- Dosarul nr.
- 833/1/2026
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
- Data
- 21 septembrie 2026
Decizia nr. 9/2026 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 833/1/2026
Decizia nr. 9 din 21 septembrie 2026 19 octombrie 2026 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii Decizie nr. 9/2026 din 21 septembrie 2026 Dosar nr. 833/1/2026 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 16 octombrie 2026 Ana Hermina Iancu – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului Adina Oana Surdu – preşedintele Secţiei a II-a civile Elena Carmen Popoiag – preşedintele Secţiei I civile Elena Diana Tămagă – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal Eleni Cristina Marcu – preşedintele Secţiei penale Iulia Manuela Cîrnu – judecător la Secţia a II-a civilă Minodora Condoiu – judecător la Secţia a II-a civilă Ianina Blandiana Grădinaru – judecător la Secţia a II-a civilă Marcela Marta Iacob – judecător la Secţia a II-a civilă Mărioara Isailă – judecător la Secţia a II-a civilă Roxana Popa – judecător la Secţia a II-a civilă Adriana Nicolae – judecător la Secţia a II-a civilă Petronela Iulia Niţu – judecător la Secţia a II-a civilă Diana Manole – judecător la Secţia a II-a civilă Ştefan Ioan Lucaciuc – judecător la Secţia a II-a civilă Mirela Poliţeanu – judecător la Secţia a II-a civilă Alina Irina Prisecaru – judecător la Secţia a II-a civilă Valentina Vrabie – judecător la Secţia a II-a civilă Mihaela Mîneran – judecător la Secţia a II-a civilă Maricel Nechita –
judecător la Secţia I civilă Gheorghe Liviu Zidaru – judecător la Secţia I civilă Veronica Dumitrache – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Lucian Ioan Gherman – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Isabelle Tocan – judecător la Secţia penală Ioana Delia Lucaci – judecător la Secţia penală
Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 833/1/2026 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare Antonia Eleonora Constantin.
La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce formează obiectul Dosarului nr. 833/1/2026.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Ana Hermina Iancu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.
Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera şi spiritul legii prima orientare jurisprudenţială prezentată în sesizarea de recurs în interesul legii, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care legea sau actul constitutiv prevede în mod expres altfel, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale reprezentate de aceştia. Susţine argumentele prezentate în scris prin sesizarea cu recurs în interesul legii.
Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Ana Hermina Iancu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti
La 27 aprilie 2026 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale reprezentate de aceştia, sau, dimpotrivă, prin majoritatea simplă a capitalului social reprezentat de asociaţii prezenţi, indiferent de numărul asociaţilor care au votat într-un anumit sens?
Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la aceeaşi dată, formându-se Dosarul nr. 833/1/2026, cu termen de soluţionare la 21 septembrie 2026. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 31/1990): ” Art. 192. – (1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.” Alin. (2) al art. 192 din Legea nr. 31/1990, care a fost abrogat prin art. 129 pct. 39 din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului, cu modificările şi completările ulterioare, prevedea că: „Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.” ” Art. 193. – (1) Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. (2) Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi societate. (3) Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi.” III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării
Autorul sesizării a arătat că, în urma analizării practicii judiciare existente la nivel naţional, a rezultat că problema de drept a fost soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti.
Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a considerat că dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cu raportare la prevederile art. 192 alin. (1) din actul normativ în discuţie, se aplică prin menţinerea regulii dublei majorităţi şi la a doua convocare, însă într-o formă simplificată. Astfel, hotărârile adunării reconvocate sunt valabile dacă întrunesc majoritatea simplă, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale deţinute de aceştia. În consecinţă, la şedinţa reconvocată, în care este adoptată hotărârea, este necesar în continuare să fie întrunită o dublă majoritate, raportată însă la numărul asociaţilor prezenţi şi la partea din capitalul social reprezentată de aceştia. Simetric faţă de ideea „dublei majorităţi absolute”, această orientare jurisprudenţială fundamentează conceptul de „dublă majoritate simplă”.
Argumentele reţinute în hotărârile judecătoreşti care conturează prima orientare jurisprudenţială sunt în sensul că dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 trebuie corelate cu prevederile art. 192 alin. (1) din aceeaşi lege, care stabilesc că adunarea generală decide prin votul majorităţii absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale, dacă actul constitutiv nu prevede altfel. Aşadar, se reţine că legiuitorul român a impus, pentru societăţile cu răspundere limitată, o cerinţă de dublă majoritate absolută: peste jumătate din numărul total al asociaţilor şi peste jumătate din capitalul social total. Această cerinţă specifică reflectă caracterul intuitu personae al societăţilor cu răspundere limitată şi protejează interesele asociaţilor care se află în minoritate, fie ca număr, fie din perspectiva părţilor sociale reprezentate.
Dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 stabilesc că, dacă o adunare care a fost legal constituită nu poate lua o hotărâre din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea reconvocată poate decide asupra ordinii de zi indiferent de numărul de asociaţi prezenţi şi de partea de capital reprezentată.
În prima orientare jurisprudenţială este eliminată cerinţa de cvorum (prezenţă minimă), dar nu şi cerinţa dublei majorităţi la vot – în consecinţă, adunarea reconvocată poate să adopte hotărâri indiferent de numărul asociaţilor prezenţi la şedinţă, însă hotărârile tot trebuie să întrunească votul majoritar al asociaţilor prezenţi (din punct de vedere numeric) şi al părţilor sociale reprezentate. Concluzia este că, la reconvocare, nu se mai impune dubla majoritate absolută, dar se impune dubla majoritate simplă, aplicarea dispoziţiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 conducând la înlocuirea criteriului pe baza căruia se calculează dubla majoritate: la a doua convocare, criteriul este cel al prezenţei la adunare, iar nu acela al totalului asociaţilor şi părţilor sociale.
În condiţiile expuse, votul în adunarea reconvocată este valid dacă se depăşeşte jumătate din numărul asociaţilor prezenţi şi jumătate din părţile sociale prezente. Astfel, chiar în lipsa cerinţei privind dubla majoritate absolută impusă de prevederile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, se păstrează balanţa între influenţa per capita şi influenţa capitalului.
În prima orientare jurisprudenţială se consideră că societăţile cu răspundere limitată sunt concepute, în spiritul Legii nr. 31/1990, ca entităţi juridice intermediare între societăţile de persoane şi societăţile de capital. Dubla majoritate absolută protejează asociaţii minoritari numeric (împiedicând un asociat care deţine 90% din părţile sociale să decidă singur împotriva voinţei celorlalţi numeroşi asociaţi) şi pe asociaţii majoritari ca pondere în capital (împiedicând un grup numeros de asociaţi cu puţine părţi sociale să îşi impună voinţa în dauna asociaţilor care deţin majoritatea părţilor sociale). În mod similar, în caz de reconvocare a şedinţei adunării generale, regula dublei majorităţi simple asigură continuitatea protecţiei intereselor asociaţilor şi previne abuzurile.
Instanţele care s-au raliat acestei orientări jurisprudenţiale reţin că nerespectarea regulii dublei majorităţi simple atrage nulitatea absolută a hotărârii adoptate de adunarea generală reconvocată, dat fiind caracterul imperativ al normelor privind formarea voinţei sociale.
În plus, se subliniază că sintagma „oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi” utilizată în cuprinsul art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se referă la renunţarea la cvorumul impus de regula dublei majorităţi absolute, iar nu la condiţiile de vot. Se susţine că, în acest fel, sunt evitate blocajele decizionale cauzate de absenţa cvorumului la prima şedinţă, dar este menţinut principiul majorităţii duble la votul efectiv. Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca, odată cu reconvocarea adunării generale, să conteze exclusiv capitalul, atunci textul de lege ar fi fost formulat expres în sensul că hotărârea adunării generale se adoptă cu majoritatea capitalului social prezent. Or, textul de lege face trimitere la „majoritatea cerută” iniţial [majoritate absolută de asociaţi şi părţi sociale, conform dispoziţiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990] şi permite, cu titlu derogatoriu, ca hotărârile să poată fi adoptate cu o dublă majoritate simplă, raportată la numărul asociaţilor prezenţi şi la părţile sociale reprezentate.
În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cu raportare la prevederile art. 192 alin. (1) din actul normativ în discuţie, se aplică prin renunţarea la majoritatea per capita (bazată pe numărul asociaţilor) şi luarea în considerare doar a părţilor din capitalul social deţinute de cei prezenţi la şedinţă. Astfel, hotărârile adunării reconvocate sunt valabile dacă voturile în favoarea unei propuneri reprezintă majoritatea simplă a părţilor sociale deţinute de asociaţii care au răspuns la reconvocare, indiferent de câţi asociaţi, ca număr, votează „pentru” sau „împotrivă”. Această orientare jurisprudenţială fundamentează conceptul că, pentru rezolvarea unui blocaj decizional în funcţionarea societăţii, primează majoritatea procentuală de capital. În această viziune, ipotetic devine validă o hotărâre adoptată chiar de un singur asociat (din doi existenţi) prezent la a doua convocare, care deţine 50% din părţile sociale, considerându-se că sunt îndeplinite condiţiile de cvorum şi majoritate.
