ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 4/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.231/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 6.711/2/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către pârâta Casa Națională de Pensii Publice în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât nu există o chestiune de drept veritabilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 16 iulie 2025, în Dosarul nr. 6.711/2/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă reclamantul, procuror militar, este discriminat în raport cu ceilalți membri ai corpului magistraților, prin virarea la bugetul de stat a contribuției de asigurări sociale în procent de 25%, reținută din venitul său brut lunar, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul fiind astfel lipsit de dreptul de a opta pentru pensia de serviciu din sistemul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" sau cea pe bază de contributivitate, și totodată privat de veniturile reprezentând cota de contribuție la Pilonul 2 de pensii private.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 noiembrie 2025 cu nr. 2.231/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2015): " Art. 31. - (1) Cota de contribuție individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuție de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. (2) Termenele de declarare și de plată a sumelor reprezentând contribuțiile individuale la bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislația fiscală pentru declararea și plata contribuțiilor de asigurări sociale." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul, procuror militar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, U.M. 02520 București - Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Pensii Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării: - obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la calcularea și plata sumelor reprezentând cota de contribuție de asigurare socială încasată din veniturile din salarii prevăzută de art. 138 lit. a) raportat la art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, în contul Casei Naționale de Pensii Publice, începând cu 1 martie 2017 până la data introducerii cererii de chemare în judecată, împreună cu dobânda legală calculată de la data de 1 martie 2017 și dobânda penalizatoare până la data plății efective, corespunzătoare veniturilor obținute de reclamant în perioada respectivă de timp; - obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, U.M. 02520 București - Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Direcția Națională Anticorupție la calcularea și plata sumelor reprezentând cota de contribuție de asigurare socială din veniturile din salarii prevăzută de art. 138 lit. a) raportat la art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, în contul Casei Naționale de Pensii Publice, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și pe viitor, împreună cu dobânda legală calculată de la data introducerii cererii și dobânda penalizatoare până la data plății efective; - obligarea pârâtei Casa Națională de Pensii Publice la calcularea și plata sumelor reprezentând cota de contribuție - Pilonul 2 de pensii private în contul NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat - S.A., împreună cu dobânda legală calculată de la data de 1 martie 2017 și dobânda penalizatoare de la data cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că este procuror militar cu gradul militar de locotenent-colonel, cu funcție de execuție în Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamantul a menționat că ceea ce diferențiază cele două sisteme de asigurări sociale este destinația virării sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale, respectiv în sistemul justiție sumele sunt plătite la bugetul asigurărilor sociale gestionat de Casa Națională de Pensii Publice și casele teritoriale de pensii, iar în sistemul militar sumele respective sunt virate la bugetul de stat, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 223/2015.

Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor în raport cu ceilalți membri ai corpului magistraților nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Practic, prin lege se realizează un tratament discriminatoriu, reclamantul susținând că este lipsit de dreptul de a opta pentru pensia de serviciu din sistemul familiei ocupaționale "Justiție" sau pe bază de contributivitate, dar și lipsit, totodată, de veniturile reprezentând cota de contribuție la Pilonul 2 de pensii private, ca venituri viitoare incontestabil stabilite prin lege.

Pârâții, prin întâmpinările formulate, au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reținând că litigiul face parte din categoria celor pentru care este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond, întrucât asupra acesteia instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a lăsat la aprecierea instanței sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Celelalte părți nu au formulat puncte de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâta Casa Națională de Pensii Publice a depus un punct de vedere în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât nu se poate reține existența unei chestiuni de drept veritabile, cu risc de a genera practică judiciară neunitară, ci se urmărește modificarea unor dispoziții legale, competență care însă îi revine în exclusivitate legiuitorului. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a opinat că dispozițiile legale invocate de reclamant sunt clare, nefiind susceptibile de mai multe interpretări.

Discriminarea se referă la tratamentul inegal sau nedrept, în raport cu cel aplicat altor colegi sau grupuri, datorat diferențelor de gen, etnie, vârstă, țară de origine etc., specific discriminării fiind că ceea ce se impută nu este adresat persoanei care devine ținta discriminării, ci specificului grupului din care aceasta face parte.

Prin urmare, este necesar un "termen de comparație", respectiv o persoană aflată în circumstanțe similare, iar stabilirea unei asemenea "comparabilități" sau "analogii" între situațiile supuse aprecierii se face în funcție de elementele care rezultă din împrejurările de fapt invocate în fiecare cauză, fiind de reținut, totodată, că egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între acesta din urmă și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.

