Decizia nr. 9/2026 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 833/1/2026 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 833/1/2026 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef al Secției judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce formează obiectul Dosarului nr. 833/1/2026.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Ana Hermina Iancu, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pronunțarea unei decizii de unificare a practicii judiciare, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera și spiritul legii prima orientare jurisprudențială prezentată în sesizarea de recurs în interesul legii, în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situațiilor în care legea sau actul constitutiv prevede în mod expres altfel, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia. Susține argumentele prezentate în scris prin sesizarea cu recurs în interesul legii.

Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Ana Hermina Iancu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești

La 27 aprilie 2026 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia, sau, dimpotrivă, prin majoritatea simplă a capitalului social reprezentat de asociații prezenți, indiferent de numărul asociaților care au votat într-un anumit sens?

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la aceeași dată, formându-se Dosarul nr. 833/1/2026, cu termen de soluționare la 21 septembrie 2026. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării

Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 31/1990): " Art. 192. - (1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel." Alin. (2) al art. 192 din Legea nr. 31/1990, care a fost abrogat prin art. 129 pct. 39 din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, cu modificările și completările ulterioare, prevedea că: "Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel." " Art. 193. - (1) Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. (2) Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele și societate. (3) Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți." III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării

Autorul sesizării a arătat că, în urma analizării practicii judiciare existente la nivel național, a rezultat că problema de drept a fost soluționată diferit de către instanțele judecătorești.

Într-o primă orientare jurisprudențială s-a considerat că dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cu raportare la prevederile art. 192 alin. (1) din actul normativ în discuție, se aplică prin menținerea regulii dublei majorități și la a doua convocare, însă într-o formă simplificată. Astfel, hotărârile adunării reconvocate sunt valabile dacă întrunesc majoritatea simplă, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale deținute de aceștia. În consecință, la ședința reconvocată, în care este adoptată hotărârea, este necesar în continuare să fie întrunită o dublă majoritate, raportată însă la numărul asociaților prezenți și la partea din capitalul social reprezentată de aceștia. Simetric față de ideea "dublei majorități absolute", această orientare jurisprudențială fundamentează conceptul de "dublă majoritate simplă".

Argumentele reținute în hotărârile judecătorești care conturează prima orientare jurisprudențială sunt în sensul că dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 trebuie corelate cu prevederile art. 192 alin. (1) din aceeași lege, care stabilesc că adunarea generală decide prin votul majorității absolute a asociaților și a părților sociale, dacă actul constitutiv nu prevede altfel. Așadar, se reține că legiuitorul român a impus, pentru societățile cu răspundere limitată, o cerință de dublă majoritate absolută: peste jumătate din numărul total al asociaților și peste jumătate din capitalul social total. Această cerință specifică reflectă caracterul intuitu personae al societăților cu răspundere limitată și protejează interesele asociaților care se află în minoritate, fie ca număr, fie din perspectiva părților sociale reprezentate.

Dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 stabilesc că, dacă o adunare care a fost legal constituită nu poate lua o hotărâre din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea reconvocată poate decide asupra ordinii de zi indiferent de numărul de asociați prezenți și de partea de capital reprezentată.

În prima orientare jurisprudențială este eliminată cerința de cvorum (prezență minimă), dar nu și cerința dublei majorități la vot - în consecință, adunarea reconvocată poate să adopte hotărâri indiferent de numărul asociaților prezenți la ședință, însă hotărârile tot trebuie să întrunească votul majoritar al asociaților prezenți (din punct de vedere numeric) și al părților sociale reprezentate. Concluzia este că, la reconvocare, nu se mai impune dubla majoritate absolută, dar se impune dubla majoritate simplă, aplicarea dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 conducând la înlocuirea criteriului pe baza căruia se calculează dubla majoritate: la a doua convocare, criteriul este cel al prezenței la adunare, iar nu acela al totalului asociaților și părților sociale.

În condițiile expuse, votul în adunarea reconvocată este valid dacă se depășește jumătate din numărul asociaților prezenți și jumătate din părțile sociale prezente. Astfel, chiar în lipsa cerinței privind dubla majoritate absolută impusă de prevederile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, se păstrează balanța între influența per capita și influența capitalului.