În hotărârile care conturează cea de-a doua orientare jurisprudenţială se reţine faptul că dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 precizează că hotărârea poate să fie adoptată „oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi”, considerându-se că textul de lege desfiinţează expres relevanţa numărului de asociaţi prezenţi la şedinţa reconvocată şi elimină condiţia majorităţii per capita, astfel că hotărârea poate să fie adoptată cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, calculate în funcţie de părţile sociale reprezentate de asociaţii prezenţi la şedinţă. Irelevanţa „numărului de asociaţi” se concretizează prin faptul că legea nu ar mai cere ca peste jumătate dintre asociaţii prezenţi să voteze în favoarea adoptării hotărârii, fiind suficient ca asociaţii care votează „pentru” să reprezinte peste jumătate din capitalul reprezentat în adunare.
Instanţele care s-au raliat acestei orientări jurisprudenţiale consideră că tocmai aceasta este raţiunea pentru care se prevede, prin dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, o derogare de la regula generală a dublei majorităţi absolute, instituită de art. 192 alin. (1) din aceeaşi lege: să permită adoptarea hotărârilor în şedinţa reconvocată dacă se formează o opinie majoritară raportată la capitalul social reprezentat, fără alte condiţii, evitându-se blocajele cauzate de calculul per capita. Prin recurgere la metoda reducerii la absurd, instanţele punctează că o interpretare contrară a normelor în discuţie (prima orientare jurisprudenţială) conduce la situaţii de impas – spre exemplu, asociatul care deţine majoritatea absolută a părţilor sociale poate să fie blocat de un grup de asociaţi minoritari, chiar dacă aceştia deţin foarte puţin capital cumulat. Legiuitorul ar fi dorit să înlăture acest obstacol în situaţia reconvocării şedinţei adunării generale, lăsând posibilitatea de a se lua o decizie în baza votului ponderat de participaţia la capital.
Având în vedere considerente de eficienţă economică şi practică comercială, instanţele care s-au raliat celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au apreciat că principiul proporţionalităţii votului cu aportul la capital trebuie să primeze în etapa reconvocării. În societăţile comerciale deciziile se iau, de regulă, în funcţie de cota de participaţie, iar societăţile cu răspundere limitată, deşi prezintă elemente intuitu personae, constituie totuşi societăţi de capitaluri (părţi sociale), drepturile de vot fiind intrinsec legate de aportul fiecărui asociat la capitalul social. De aceea, impunerea filtrului majorităţii numerice în caz de reconvocare reprezintă o formă de „supraprotecţie” a asociaţilor minoritari, în detrimentul principiului fundamental potrivit căruia „capitalul decide”. Se învederează, totodată, necesitatea de a nu fi tergiversată luarea deciziilor societare: dacă hotărârea nu s-a putut adopta la prima convocare deoarece nu s-a întrunit dubla majoritate absolută, la reconvocare este logic ca hotărârea să poate fi adoptată mai facil, fiind suficient votul majoritar raportat la capitalul reprezentat. Această interpretare, pe de o parte, stimulează asociaţii care deţin majoritatea părţilor sociale să nu boicoteze adunările generale, iar, pe de altă parte, sancţionează asociaţii care absentează şi pe cei care nu îşi unesc voturile în mod eficient.
Jurisprudenţa mai veche, în special, pare să fie aliniată acestei orientări, susţinută inclusiv de o decizie de speţă din anul 2007 a instanţei supreme.
Astfel, prin Decizia nr. 289 din 19 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 19.031/2/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că hotărârile adoptate de unul dintre cei doi asociaţi, prezent la a doua convocare cu 50% din capital, se înscriu în excepţia permisă de lege [art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, numerotat art. 188 alin. (3) la acea dată].
În mod similar s-au întâlnit situaţii în practica judiciară când instanţele au considerat valide hotărârile asociatului majoritar, deşi acesta şi-a impus voinţa la şedinţa reconvocată în ciuda boicotului prin absenţă al celorlalţi asociaţi, cu argumentul că normele legale îi permit să decidă singur, în măsura în care deţine majoritatea părţilor sociale reprezentate la şedinţă.
