Decizia nr. 9/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.545/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 36.493/3/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 18 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 36.493/3/2019, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului din cadrul unui așezământ cultural - înființat în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, cu modificările și completările ulterioare - în speță, Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați, finanțat din fonduri proprii și surse alocate de la bugetul de stat, dar care nu se află în subordonarea, sub autoritatea sau coordonarea Ministerului Culturii, se realizează potrivit anexei nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017 privind familia ocupațională de funcții bugetare "Cultură".

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 decembrie 2025 cu nr. 2.545/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Art. 2. - Domeniul de aplicare " (1) Dispozițiile prezentei legi se aplică: (...) b) personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale; (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții, prin sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați au solicitat anularea deciziilor individuale emise de pârâtă în data de 18 septembrie 2019, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale membrilor de sindicat începând cu 1 septembrie 2019; obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii individuale de stabilire a drepturilor salariale, precum și la plata drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și salariul efectiv plătit, începând cu data de 1 decembrie 2016 și până la 1 decembrie 2019 inclusiv.

În motivare, în esență, reclamanții au arătat că sunt angajați cu contract individual de muncă în cadrul instituției pârâte, iar în perioada februarie-martie 2019 a avut loc un audit intern care a avut drept obiect inclusiv modalitatea în care a fost stabilită salarizarea personalului contractual în perioada 2018-2019.

În urma controlului, s-a constatat o serie de deficiențe în privința modalității în care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului contractual, astfel că, în cursul anului 2018, sporul pentru condiții vătămătoare de muncă nu a fost corect calculat, în sensul că procentul de până la 15% a fost calculat prin raportare la salariul de încadrare și nu la salariul de bază, astfel cum impun dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017. O altă deficiență constatată se referă la faptul că majorarea salariului de bază începând cu luna ianuarie 2019 a fost calculată în mod greșit, în sensul că diferența a fost calculată prin scăderea salariului de bază aferent lunii decembrie 2018, salariu care include tranșele corespunzătoare vechimii în muncă, din salariul prevăzut pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, fără însă a adăuga tranșele corespunzătoare vechimii în muncă.

S-a întocmit un raport de expertiză și au fost constatate o serie de erori în ceea ce privește modalitatea de stabilire și plată a drepturilor salariale. Astfel, s-a reținut că există salarii diferite pentru ocupanții aceluiași post, având același grad profesional și vechime în muncă, că pentru perioada 1.07.2017-31.12.2018 salariul de bază și implicit sporul pentru condiții vătămătoare de muncă au fost calculate și achitate în mod greșit la o valoare diminuată față de cea cuvenită, că pârâta nu a aplicat dispozițiile legale privind stabilirea salariului de bază la nivelul maxim existent în cadrul instituției pentru aceeași funcție, grad profesional și gradație. De asemenea, s-a reținut că drepturile salariale acordate începând cu data de 1 ianuarie 2019 au fost diminuate față de cele cuvenite.

Ca urmare a celor constatate, pârâtul a emis noi decizii individuale de stabilire a salariului de bază, decizii care au fost contestate, pârâtul respingând aceste contestații.

Prin Sentința civilă nr. 2.184 din 29 martie 2022, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea, reținând că expertul a determinat cuantumul drepturilor salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanții membri de sindicat, salariul brut lunar la data de 1 septembrie 2019 și cuantumul diferențelor de drepturi salariale cuvenite pe perioada în litigiu, iar instanța a omologat raportul de expertiză și răspunsurile la obiecțiuni din data de 25 octombrie 2021, 14 decembrie 2021 și 21 februarie 2022.

Prin apelul declarat de pârâtul Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați s-a susținut, în principal, că intimații-reclamanți ocupă funcții artistice, însă instituția angajatoare, care este un așezământ cultural, a cărei funcționare este reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006), nu se încadrează în categoria instituțiilor publice de spectacole sau concerte - funcționare reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 21/2007) - așa cum greșit au încadrat-o expertul desemnat în cauză și instanța de fond prin omologarea concluziilor raportului de expertiză.

În opinia apelantului-pârât, în ceea ce îi privește pe intimații-reclamanți, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017, în mod greșit fiind constituit un drept necuvenit intimaților-reclamanți bazat pe dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) din același act normativ.

Prin Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a reglementat imperativ modul în care se va proceda în perioada ulterioară datei de 1 iulie 2017, până în anul 2022, moment față de care se prefigura încheierea aplicării etapizate. IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere obiectul și fundamentul acțiunii, precum și motivele de apel formulate în cauză.

Astfel, a reținut că este îndeplinită cerința ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de soluția cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.

Sub acest aspect, s-a arătat că problema litigioasă asupra căreia există poziții contradictorii este aceea dacă salarizarea reclamanților după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 se face în temeiul anexei nr. III la această lege-cadru, privind familia ocupațională de funcții bugetare "Cultură", ori în baza anexei nr. VIII la aceeași lege-cadru, ce instituie reguli pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație".

În ceea ce privește dezlegarea în fond a chestiunii de drept, completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că drepturile salariale ale reclamanților se stabilesc și se plătesc conform anexei nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017.

Raționamentul instanței de trimitere are în vedere considerentele exprimate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, la paragrafele 98-103, și concluzia exprimată, potrivit căreia, pentru a se efectua reîncadrarea în noile funcții, legiuitorul a apelat de regulă la criteriul domeniului de activitate al autorității sau instituției angajatoare, corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, inserate în mod distinct în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017.

