Decizia nr. 5 din 26 ianuarie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.274/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.959/117/2025, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere de către ambele părţi. De asemenea, au fost depuse două memorii amicus curiae de către părţi din dosare similare.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 3 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 2.959/117/2025, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 74 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, ulterior emiterii şi punerii în plată a unei decizii de pensie prin care se recunoaşte dreptul beneficiarului la pensie anticipată parţială, aşadar, ulterior intrării în circuitul civil a acestui act, casa de pensii constată neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parţială, în vederea recuperării sumelor achitate în baza acestei decizii este necesară emiterea de către casa de pensii a unei decizii de revizuire şi a unei decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau casa de pensii se poate prevala de dispoziţiile art. 1.250 din Codul civil şi solicita repunerea în situaţia anterioară drept consecinţă a nulităţii absolute?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 noiembrie 2025 cu nr. 2.274/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015): ” Art. 65. – (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu ori la cererea persoanelor îndreptăţite, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.” ” Art. 74. – (1) Încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie. (…).” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 iulie 2025 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat anularea deciziei prin care s-a deschis dreptul pârâtului la pensie militară de stat începând cu data de 1 martie 2021 şi obligarea acestuia la restituirea sumelor de bani plătite de reclamantă în temeiul deciziei de pensie, de la data deschiderii dreptului şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, ca fiind sume nedatorate.

În motivare, s-a arătat că pârâtul este beneficiarul unui drept de pensie anticipată parţială stabilit în temeiul art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de pensie contestate.

Ulterior momentului deschiderii drepturilor de pensie, din analizarea la Ministerul Afacerilor Interne a normelor juridice incidente a rezultat concluzia că stagiul de cotizare obţinut în sistemul public de pensii, în baza încheierii unui contract de asigurare socială, poate fi recunoscut în sistemul pensiilor militare de stat doar în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, pensiei de invaliditate şi pensiei de urmaş.

În condiţiile în care, în perioada iunie 2020-iunie 2024, pensiile militare de stat au fost asimilate ca sistem propriu neintegrat sistemului public, recunoaşterea reciprocă a stagiilor de cotizare, obţinute prin încheierea unor contracte de asigurare socială în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020), se impunea a fi analizată şi din perspectiva prevederilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), doar pentru deschiderea drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, invaliditate şi de urmaş, nu şi pentru pensia anticipată parţială.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune referitoare la cererea de restituire a diferenţei dintre suma aferentă pensiei efectiv plătită şi cea cuvenită, că se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani. Astfel, contestaţia fiind depusă după depăşirea termenului de 3 ani, acţiunea este prescrisă şi se impune admiterea excepţiei prescripţiei, sens în care a invocat prevederile art. 65 din Legea nr. 223/2015.

Mai mult, pârâtul a arătat că nu are vreo culpă la neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei care îi incumbă. A primit decizia de pensie care atestă pensionarea anticipată parţială de la autoritatea competentă şi nu a pus la îndoială caracterul legal (verificat şi analizat tocmai de către reclamantă). Astfel, este inechitabil să fie obligat la rambursarea sumelor primite cu titlu de pensie, atât timp cât casa de pensii sectorială i-a emis în mod legal decizia de pensionare, în urma verificării dosarului.

De asemenea, dacă reclamanta a verificat şi analizat în anul 2021 cererea sa de pensionare, constatând îndeplinirea condiţiilor de pensionare şi emiţând decizia corespunzătoare, a afirma contrariul după 4 ani şi a solicita şi restituirea sumelor este incorect, injust şi ilicit, deoarece prin faptele şi actele reclamantei i s-a dat şansa şi dreptul la pensionare, aşadar sumele solicitate a fi restituite se compensează minimal tocmai cu prejudiciul înregistrat de pârât constând în pierderea unei şanse (art. 1.532 din Codul civil).

Totodată, pârâtul consideră că nu sunt incidente dispoziţiile cu privire la plata nedatorată, deoarece dreptul la pensie odată câştigat devine dobândit, asimilat dreptului de proprietate, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 26 aprilie 2018, pronunţată în Cauza ÄŒakareviÄ 7 împotriva Croaţiei; Hotărârea din 15 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Moskal împotriva Poloniei). IV. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

Instanţa de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reţinând că obiectul cauzei de faţă vizează decizia de pensionare şi recuperarea sumelor de bani încasate cu titlu de drepturi de asigurări sociale, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra chestiunii de drept cu care este sesizată şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Pe de altă parte, instanţa de sesizare a reţinut că problema de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei este nouă şi dificilă, fiind necesar a se stabili dacă în materia asigurărilor sociale este posibilă incidenţa dispoziţiilor Codului civil în materie de nulitate absolută, ceea ce atrage consecinţe directe asupra termenelor de prescripţie stabilite în această materie.