Finalmente, o raţiune pertinentă în susţinerea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale este armonizarea cu practica internaţională în materie de guvernanţă corporativă. În majoritatea statelor cu tradiţie în comerţ şi dezvoltare economică susţinută (Europa de Vest, Statele Unite ale Americii, Japonia etc.), hotărârile adunărilor societăţilor comerciale trebuie să fie adoptate cu majoritatea voturilor exprimate raportate la părţile sociale reprezentate, nefiind impusă condiţia suplimentară a majorităţii per capita (numerice). Viziunea generală, la nivel internaţional, este în sensul că blocajul în funcţionarea unui societăţi comerciale se rezolvă prin decizia capitalului majoritar. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
Nu au fost identificate decizii ale Curţii Constituţionale care să vizeze problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări cu recurs în interesul legii. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a pronunţat decizii în mecanismele de unificare a practicii judiciare.
Potrivit Adresei nr. 180 din 4 iunie 2026 a Direcţiei legislaţie, jurisprudenţă şi contencios – Serviciul pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma verificărilor efectuate au fost identificate în jurisprudenţa mai veche a Secţiei a II-a civile 6 decizii pronunţate în perioada 2006-2011, în sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale.
La nivelul Secţiei a II-a civile nu a fost identificată jurisprudenţă recentă relevantă cu privire la problema de drept sesizată, având în vedere că în aria de competenţă a instanţei supreme nu mai intră litigiile ce au ca obiect anularea hotărârilor adunărilor generale, conform dispoziţiilor art. 132 alin. (2) şi (9) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii prima orientare jurisprudenţială, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu excepţia situaţiilor în care legea sau actul constitutiv prevede în mod expres altfel, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale reprezentate de aceştia.
În susţinerea acestei opinii, Ministerul Public a învederat că consacrarea primei orientări jurisprudenţiale are, în primul rând, avantajul coerenţei normative, întrucât se menţine arhitectura sistemului de vot în societăţile cu răspundere limitată, corespunzător naturii lor juridice, potrivit art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, şi se evită blocajul generat de absenţă sau boicot, prin mecanismul de reconvocare prevăzut de art. 193 alin. (3) din aceeaşi lege.
Totodată, prima orientare jurisprudenţială asigură o protecţie rezonabilă a asociatului minoritar în cadrul unei societăţi închise, în care părţile sociale nu circulă liber. Pe fondul restricţiilor la transmiterea părţilor sociale către terţi (având în vedere cerinţa aprobării de către asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capital, ca regulă), asociatul minoritar este expus riscului de captivitate societară; în aceste condiţii, diminuarea pe cale interpretativă a ponderii elementului personal în sistemul de vot ar conduce la o vulnerabilizare semnificativă a poziţiei sale juridice.
Consacrarea primei orientări jurisprudenţiale favorizează comportamente de guvernanţă loială şi reduce stimulentele pentru abuz. În cadrul unei societăţi cu răspundere limitată cu puţini asociaţi (caz frecvent), regula dublei majorităţi impune negociere şi colaborare atunci când toţi asociaţii sunt prezenţi, ceea ce reflectă caracterul intuitu personae al asocierii. Totodată, art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 sancţionează pasivitatea asociatului care, deşi legal convocat, alege să nu participe: la a doua convocare, baza de calcul devine prezenţa, astfel încât neparticiparea nu mai poate bloca societatea.
Prima orientare jurisprudenţială sporeşte previzibilitatea şi securitatea circuitului civil şi, totodată, prin consacrarea acesteia, nu este împiedicată adaptarea mecanismului de vot la nevoile concrete ale asocierii. Dimpotrivă, prima orientare jurisprudenţială se armonizează cu libertatea contractuală recunoscută de art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990: asociaţii pot stabili prin actul constitutiv majorităţi diferite pentru adoptarea hotărârilor, inclusiv majorităţi centrate exclusiv pe capital, dacă acesta este caracterul asocierii. Această opţiune a asociaţilor trebuie însă să fie expresă, neputând fi dedusă pe calea interpretării dispoziţiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, aplicabile pentru situaţia în care actul constitutiv nu prevede altfel.
În concluzie, din interpretarea literală a dispoziţiilor art. 192 alin. (1) şi art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 rezultă că legiuitorul nu a suprimat criteriul dublei majorităţi în cazul adunării generale reconvocate, ci a permis ca deliberarea să aibă loc oricare ar fi numărul asociaţilor şi capitalul reprezentat, ceea ce impune raportarea dublei majorităţi la prezenţă.
Interpretarea sistematică confirmă această concluzie: regimul societăţilor cu răspundere limitată este construit pe o dublă majoritate (personae şi pecuniae), iar legiuitorul utilizează în mod expres criteriul exclusiv al capitalului dacă aceasta este opţiunea sa reală de reglementare (de pildă, în materia transmiterii părţilor sociale către terţi, în cazul desemnării administratorilor din rândul asociaţilor). Prin urmare, eliminarea implicită a criteriului personal la reconvocare este contrară tehnicii legislative şi logicii interne a normelor în discuţie.