În prima orientare jurisprudențială se consideră că societățile cu răspundere limitată sunt concepute, în spiritul Legii nr. 31/1990, ca entități juridice intermediare între societățile de persoane și societățile de capital. Dubla majoritate absolută protejează asociații minoritari numeric (împiedicând un asociat care deține 90% din părțile sociale să decidă singur împotriva voinței celorlalți numeroși asociați) și pe asociații majoritari ca pondere în capital (împiedicând un grup numeros de asociați cu puține părți sociale să își impună voința în dauna asociaților care dețin majoritatea părților sociale). În mod similar, în caz de reconvocare a ședinței adunării generale, regula dublei majorități simple asigură continuitatea protecției intereselor asociaților și previne abuzurile.

Instanțele care s-au raliat acestei orientări jurisprudențiale rețin că nerespectarea regulii dublei majorități simple atrage nulitatea absolută a hotărârii adoptate de adunarea generală reconvocată, dat fiind caracterul imperativ al normelor privind formarea voinței sociale.

În plus, se subliniază că sintagma "oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți" utilizată în cuprinsul art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se referă la renunțarea la cvorumul impus de regula dublei majorități absolute, iar nu la condițiile de vot. Se susține că, în acest fel, sunt evitate blocajele decizionale cauzate de absența cvorumului la prima ședință, dar este menținut principiul majorității duble la votul efectiv. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca, odată cu reconvocarea adunării generale, să conteze exclusiv capitalul, atunci textul de lege ar fi fost formulat expres în sensul că hotărârea adunării generale se adoptă cu majoritatea capitalului social prezent. Or, textul de lege face trimitere la "majoritatea cerută" inițial [majoritate absolută de asociați și părți sociale, conform dispozițiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990] și permite, cu titlu derogatoriu, ca hotărârile să poată fi adoptate cu o dublă majoritate simplă, raportată la numărul asociaților prezenți și la părțile sociale reprezentate.

În cea de-a doua orientare jurisprudențială, dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cu raportare la prevederile art. 192 alin. (1) din actul normativ în discuție, se aplică prin renunțarea la majoritatea per capita (bazată pe numărul asociaților) și luarea în considerare doar a părților din capitalul social deținute de cei prezenți la ședință. Astfel, hotărârile adunării reconvocate sunt valabile dacă voturile în favoarea unei propuneri reprezintă majoritatea simplă a părților sociale deținute de asociații care au răspuns la reconvocare, indiferent de câți asociați, ca număr, votează "pentru" sau "împotrivă". Această orientare jurisprudențială fundamentează conceptul că, pentru rezolvarea unui blocaj decizional în funcționarea societății, primează majoritatea procentuală de capital. În această viziune, ipotetic devine validă o hotărâre adoptată chiar de un singur asociat (din doi existenți) prezent la a doua convocare, care deține 50% din părțile sociale, considerându-se că sunt îndeplinite condițiile de cvorum și majoritate.

În hotărârile care conturează cea de-a doua orientare jurisprudențială se reține faptul că dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 precizează că hotărârea poate să fie adoptată "oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți", considerându-se că textul de lege desființează expres relevanța numărului de asociați prezenți la ședința reconvocată și elimină condiția majorității per capita, astfel că hotărârea poate să fie adoptată cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, calculate în funcție de părțile sociale reprezentate de asociații prezenți la ședință. Irelevanța "numărului de asociați" se concretizează prin faptul că legea nu ar mai cere ca peste jumătate dintre asociații prezenți să voteze în favoarea adoptării hotărârii, fiind suficient ca asociații care votează "pentru" să reprezinte peste jumătate din capitalul reprezentat în adunare.

