Decizia nr. 5/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.274/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 2.959/117/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere de către ambele părți. De asemenea, au fost depuse două memorii amicus curiae de către părți din dosare similare.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 3 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 2.959/117/2025, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 74 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, ulterior emiterii și punerii în plată a unei decizii de pensie prin care se recunoaște dreptul beneficiarului la pensie anticipată parțială, așadar, ulterior intrării în circuitul civil a acestui act, casa de pensii constată neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parțială, în vederea recuperării sumelor achitate în baza acestei decizii este necesară emiterea de către casa de pensii a unei decizii de revizuire și a unei decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau casa de pensii se poate prevala de dispozițiile art. 1.250 din Codul civil și solicita repunerea în situația anterioară drept consecință a nulității absolute?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 noiembrie 2025 cu nr. 2.274/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2015): " Art. 65. - (1) În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu ori la cererea persoanelor îndreptățite, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor." " Art. 74. - (1) Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie. (...)." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 iulie 2025 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat anularea deciziei prin care s-a deschis dreptul pârâtului la pensie militară de stat începând cu data de 1 martie 2021 și obligarea acestuia la restituirea sumelor de bani plătite de reclamantă în temeiul deciziei de pensie, de la data deschiderii dreptului și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ca fiind sume nedatorate.

În motivare, s-a arătat că pârâtul este beneficiarul unui drept de pensie anticipată parțială stabilit în temeiul art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de pensie contestate.

Ulterior momentului deschiderii drepturilor de pensie, din analizarea la Ministerul Afacerilor Interne a normelor juridice incidente a rezultat concluzia că stagiul de cotizare obținut în sistemul public de pensii, în baza încheierii unui contract de asigurare socială, poate fi recunoscut în sistemul pensiilor militare de stat doar în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, pensiei de invaliditate și pensiei de urmaș.

În condițiile în care, în perioada iunie 2020-iunie 2024, pensiile militare de stat au fost asimilate ca sistem propriu neintegrat sistemului public, recunoașterea reciprocă a stagiilor de cotizare, obținute prin încheierea unor contracte de asigurare socială în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2020), se impunea a fi analizată și din perspectiva prevederilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), doar pentru deschiderea drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, invaliditate și de urmaș, nu și pentru pensia anticipată parțială.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune referitoare la cererea de restituire a diferenței dintre suma aferentă pensiei efectiv plătită și cea cuvenită, că se aplică termenul general de prescripție de 3 ani. Astfel, contestația fiind depusă după depășirea termenului de 3 ani, acțiunea este prescrisă și se impune admiterea excepției prescripției, sens în care a invocat prevederile art. 65 din Legea nr. 223/2015.

Mai mult, pârâtul a arătat că nu are vreo culpă la neîndeplinirea de către reclamantă a obligației care îi incumbă. A primit decizia de pensie care atestă pensionarea anticipată parțială de la autoritatea competentă și nu a pus la îndoială caracterul legal (verificat și analizat tocmai de către reclamantă). Astfel, este inechitabil să fie obligat la rambursarea sumelor primite cu titlu de pensie, atât timp cât casa de pensii sectorială i-a emis în mod legal decizia de pensionare, în urma verificării dosarului.

De asemenea, dacă reclamanta a verificat și analizat în anul 2021 cererea sa de pensionare, constatând îndeplinirea condițiilor de pensionare și emițând decizia corespunzătoare, a afirma contrariul după 4 ani și a solicita și restituirea sumelor este incorect, injust și ilicit, deoarece prin faptele și actele reclamantei i s-a dat șansa și dreptul la pensionare, așadar sumele solicitate a fi restituite se compensează minimal tocmai cu prejudiciul înregistrat de pârât constând în pierderea unei șanse (art. 1.532 din Codul civil).

Totodată, pârâtul consideră că nu sunt incidente dispozițiile cu privire la plata nedatorată, deoarece dreptul la pensie odată câștigat devine dobândit, asimilat dreptului de proprietate, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 26 aprilie 2018, pronunțată în Cauza ÄŒakareviÄ 7 împotriva Croației; Hotărârea din 15 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Moskal împotriva Poloniei). IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

Instanța de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reținând că obiectul cauzei de față vizează decizia de pensionare și recuperarea sumelor de bani încasate cu titlu de drepturi de asigurări sociale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat asupra chestiunii de drept cu care este sesizată și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Pe de altă parte, instanța de sesizare a reținut că problema de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei este nouă și dificilă, fiind necesar a se stabili dacă în materia asigurărilor sociale este posibilă incidența dispozițiilor Codului civil în materie de nulitate absolută, ceea ce atrage consecințe directe asupra termenelor de prescripție stabilite în această materie.