Instanța de trimitere a mai constatat că reclamantul nu a indicat expres care ar fi criteriul de discriminare în cauză. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor judecătorești cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat în procedurile de unificare a practicii judiciare Decizia nr. 401 din 17 noiembrie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 23 ianuarie 2026, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarele chestiuni de drept: " Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 205 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea judecătorilor și procurorilor militari trebuie să cuprindă, în mod cumulativ, elemente din salarizarea personalului din sistemul justiției și elemente specifice din salarizarea cadrelor militare; Dacă există anumite elemente salariale care se regăsesc atât în anexa nr. V, cât și în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora judecătorii și procurorii militari pot opta pentru acordarea unui anumit element salarial, respectiv chiar pentru elemente care se regăsesc în salarizarea celor care nu au ajuns la valoarea indemnizației de încadrare prevăzută în Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare" (a se vedea considerentele de la paragrafele 49-54). IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Pentru a evalua dacă sesizarea este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - preîntâmpinarea apariției practicii judiciare neunitare la nivel național - se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Sesizarea este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 al aceleiași ordonanțe de urgență, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În urma coroborării dispozițiilor art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal) sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie (inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice), indiferent de natura și obiectul proceselor, calitatea părților ori instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, se reține că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale enunțate, întrucât nu se verifică cerința existenței unei chestiuni de drept.

Astfel, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu prin care reclamantul, în calitate de procuror militar, solicită calcularea și plata sumelor reprezentând cota de contribuție de asigurare socială încasată din veniturile din salarii prevăzută de art. 138 lit. a) raportat la art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, precum și calcularea și plata sumelor reprezentând cota de contribuție pentru Pilonul 2 de pensii private.

Obiectul litigiului dedus judecății se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere fiind învestită cu o cerere de chemare în judecată care privește drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Sesizarea a fost formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță învestită cu soluționarea litigiului în primă instanță.

Este îndeplinită și condiția negativă ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În schimb, nu este întrunită cerința existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept", în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință s-a statuat că pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie denaturat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

De asemenea, trebuie subliniat că nu se poate include în noțiunea de "chestiune de drept" solicitarea unei soluții asupra obiectului cererii de chemare în judecată, deoarece, într-o atare situație, s-ar înfrânge rolul constituțional al instanței învestite cu soluționarea cauzei, iar scopul acestei proceduri nu este acela de a se realiza o subrogare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021).

Așa fiind, sesizarea trebuie să se refere la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate și în ce măsură acesta depășește obligația instanței învestite cu soluționarea cauzei să interpreteze și să aplice legea în vederea soluționării litigiului, având în vedere că dezlegarea raportului juridic litigios și modul de soluționare a unei cauze deduse judecății, prin aplicarea legii la circumstanțele concrete ale fiecărui litigiu, sunt și rămân în puterea suverană a judecătorului pricinii.

Prin urmare, după cum s-a reținut în mod constant, din cuprinsul punctului de vedere al instanței inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesității intervenirii mecanismului de unificare jurisprudențială raportat la chestiunea de drept indicată; acesta trebuie să reflecte, totodată, caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite și dificultatea reală și serioasă în care se află instanța în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare.

Aplicând aceste repere jurisprudențiale în cazul prezentei sesizări se constată că din conținutul încheierii de sesizare nu rezultă existența vreunei chestiuni de drept, întrucât chiar instanța de trimitere apreciază că "dispozițiile legale invocate de reclamant sunt clare, nefiind susceptibile de mai multe interpretări" și, în plus, "reclamantul nu a indicat expres care ar fi criteriul de discriminare în cauză".

Așadar, prin sesizarea de față nu se solicită interpretarea vreunei dispoziții legale pretins a fi neclare, îndoielnice sau echivoce și nici nu se identifică un eventual conflict de norme, care, cel puțin în aparență, ar fi în egală măsură aplicabile raportului juridic litigios, ci se solicită instanței supreme să stabilească dacă dreptul afirmat de reclamant poate fi valorificat prin acțiunea cu care acesta a înțeles să învestească instanța, invocând principiul discriminării.

Față de cele expuse anterior, verificarea premiselor sesizării relevă că prin aceasta nu se supune atenției instanței supreme un aspect dificil și controversat privind interpretarea punctuală a normelor de drept indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, nefiind relevate nici dificultățile întâmpinate sau considerentele care ar putea fundamenta o interpretare divergentă a normelor legale în discuție, de natură să necesite intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului de unificare jurisprudențială.

Or, pe calea acestei proceduri nu este posibilă învestirea instanței supreme cu soluționarea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății, întrucât, într-o asemenea ipoteză, rolul instanțelor s-ar rezuma la o simplă activitate de sesizare și apoi de preluare în hotărârile pronunțate a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, ceea ce nu poate fi primit.

În lipsa unei chestiuni de drept dificile, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție sesizate în procedura specială a hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Instanța de trimitere a ignorat, în mod nepermis procedural, ipoteza normei stipulate în art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dând prevalență unei pretinse obligativități a sesizării, fără însă a realiza cuvenita și prealabila verificare și constatare a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, care îi îngăduiau un atare demers, inclusiv cea referitoare la existența unei chestiuni de drept, pentru că numai atunci ar putea intra în acțiune dispoziția normei juridice anterior menționate, potrivit căreia completul de judecată învestit cu soluționarea procesului "va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

În consecință, nefiind îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, sesizarea urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.