Interpretarea teleologică conduce la acelaşi rezultat: art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 urmăreşte evitarea blocajelor şi mobilizarea asociaţilor, fără a altera caracterul mixt al societăţilor cu răspundere limitată.
Ca atare, exceptând situaţiile în care legea sau actul constitutiv prevede în mod expres altfel, în adunarea generală reconvocată a asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale reprezentate de aceştia, iar nu prin raportare doar la majoritatea capitalului, cum se susţine în cea de-a doua orientare jurisprudenţială. VII. Opinia specialiştilor consultaţi
La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, opiniile transmise de specialiştii din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara şi Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române s-au raliat primei orientări jurisprudenţiale, apreciindu-se cu privire la problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii că, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale reprezentate de aceştia.
În argumentarea acestei opinii, în esenţă, s-a arătat că trebuie făcută distincţia dintre cvorum şi majoritatea de vot, învederându-se că art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se referă exclusiv la „numărul de asociaţi” şi la „partea din capitalul social reprezentată”, elemente care caracterizează în mod tradiţional cvorumul de şedinţă, nu majoritatea de vot.
În al doilea rând, din interpretarea literală a celor două texte de lege în discuţie, respectiv art. 193 alin. (3) în raport cu art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, rezultă că legiuitorul a urmărit doar eliminarea exigenţelor privind prezenţa minimă la şedinţă. Dacă intenţia sa ar fi fost să înlăture şi dubla majoritate prevăzută de art. 192 alin. (1) din lege, aceasta ar fi trebuit exprimată explicit.
Interpretarea sistematică a reglementării conduce la concluzia că hotărârea se adoptă, la cea de-a doua convocare, tot cu dublă majoritate, dar calculată de data aceasta raportat la asociaţii prezenţi şi la partea din capitalul social reprezentată de aceştia, rezultând astfel o dublă majoritate simplă. Deşi cerinţa dublei majorităţi nu este menţionată ad litteram, art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 constituie excepţia de la regula stabilită prin art. 192 alin. (1) din acelaşi act normativ, diferenţa pe care legiuitorul a determinat-o între cele două ipoteze constând în faptul că majoritatea se determină într-o primă fază în raport cu toţi asociaţii societăţii şi cu întreg capitalul social, pe când în cea de-a doua, în raport cu asociaţii prezenţi şi partea de capital social deţinută de aceştia. În cazul în care se considera necesar a se revizui şi cerinţa dublei majorităţi la cea de-a doua convocare, legiuitorul avea obligaţia de a modifica în mod corespunzător şi expres norma juridică cu caracter de excepţie.
Un alt argument se desprinde din caracterul intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată, aceasta păstrând o puternică dimensiune personală, exprimată tocmai prin cerinţa dublei majorităţi: majoritatea asociaţilor şi majoritatea capitalului social. Legiuitorul a considerat că voinţa societăţii trebuie să rezulte atât din ponderea economică a asociaţilor, cât şi din acordul unei majorităţi a persoanelor care compun societatea.
Din perspectiva finalităţii urmărite de legiuitor, art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 consacră regula dublei majorităţi, exprimând opţiunea acestuia de a păstra echilibrul dintre elementul personal şi cel patrimonial specific societăţii cu răspundere limitată. Prin impunerea atât a majorităţii asociaţilor, cât şi a majorităţii părţilor sociale, norma urmăreşte să asigure participarea efectivă a asociaţilor la procesul decizional şi să prevină concentrarea puterii de decizie exclusiv în funcţie de deţinerea capitalului social.
La rândul său, art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 urmăreşte evitarea blocajelor decizionale şi mobilizarea asociaţilor prin flexibilizarea condiţiilor de cvorum la adunarea reconvocată. Această dispoziţie facilitează adoptarea hotărârilor în situaţia neîntrunirii cvorumului la prima convocare, fără a altera însă structura de vot specifică societăţii cu răspundere limitată, finalitatea sa fiind aceea de a înlătura riscul paralizării activităţii societăţii, nu de a modifica regula majorităţii stabilită de art. 192 alin. (1) din aceeaşi lege.
Opinia scrisă a Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este în sensul că se impune o intervenţie legislativă pentru remedierea dispoziţiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, mecanismul recursului în interesul legii nefiind adecvat în acest caz.
Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a transmis un punct de vedere prin care s-a raliat celei de-a doua orientări jurisprudenţiale, în sensul că, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate prin majoritatea simplă a capitalului social reprezentat de asociaţii prezenţi, indiferent de numărul asociaţilor care au votat într-un anumit sens. VIII. Opinia judecătorilor-raportori
Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, soluţia propusă fiind în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate cu dublă majoritate, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale reprezentate de aceştia. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii
Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.”
Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”
Textele de lege menţionate stabilesc condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei decizii de recurs în interesul legii, determinând, în acelaşi timp, şi limitele analizei instanţei supreme în soluţionarea acesteia.
Procedând la verificarea legalităţii învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie făcând parte din categoria subiecţilor ce pot promova recurs în interesul legii.
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti să fie anexate sesizării, se constată că toate acestea sunt îndeplinite.
Astfel, din înscrisurile anexate memoriului înaintat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că se identifică practică judiciară neunitară la nivelul instanţelor; în acest sens, prin decizii definitive identificate la curţile de apel Bucureşti, Craiova, Timişoara, Alba Iulia, Constanţa şi Oradea s-au exprimat puncte de vedere diferite, conturându-se cele două orientări divergente menţionate de autorul sesizării, întemeiate pe interpretarea şi aplicarea aceloraşi prevederi legale, ceea ce justifică necesitatea pronunţării unei decizii care să asigure unificarea jurisprudenţei.
Aşadar, recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă. Asupra fondului recursului în interesul legii
Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a generat practică judiciară neunitară la nivelul instanţelor judecătoreşti care au fost sesizate în cauze având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor pentru încălcarea condiţiei de cvorum prevăzute de dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
În soluţionarea acestor cauze, unele instanţe judecătoreşti au apreciat că dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 trebuie corelate cu prevederile art. 192 alin. (1) din aceeaşi lege, care stabilesc că adunarea generală decide prin votul majorităţii absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale, dacă actul constitutiv nu prevede altfel. În această primă orientare jurisprudenţială se reţine că legiuitorul român a impus pentru societăţile cu răspundere limitată o exigenţă de dublă majoritate absolută, majoritatea asociaţilor şi majoritatea capitalului social, aceasta fiind o cerinţă specifică ce reflectă caracterul intuitu personae al societăţilor cu răspundere limitată şi protejează interesele asociaţilor care se află în minoritate, fie numeric, fie din perspectiva părţilor sociale reprezentate. Întrucât societăţile cu răspundere limitată sunt reglementate ca entităţi juridice intermediare între societăţile de persoane şi societăţile de capital, textul art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 renunţă doar la cvorumul impus de regula dublei majorităţi absolute prin art. 192 alin. (1) din aceeaşi lege, iar nu la condiţiile de vot. Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca la reconvocarea adunării generale să conteze doar capitalul social, atunci textul de lege ar fi fost formulat expres în sensul că hotărârea se adoptă cu majoritatea capitalului social prezent. Prin urmare, reconvocarea adunării generale permite ca hotărârile să fie adoptate cu dublă majoritate simplă, raportată atât la numărul asociaţilor prezenţi, cât şi la părţile sociale deţinute de aceştia.
În cea de-a doua orientare jurisprudenţială se reţine că textul art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 desfiinţează expres relevanţa numărului de asociaţi prezenţi la şedinţa reconvocată şi elimină condiţia majorităţii per capita, astfel încât hotărârea poate să fie adoptată cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, calculate în funcţie de părţile sociale reprezentate de asociaţii prezenţi la şedinţă. O asemenea concluzie se deduce din faptul că legea nu mai cere ca peste jumătate dintre asociaţii prezenţi să voteze în favoarea adoptării hotărârii, fiind suficient ca asociaţii care votează „pentru” să reprezinte peste jumătate din capitalul reprezentat în adunare. Instanţele care s-au raliat acestei orientări jurisprudenţiale au reţinut, din considerente de eficienţă economică şi practică comercială, că principiul proporţionalităţii votului cu aportul la capital trebuie să primeze în etapa reconvocării, întrucât în societăţile comerciale deciziile se iau în funcţie de cota de participaţie, iar societăţile cu răspundere limitată, deşi prezintă elemente intuitu personae, constituie totuşi societăţi de capitaluri, dreptul de vot fiind legat de aportul fiecărui asociat la capitalul social.
În considerarea argumentelor expuse mai sus se constată că prima orientare jurisprudenţială dă sens şi eficienţă dispoziţiilor legale supuse interpretării, întrucât la elaborarea Legii nr. 31/1990 s-a pornit de la premisa existenţei mai multor tipuri de societăţi comerciale. După prevalenţa elementului personal ori a celui material, societăţile comerciale au fost clasificate de lege în societăţi de persoane, constituite dintr-un număr mic de persoane pe baza cunoaşterii şi încrederii reciproce, aşadar, intuitu personae – societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă -, şi societăţi de capitaluri, constituite dintr-un mare număr de asociaţi, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte vreun interes calităţile personale ale asociaţilor, ci doar cota de capital investită de aceştia – societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.