Instanțele care s-au raliat acestei orientări jurisprudențiale consideră că tocmai aceasta este rațiunea pentru care se prevede, prin dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, o derogare de la regula generală a dublei majorități absolute, instituită de art. 192 alin. (1) din aceeași lege: să permită adoptarea hotărârilor în ședința reconvocată dacă se formează o opinie majoritară raportată la capitalul social reprezentat, fără alte condiții, evitându-se blocajele cauzate de calculul per capita. Prin recurgere la metoda reducerii la absurd, instanțele punctează că o interpretare contrară a normelor în discuție (prima orientare jurisprudențială) conduce la situații de impas - spre exemplu, asociatul care deține majoritatea absolută a părților sociale poate să fie blocat de un grup de asociați minoritari, chiar dacă aceștia dețin foarte puțin capital cumulat. Legiuitorul ar fi dorit să înlăture acest obstacol în situația reconvocării ședinței adunării generale, lăsând posibilitatea de a se lua o decizie în baza votului ponderat de participația la capital.

Având în vedere considerente de eficiență economică și practică comercială, instanțele care s-au raliat celei de-a doua orientări jurisprudențiale au apreciat că principiul proporționalității votului cu aportul la capital trebuie să primeze în etapa reconvocării. În societățile comerciale deciziile se iau, de regulă, în funcție de cota de participație, iar societățile cu răspundere limitată, deși prezintă elemente intuitu personae, constituie totuși societăți de capitaluri (părți sociale), drepturile de vot fiind intrinsec legate de aportul fiecărui asociat la capitalul social. De aceea, impunerea filtrului majorității numerice în caz de reconvocare reprezintă o formă de "supraprotecție" a asociaților minoritari, în detrimentul principiului fundamental potrivit căruia "capitalul decide". Se învederează, totodată, necesitatea de a nu fi tergiversată luarea deciziilor societare: dacă hotărârea nu s-a putut adopta la prima convocare deoarece nu s-a întrunit dubla majoritate absolută, la reconvocare este logic ca hotărârea să poate fi adoptată mai facil, fiind suficient votul majoritar raportat la capitalul reprezentat. Această interpretare, pe de o parte, stimulează asociații care dețin majoritatea părților sociale să nu boicoteze adunările generale, iar, pe de altă parte, sancționează asociații care absentează și pe cei care nu își unesc voturile în mod eficient.

Jurisprudența mai veche, în special, pare să fie aliniată acestei orientări, susținută inclusiv de o decizie de speță din anul 2007 a instanței supreme.

Astfel, prin Decizia nr. 289 din 19 ianuarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 19.031/2/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că hotărârile adoptate de unul dintre cei doi asociați, prezent la a doua convocare cu 50% din capital, se înscriu în excepția permisă de lege [art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, numerotat art. 188 alin. (3) la acea dată].

În mod similar s-au întâlnit situații în practica judiciară când instanțele au considerat valide hotărârile asociatului majoritar, deși acesta și-a impus voința la ședința reconvocată în ciuda boicotului prin absență al celorlalți asociați, cu argumentul că normele legale îi permit să decidă singur, în măsura în care deține majoritatea părților sociale reprezentate la ședință.

Finalmente, o rațiune pertinentă în susținerea celei de-a doua orientări jurisprudențiale este armonizarea cu practica internațională în materie de guvernanță corporativă. În majoritatea statelor cu tradiție în comerț și dezvoltare economică susținută (Europa de Vest, Statele Unite ale Americii, Japonia etc.), hotărârile adunărilor societăților comerciale trebuie să fie adoptate cu majoritatea voturilor exprimate raportate la părțile sociale reprezentate, nefiind impusă condiția suplimentară a majorității per capita (numerice). Viziunea generală, la nivel internațional, este în sensul că blocajul în funcționarea unui societăți comerciale se rezolvă prin decizia capitalului majoritar. IV. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii ale Curții Constituționale care să vizeze problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări cu recurs în interesul legii. V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a pronunțat decizii în mecanismele de unificare a practicii judiciare.

Potrivit Adresei nr. 180 din 4 iunie 2026 a Direcției legislație, jurisprudență și contencios - Serviciul pentru studiul și unificarea jurisprudenței din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma verificărilor efectuate au fost identificate în jurisprudența mai veche a Secției a II-a civile 6 decizii pronunțate în perioada 2006-2011, în sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale.

