicate ca temei al acordării acestuia (de exemplu, art. 21 din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecţionării sistemului de retribuire a muncii şi de repartiţie a veniturilor oamenilor muncii) instituiau cote diferenţiate pentru diverse categorii profesionale. Or, din moment ce vechimea corespunde unui spor cu caracter permanent, care se ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar dispoziţiile legale incidente instituiau o cotă procentuală superioară celei care se valorifică automat conform art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, nu există nicio justificare pentru a se refuza valorificarea sporului majorat efectiv obţinut.

Într-o altă orientare jurisprudenţială, susţinută, de asemenea, de hotărârile judecătoreşti anexate, s-a reţinut că, dimpotrivă, în contextul în care legiuitorul a prevăzut un anumit procent pentru sporul de vechime anterior datei de 1 aprilie 1992, adeverinţele pe acest aspect ale angajatorului, care ar releva un procent diferit, nu pot fi luate în considerare. S-a apreciat că nu pot fi primite susţinerile conform cărora legiuitorul ar fi intenţionat să instituie o normă de favoare, în sensul de a-i scuti pe pensionari de obligaţia de a proba cuantumul sporului, câtă vreme norma stabileşte, în mod neechivoc, faptul că acest spor se valorifică în anumite procente pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992 şi doar pentru perioade ulterioare [conform art. 165 alin. (4) din Legea nr. 263/2010] el poate fi dovedit cu adeverinţe.

Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că problema de drept supusă dezlegării prin prezenta sesizare a depăşit stadiul incipient al formării unei jurisprudenţe, pentru a mai fi posibilă fixarea reperelor pe calea unei interpretări de principiu, cu consecinţa dobândirii caracterului unitar, cert şi previzibil al practicii judiciare.

Aşa cum în mod constant s-a reţinut în jurisprudenţa în materie a instanţei supreme (a se vedea, de exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; nr. 29 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 13 iulie 2021; nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022; nr. 44 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023; nr. 15 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 4 aprilie 2023; nr. 2 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 12 martie 2024), condiţia noutăţii chestiunii de drept prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă este îndeplinită atunci când instanţele nu i-au dat încă o interpretare şi aplicare jurisprudenţială ori dacă s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de cel anterior, ceea ce ar putea impune reevaluarea interpretării anterioare.

Or, conturarea unei practici judiciare substanţiale în legătură cu problema de drept în discuţie, chiar divergentă fiind, are drept consecinţă pierderea caracterului de noutate şi deci neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării prealabile.

De asemenea, neîndeplinirea condiţiei noutăţii este cu atât mai evidentă cu cât în materie există dezlegări cu caracter de principiu pronunţate în mecanisme de unificare, ceea ce face să nu fie întrunită şi o altă condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, cea referitoare la nestatuarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept.

Astfel, problema de drept în discuţie, care vizează modalitatea în care diferite venituri ori sporuri pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale trebuie valorificate şi incluse în baza de calcul al pensiei, a făcut obiectul sesizărilor cu recurs în interesul legii sau pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile încă din anul 2010, mai întâi cu referire la art. 164 din Legea nr. 19/2000, a cărui soluţie legislativă a fost însă preluată în termeni identici de art. 165 din Legea nr. 263/2010, primind dezlegări cu caracter de principiu prin mai multe decizii (a se vedea, în acest sens, capitolul VII al prezentei decizii).

Această reiterare a chestiunii de drept, în condiţiile în care soluţia legislativă fusese conservată de noua reglementare şi nu aducea elemente suplimentare care să deschidă calea unei alte interpretări, a condus, de altfel, şi anterior la mai multe soluţii de inadmisibilitate, fie în procedura hotărârii prealabile (Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 4 iulie 2018; Decizia nr. 84 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2019; Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020; Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 6 decembrie 2021), fie chiar în procedura recursului în interesul legii (Decizia nr. 10 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 6 august 2015; Decizia nr. 22 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 5 ianuarie 2023).

În conţinutul Deciziei nr. 22 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a reţinut că problema de drept dedusă judecăţii este aceeaşi cu cea care a primit deja dezlegare prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012 şi, chiar dacă este vorba despre o altă formă a aceleiaşi soluţii legislative, nu este în măsură să fundamenteze admisibilitatea sesizării, întrucât, indiferent de ipotezele particulare indicate, dezlegările anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis (paragrafele 79 şi 80).

Cu trimitere la Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a arătat că, deşi s-a respins ca inadmisibilă sesizarea, în considerentele acesteia s-a reţinut că, „deşi deciziile obligatorii, pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudenţială, au avut în vedere legislaţia anterioară în materie de pensii publice, statuările instanţei supreme se impun, pentru identitate de raţiune, de vreme ce noua reglementare a păstrat soluţia legiuitorului anterior, art. 165 din Legea nr. 263/2010 având aceeaşi redactare