Societatea cu răspundere limitată nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, împrumutând caractere de la ambele societăţi, de persoane şi de capitaluri. Ea este definită de art. 3 din Legea nr. 31/1990 ca fiind acea societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris. Pornind de la dispoziţiile legale, doctrina şi jurisprudenţa au reţinut caracterul mixt al acestei societăţi în ceea ce priveşte natura sa juridică, întrucât această entitate reuneşte unele trăsături ale societăţilor de persoane, respectiv caracterul intuitu personae, conform căruia asocierea are la bază încrederea deplină dintre un număr restrâns de asociaţi, şi trăsături ale societăţilor de capitaluri, în sensul că asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii numai în limita aportului lor.
O expresie a caracterului mixt al societăţii cu răspundere limitată o reprezintă prevederile legale referitoare la modul în care sunt adoptate hotărârile în adunarea generală, dispoziţii care se regăsesc în actul normativ încă de la momentul intrării sale în vigoare în anul 1990 şi care, în prezent, sunt cuprinse în art. 192 alin. (1) din legea republicată, text de lege ce stabileşte regula dublei majorităţi la adoptarea hotărârilor în adunarea generală, cerinţă legală impusă de specificul societăţii, care îmbină trăsături ale societăţilor de persoane şi ale societăţilor de capitaluri. Potrivit textului de lege menţionat mai sus, regula dublei majorităţi presupune că pentru adoptarea valabilă a hotărârilor în cadrul adunărilor generale ale asociaţilor din societăţile cu răspundere limitată este necesară întrunirea unei duble majorităţi, respectiv a persoanelor (asociaţilor) şi a capitalului (părţile sociale), în considerarea prezumţiei de încredere dintre asociaţii unei societăţi cu răspundere limitată, societate constituită „pe baza deplinei încrederi”, astfel cum este definită de profesorul Stanciu D. Cărpenaru (Tratat de drept comercial român. Conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pagina 364).
Instanţele judecătoreşti au dat o interpretare unitară dispoziţiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, reţinând că, pentru adunările generale ale asociaţilor aflate la prima convocare, dispoziţiile legale instituie în mod neechivoc cerinţa dublei majorităţi absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale pentru adoptarea valabilă a hotărârii. Denumirea de majoritate absolută a fost generată de jurisprudenţă şi doctrină, care au apreciat, faţă de conţinutul textului de lege, că această majoritate se calculează prin raportare la toţi asociaţii şi toate părţile sociale care alcătuiesc capitalul social.
Divergenţa de practică judiciară a apărut în interpretarea dispoziţiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dispoziţii care prevăd că, în cazul în care nu se poate adopta o hotărâre în cadrul primei adunări generale a asociaţilor, adunarea reconvocată poate lua o decizie oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea de capital social reprezentată de asociaţii prezenţi.
Dacă judecătorii care au îmbrăţişat a doua opinie jurisprudenţială au apreciat că dispoziţiile acestui text de lege reprezintă, de fapt, o excepţie instituită de legiuitor faţă de cele ale art. 192 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie ce permite adoptarea hotărârilor în şedinţa reconvocată prin raportare exclusiv la capitalul social reprezentat, fără nicio altă condiţie, pentru a se evita blocajele cauzate de calculul per capita, judecătorii care au adoptat prima opinie jurisprudenţială, căreia ne raliem, au reţinut că în cazul adunării generale reconvocate legiuitorul a renunţat doar la a se raporta la toţi asociaţii societăţii şi, implicit, la întregul capital social reprezentat de părţile sociale deţinute de aceştia, aşadar, a renunţat la majoritatea absolută şi a optat pentru adoptarea hotărârii în funcţie de asociaţii prezenţi şi de capitalul social reprezentat de părţile sociale deţinute de aceştia, reglementând astfel o dublă majoritate simplă pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală reconvocată a societăţii cu răspundere limitată.