Totodată, din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere a reținut că este obligatorie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dosarele având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, chiar dacă ele se află în primă instanță.

Cu privire la dezlegarea fondului chestiunii de drept, punctul de vedere al completului de judecată al instanței de trimitere este că interpretarea corectă este cea potrivit căreia dacă, ulterior emiterii și punerii în plată a unei decizii de pensie prin care se recunoaște dreptul beneficiarului la pensie anticipată parțială, așadar, ulterior intrării în circuitul civil a acestui act, casa de pensii constată neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parțială, în vederea recuperării sumelor achitate în baza acestei decizii este necesară emiterea de către casa de pensii a unei decizii de revizuire și a unei decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit, aspect confirmat de prevederile art. 65 din Legea nr. 223/2015.

Pe de altă parte, atâta vreme cât Legea nr. 223/2015 este lege specială, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, o atare cerere nu poate fi întemeiată pe norma generală cuprinsă în Codul civil. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul a arătat că este de acord cu măsura pusă în discuție din oficiu de instanță, cu toate că, prin întâmpinare, a invocat jurisprudența internă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la modalitatea de interpretare a dreptului la pensie deja dobândit.

Reclamanta nu a formulat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile au formulat puncte de vedere după cum urmează: - reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, inclusiv în ceea ce privește existența unei chestiuni de drept dificile, în practică apărând soluții de interpretare diferită; pe fondul chestiunii de drept, a arătat că, în lumina instituției juridice a revizuirii pensiei militare de stat, casa de pensii sectorială nu poate anula, pe această cale, o decizie de pensie emisă în urma valorificării stagiilor de cotizare obținute prin încheierea unui contract de asigurare social în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2020; - pârâtul a arătat că sesizarea este inadmisibilă, apreciind relevante considerentele de la paragrafele 92-94 din Decizia nr. 54 din 3 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 31 octombrie 2022, și învederând că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 nu ridică dificultăți de interpretare. VI. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor judecătorești cu privire la practica judiciară relevantă. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii care prezintă relevanță în lămurirea prezentei sesizări, în ordine cronologică: - Decizia nr. 12 din 19 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 26 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispozițiile art. 114 și art. 116 din același act normativ, legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale este condiționată de suspendarea sau sistarea (anterioară ori concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii."; - Decizia nr. 4 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 14 aprilie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «în cadrul termenului general de prescripție» indică perioada maximă de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (11) ale aceluiași articol, calculată regresiv de la data constatării diferențelor."; - Decizia nr. 417 din 24 noiembrie 2025*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data întocmirii prezentului raport, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dispozițiile art. 107 alin. (2) teza a doua («se recuperează») și/sau ale art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează emiterea deciziilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, se interpretează în sensul că impun prin ele însele (în abstract) o sarcină excesivă asiguraților, fiind astfel incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în cazul în care beneficiarul prestațiilor nu a întreprins vreo acțiune cu intenția de a induce în eroare casa de pensii sau nu a acționat cu rea-credință atunci când a depus cererea de pensionare?". *) Decizia nr. 417/2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 30 ianuarie 2026. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Pentru a evalua dacă sesizarea este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - preîntâmpinarea apariției practicii judiciare neunitare la nivel național - se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Sesizarea este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 al aceleiași ordonanțe de urgență, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În urma coroborării art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal) sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie (inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice), indiferent de natura și obiectul proceselor, calitatea părților ori instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind eliminată condiția sesizării doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Evaluând elementele sesizării, se reține că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale enunțate, întrucât nu se verifică cerința existenței unei chestiuni de drept dificile.

Astfel, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu prin care reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne solicită anularea deciziei prin care s-a deschis dreptul pârâtului la pensie militară de stat începând cu data de 1 martie 2021 și obligarea pârâtului la restituirea sumelor de bani plătite de reclamantă în temeiul deciziei de pensie, de la data deschiderii dreptului și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ca fiind sume nedatorate.