La nivelul Secției a II-a civile nu a fost identificată jurisprudență recentă relevantă cu privire la problema de drept sesizată, având în vedere că în aria de competență a instanței supreme nu mai intră litigiile ce au ca obiect anularea hotărârilor adunărilor generale, conform dispozițiilor art. 132 alin. (2) și (9) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca fiind în litera și spiritul legii prima orientare jurisprudențială, în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu excepția situațiilor în care legea sau actul constitutiv prevede în mod expres altfel, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia.

În susținerea acestei opinii, Ministerul Public a învederat că consacrarea primei orientări jurisprudențiale are, în primul rând, avantajul coerenței normative, întrucât se menține arhitectura sistemului de vot în societățile cu răspundere limitată, corespunzător naturii lor juridice, potrivit art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, și se evită blocajul generat de absență sau boicot, prin mecanismul de reconvocare prevăzut de art. 193 alin. (3) din aceeași lege.

Totodată, prima orientare jurisprudențială asigură o protecție rezonabilă a asociatului minoritar în cadrul unei societăți închise, în care părțile sociale nu circulă liber. Pe fondul restricțiilor la transmiterea părților sociale către terți (având în vedere cerința aprobării de către asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capital, ca regulă), asociatul minoritar este expus riscului de captivitate societară; în aceste condiții, diminuarea pe cale interpretativă a ponderii elementului personal în sistemul de vot ar conduce la o vulnerabilizare semnificativă a poziției sale juridice.

Consacrarea primei orientări jurisprudențiale favorizează comportamente de guvernanță loială și reduce stimulentele pentru abuz. În cadrul unei societăți cu răspundere limitată cu puțini asociați (caz frecvent), regula dublei majorități impune negociere și colaborare atunci când toți asociații sunt prezenți, ceea ce reflectă caracterul intuitu personae al asocierii. Totodată, art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 sancționează pasivitatea asociatului care, deși legal convocat, alege să nu participe: la a doua convocare, baza de calcul devine prezența, astfel încât neparticiparea nu mai poate bloca societatea.

Prima orientare jurisprudențială sporește previzibilitatea și securitatea circuitului civil și, totodată, prin consacrarea acesteia, nu este împiedicată adaptarea mecanismului de vot la nevoile concrete ale asocierii. Dimpotrivă, prima orientare jurisprudențială se armonizează cu libertatea contractuală recunoscută de art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990: asociații pot stabili prin actul constitutiv majorități diferite pentru adoptarea hotărârilor, inclusiv majorități centrate exclusiv pe capital, dacă acesta este caracterul asocierii. Această opțiune a asociaților trebuie însă să fie expresă, neputând fi dedusă pe calea interpretării dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, aplicabile pentru situația în care actul constitutiv nu prevede altfel.

În concluzie, din interpretarea literală a dispozițiilor art. 192 alin. (1) și art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 rezultă că legiuitorul nu a suprimat criteriul dublei majorități în cazul adunării generale reconvocate, ci a permis ca deliberarea să aibă loc oricare ar fi numărul asociaților și capitalul reprezentat, ceea ce impune raportarea dublei majorități la prezență.

Interpretarea sistematică confirmă această concluzie: regimul societăților cu răspundere limitată este construit pe o dublă majoritate (personae și pecuniae), iar legiuitorul utilizează în mod expres criteriul exclusiv al capitalului dacă aceasta este opțiunea sa reală de reglementare (de pildă, în materia transmiterii părților sociale către terți, în cazul desemnării administratorilor din rândul asociaților). Prin urmare, eliminarea implicită a criteriului personal la reconvocare este contrară tehnicii legislative și logicii interne a normelor în discuție.

Interpretarea teleologică conduce la același rezultat: art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 urmărește evitarea blocajelor și mobilizarea asociaților, fără a altera caracterul mixt al societăților cu răspundere limitată.

Ca atare, exceptând situațiile în care legea sau actul constitutiv prevede în mod expres altfel, în adunarea generală reconvocată a asociaților, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia, iar nu prin raportare doar la majoritatea capitalului, cum se susține în cea de-a doua orientare jurisprudențială. VII. Opinia specialiștilor consultați

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, formulată în temeiul dispozițiilor art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, opiniile transmise de specialiștii din cadrul Institutului Național al Magistraturii, Facultății de Drept a Universității din București, Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara și Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române s-au raliat primei orientări jurisprudențiale, apreciindu-se cu privire la problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii că, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate prin dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia.