Interpretarea dispoziţiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 în sensul instituirii unei reguli a dublei majorităţi simple pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală reconvocată păstrează coerenţa faţă de argumentele prezentate anterior şi faţă de expunerea de motive pe care s-a bazat legiuitorul la momentul adoptării Legii nr. 31/1990, moment în care a fost luată în considerare natura juridică diferită a societăţilor comerciale reglementate de această lege, natură juridică ce se reflectă indubitabil în modul de funcţionare a acestora şi de formare a voinţei sociale în cadrul adunărilor generale. Se constată că regula dublei majorităţi, absolută la prima convocare şi simplă la a doua convocare, reflectă în plan legislativ particularitatea societăţii cu răspundere limitată de a fi o societate mixtă, care îmbină trăsături ale societăţilor de persoane şi ale societăţilor de capitaluri. Întrucât caracterul intuitu personae rămâne un element esenţial al acestei forme de societate care are ca punct central încrederea asociaţilor, excluderea votului per capita la reconvocarea adunării generale a asociaţilor societăţii cu răspundere limitată, prin cea de-a doua orientare jurisprudenţială, lezează însăşi natura mixtă a acestei societăţi, dând relevanţă exclusiv caracterului intuitu pecuniae, caracter care este specific doar societăţilor de capitaluri.
Nu poate fi reţinut argumentul privind evitarea blocajelor legate de crearea majorităţii prin raportare la numărul asociaţilor prezenţi şi eventualul abuz de minoritate ce ar împiedica însăşi funcţionarea societăţii cu răspundere limitată, întrucât normele legale instituite pentru convocarea şi reconvocarea adunării generale a asociaţilor sunt norme dispozitive, relative, care permit derogarea prin actele statutare ale societăţii. Ca atare, în aplicarea caracterului intuitu personae al acestei forme societare, asociaţii din societatea cu răspundere limitată se pot prevala de posibilitatea conferită de legiuitor de a institui reguli derogatorii în ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor în adunarea generală, astfel încât nu există în prezent argumente pentru a nu aplica regula dublei majorităţi prevăzută expres de lege.
Art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 poate fi analizat ca o excepţie de la art. 192 alin. (1) din aceeaşi lege, doar sub aspectul atenuării criteriului în baza căruia se calculează dubla majoritate la a doua convocare, legiuitorul făcând referire la „asociaţii prezenţi”. Aşadar, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, majoritatea calculată nu mai este una absolută, prin raportare la numărul total al asociaţilor şi la părţile sociale care reprezintă capitalul social al societăţii, ci una simplă, prin raportare la asociaţii prezenţi şi la părţile sociale deţinute de aceştia. Interpretarea distinctă şi independentă a celor două texte de lege înfrânge regula interpretării sistematice, întrucât legiuitorul român a prevăzut aceste texte într-o ordine logică şi interdependentă, art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 fiind o consecinţă logică pentru ipoteza în care adunarea legal convocată potrivit art. 192 alin. (1) din aceeaşi lege nu poate adopta hotărâri din lipsă de cvorum. Soluţia legiuitorului pentru înlăturarea acestui blocaj în funcţionarea societăţii este convocarea din nou a aceleiaşi adunări generale (reconvocarea), dar în condiţiile prevăzute de art. 193 alin. (3), condiţii care vizează relaxarea criteriului de calcul al dublei majorităţi, şi nicidecum înlăturarea dublei majorităţi care este prevăzută expres de textul de lege. Din analiza literală a textului art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se desprinde clar trimiterea la dubla majoritate, raportarea fiind făcută la numărul asociaţilor prezenţi şi la părţile sociale reprezentate de aceştia, astfel încât înlăturarea dublei majorităţi reglementate expres de lege nu poate avea nicio justificare, lipsind de efecte juridice un text de lege neechivoc.
Ca atare, regula dublei majorităţi simple instituită de dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 urmăreşte facilitarea adoptării hotărârilor în cadrul adunării generale a asociaţilor, ca urmare a blocajului apărut la prima convocare din cauza neîntrunirii cvorumului, fără însă a afecta structura de vot specifică societăţii cu răspundere limitată şi, implicit, natura juridică distinctă a acestei forme societare reglementate de art. 3 din legea menţionată. Scopul legiuitorului a fost acela de a înlătura riscul blocării activităţii societăţii, şi nu de a modifica regula dublei majorităţi stabilită prin art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ori de a transforma societatea cu răspundere limitată într-o entitate juridică guvernată exclusiv de criteriul capitalului – intuitu pecuniae, înlăturând elementul intuitu personae.
În concluzie, prima interpretare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate cu dublă majoritate, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale reprezentate de aceştia.
Prin urmare, fiind întrunite dispoziţiile art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din acelaşi cod,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaţilor, hotărârile trebuie adoptate cu dublă majoritate, atât a numărului de asociaţi prezenţi, cât şi a părţilor sociale reprezentate de aceştia. Obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2026.
VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
ANA HERMINA IANCU
Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Repana Fără categorie