Decizia nr. 342/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 371/114/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 875/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 371/114/2024, privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dacă, în interpretarea art. 120 alin. (3) și (5) din Codul silvic, coroborat cu art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, raportat la art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, personalul silvic poate beneficia de sporul de risc și indemnizația de grad profesional, pe perioada concediului de odihnă."

Magistratul-asistent arată că la dosar a fost depus raportul întocmit.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 11 februarie 2025, în Dosarul nr. 371/114/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 22 aprilie 2025 cu nr. 875/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul silvic " Art. 120. - (...) (3) Gradele profesionale, drepturile și îndatoririle personalului silvic se stabilesc prin statutul personalului silvic, aprobat prin lege specială. (...) (5) Personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază."

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii " Art. 150. - (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 " Art. 22. - (1) La stabilirea drepturilor salariale pentru personalul silvic se vor avea în vedere următoarele: nivelul studiilor, funcția, titlul științific, vechimea în muncă, vechimea în domeniul silviculturii, locul și condițiile în care își exercită profesia. (2) Indemnizația de grad profesional și sporul de risc reprezintă componente ale drepturilor salariale și se acordă lunar personalului silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (3)-(5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare." III. Expunerea succintă a procesului

Prin acțiunea înregistrată la 19 februarie 2024, reclamanții, persoane fizice [personal silvic în cadrul Gărzii Forestiere (...)], în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră (...), au solicitat acordarea drepturilor salariale aferente indemnizației de concediu din perioada ianuarie 2019-decembrie 2023 (sporul de risc) și din perioada ianuarie 2020-decembrie 2023 (indemnizația de grad profesional).

În motivare reclamanții au arătat că au calitatea de personal silvic în cadrul Gărzii Forestiere (...), iar prin Sentința civilă nr. 956 din 22 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.050/114/2021, definitivă, Tribunalul Buzău a dispus obligarea pârâtei la alocarea, calcularea și plata sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu 23 iulie 2018 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta sau până la stingerea dreptului, pentru fiecare dintre reclamanți, în timp ce, prin Decizia civilă nr. 430 din 26 aprilie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.665/114/2022, definitivă, Curtea de Apel Ploiești a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor de bani reprezentând indemnizație de grad profesional, calculate începând cu 16 decembrie 2019 până în prezent, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume.

Raportat la hotărârile anterior menționate și la dispozițiile Codului silvic, nu se justifică excluderea din cuantumul indemnizației de concediu a sporurilor care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat, pe bază de pontaje, dacă aceste sporuri au fost avute de funcționarii publici, în sensul că au fost plătite, intrând în compunerea drepturilor salariale cuvenite acestora anterior efectuării concediului de odihnă, cu atât mai mult cu cât sporul de risc și indemnizația de grad profesional, corespunzătoare timpului lucrat la locul de muncă respectiv, sunt sporuri cu caracter permanent, nu temporar.

Chiar dacă au un caracter variabil, în măsura în care sunt permanente, sporurile pentru condiții de muncă se includ în indemnizația de concediu, atunci când "au fost avute", în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite funcționarilor publici anterior efectuării concediului de odihnă, iar cuantumul indemnizației de concediu urmează a fi stabilit prin aplicarea algoritmului prevăzut de art. 150 alin. (2) din Codul muncii, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporțional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect ține de caracterul variabil al sporurilor în discuție și nu vizează caracterul lor permanent.

Întrucât concediul de odihnă este intrinsec legat de activitatea desfășurată de salariat anterior efectuării acestuia, fiind destinat să asigure refacerea capacității de muncă afectate - între altele - de condițiile de muncă, este firesc ca și drepturile bănești aferente concediului de odihnă să fie stabilite în raport cu salariul lunar corespunzător perioadei de activitate, deci cu luarea în considerare a tuturor sporurilor, în același sens fiind și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pârâta Garda Forestieră (...) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii pentru perioada ianuarie 2021-decembrie 2023, arătând că nu a avut alocare bugetară pentru plata indemnizației de concediu și invocând, în temeiul art. 2.517 din Codul civil, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2019-2020 în privința dreptului salarial aferent indemnizației de concediu referitor la sporul de risc și pentru anul 2020 în privința dreptului salarial aferent indemnizației referitor la indemnizația de grad profesional.

În cadrul soluționării acțiunii s-au dispus sesizarea instanței și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea acesteia

Evocând dispozițiile art. 2 alin. (1) și ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere a arătat că, în speță, reclamanții au calitatea de personal plătit din fonduri publice, respectiv personal silvic în cadrul Gărzii Forestiere (...), fiind salarizați în temeiul unui contract individual de muncă de la bugetul de stat, iar obiectul acțiunii îl reprezintă drepturile salariale aferente indemnizației de concediu din perioada ianuarie 2019-decembrie 2023 (sporul de risc) și din perioada ianuarie 2020-decembrie 2023 (indemnizația de grad profesional), în conformitate cu art. 22 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 59/2000, raportat la art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii.