În argumentarea acestei opinii, în esență, s-a arătat că trebuie făcută distincția dintre cvorum și majoritatea de vot, învederându-se că art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se referă exclusiv la "numărul de asociați" și la "partea din capitalul social reprezentată", elemente care caracterizează în mod tradițional cvorumul de ședință, nu majoritatea de vot.

În al doilea rând, din interpretarea literală a celor două texte de lege în discuție, respectiv art. 193 alin. (3) în raport cu art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, rezultă că legiuitorul a urmărit doar eliminarea exigențelor privind prezența minimă la ședință. Dacă intenția sa ar fi fost să înlăture și dubla majoritate prevăzută de art. 192 alin. (1) din lege, aceasta ar fi trebuit exprimată explicit.

Interpretarea sistematică a reglementării conduce la concluzia că hotărârea se adoptă, la cea de-a doua convocare, tot cu dublă majoritate, dar calculată de data aceasta raportat la asociații prezenți și la partea din capitalul social reprezentată de aceștia, rezultând astfel o dublă majoritate simplă. Deși cerința dublei majorități nu este menționată ad litteram, art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 constituie excepția de la regula stabilită prin art. 192 alin. (1) din același act normativ, diferența pe care legiuitorul a determinat-o între cele două ipoteze constând în faptul că majoritatea se determină într-o primă fază în raport cu toți asociații societății și cu întreg capitalul social, pe când în cea de-a doua, în raport cu asociații prezenți și partea de capital social deținută de aceștia. În cazul în care se considera necesar a se revizui și cerința dublei majorități la cea de-a doua convocare, legiuitorul avea obligația de a modifica în mod corespunzător și expres norma juridică cu caracter de excepție.

Un alt argument se desprinde din caracterul intuitu personae al societății cu răspundere limitată, aceasta păstrând o puternică dimensiune personală, exprimată tocmai prin cerința dublei majorități: majoritatea asociaților și majoritatea capitalului social. Legiuitorul a considerat că voința societății trebuie să rezulte atât din ponderea economică a asociaților, cât și din acordul unei majorități a persoanelor care compun societatea.

Din perspectiva finalității urmărite de legiuitor, art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 consacră regula dublei majorități, exprimând opțiunea acestuia de a păstra echilibrul dintre elementul personal și cel patrimonial specific societății cu răspundere limitată. Prin impunerea atât a majorității asociaților, cât și a majorității părților sociale, norma urmărește să asigure participarea efectivă a asociaților la procesul decizional și să prevină concentrarea puterii de decizie exclusiv în funcție de deținerea capitalului social.

La rândul său, art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 urmărește evitarea blocajelor decizionale și mobilizarea asociaților prin flexibilizarea condițiilor de cvorum la adunarea reconvocată. Această dispoziție facilitează adoptarea hotărârilor în situația neîntrunirii cvorumului la prima convocare, fără a altera însă structura de vot specifică societății cu răspundere limitată, finalitatea sa fiind aceea de a înlătura riscul paralizării activității societății, nu de a modifica regula majorității stabilită de art. 192 alin. (1) din aceeași lege.

Opinia scrisă a Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este în sensul că se impune o intervenție legislativă pentru remedierea dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, mecanismul recursului în interesul legii nefiind adecvat în acest caz.

Facultatea de Drept a Universității din Craiova a transmis un punct de vedere prin care s-a raliat celei de-a doua orientări jurisprudențiale, în sensul că, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate prin majoritatea simplă a capitalului social reprezentat de asociații prezenți, indiferent de numărul asociaților care au votat într-un anumit sens. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, soluția propusă fiind în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate cu dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității recursului în interesul legii

Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești."

Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii."

Textele de lege menționate stabilesc condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei decizii de recurs în interesul legii, determinând, în același timp, și limitele analizei instanței supreme în soluționarea acesteia.