Totodată, din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa de trimitere a reţinut că este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dosarele având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, chiar dacă ele se află în primă instanţă.

Cu privire la dezlegarea fondului chestiunii de drept, punctul de vedere al completului de judecată al instanţei de trimitere este că interpretarea corectă este cea potrivit căreia dacă, ulterior emiterii şi punerii în plată a unei decizii de pensie prin care se recunoaşte dreptul beneficiarului la pensie anticipată parţială, aşadar, ulterior intrării în circuitul civil a acestui act, casa de pensii constată neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parţială, în vederea recuperării sumelor achitate în baza acestei decizii este necesară emiterea de către casa de pensii a unei decizii de revizuire şi a unei decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit, aspect confirmat de prevederile art. 65 din Legea nr. 223/2015.

Pe de altă parte, atâta vreme cât Legea nr. 223/2015 este lege specială, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, o atare cerere nu poate fi întemeiată pe norma generală cuprinsă în Codul civil. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul a arătat că este de acord cu măsura pusă în discuţie din oficiu de instanţă, cu toate că, prin întâmpinare, a invocat jurisprudenţa internă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la modalitatea de interpretare a dreptului la pensie deja dobândit.

Reclamanta nu a formulat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au formulat puncte de vedere după cum urmează: – reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, inclusiv în ceea ce priveşte existenţa unei chestiuni de drept dificile, în practică apărând soluţii de interpretare diferită; pe fondul chestiunii de drept, a arătat că, în lumina instituţiei juridice a revizuirii pensiei militare de stat, casa de pensii sectorială nu poate anula, pe această cale, o decizie de pensie emisă în urma valorificării stagiilor de cotizare obţinute prin încheierea unui contract de asigurare social în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020; – pârâtul a arătat că sesizarea este inadmisibilă, apreciind relevante considerentele de la paragrafele 92-94 din Decizia nr. 54 din 3 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 31 octombrie 2022, şi învederând că dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 nu ridică dificultăţi de interpretare. VI. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor judecătoreşti cu privire la practica judiciară relevantă. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii care prezintă relevanţă în lămurirea prezentei sesizări, în ordine cronologică: – Decizia nr. 12 din 19 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispoziţiile art. 114 şi art. 116 din acelaşi act normativ, legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale este condiţionată de suspendarea sau sistarea (anterioară ori concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii.”; – Decizia nr. 4 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 14 aprilie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «în cadrul termenului general de prescripţie» indică perioada maximă de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (11) ale aceluiaşi articol, calculată regresiv de la data constatării diferenţelor.”; – Decizia nr. 417 din 24 noiembrie 2025*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data întocmirii prezentului raport, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dispoziţiile art. 107 alin. (2) teza a doua («se recuperează») şi/sau ale art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează emiterea deciziilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, se interpretează în sensul că impun prin ele însele (în abstract) o sarcină excesivă asiguraţilor, fiind astfel incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în cazul în care beneficiarul prestaţiilor nu a întreprins vreo acţiune cu intenţia de a induce în eroare casa de pensii sau nu a acţionat cu rea-credinţă atunci când a depus cererea de pensionare?”. *) Decizia nr. 417/2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 30 ianuarie 2026. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi de art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pentru a evalua dacă sesizarea este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută – preîntâmpinarea apariţiei practicii judiciare neunitare la nivel naţional – se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Sesizarea este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 al aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În urma coroborării art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal) sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie (inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice), indiferent de natura şi obiectul proceselor, calitatea părţilor ori instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Evaluând elementele sesizării, se reţine că nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale enunţate, întrucât nu se verifică cerinţa existenţei unei chestiuni de drept dificile.

Astfel, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu prin care reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne solicită anularea deciziei prin care s-a deschis dreptul pârâtului la pensie militară de stat începând cu data de 1 martie 2021 şi obligarea pârâtului la restituirea sumelor de bani plătite de reclamantă în temeiul deciziei de pensie, de la data deschiderii dreptului şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, ca fiind sume nedatorate.