În același timp s-a reținut că din verificările efectuate pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție a reieșit absența înregistrării unor sesizări cu privire la această chestiune de drept ori a unor decizii pronunțate de către instanța supremă, precum și faptul că dezlegarea acestei chestiuni de drept este importantă, deoarece de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare în această problemă. V. Punctul de vedere al completului de judecată

În opinia instanței de trimitere, nu poate fi primită apărarea pârâtei, potrivit căreia neplata drepturilor solicitate este justificată de faptul că ordonatorul principal, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, nu are alocate cheltuieli de personal, aceasta nefiind întemeiată pe o prevedere legală în vigoare care să permită refuzul de plată a acestor drepturi.

În privința sporului de risc însă instanța de trimitere a arătat că practica diferită a instanțelor din țară asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării, cu referire la alte categorii de funcționari publici, impune sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei dezlegări de principiu.

În același timp s-a arătat că natura specială a sporului de risc, care este o componentă a drepturilor salariale ale personalului silvic, alături de indemnizația de grad profesional, conform art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum se arată la paragrafele 44 și 45 ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2021, ar putea justifica lipsa alocării fondurilor acestui spor, de vreme ce, de principiu, în perioada concediului de odihnă lipsește acea componentă a "riscului deosebit", invocat în expunerea de motive a Legii nr. 234/2019, care a fundamentat recunoașterea activităților din domeniul silviculturii ca fiind prin natura lor îndatoriri și riscuri deosebite, din cauza creșterii numărului și gravității agresiunilor comise asupra personalului silvic de către cetățeni surprinși asupra unor fapte de natură contravențională/infracțională în fondul forestier. VI. Punctul de vedere al părților

Reclamanții s-au opus sesizării, apreciind că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu este incidentă în cauză, iar drepturile salariale solicitate sunt expres prevăzute de legiuitor.

Pârâta Garda Forestieră (...) a fost de acord cu sesizarea instanței supreme. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competență, nu a fost identificată jurisprudență relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și tribunalele București, Ilfov, Giurgiu, Teleorman și Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

În punctul de vedere comunicat de Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București s-a arătat că din analiza dispozițiilor art. 120 alin. (3) și (5) din Codul silvic reiese că indemnizația de grad profesional și sporul de risc reprezintă elemente salariale cu caracter permanent, fiind acordate prin raportare la gradul deținut de salariat și la tipul de activitate desfășurată. Așadar, prin aplicarea în mod corespunzător a celor stabilite de instanța supremă prin Decizia nr. 23/2021, rezultă că atât indemnizația de grad profesional, cât și sporul de risc trebuie luate în considerare pentru calculul indemnizației de concediu de odihnă, în același sens opinând Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov și Tribunalul Teleorman.

La nivelul Curții de Apel Iași, punctul de vedere al judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel și al judecătorilor Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași a fost în sensul că problema de drept a cărei dezlegare se urmărește poate fi dedusă din considerentele Deciziei nr. 23/2021 și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene circumscrisă Directivei 2003/88/CE. În esență, s-a arătat că ambele componente salariale, sporul de risc și indemnizația de grad profesional, se impun a fi incluse în indemnizația concediului de odihnă. Tribunalul Vaslui, în raport cu cele statuate în cuprinsul Deciziei nr. 73 din 3 martie 2025, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragrafele 50-54, a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, considerentele acesteia fiind aplicabile mutatis mutandis. Astfel, pentru identitate de rațiune, sunt incidente principiile ce se desprind din Decizia nr. 23/2021, la care se face trimitere în considerentele Deciziei nr. 73/2025, în sensul că trebuie recunoscut dreptul personalului silvic de a beneficia de sporul de risc și de indemnizația de grad profesional, drepturi salariale reglementate de art. 120 alin. (3) și (5) din Codul silvic, coroborat cu art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, câtă vreme acestea reprezintă venituri cu caracter permanent.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021 (Decizia nr. 7/2021), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 120 alin. (5) din Codul silvic, a stabilit că personalul silvic la care fac referire aceste dispoziții beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absența elaborării normelor, regulamentelor, instrucțiunilor și ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din același cod.

Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022 (Decizia nr. 23/2021), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, și a art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.