Procedând la verificarea legalității învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal învestită, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție făcând parte din categoria subiecților ce pot promova recurs în interesul legii.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive; hotărârile judecătorești să fie anexate sesizării, se constată că toate acestea sunt îndeplinite.

Astfel, din înscrisurile anexate memoriului înaintat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că se identifică practică judiciară neunitară la nivelul instanțelor; în acest sens, prin decizii definitive identificate la curțile de apel București, Craiova, Timișoara, Alba Iulia, Constanța și Oradea s-au exprimat puncte de vedere diferite, conturându-se cele două orientări divergente menționate de autorul sesizării, întemeiate pe interpretarea și aplicarea acelorași prevederi legale, ceea ce justifică necesitatea pronunțării unei decizii care să asigure unificarea jurisprudenței.

Așadar, recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă. Asupra fondului recursului în interesul legii

Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a generat practică judiciară neunitară la nivelul instanțelor judecătorești care au fost sesizate în cauze având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a asociaților pentru încălcarea condiției de cvorum prevăzute de dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În soluționarea acestor cauze, unele instanțe judecătorești au apreciat că dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 trebuie corelate cu prevederile art. 192 alin. (1) din aceeași lege, care stabilesc că adunarea generală decide prin votul majorității absolute a asociaților și a părților sociale, dacă actul constitutiv nu prevede altfel. În această primă orientare jurisprudențială se reține că legiuitorul român a impus pentru societățile cu răspundere limitată o exigență de dublă majoritate absolută, majoritatea asociaților și majoritatea capitalului social, aceasta fiind o cerință specifică ce reflectă caracterul intuitu personae al societăților cu răspundere limitată și protejează interesele asociaților care se află în minoritate, fie numeric, fie din perspectiva părților sociale reprezentate. Întrucât societățile cu răspundere limitată sunt reglementate ca entități juridice intermediare între societățile de persoane și societățile de capital, textul art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 renunță doar la cvorumul impus de regula dublei majorități absolute prin art. 192 alin. (1) din aceeași lege, iar nu la condițiile de vot. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca la reconvocarea adunării generale să conteze doar capitalul social, atunci textul de lege ar fi fost formulat expres în sensul că hotărârea se adoptă cu majoritatea capitalului social prezent. Prin urmare, reconvocarea adunării generale permite ca hotărârile să fie adoptate cu dublă majoritate simplă, raportată atât la numărul asociaților prezenți, cât și la părțile sociale deținute de aceștia.

În cea de-a doua orientare jurisprudențială se reține că textul art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 desființează expres relevanța numărului de asociați prezenți la ședința reconvocată și elimină condiția majorității per capita, astfel încât hotărârea poate să fie adoptată cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, calculate în funcție de părțile sociale reprezentate de asociații prezenți la ședință. O asemenea concluzie se deduce din faptul că legea nu mai cere ca peste jumătate dintre asociații prezenți să voteze în favoarea adoptării hotărârii, fiind suficient ca asociații care votează "pentru" să reprezinte peste jumătate din capitalul reprezentat în adunare. Instanțele care s-au raliat acestei orientări jurisprudențiale au reținut, din considerente de eficiență economică și practică comercială, că principiul proporționalității votului cu aportul la capital trebuie să primeze în etapa reconvocării, întrucât în societățile comerciale deciziile se iau în funcție de cota de participație, iar societățile cu răspundere limitată, deși prezintă elemente intuitu personae, constituie totuși societăți de capitaluri, dreptul de vot fiind legat de aportul fiecărui asociat la capitalul social.

În considerarea argumentelor expuse mai sus se constată că prima orientare jurisprudențială dă sens și eficiență dispozițiilor legale supuse interpretării, întrucât la elaborarea Legii nr. 31/1990 s-a pornit de la premisa existenței mai multor tipuri de societăți comerciale. După prevalența elementului personal ori a celui material, societățile comerciale au fost clasificate de lege în societăți de persoane, constituite dintr-un număr mic de persoane pe baza cunoașterii și încrederii reciproce, așadar, intuitu personae - societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă -, și societăți de capitaluri, constituite dintr-un mare număr de asociați, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte vreun interes calitățile personale ale asociaților, ci doar cota de capital investită de aceștia - societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.