Obiectul litigiului dedus judecăţii se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa de trimitere fiind învestită cu o cerere de chemare în judecată care priveşte drepturi de pensie ale personalului plătit din fonduri publice.

Sesizarea a fost formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă învestită cu soluţionarea litigiului în primă instanţă.

Este îndeplinită şi condiţia negativă ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În schimb, nu este întrunită cerinţa existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept”, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă, s-a statuat că, pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie denaturat de la scopul său firesc şi să nu fie utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

De asemenea, trebuie subliniat că nu se poate include în noţiunea de „chestiune de drept” solicitarea unei soluţii asupra obiectului cererii de chemare în judecată, deoarece, într-o atare situaţie, s-ar înfrânge rolul constituţional al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, iar scopul acestei proceduri nu este acela de a se realiza o subrogare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021).

Aşa fiind, sesizarea trebuie să se refere la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate şi în ce măsură acest fapt depăşeşte obligaţia instanţei învestite cu soluţionarea cauzei să interpreteze şi să aplice legea în vederea soluţionării litigiului, având în vedere că dezlegarea raportului juridic litigios şi modul de soluţionare a unei cauze deduse judecăţii, prin aplicarea legii la circumstanţele concrete ale fiecărui litigiu, sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului pricinii.

Prin urmare, după cum s-a reţinut în mod constant, din cuprinsul punctului de vedere al instanţei inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesităţii mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată, iar acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite şi dificultatea reală şi serioasă în care se află instanţa în alegerea uneia dintre variantele potenţiale de interpretare.

Aplicând aceste repere jurisprudenţiale în cazul prezentei sesizări, se constată că, prin sesizarea de faţă, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă, ulterior emiterii şi punerii în plată a unei decizii de pensie prin care se recunoaşte dreptul beneficiarului la pensie anticipată parţială, aşadar, ulterior intrării în circuitul civil a acestui act, casa de pensii constată neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parţială, în vederea recuperării sumelor achitate în baza acestei decizii „este necesară emiterea de către casa de pensii a unei decizii de revizuire şi a unei decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau casa de pensii se poate prevala de dispoziţiile art. 1.250 din Codul civil şi solicita repunerea în situaţia anterioară drept consecinţă a nulităţii absolute?”.

În primul rând, formularea în aceşti termeni a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigenţelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmăreşte, în realitate, o interpretare şi dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuţie însăşi soluţionarea fondului cauzei.

Or, este atributul instanţei de trimitere, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situaţia de fapt a pricinii, în funcţie de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie de drepturi de pensie, printr-o interpretare corelată şi adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

Prin urmare, în sesizarea de faţă, sub aparenţa cererii de lămurire a unor norme juridice, se urmăreşte, în realitate, determinarea de către instanţa supremă a dispoziţiilor legale incidente în situaţia solicitării de anulare a unei decizii de pensie cu obligarea la restituirea sumelor plătite în temeiul acesteia de la data deschiderii dreptului şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, cărora apoi instanţa de trimitere să le facă aplicarea pentru o corectă rezolvare a cauzei deduse judecăţii în primă instanţă.

Faţă de cele expuse anterior, verificarea premiselor sesizării relevă, aşadar, faptul că prin aceasta nu se invocă un aspect dificil şi controversat privind interpretarea punctuală a normelor de drept indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, nefiind relevate nici dificultăţile întâmpinate sau considerentele care ar putea fundamenta o interpretare divergentă a normelor legale în discuţie, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme.

Din contră, instanţa de trimitere precizează că nu a identificat opinii de interpretare a acestei chestiuni de drept, exprimând un punct de vedere clar, pe care îl apreciază ca fiind cel corect.

Or, nu este posibilă prin această procedură învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii, întrucât, într-o asemenea ipoteză, rolul instanţelor s-ar rezuma la o simplă activitate de sesizare şi apoi de preluare în hotărârile pronunţate a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

În lipsa unei chestiuni de drept dificile, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin în exclusivitate instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Instanţa de trimitere a ignorat însă, în mod nepermis procedural, ipoteza normei stipulate în art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dând prevalenţă obligativităţii sesizării, fără a realiza cuvenita şi prealabila verificare şi constatare a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate care îi îngăduiau declanşarea unui atare demers.

În consecinţă, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, sesizarea urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.