Obiectul litigiului dedus judecății se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere fiind învestită cu o cerere de chemare în judecată care privește drepturi de pensie ale personalului plătit din fonduri publice.

Sesizarea a fost formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță învestită cu soluționarea litigiului în primă instanță.

Este îndeplinită și condiția negativă ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În schimb, nu este întrunită cerința existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept", în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință, s-a statuat că, pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie denaturat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

De asemenea, trebuie subliniat că nu se poate include în noțiunea de "chestiune de drept" solicitarea unei soluții asupra obiectului cererii de chemare în judecată, deoarece, într-o atare situație, s-ar înfrânge rolul constituțional al instanței învestite cu soluționarea cauzei, iar scopul acestei proceduri nu este acela de a se realiza o subrogare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021).

Așa fiind, sesizarea trebuie să se refere la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate și în ce măsură acest fapt depășește obligația instanței învestite cu soluționarea cauzei să interpreteze și să aplice legea în vederea soluționării litigiului, având în vedere că dezlegarea raportului juridic litigios și modul de soluționare a unei cauze deduse judecății, prin aplicarea legii la circumstanțele concrete ale fiecărui litigiu, sunt și rămân în puterea suverană a judecătorului pricinii.

Prin urmare, după cum s-a reținut în mod constant, din cuprinsul punctului de vedere al instanței inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesității mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată, iar acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite și dificultatea reală și serioasă în care se află instanța în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare.

Aplicând aceste repere jurisprudențiale în cazul prezentei sesizări, se constată că, prin sesizarea de față, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, ulterior emiterii și punerii în plată a unei decizii de pensie prin care se recunoaște dreptul beneficiarului la pensie anticipată parțială, așadar, ulterior intrării în circuitul civil a acestui act, casa de pensii constată neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parțială, în vederea recuperării sumelor achitate în baza acestei decizii "este necesară emiterea de către casa de pensii a unei decizii de revizuire și a unei decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau casa de pensii se poate prevala de dispozițiile art. 1.250 din Codul civil și solicita repunerea în situația anterioară drept consecință a nulității absolute?".

În primul rând, formularea în acești termeni a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigențelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmărește, în realitate, o interpretare și dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuție însăși soluționarea fondului cauzei.

Or, este atributul instanței de trimitere, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situația de fapt a pricinii, în funcție de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie de drepturi de pensie, printr-o interpretare corelată și adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

Prin urmare, în sesizarea de față, sub aparența cererii de lămurire a unor norme juridice, se urmărește, în realitate, determinarea de către instanța supremă a dispozițiilor legale incidente în situația solicitării de anulare a unei decizii de pensie cu obligarea la restituirea sumelor plătite în temeiul acesteia de la data deschiderii dreptului și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, cărora apoi instanța de trimitere să le facă aplicarea pentru o corectă rezolvare a cauzei deduse judecății în primă instanță.

Față de cele expuse anterior, verificarea premiselor sesizării relevă, așadar, faptul că prin aceasta nu se invocă un aspect dificil și controversat privind interpretarea punctuală a normelor de drept indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, nefiind relevate nici dificultățile întâmpinate sau considerentele care ar putea fundamenta o interpretare divergentă a normelor legale în discuție, de natură să necesite intervenția instanței supreme.

Din contră, instanța de trimitere precizează că nu a identificat opinii de interpretare a acestei chestiuni de drept, exprimând un punct de vedere clar, pe care îl apreciază ca fiind cel corect.

Or, nu este posibilă prin această procedură învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății, întrucât, într-o asemenea ipoteză, rolul instanțelor s-ar rezuma la o simplă activitate de sesizare și apoi de preluare în hotărârile pronunțate a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

În lipsa unei chestiuni de drept dificile, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Instanța de trimitere a ignorat însă, în mod nepermis procedural, ipoteza normei stipulate în art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dând prevalență obligativității sesizării, fără a realiza cuvenita și prealabila verificare și constatare a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate care îi îngăduiau declanșarea unui atare demers.

În consecință, nefiind îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, sesizarea urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.