Societatea cu răspundere limitată nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, împrumutând caractere de la ambele societăți, de persoane și de capitaluri. Ea este definită de art. 3 din Legea nr. 31/1990 ca fiind acea societate ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociații răspund numai până la concurența capitalului social subscris. Pornind de la dispozițiile legale, doctrina și jurisprudența au reținut caracterul mixt al acestei societăți în ceea ce privește natura sa juridică, întrucât această entitate reunește unele trăsături ale societăților de persoane, respectiv caracterul intuitu personae, conform căruia asocierea are la bază încrederea deplină dintre un număr restrâns de asociați, și trăsături ale societăților de capitaluri, în sensul că asociații răspund pentru obligațiile societății numai în limita aportului lor.

O expresie a caracterului mixt al societății cu răspundere limitată o reprezintă prevederile legale referitoare la modul în care sunt adoptate hotărârile în adunarea generală, dispoziții care se regăsesc în actul normativ încă de la momentul intrării sale în vigoare în anul 1990 și care, în prezent, sunt cuprinse în art. 192 alin. (1) din legea republicată, text de lege ce stabilește regula dublei majorități la adoptarea hotărârilor în adunarea generală, cerință legală impusă de specificul societății, care îmbină trăsături ale societăților de persoane și ale societăților de capitaluri. Potrivit textului de lege menționat mai sus, regula dublei majorități presupune că pentru adoptarea valabilă a hotărârilor în cadrul adunărilor generale ale asociaților din societățile cu răspundere limitată este necesară întrunirea unei duble majorități, respectiv a persoanelor (asociaților) și a capitalului (părțile sociale), în considerarea prezumției de încredere dintre asociații unei societăți cu răspundere limitată, societate constituită "pe baza deplinei încrederi", astfel cum este definită de profesorul Stanciu D. Cărpenaru (Tratat de drept comercial român. Conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2012, pagina 364).

Instanțele judecătorești au dat o interpretare unitară dispozițiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, reținând că, pentru adunările generale ale asociaților aflate la prima convocare, dispozițiile legale instituie în mod neechivoc cerința dublei majorități absolute a asociaților și a părților sociale pentru adoptarea valabilă a hotărârii. Denumirea de majoritate absolută a fost generată de jurisprudență și doctrină, care au apreciat, față de conținutul textului de lege, că această majoritate se calculează prin raportare la toți asociații și toate părțile sociale care alcătuiesc capitalul social.

Divergența de practică judiciară a apărut în interpretarea dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dispoziții care prevăd că, în cazul în care nu se poate adopta o hotărâre în cadrul primei adunări generale a asociaților, adunarea reconvocată poate lua o decizie oricare ar fi numărul de asociați și partea de capital social reprezentată de asociații prezenți.

Dacă judecătorii care au îmbrățișat a doua opinie jurisprudențială au apreciat că dispozițiile acestui text de lege reprezintă, de fapt, o excepție instituită de legiuitor față de cele ale art. 192 alin. (1) din aceeași lege, excepție ce permite adoptarea hotărârilor în ședința reconvocată prin raportare exclusiv la capitalul social reprezentat, fără nicio altă condiție, pentru a se evita blocajele cauzate de calculul per capita, judecătorii care au adoptat prima opinie jurisprudențială, căreia ne raliem, au reținut că în cazul adunării generale reconvocate legiuitorul a renunțat doar la a se raporta la toți asociații societății și, implicit, la întregul capital social reprezentat de părțile sociale deținute de aceștia, așadar, a renunțat la majoritatea absolută și a optat pentru adoptarea hotărârii în funcție de asociații prezenți și de capitalul social reprezentat de părțile sociale deținute de aceștia, reglementând astfel o dublă majoritate simplă pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală reconvocată a societății cu răspundere limitată.