Prin Decizia nr. 73 din 3 martie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 2.313/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 6 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 454/103/2024, privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 și 13 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, a art. 150 din Legea nr. 53/2003, indemnizația de concediu aferentă concediului de odihnă trebuie să cuprindă sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiții grele de muncă, sporuri de care personalul beneficiază în perioada de activitate?", precum și sesizarea formulată de Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.161/103/2023, privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "1. Dacă, în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 din anexa nr. VI «Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională"» la Legea-cadru nr. 153/2017 și a art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, indemnizația de concediu aferentă concediului de odihnă cuvenită polițiștilor din cadrul inspectoratelor județene de poliție/Inspectoratului General al Poliției Române trebuie să cuprindă sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a)-c) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiții grele de muncă și sporul pentru activitățile care solicită o încordare psihică foarte ridicată - de care personalul beneficiază în perioada de activitate (acordate în mod concomitent)?; 2. Prevederile art. 150 din Codul muncii se aplică la calcularea și scadența drepturilor prevăzute de art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, având în vedere că, în temeiul art. 1 alin. (2) și art. 278 din Codul muncii, normele din Codul muncii completează legislația funcției de poliție, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective?". IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu judecarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a instanței supreme.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea Gărzii Forestiere (...) la acordarea către reclamanți (funcționari publici - personal silvic) a drepturilor salariale aferente indemnizației de concediu din perioada ianuarie 2019-decembrie 2023 (sporul de risc) și din perioada ianuarie 2020-decembrie 2023 (indemnizația de grad profesional).

Cauza se află în curs de soluționare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, care judecă în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 536 din Codul administrativ.

Rezultă, așadar, că primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce privește condiția referitoare la existența unei chestiuni de drept de a cărei dezlegare să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că această cerință instituie o dublă condiționare, respectiv să existe o veritabilă chestiune de drept și să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea pe fond a cauzei.

Referitor la condiția existenței unei veritabile chestiuni de drept, în absența unei definiții legale a acestei noțiuni, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă legală incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice (Decizia nr. 34 din 24 mai 2021). Ca atare, procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate de natură a reclama intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății, având menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, se constată că problema de drept adusă în discuție prin prezenta sesizare presupune a se stabili dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 120 alin. (3) și (5) din Codul silvic, coroborate cu prevederile art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, raportat la dispozițiile art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, indemnizația de concediu aferentă concediului de odihnă cuvenită personalului silvic trebuie să aibă în vedere sporul de risc și indemnizația de grad profesional de care beneficiază această categorie profesională.

Or, față de jurisprudența relevantă dezvoltată de instanța supremă în mecanismele obligatorii de unificare a jurisprudenței, problemei de drept sesizate îi lipsește gradul de dificultate necesar intervenției instanței supreme prin mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere având suficiente repere pentru aplicarea dispozițiilor legale pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea la situația de fapt dedusă judecății.

Se cuvine a fi amintită, în acest sens, Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care se reține, în paragraful 44, că "sporul de risc de 25% din salariul de bază este o componentă a drepturilor salariale ale personalului silvic, alături de indemnizația de grad profesional, după cum s-a prevăzut expres prin art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și este stabilit prin lege".

În același timp, prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, și a art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.

Chiar dacă această ultimă soluție de uniformizare jurisprudențială a tranșat asupra altor drepturi decât cele din prezenta sesizare (spor de risc și indemnizație de grad profesional) și în cazul altui tip de personal salarizat din fonduri publice, nu înseamnă că instanța de trimitere este lipsită de reperele necesare și îndestulătoare pentru a decide asupra corectei și uniformei aplicări a legii la cazul concret dedus judecății, în condițiile în care dezlegarea anterioară cu valoare obligatorie a instanței supreme cuprinde raționamentul juridic necesar care permite instanței de judecată să rezolve chestiunea de drept dedusă spre soluționare.

De altfel, răspunsurile trimise de instanțele consultate relevă o abordare unitară cu privire la chestiunea de drept adusă în discuție prin prezenta sesizare, considerându-se că raționamentul expus în decizia menționată poate fi aplicat mutatis mutandis și în privința funcționarilor publici din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație", în speță, personalului silvic, ceea ce denotă inexistența unui risc real de apariție a practicii judiciare neunitare asupra acestei problematici.

În plus, se cuvine a fi amintit faptul că instanța de trimitere a omis să prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare posibilele interpretări antinomice pe care chestiunea de drept aflată în raport de dependență cu soluționarea cauzei le-ar suscita, limitându-se să exprime propriile îndoieli cu privire la însăși opțiunea legiuitorului de a include în calculul indemnizației de concediu de odihnă, pe lângă salariul de bază, sporul de risc, cu argumentul că, în perioada concediului de odihnă, lipsește acea componentă a "riscului deosebit" care a fundamentat acordarea acestui spor personalului silvic prin Legea nr. 234/2019.

Având în vedere că, prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, instanța supremă a dat o interpretare și aplicare unitară a normelor speciale prin raportare la norma generală inclusă în art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, se apreciază că problema care face obiectul sesizării este o chestiune de drept care, la acest moment, nu mai suscită probleme de interpretare, întrucât a primit deja o dezlegare din partea instanței supreme.

Așadar, soluția care se impune în privința prezentei sesizări este aceea a respingerii, ca inadmisibilă, devenind superfluă analiza întrunirii celorlalte condiții de admisibilitate a sesizării atât timp cât ele sunt prevăzute în mod cumulativ.