Or, în privința angajatorului reclamanților, respectiv Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați, se constată că acesta este constituit ca așezământ cultural, funcționare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006.

Potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006: " (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, așezămintele culturale sunt persoane juridice de drept public sau privat, indiferent de forma de organizare și finanțare, care desfășoară activități în domeniul cultural, de informare și de educație permanentă, reprezentând servicii culturale de utilitate publică, cu rol în asigurarea coeziunii sociale și a accesului la informație. (2) Așezămintele culturale pot fi: căminele culturale, casele de cultură, universitățile populare, școlile populare de arte și meserii, centrele culturale, formațiile sau ansamblurile profesioniste pentru promovarea culturii tradiționale, centrele zonale pentru educația adulților, centrele pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale și altele asemenea".

Instanța de sesizare a reținut, de asemenea, că, potrivit art. 5 din același act normativ, așezămintele culturale se înființează și funcționează în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale, iar în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2006, finanțarea acestora se realizează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, precum și din alte surse.

Instanța de trimitere a arătat că opinia sa în sensul salarizării reclamanților conform anexei nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017 are în vedere și concluzia exprimată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în considerentele de la paragraful 119 al Deciziei nr. 61 din 17 octombrie 2022, în sensul că eventualele sume acordate, în completare, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori subvențiile nu sunt de natură a modifica regimul juridic dedus din interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, care se subsumează sintagmei "instituții publice finanțate integral din venituri proprii".

Totodată, instanța de trimitere a învederat că, deși Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost pronunțată în privința salarizării personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii aflate în subordinea sau autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, raționamentul instanței supreme exprimat la paragraful 119 din considerentele acestei decizii se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză. V. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul sesizării adresate instanței supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor judecătorești pentru comunicarea practicii judiciare. VI. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat Decizia nr. 61 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 7 decembrie 2022, prin care a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017". VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care prevede că ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; c) existența unei chestiuni de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect solicitarea reclamanților, angajați cu contracte individuale de muncă în cadrul instituției pârâte Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați, privind anularea deciziilor individuale emise de pârâtă în data de 18 septembrie 2019, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale membrilor de sindicat începând cu 1 septembrie 2019; obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii individuale de stabilire a drepturilor salariale, precum și la plata drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și salariul efectiv plătit, începând cu data de 1 decembrie 2016 și până la 1 decembrie 2019 inclusiv.

Prin urmare, sunt îndeplinite primele două condiții de admisibilitate a sesizării, dat fiind că litigiul cu care instanța de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând, deci, parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, și sunt în curs de judecată, în faza procesuală a apelului, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Nu sunt însă întrunite cerințele ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept, nici cea care impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate.

Din perspectiva primului aspect, se subliniază că, în absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept", examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în care, în mod constant, s-a subliniat că este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii judiciare neunitare.

În legătură cu acest aspect se reține că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept", identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea în mod analog a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă reală de drept, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară.

În strânsă legătură cu această condiție de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate.

Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În cauza de față, această condiție nu este îndeplinită, întrucât analiza încheierii de sesizare demonstrează că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normelor de drept în discuție, expunând un punct de vedere clar și argumentat cu privire la modul de interpretare a acestora, fără a prezenta și alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de interpretări contradictorii.

Așa cum a reținut și instanța de trimitere, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 61 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu toate consecințele ce decurg din raționamentul expus de instanța supremă (în acest sens, a se vedea paragrafele 98-103, precum și 119 din decizia menționată anterior).

Prin urmare, întrebarea adresată prin sesizare nu se circumscrie exigențelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmărește, în realitate, o interpretare și dezlegare de principiu a unei chestiuni dificile de drept, iar instanța de trimitere nu a relevat caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor a căror interpretare o solicită.

Este în căderea instanței de sesizare sarcina de a verifica jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea cauzei concrete cu care a fost învestită, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat, instanța de trimitere identificând hotărârea prealabilă și considerentele subsumate ce oferă repere în soluționarea cauzei, însă a apreciat în mod greșit asupra necesității apelării la mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest punct al analizei trebuie subliniat că, în cadrul acestui mecanism, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are rolul de a valida soluția propusă de instanța de trimitere, ci pe acela de a facilita judecătorului eliminarea dificultăților de interpretare a unor texte de lege, scopul procedurii nefiind acela de a transfera instanței supreme soluționarea litigiului.

Prin instituirea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul nu și-a propus o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având în continuare obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarității și a sensului său lămurit de către părțile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăți în înțelegerea și aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 215).

Cum, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță o hotărâre prin care oferă o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită, instanțele naționale, verificând jurisprudența instanței supreme, ar trebui să aplice hotărârile de unificare adoptate deja, iar nu să înainteze sesizări în mod repetat, pe o chestiune de drept ce a fost dezlegată.

În jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea acestui mecanism de unificare (a se vedea Decizia nr. 68 din 3 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 20 mai 2025), s-a precizat că evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare în chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanțelor repere suficiente, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu care explicitează nu doar o soluție de admitere, ci și pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării, pentru rezolvarea cauzelor.

Așadar, în măsura în care există dezlegări asupra unor situații similare, fiind suficiente preluarea raționamentului juridic și aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice și astfel chestiunea de drept își pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudențe neunitare.

Concluziv, sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în înțelesul dat acesteia conform jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,