Interpretarea dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 în sensul instituirii unei reguli a dublei majorități simple pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală reconvocată păstrează coerența față de argumentele prezentate anterior și față de expunerea de motive pe care s-a bazat legiuitorul la momentul adoptării Legii nr. 31/1990, moment în care a fost luată în considerare natura juridică diferită a societăților comerciale reglementate de această lege, natură juridică ce se reflectă indubitabil în modul de funcționare a acestora și de formare a voinței sociale în cadrul adunărilor generale. Se constată că regula dublei majorități, absolută la prima convocare și simplă la a doua convocare, reflectă în plan legislativ particularitatea societății cu răspundere limitată de a fi o societate mixtă, care îmbină trăsături ale societăților de persoane și ale societăților de capitaluri. Întrucât caracterul intuitu personae rămâne un element esențial al acestei forme de societate care are ca punct central încrederea asociaților, excluderea votului per capita la reconvocarea adunării generale a asociaților societății cu răspundere limitată, prin cea de-a doua orientare jurisprudențială, lezează însăși natura mixtă a acestei societăți, dând relevanță exclusiv caracterului intuitu pecuniae, caracter care este specific doar societăților de capitaluri.

Nu poate fi reținut argumentul privind evitarea blocajelor legate de crearea majorității prin raportare la numărul asociaților prezenți și eventualul abuz de minoritate ce ar împiedica însăși funcționarea societății cu răspundere limitată, întrucât normele legale instituite pentru convocarea și reconvocarea adunării generale a asociaților sunt norme dispozitive, relative, care permit derogarea prin actele statutare ale societății. Ca atare, în aplicarea caracterului intuitu personae al acestei forme societare, asociații din societatea cu răspundere limitată se pot prevala de posibilitatea conferită de legiuitor de a institui reguli derogatorii în ceea ce privește adoptarea hotărârilor în adunarea generală, astfel încât nu există în prezent argumente pentru a nu aplica regula dublei majorități prevăzută expres de lege.

Art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 poate fi analizat ca o excepție de la art. 192 alin. (1) din aceeași lege, doar sub aspectul atenuării criteriului în baza căruia se calculează dubla majoritate la a doua convocare, legiuitorul făcând referire la "asociații prezenți". Așadar, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, majoritatea calculată nu mai este una absolută, prin raportare la numărul total al asociaților și la părțile sociale care reprezintă capitalul social al societății, ci una simplă, prin raportare la asociații prezenți și la părțile sociale deținute de aceștia. Interpretarea distinctă și independentă a celor două texte de lege înfrânge regula interpretării sistematice, întrucât legiuitorul român a prevăzut aceste texte într-o ordine logică și interdependentă, art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 fiind o consecință logică pentru ipoteza în care adunarea legal convocată potrivit art. 192 alin. (1) din aceeași lege nu poate adopta hotărâri din lipsă de cvorum. Soluția legiuitorului pentru înlăturarea acestui blocaj în funcționarea societății este convocarea din nou a aceleiași adunări generale (reconvocarea), dar în condițiile prevăzute de art. 193 alin. (3), condiții care vizează relaxarea criteriului de calcul al dublei majorități, și nicidecum înlăturarea dublei majorități care este prevăzută expres de textul de lege. Din analiza literală a textului art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se desprinde clar trimiterea la dubla majoritate, raportarea fiind făcută la numărul asociaților prezenți și la părțile sociale reprezentate de aceștia, astfel încât înlăturarea dublei majorități reglementate expres de lege nu poate avea nicio justificare, lipsind de efecte juridice un text de lege neechivoc.

Ca atare, regula dublei majorități simple instituită de dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 urmărește facilitarea adoptării hotărârilor în cadrul adunării generale a asociaților, ca urmare a blocajului apărut la prima convocare din cauza neîntrunirii cvorumului, fără însă a afecta structura de vot specifică societății cu răspundere limitată și, implicit, natura juridică distinctă a acestei forme societare reglementate de art. 3 din legea menționată. Scopul legiuitorului a fost acela de a înlătura riscul blocării activității societății, și nu de a modifica regula dublei majorități stabilită prin art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ori de a transforma societatea cu răspundere limitată într-o entitate juridică guvernată exclusiv de criteriul capitalului - intuitu pecuniae, înlăturând elementul intuitu personae.

În concluzie, prima interpretare jurisprudențială este în litera și spiritul legii, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate cu dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia.

Prin urmare, fiind întrunite dispozițiile art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (1) din același cod,